Numărul 4 / 2014

ARTICOLE

 

 

INSTITUIREA CONTRACTUALĂ – MIT SAU REALITATE ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA?

Veaceslav Pînzari*

 

 

Résumé: L’institution contractuelle - mythe ou réalité dans la législation de la Moldavie? Après l’entrée en vigueur du Code de la famille en 2000, le législateur moldave a accordé aux personnes mariées la possibilité d’organiser leurs relations patrimoniales par contrat de mariage. Le Code civil qui est entré en vigueur en 2003, par les dispositions de l’art. 675, offre la possibilité aux futurs successeurs légaux de conclure des pactes sur succession future, pour leurs parts, dans une succesion non encore ouverte, texte ayant une note marginale étrange: „Le contrat sur la succession d’un vivant”. Analysant les dispositions du Code de la famille sur le contrat matrimonial et celles du Code civil, par lesquelles le législateur consacre la possibilité de disposer „de la succession d’un vivant”, une multitude de questions surgissent. Nous allons tenter d’y répondre, une d’elles étant: l’institution contractuelle, est-elle règlementée ou nondans la législation moldave?

 

Mots-clés: conjoint survivant, succession testamentaire, succession légale, l’institution contractuelle

Cuvinte cheie : soţ supravieţuitor, succesiune testamentară, succesiune legală, instituire contratuală

 

 

 

Încetarea căsătoriei produce o serie de efecte ce vizează relaţiile personale dar şi cele patrimoniale între foştii soţi. Unul dintre efectele patrimoniale ale încetării căsătoriei este deschiderea moştenirii lui de cujus.

După cum prevede legislaţia succesorală, din momentul încetării din viaţă a unei persoane se deschide moştenirea acesteia[1], iar patrimoniul succesoral al defunctului se va transmite la succesorii testamentari sau legali, în categoria cărora includem şi pe soţul supravieţuitor.Numai din momentul decesului unuia dintre soţi, celălalt dobândeşte dreptul la moştenirea acestuia. Până la deschiderea moştenirii, succesibilii nu au nici un drept asupra patrimoniului antecesorului lor, ei au doar o simplă speranţă de a moşteni. Speranţa se transformă în drept propriu-zis doar la decesul lui de cujus[2].

În conformitate cu dispoziţiile legale, o persoană va putea moşteni, numai dacă întruneşte următoarele condiţii:

- are capacitate succesorală (art.1433 C.civ.). Au capacitate succesorală toate persoanele care există la momentul deschiderii moştenirii, adică: a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii; b) persoanele dispărute; c) copilul conceput dar nenăscut la data deschiderii succesiunii; d) persoanele juridice în fiinţă la această dată[3].

- nu este nedemnă (art.1434-1439 C.civ.). Sunt nedemne a moşteni, legal sau testamentar, persoanele care au săvârşit faţă de defunct sau memoria acestuia, faptele prevăzute de dispoziţiile art.1434 C.civ. constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

- are vocaţie (chemare) la moştenire. Au vocaţie succesorală persoanele, cărora legea le conferă această chemare sau, cele cărora vocaţia le este conferită de către de cujus prin testamentul lăsat. 

În cazul succesiunii legale, alin.1 art.1500 C.civ. prevede expres că, moştenitori cu drept de cotă egală sunt: de clasa I – descendenţii, soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi; de clasa II – colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari; de clasa III – colateralii ordinari. Vedem, deci, că soţul supravieţuitor intră în prima clasă de moştenitori, alături de descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai lui de cujus.

Codul civil nu prevede expres cercul persoanelor care pot avea calitatea de moştenitor testamentar. Nu există vre-o ordine de preferinţă a chemării la succesiunea testamentară. Condiţie care trebuie îndeplinite de către o persoană pentru a veni la moştenirea testamentară, sunt cele menţionate şi în cazul succesiunii legale. Dacă în cazul succesiunii legale, ordinea chemării la moştenire este stabilită de către legiuitor expres prin dispoziţiile Codului civil, în cazul succesiunii testamentare, orice persoană care are capacitate succesorală, nu este nedemnă şi este menţionată în testamentul lăsat de defunct ca moştenitor, va avea această calitate.

