Numărul 2 / 2017 
seminarul profesional Interpretarea criminalistică şi medico-legală a unor elemente materiale DOI:10.24193/SUBBiur.62(2017).2.9
Dr. Sorin ALĂMOREANU*
CUM PUTEM DEFINI SCRISUL, CA MIJLOC DE IDENTIFICARE CRIMINALISTICĂ?
Abstract: Handwriting, as forensic identification tool. The author makes an atempt to define writing from the forensic point of view, in accordance with previous specialist opinions . The writing was the supreme means of inter-human communication, a product of education and a sign of culture. Camilo Baldi said that the graphical particularities of a writing are unrepeatable in another writing and totally irreproducible by another person. From this perspective, writing can be regarded both as a means of gramophoscopic forensic identification, but also as a graphological assessment tool. In the notion of writing, we must include not only explicit literal manifestations, but also non-linear graphical representations: punctuation marks, underline modes, explanatory drawings, even the ways to cancel words. The mechanism that provides writing is extremely complicated and has a multitude of components. Some of these are constantly manifested (education and habits that have fixed the calligraphy type, hand position, bone length of the writer's member, elasticity of the fist, forearm and palmar muscle), others are variable (cerebral excitation, rush, external temperature). A destructive impact on the writing mechanism may be the age of the writer, and his writing modifies himself due to the moody state. Changes in the defining features of writing may also occur in other circumstances. In conclusion, it would be necessary to set up a national expert school to generate unified and unified continuous professional training, so that future experts are professionally capable of correctly examining writing and delivering definite conclusions to identify the authors. Keywords: handwriting; forensic identification; graphical variations; stability and varibility in handwriting.
Poate scrisul să fie privit ca un mijloc de identificare criminalistică, sau activitatea este mai degrabă una empirică, în afara unor criterii ştiinţifice? Valenţele noţiunii de scris sunt complexe, el este „un vehicul de cultură, un semnal peste ani şi oferă uneori refugiul într-o lume aparte, a lui însuşi”[1] însă o definiţie a scrisului nu este uşor de formulat într-o frază. Prin rolul complex şi marea sa semnificaţie socio-umană scrisul este mai mult decât o simplă aşternere pe suport material a unor semne care însumate să alcătuiască cuvinte ori fraze, ori să reprezinte „marca grafică” a unui autor. Enciclopedia Criminalistică ne spune că scrisul este o formaţiune de caractere, litere sau simboluri realizate prin utilizarea unui model ce poate fi recunoscut şi care este contituit pentru a putea comunica cu alte persoane. [2] Scrisul a constituit mijlocul suprem de comunicare inter-umană, o culme şi un vehicul a progresului intelectual pentru multe secole, rămânând şi azi un produs al educaţiei şi semn al culturii. Pe de altă parte pe lângă valenţele sale culturale, emoţionale, personale, scrisul este şi un important mijloc de identificare a persoanei. In literatura recentă s-a spus că „Scrierea, ca mijloc de fixare şi comunicare a ideilor constituie o deprindere, şi anume o deprindere intelectuală în care sunt implicate varii acte motrice.”[3] Citându-l implicit pe Camillo Baldi, s-a susţinut cu temei că particularităţile grafice dintr-un scris sunt irepetabile într-un alt scris şi ireproductibile în totalitatea lor de o altă persoană,[4]. Din această perspectivă scrisul poate fi privit atât ca mijloc de identificare criminalistică grafoscopică, dar şi ca instrument de evaluare grafologica. Insă despre asemănările şi deosebirile dintre cele două domenii conexe vom vorbi la timpul potrivit în cadrul acestei lucrări. Credem adecvat mai întâi, în spiritul oricărui demers cu pretenţii de seriozitate, că se impune a începe printr-o definire a noţiunii asupra căreia operăm sub aspect cognitiv. Ca activitate specific umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală, motrică şi de comunicare dobândită