Din câte putem constata, legislaţia succesorală moldovenească prevede posibilitatea ca soţul supravieţuitor să vină la moştenirea soţului său predecedat pe două căi:

- fie în baza dispoziţiilor legale exprese, prevăzute de Codul civil, pentru cazurile când cel ce a lăsat moştenirea nu a dispus prin testament de averea sa, ori, a făcut acest lucru dar, dispoziţiile de ultimă voinţă ale acestuia sunt invalide;

- fie prin voinţa lui de cujus, exprimată în testament.

Aici trebuie menţionat şi faptul că, moştenirea legală şi cea testamentară nu se exclud reciproc, ele pot coexista. Astfel, dacă prin testament nu s-a dispus de întreaga avere, moştenirea va fi transmisă, în parte, potrivit ultimei voinţe ai lui de cujus exprimată în testament, iar partea rămasă, va fi transmisă potrivit regulilor moştenirii legale, prevăzute de Codul civil.

Testamentul, ar putea fi considerat unicul act juridic prin care se poate realiza transmiterea patrimoniului la moartea titularului acestuia. Dar, în opinia noastră, legislaţia Republicii Moldova reglementează şi succesiunea contractuală, numită şi instituire contractuală[4], care a fost definită de unii autori ca fiind „un contract prin care dispunătorul dăruieşte instituitului totalitatea sau o parte din succesiunea sa”[5]. Alţi autori o definesc ca fiind „acea specie de donaţie prin care donatorul transmite mortis causa donatarului întreaga sa succesiune, o fracţiune din aceasta sau doar un bun”[6].

Nu ne vom aprofunda în analiza doctrinară a acestei instituţii, lucru făcut cu foarte mult succes de către autorii în domeniu[7], vom încerca în continuare, să arătăm cu argumente că legiuitorul moldovean reglementează, chiar dacă se pare că involuntar şi destul de stângaci, instituirea contractuală. Astfel:

       - în primul rând, legislaţia familială a Republicii Moldova reglementează contractul matrimonial, or, în literatura de specialitate unii autori susţin că, instituirea contractuală nu se poate face decât exclusiv prin contractul de căsătorie[8]. În dreptul francez, instituirea contractuală este admisă excepţional, dacă este făcută prin contractul matrimonial, fiind expres permisă legal (art.1130 alin.2 C.civ.fr.)[9];

       - în al doilea rând, Codul civil conţine o dispoziţie legală, care credem că este cea care reglementează expres instituirea contractuală. Astfel, art.675 C.civ. intitulat „Contractul cu privire la moştenirea unui viu” prevede: „(1) Contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul. Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă.

       (2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul contractului încheiat între viitorii succesori legali asupra cotelor-părţi legale. Un asemenea contract trebuie autentificat notarial”.

       În opinia noastră, anume prevederile de la alin.2 art.675 C.civ. sun cele care reglementează instituirea contractuală, adică acordă posibilitatea ca viitorii succesori legali, inclusiv soţii, în calitate de eventuali moştenitori legali, să poată dispune cu privire la o cotă-parte din patrimoniul lor, unul în favoarea celuilalt şi după trecerea acestora în nefiinţă. Dreptul de a dispune de cota-parte din patrimoniul înstrăinătorului, în conformitate cu prevederile alin.2 art.675 C.civ. este posibil şi printr-un contract civil ordinar, cu titlu oneros sau gratuit, altul decât contractul matrimonial.

Aici trebuie menţionat, în primul rând faptul, că art.675 C.civ. abundă în greşeli impardonabile, începând cu denumirea şi sfârşind cu conţinutul acestuia. Dar, totuşi, dacă am încerca să facem abstracţie de erorile strecurate în conţinutul acestei norme, am putea spune că prevederile alineatului doi, coroborate cu dispoziţiile art.31 alin.1 C.fam., reglementează succesiunea contractuală, ca modalitate de transmitere a patrimoniului succesoral, în rând cu succesiunea legală şi cea testamentară.

Ca să fim mai expliciţi, vom încerca să demonstrăm justeţea celor afirmate mai sus, efectuând o scurtă analiză a legislaţiei civile şi familiale care, în opinia noastră, reglementează succesiunea contractuală. Astfel:

A) în ceea ce priveşte titlul dat de către legiuitor art.675 C.civ. „Contractul cu privire la moştenirea unui viu”, vom menţiona următoarele:

       - în primul rând din această denumire constatăm că legiuitorul, admite posibilitatea ca moştenirea să fie transmisă în baza unui contract, care este un act bilateral, faţă de testament, care este un act juridic unilateral.

       - în doctrină, autorii nu efectuează clasificarea contractelor după momentul producerii efectelor lor, în schimb, actele juridice pot fi clasificate în conformitate cu acest criteriu în: acte între vii (inter vivos) şi acte pentru cauză de moarte (mortis causa). Astfel:

a) actul între vii (inter vivos) – este acela care-şi produce efectele necondiţionat de moartea autorului ori autorilor lui. Majoritatea actelor civile este formată din acte între vii;

b) actul pentru cauză de moarte (mortis causa) - este acela de a cărui esenţă este faptul că nu-şi produce efectele decât la moartea autorului. Este act – mortis causa – testamentul[10].

Totuşi, este interesant a stabili, contractul respectiv este unul între vii sau pentru cauză de moarte? Autorii în domeniu susţin că, instituirea contractuală „comportă o bună doză de bizar, deoarece ea se prezintă ca o combinaţie de reguli juridice proprii atât liberalităţilor inter vivos cât şi a celor mortis causa”[11]. Alţi autori susţin că, „sintagma „donaţie de bunuri viitoare” vrea să pună în evidenţă faptul că donatarul nu va beneficia de liberalitate decât la o dată viitoare, aceea a morţii donatorului, iar nu în prezent”[12]. Cât timp legiuitorul nu precizează expres, apreciem că acest contract va putea să-şi producă efectele atât unul între vii, cât şi pentru cauză de moarte.

Titlul articolului ne sugerează ideea că, acest contract se încheie între vii şi are ca obiect o  moştenire, dar atenţie,a unei persoane aflate încă în viaţă?! În opinia noastră, este incorectă utilizarea formulei „moştenirea unui viu” deoarece, termenul „moştenire” desemnează, transmiterea unui patrimoniu, fracţiune de patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai multe persoane fizice sau juridice în fiinţă[13]. Cât timp persoana este vie, vorbim de patrimoniul acesteia şi, numai din momentul deschiderii succesiunii, putem utiliza noţiunea de moştenire sau patrimoniu succesoral.

- legiuitorul nostru nu precizează expres, ce fel de contract poate fi încheiat „cu privire la moştenirea unui viu”: cu titlu oneros sau cu titlu gratuit? În dreptul francez, de exemplu, deşi legea nu prevede expres, instituirea contractuală are lor printr-un contract de donaţie ulterior căsătoriei, fiind denumită şi donaţie de bunuri viitoare. Şi iarăşi, în lipsa unei prevederi exprese, considerăm că se poate dispune de „moştenirea unui viu (s.n. V.P.)” atât prin contracte cu titlu oneros (vânzare-cumpărare, schimb), cât şi prin cele cu titlu gratuit (donaţie).

B) în ceea ce priveşte conţinutul normelor legale prevăzute la art.675 C.civ., vom menţiona următoarele:

       - prima frază din alin.1 art.675 C.civ. prevede: „Contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul”. Şi aici legiuitorul utilizează incorect, în opinia noastră, noţiunea de moştenire. Deşi succesiunea încă nu este deschisă, deoarece titularul patrimoniului la care se face referire este încă în viaţă, legiuitorul vorbeşte de „moştenirea” lui. Aceste prevederi legale ne sugerează ideea că, operaţiunea juridică are loc între anumite persoane (înstrăinător şi dobânditor), iar obiectul acesteia este „moştenirea unui terţ încă în viaţă”, adică patrimoniul unei persoane terţe, vii, străine de această operaţiune. După cum susţin autorii în domeniu, terţii sunt persoanele străine de actul juridic – penitus extranei[14]. Din aceste dispoziţii legale mai deducem că legiuitorul, interzice să se încheie orice fel de contracte, cu titlu oneros sau gratuit, între vii sau pentru cauză de moarte, asupra succesiunilor nedeschise, ca universalitate juridică. Este, în opinia noastră, o abordare corectă din partea legiuitorului a acestei situaţii, or, încă din dreptul roman, din raţiuni binecunoscute, pactele asupra succesiunilor nedeschise erau interzise[15].