în cadrul unui proces de învăţare prin repetare. Realizat printr-un ansamblu de gesturi grafice cu caracter de automatisme controlate, el este un mijloc specific destinat fixării, transmiterii şi valorificării complexe a imaginilor, percepţiilor, ideilor, sentimentelor şi altor elemente rezultate din procesul activităţii intelectuale omeneşti şi este alcătuit din structuri ce pot include : litere, cifre, cuvinte, fraze, precum şi derivatele cu caracter de individualitate ale acestora. : semnături, ideograme, prescurtări, etc. In noţiunea de scris[5] trebuie să includem nu numai manifestările explicit literale, dar şi cele grafice neliterale : semne de punctuaţie, modurile de subliniere, semnele care însoţesc cifrele de numerotare a paginilor, de continuitate ori finalizare a frazei, marcarea aliniatelor, desenele explicative,chiar modurile de anulare ale unor cuvinte [6] .Gestul grafic se constituie astfel ca un act conştient, coordonat, care prin intermediul învăţării integrate procesului educativ devine în funcţie de timpul şi frecvenţa repetitivităţii exerciţiilor, o activitate semi-reflexă coordonată, cu conţinut ideatic şi de comunicare. Dintr-o perspectivă sintetică ( deşi oarecum reducţionistă n.n.) scrisul poate fi privit ca produsul deprinderilor grafice ale persoanei constând din elemente de text, componente cifrice şi semnături. El este urma materializată a ideilor, dar una de un gen cu totul aparte[7]. Ca şi fiinţa umană care îl produce, scrisul este o realitate dinamică, chiar dacă la prima vedere el pare un ansamblu de structuri standardizate (modelele caligrafice învăţate în şcoala primară). Am dori să reamintim susţinerea, la care achiesăm ,conform căreia: Scrisul ca mijloc de identificare nu se limitează însă doar la grafismul propriu - zis, el cuprinzând şi alte forme de exprimare grafică a persoanei, inclusiv desenele, ideogramele ori semnăturile neliterale ( subl.ns.), accentele şi punctuaţia[8]. In cadrul unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare se constituie la nivelul cortexului[9] un ansamblu de legături de natura a permite transpunerea în elemente grafice a percepţiilor, a simbolurilor rezultate prin ascultare, citire, pronunţie, ca şi cele produse în procesul intim al reflexiei şi creaţiei ideatice. Indiferent de forma concretă pe care o îmbracă ( cuvinte, semne, etc.), se poate însă observa cum chiar dacă există o anumită similitudine între primele linii trase pe hârtie de copilul neştiutor şi primele sale încercări de scriere, a scrierii sale se manifestă deja semnificative schimbări. In cursul învăţării scrierii, ca şi pe parcursul cristalizării sale grafice, scrierea unei anumite persoane rămâne însă „constituţional” aceeaşi chiar dacă în evoluţia ulterioară ea suportă amprentele pasagere ale unor momente ori şocuri ce pot marca personalitatea. Prin scris, ideile sunt fixate pe o suprafaţă cu ajutorul unor semne convenţionale care redau sunetele ce alcătuiesc cuvintele. Se înţelege, deja, că între scris, gândire şi limbaj este o legătură organică. Se mai poate deduce încă un fapt important şi anume că actul scrierii se află sub imediatul control al creierului. Scrisul se însuşeşte ca orice deprindere prin exerciţii repetate timp îndelungat. La fel ca orice deprindere scrisul poate stagna imediat după ce atinge un nivel minim de automatizare sau se poate perfecţiona, printr-un proces evolutiv care poate fi considerat ca încheiat când scrisul atinge aşa-numitul nivel general superior. Acesta s-ar caracteriza printr-o dexteritate deosebită şi prin simplificarea sau stilizarea semnelor grafice. Coordonarea este, de asemenea, la parametrii maximi. Mecanismul care asigură scrierea este extrem de complicat şi are o multitudine de componente. Unele dintre acestea se manifestă constant, altele sunt variabile. Pentru ilustrarea acestui aspect redăm un pasaj elocvent dintr-o carte mai puţin cunoscută, un compendiu de criminologie şi poliţie ştiinţifică avându-l ca autor pe.Guillame.Beroud. „Scrisul este urma lăsată de un ansamblu de gesturi. Gesturile acestea ca toată mimica omenească sunt condiţionate în acelaşi timp de elemente variabile şi de elemente constante. Variabile: excitaţia cerebrală, graba, temperatura exterioară, instrumentele întrebuinţate. Constante: educaţia şi obişnuinţa, care au fixat tipul caligrafiei, poziţia mâinii, lungimile osoase ale membrului scriitor, elasticitatea pumnului, forţa muşchilor antebrachiali şi palmari. Rezultanta acestor factori este o pletora de gesturi care nu sunt totdeauna identice cu ele însele, dar îndestulător de asemănătoare, ca identitatea autorului lor să rămână constant perceptibilă”. Această enumerare a elementelor constante şi variabile care stau la baza scrierii poate fi completată cu foarte mulţi factori de acest fel dar o astfel de operaţie ar depăşi intenţiile noastre. Ne mulţumim să repetăm că mecanismul scrierii este extrem de complex, practic, la orice act scriptural participând într-un fel sau altul întregul ansamblu psiho-fizic în care rezidă o persoană. „Scrisul - preciza C.I.Parhon – este într-adevăr graficul unei persoane....”. Este vorba de un grafic mai complicat care prezintă raporturi atât de strânse cu personalitatea autorului încât se poate recunoaşte o persoană după scrisul său aşa cum se recunoaşte după figură sau după fotografia sa”. Individualitatea strictă a oricărei persoane determină şi individualitatea scrisului ca expresie sintetică a autorului său. Individualitatea scrisului este acea proprietate a acestuia de a fi propriu doar autorului său. Prin caracteristicile de ordin grafic care îl definesc scrisul unei anumite persoane prezintă deosebiri esenţiale faţă de orice scris aparţinând oricărei alte persoane. Ca şi omul căruia îi aparţine scrisul acestuia este un unicat în sfera realului. Elementele constante din mecanismul ce stă la baza scrierii au un rol major în realizarea complexului de mişcări automatizate ceea ce face ca rezultanta lor să fie la fiecare act scriptural aceeaşi. Manifestarea lor stabilă conferă scrisului proprietatea de a fi stabil. Acest adevăr ştiinţific este exprimat în termeni extrem de clari e cunoscuta cercetătoare a scrisului, E. Solange-Pellat în prima „lege” a scrisului: „Gestul grafic se află sub influenţa imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul scriptor dacă acesta funcţionează normal şi este suficient de adaptat la funcţia sa”[10]. În plan grafic stabilitatea scrierii se traduce prin apariţia unui grup de atribute manifeste constant. Această grupare individualizatoare poate fi decelată de marea diversitate de forme grafice generate de constituenţii variabili ai mecanismului scrierii care au caracter circumstanţial. Stabilitatea scrisului ar fi imuabilă dacă aparatul ce îl creează nu s-ar caracteriza printr-o mare reactivitate ce îl face să reacţioneze cu promptitudine la stimuli endogeni şi exogeni. Această proprietate a mecanismului scrierii a fost sesizată şi de cunoscutul grafolog şi expert grafic H.Stahl care nota sugestiv: „... s-a observat, într-un cuvânt că scrisul e un aparat înregistrator extrem de sensibil al inteligenţei, sensibilităţii şi voinţei”. Aceeaşi idee o exprimă şi C.I.Parhon când compară scrisul cu „graficul unei persoane”. Reactivitatea mecanismului scrierii are consecinţe asupra aspectului scrisului, fiind la originea fenomenului de variabilitate. Acesteia i se adaugă frecvent atributul „naturală” poate pentru a se sublinia că este generată de însăşi pulsaţiile fiinţei care este autorul. Variabilitatea este prezentă la fiecare act scriptural şi face parte din însuşi modul de manifestare a scrisului. Se pare că stimulii care determină variaţii permanente la nivelul scrisului sunt de mică amplitudine, impactul lor cu mecanismul de scriere fiind minor şi ca atare neproducând nici măcar perturbaţii (tulburări) ale acestuia. Concret, variabilitatea se manifestă prin variaţii în privinţa caracteristicilor elementelor componente ale scrisului şi chiar modificări ale caracteristicilor generale ale acestuia. Variabilitatea este vizibilă la nivelul fiecărui act scriptural ce realizează un text sau chiar şi o semnătură dar este pusă mai bine în evidenţă cu ocazia examinării mai multor grafisme având acelaşi autor. Orice comparaţie a mai multor scrisuri sau semnături aparţinând aceleiaşi persoane