       - frază a doua din alin.1 art.675 C.civ. statuează că: „Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă”. Din aceste dispoziţii deducem că legiuitorul, interzice orice contracte, care ar avea în vedere nu numai patrimoniul succesoral, ca universalitate juridică, dar şi cele care ar avea ca obiect „cota-pare legală sau legatul din succesiunea unui terţ încă în viaţă”. Ce a avut în vedere legiuitorul când spune „cota-pare legală din succesiunea unui terţ încă în viaţă”? Să înţelegem că la fraza întâi din alin.1 art.675 C.civ. legiuitorul are în vedere patrimoniul succesoral, ca universalitate juridică, iar la fraza a doua, se referă la o universalitate de bunuri sau, la bunuri determinate individual dintr-un patrimoniu? Să aibă oare în vedere prin sintagma „cota-pare legală” ceea ce numim „rezervă succesorală”? Sau, poate legiuitorul se gândeşte, când spune „cota-pare legală din succesiunea unui terţ încă în viaţă”,la prevederile alin.3 art.1444 C.civ. care stabilesc că: „În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, valoarea ei”? „Cota-pare legală din succesiunea unui terţ încă în viaţă” ar putea fi partea din averea, pe care ar moşteni-o, eventual, înstrăinătorul la deschiderea succesiunii terţului? Să înţelegem că aici legiuitorul are în vedere interzicerea înstrăinării „speranţei de a moşteni” pe cineva?

Ce reprezintă legatul parcă este limpede, acesta având o tratare complexă în literatura de specialitate[16] şi o reglementare proprie în Codul civil[17] însă, ce semnifică acest termen în conţinutul dispoziţiei legale citate? Cumva „legatul din succesiunea unui terţ încă în viaţă” reprezintă legatul făcut de către terţ cuiva sau, legatul acceptat de către terţ?

Şirul întrebărilor poate continua, cert este faptul că legiuitorul, interzice expres prin dispoziţiile alin.1 art.675 C.civ., chiar dacă destul de stângaci şi cu multe erori de exprimare, pactele asupra succesiunilor nedeschise! Indiferent de accepţiunea termenilor avută în vedere de către legiuitor, care n-am reuşit a desluşi la ce se referă, este vorba de bunuri viitoare, eventuale, asupra cărora este interzis să se dispună, pe raţiunile cunoscute încă din dreptul roman.

- alin.2 art.675 C.civ. prevede: „Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul contractului încheiat între viitorii succesori legali asupra cotei-părţi legale. Un asemenea contract trebuie autentificat notarial”. Viitorii succesori legali sunt cei arătaţi expres de către legiuitor în alin.1 art.1500 C.civ. care prevede: „În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sunt:

a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;

b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atât din partea tatălui, cât şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;

c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea”.

Vedem, deci, că cercul persoanelor care pot aspira la calitatea de viitor succesor legal al lui de cujus este foarte mare. Să înţelegem oare că toate aceste persoane vor putea încheia contracte „cu privire la moştenirea unui viu”? Care este probabilitatea că oricare dintre aceste persoane vor avea efectiv şi vocaţie succesorală concretă?

Şi în conţinutul acestei dispoziţii legale întâlnim noţiunea de „cota-pare legală” care nu ştim exact ce semnifică.

Dacă admitem că acest contract a fost încheiat, de exemplu, între soţi ca viitori succesori legali cu vocaţie reciprocă, s-ar putea întâmpla ca obiectul contractului dat sau una din clauzele contractului matrimonial să fie cu referire la un bun individual determinat sau la o parte din întreaga avere pe care speră că o va avea în viitor înstrăinătorul, de care acesta dispune în prezent, cu titlu oneros sau gratuit, în favoarea dobânditorului. Adică, la deschiderea succesiunii, bunurile menţionate în contract sau „cota-pare legală” vor trece la soţul supravieţuitor, nu în baza testamentului sau a dispoziţiilor legii, în lipsa acestuia, ci în baza înţelegerii perfectate în formă scrisă şi cu autentificare notarială de către soţi, cu mult înainte de deschiderea moştenirii, fie sub forma unui contract separat, fie sub forma unei clauze din contractul matrimonial. 