va arăta faptul că nici unul dintre grafisme nu seamănă perfect cu celelalte, între ele înregistrându-se deosebiri. Acestea privesc în special semnele grafice componente, practic nici unul dintre acestea nereuşind să iasă de sub incidenţa fenomenului dar diferenţe pot apărea şi în privinţa caracteristicilor de ordin general. Limitele manifestării variabilităţii nu sunt aceleaşi la toate scrisurile. Astfel, sunt autori al căror scris pare la fiecare execuţie egal cu sine însuşi. Desigur, este doar o aparenţă, variabilitatea existând ca un fel de „umbră”. Manifestările sale sunt însă aproape imperceptibile. La polul opus, se situează scrisurile ce prezintă un tablou aparent diferit de la o execuţie la alta. Deosebirile sunt evidente dar nu alterează structura fundamentală a scrisului care poate fi determinată prin observaţie. Numim aceste ambitusuri ale variabilităţii, mică şi mare variabilitate. Undeva, între aceste praguri se situează variabilitatea medie, scrisurile cu această caracteristică fiind identificabile. Variabilitatea poate fi considerată ca o manifestare naturală a oricărui scris. De aceea, în expertiza tehnică a documentelor absenţa acestui fenomen este interpretată ca fiind un indiciu de fals. Stabilirea gradului de variabilitate pe care îl prezintă un scris sau o semnătură este important în expertiză deoarece ne oferă o imagine credibilă a posibilităţilor scripturale ale unei persoane şi permite o evaluare a deosebirilor ce sunt raportate la limitele şi direcţiile fenomenului. Uneori apare chiar şi tendinţa negativă de explicare forţată a unor deosebiri ce sunt interpretate ca efecte ale unei mari variabilităţi. Referitor la variabilitatea naturală a scrisului ar mai fi necesare câteva precizări care vor fi de folos pentru evitarea unor posibile confuzii. Astfel, variabilitatea scrierii nu trebuie confundată cu folosirea de către un scriptor a două sau mai multe tipuri de scriere prin tipul de scriere aceasta înţelegându-se un scris compus în exclusivitate sau în mare măsură din litere de acelaşi fel. Variabilitatea scrisului nu se confundă nici cu variantele de scriere prin variantă de scriere înţelegând un anumit mod de scriere în cadrul aceluiaşi tip de scriere. Variantele de scris pot fi însă considerate ca modalităţi de expresie ale variabilităţii. Variabilitatea scrisului nu se manifestă în mod nelimitat şi în toate direcţiile astfel că nu este în măsură să lezeze stabilitatea scrisului. În schimb, aceasta poate fi grav afectată de alte fenomene datorate tot reactivităţii mecanismului de scriere. Faptul că scrisul unei persoane poate suferi modificări esenţiale conferă proprietăţii scrisului de a fi stabil o oarecare relativitate. Această stare de fapt este corect explicată prin sintagma „stabilitate relativă”. Paleta agenţilor care provoacă modificări esenţiale ale scrisului este destul de largă. Aceasta include: leziunile sau/şi afecţiunile unor părţi ale corpului sau ale unor organe care participă la mecanismul de scriere, o lungă listă de boli grave, intoxicaţiile grave, condiţiile de scriere neobişnuite ş.a. Sub acţiunea unora dintre aceşti factori se pot produce modificări (mai mari sau mai mici) în privinţa caracterelor grafice de ordin general şi particular ale scrisului, tabloul obişnuit al scrisului respectiv suferind prefaceri majore. Considerăm că ar fi necesar să facem câteva observaţii privind execuţiile scripturale realizate în condiţii neobişnuite. Execuţia în condiţii neobişnuite este un act scriptural în desfăşurarea căruia intervine un agent de sorginte endogenă sau exogenă care influenţează negativ mecanismul scrierii. Această prezenţă inoportună este capabilă să producă modificări în câmpul grafic. Schimbările de această natură se caracterizează printr-o mare diversitate, mergând de la variaţia uneia sau mai multor note grafice, până la degradarea ansamblului grafic care devine aproape de nerecunoscut. Cercetătorii scrisului au descoperit o multitudine de factori capabili să provoace o mare varietate de efecte. Chiar dacă rezultatele cercetărilor în acest domeniu n-au fost încă reunite şi prezentate sistematic, se poate spune că experţii cu experienţă cunosc principalii agenţi care pot interveni în desfăşurarea unui act scriptural şi efectele pe care le provoacă în plan grafic. Pe baza informaţiei existente s-a constatat că, scrisurile ori semnăturile ce poartă semnele unor astfel de imixtiuni pot face obiect al identificării sub acest aspect doar atunci când impactul agentului respectiv asupra lor a fost extrem de puternic şi s-a tradus în plan grafic prin tulburări deosebite. Nu este deloc simplu să realizezi portretul unor scrisuri serios afectate. S-ar putea face totuşi câteva remarci, fără riscul de a greşi prea mult. Un scris puternic dereglat în mecanismul lui va prezenta o serie de semne dintre care notăm:
Imaginea scrisului care reţine astfel de note grafice este destul de şocantă şi nu poate să nu atragă atenţia expertului care nu va ezita să-l aşeze în categoria scrisurilor executate în condiţii neobişnuite. Riscul ca expertul să facă o încadrare greşită este destul de mic dar nu poate di neglijat ţinând seama de faptul că există multe scrisuri care reţin în mod obişnuit astfel de note grafice. Dacă expertul înţelege să adopte această linie de examinare, va fi obligat să procedeze la decelarea elementelor grafice pe care le consideră a fi mai puţin afectate, de acela care au ieşit din tiparele scrisului normal al autorului respectiv. Operaţiunea nu este deloc uşoară iar notele grafice obţinute în finalul acesteia nu trebuie în niciun caz absolutizate. Cu puţină şansă, în multe cazuri, materialul grafic selecţionat de expert se poate dovedi a fi operant în examinările comparative. Un impact nimicitor asupra mecanismului scrisului îl poate avea bătrâneţea scriptorului, care la unele persoane se manifestă ca o stare de degenerescenţă generală. Bătrâneţea scriptorului, la care se asociază frecvent boli grave, produce o degradare progresivă a mecanismului scrierii. Aceasta este ireversibilă şi poate distruge total mecanismul scrierii, dezastru ce se manifestă în plan grafic prin semne ce nu prezintă decât vagi analogii cu structurile de bază. Uneori un astfel de „scris” are aspectul unor trăsături ce se împletesc haotic, realizând un conglomerat – cunoscut experţilor grafici – care nu mai are nimic comun cu scrisul. Astfel de grafisme nu reţin elemente care să permită identificarea autorului, aspect pe care toţi cei ce solicită efectuarea unor expertize ar trebui să îl cunoască. Modificări ale caracteristicilor definitorii ale scrisului pot apărea şi în alte circumstanţe. Avem în vedere situaţiile în care după crearea automatismului care asigură scrierea are loc un proces de perfecţionare a deprinderii. În urma unor exerciţii repetate la care după unii specialişti s-ar adăuga şi ridicarea prin studiu a nivelului intelectual al autorului scrisul se perfecţionează, devine mai simplu şi mai bine coordonat, apar stilizările de litere specifice nivelului superior de evoluţie ş.a. Un astfel de scris care atinge pragul superior de evoluţie va prezenta deosebiri importante faţă de scrisul anterior al aceluiaşi autor. Mai poate avea loc un fenomen. Este vorba de posibilele regresiuni ale scrisului ce se petrec atunci când, dintr-un motiv sau altul, procesul de perfecţionare a deprinderii este stopat. Renunţând la scriere sau scriind mai puţin ca înainte scriptorul îşi va pierde dexteritatea şi acest lucru se va manifesta în plan grafic prin scăderea nivelului de coordonare şi o serie de modificări ale caracteristicilor generale şi speciale. Scrisul respectivului va manifesta tendinţa de a „coborî” spre nivelul de unde a plecat, de a redeveni o deprindere funcţională dar insuficient şlefuită. Am trecut până acum în revistă principalele cauze naturale care pot determina modificări serioase ale scrisului. Scrisul însă poate suferi prefaceri serioase şi prin acţiunea voluntară a însuşi autorului său. Operaţiunea prin care o persoană îşi modifică intenţionat scrisul său obişnuit în scopul de a-l face de nerecunoscut poartă denumirea de deghizare a scrisului. Acest procedeu de intervenţie asupra propriei scrieri echivalează cu o adevărată manoperă de falsificare. Sesizând acest aspect, H.Stahl, remarcabilul expert grafic şi grafolog, considera că deghizarea scrisului reprezintă o autofalsificare, termen aflat în opoziţie cu „altero-falsificarea” prin care înţelegea operaţiunea de a falsifica scrisul sau semnătura unei alte persoane.