Dacă analizăm dispoziţiile alin.1 art.31 C.fam. care prevăd că: „Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei (s.n. V.P.)”, o să constatăm că acestea, în coroborare cu prevederile alin.2 art.675 C.civ., se referă şi reglementează expres instituirea contractuală, adică, posibilitatea dispunerii de avere pentru perioada încetării din viaţă a unei persoane, dar nu prin testament, ci prin intermediul contractului matrimonial! Este adevărat, dispoziţiile alin.1 art.31 C.fam. intră în contradicţie cu cele prevăzute în art.27 C.fam. care definesc contractul matrimonial, şi, anume, acelea în care legiuitorul stabileşte că prin „contractul matrimonial … se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia (s.n. V.P.)”. Cum deja am menţionat, nu este lipsită de greşeli nici această normă legală, cel puţin în prima parte[18], dar, făcând abstracţie şi de acestea, vedem că prin contractul matrimonial se vor reglementa efectele patrimoniale ale căsătoriei doar în timpul şi/sau în cazul desfacerii acesteia, pe când din dispoziţiile art.31 alin.1 C.fam. se statuiază că: „Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei (s.n. V.P.)”. Greşeala este evidentă, or, după încetarea căsătoriei se deschide succesiunea, aşa că transmiterea patrimoniului succesoral va fi guvernată de normele dreptului succesoral şi nu de prevederile contractului matrimonial. Dar, dacă coroborăm dispoziţiile alin.2 art.675 C.civ. şi cele ale art.31 alin.1 C.fam., ajungem la concluzia că teza potrivit căreia efectele contractului matrimonial pot viza relaţiile patrimoniale şi după încetarea căsătoriei, deşi greşită din punct de vedere teoretic, are suport legal. Astfel, putem presupune că soţii, ca viitori potenţiali succesori legali, vor stipula prin contractul matrimonial, ca anumite bunuri, sau aşa-numitele „cote-părţi legale”, după deschiderea succesiunii să treacă la acela dintre ei care va supravieţui. În aceste condiţii, afirmăm că legislaţia Republicii Moldova reglementează instituirea contractuală!

Dacă ne întoarcem la conţinutul alin.2 art.675 C.civ., să înţelegem oare că legiuitorul moldav admite posibilitatea ca, de exemplu, copiii, ca moştenitori legali de clasa întâi ai părinţilor lor, să poată încheia contracte de înstrăinare (cu titlu oneros sau gratuit) a cotei-părţi pe care speră că o vor moşteni din averea părinţilor lor? Considerentele de ordin moral că pactul asupra unei succesiuni nedeschise ar naşte dorinţa morţii (votum mortis) celui care lasă moştenirea, nu se impun în această situaţie?

Acest contract poate fi încheiat doar între copii, ca viitori succesori legali sau şi între ei şi viitorii succesori legali din aceeaşi ori din alte clase de moştenitori?

Fraza a doua din alin.2 art.675 C.civ. prevede: „Un asemenea contract trebuie autentificat notarial”. Pentru autentificarea actelor notariale se percepe taxa de stat, precum şi o plată pentru serviciile notariale[19]. Cum vor fi calculate acestea dacă nu se cunoaşte care va fi componenţa „cotei-părţi legale”, ce fel de bunuri vor intra în componenţa acesteia, mobile sau imobile ori alte valori? Raportat la ce se vor achita taxele dacă nu cunoaştem valoarea obiectului contractului în general? 

Şirul întrebărilor şi nedumeririlor poate continua, dar, în concluzie, din cele relatate anterior putem afirma cu tărie că, legiuitorul moldav reglementează, deşi sub o formă foarte sofisticată, instituirea contractuală!

 

« Back