[11] Se impune să facem câteva consideraţii cu privire la scrisurile şi semnăturile deghizate. Proprietatea oricărui scris de a fi relativ stabil nu împiedică în cele mai multe dintre situaţii determinarea caracteristicilor specifice scrisului ori semnăturilor respective. Se constată că acestea se caracterizează printr-un soi de elasticitate care le conferă perenitate. Caracteristicile esenţiale ale unui scris au şanse foarte mari de a rezista acţiunii devastatoare a unor agenţi de felul celor sus-menţionaţi şi de a-şi conserva structura de bază care le face recogniscibile chiar în situaţiile când au suferit unele modificări. Pentru expert această calitate a caracterelor ce individualizează un scris este benefică, deoarece oferă şanse în demersul de identificare a autorului scrisului respectiv. Proprietăţile scrisului de a fi individual şi relativ stabil reprezintă baza identificării autorului acestuia, iar evaluarea variabilităţii naturale a scrisului este de un mare ajutor în investigarea complexă şi dificilă pe care este obligat să o facă expertul grafic. Astfel, scrisul apare sub aspect criminalistic a avea mai multe posibilităţi de utilizare ca mijloc de identificare. El apare în general ca expresie materială şi ideologică a unui anumit autor – care se exprimă grafic ( forme, grad de evoluţie, structură ,topografie, etc. ) şi ideatic ( conţinut, calitate şi structurare mesaj, simbolistică, terminologie, limbaj, etc.) de o manieră personală. Pe de altă parte, în chiar structura scrierii, experţii cu un nivel mai ridicat de cunoştinţe pot decela , observând şi apreciind dezorganizarea şi/sau alterarea grafismelor, diferitele boli ce afectează scriptorul, interpretând uneori, chiar prin elementele de natură medicală, aspectele capacităţii ( discernământului ) aşa cum sunt ele oglindite în manifestarea grafică de ansamblu – text şi semnătură. Chiar reveniri spectaculoase ale scrisului unor bolnavi aflaţi sub tratament – interpretate uneori ca „falsuri”- pot fi observate şi explicate consecvent şi credibil în cadrul a ceea ce şcoala italiană modernă numeşte „ Grafologie judiciară medicală”[12]. E adevărat că aceste aprecieri sunt accesibile unui grup mai redus de specialişti, validitatea lor necesitând cunoştinţe medicale, de neurologie şi fiziologie, toxicologie, etc. . Apreciem însă că ar fi necesară formarea unei şcoli naţionale de experţi, care să genereze o formare profesională continuă unitară şi unificată.
* Expert criminalist, conferenţiar la Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca; sorinalamoreanu@gmail.com. [1] Vincenzo Tarantino- Expunere la Seminar Alba Iulia 2017. [2] The Encyclopedia of Forensic Sciences, Academic Press 2000, pag. 584. [3] R: Constantin-Grafologie,Ed. SAAB, Bucureşti 2006 pag. 76. [4] L. Ionescu, D. Sandu-Identificarea criminalistică- ed, Stiintifică, Bucuresti 1990. pag. 99 cu referire la . [5].”Scrisul materializat în formele grafice ale unui manuscris, este urmarea activităţii nervoase şi musculare a omului,tradusă printr-un complex de mişcări sau de deprinderi tehnice “ L.Ionescu Expertiza criminalistică a scrisului Ed. Junimea Iaşi 1973, pag. 17. [6] Gh Păşescu,Particularităţile expertizei semnelor auxiliare ale scrisului în Colectiv -Metode şi tehnici de identificare criminalistică ,Asociaţia Criminaliştilor din România Bucuresti 2006 pag. 128 [7] L. Ionescu op.cit. pag. 16. [8] L. Torbidoni ,L Zanin-Grafologia Test teoretico pratico Brescia 1998 pag. 33 [9] Ludwig Klages îl numea ” dansul stiloului pe hârtie , în care mâna care scrie este corpul balerinei, al dansatorului, iar marele regizor al acestui dans e creierul nostru “ Apud.Domenico Franco-« La perizia grafica a base grafologica » Ed. Instituto di indagini psichologiche Milano 1978 pag. 78. [10] E.Solange-Pellat – Les lois de l’ecriture Paris VUIBERT, 1927, p.14. [12] Amintim în acest sens recentele expuneri ale Prof. Vincenzo Tarantino la Alba Iulia 17 mai 2017. |
Site realizat de Relu Plesciuc