Numărul 2 / 2014

VARIA

Congresul anual al Asociației “Henri Capitant” a prietenilor culturii juriice franceze / Journées internationales de l’Association „Henri capitant” des amis de la culture juridique française – Barcelona şi Madrid, 19-23 mai 2014

dr.hab. Mircea Dan Bob*

            Reuniunea anuală internațională a Asociației Capitant a avut loc anul acesta în Spania. Tema generală fixată spre analiză a fost „L’immatériel”, divizată – conform obiceiului – în patru subteme: „Bien et immatériel”, „Contrat et immatériel”, „Procédure et immatériel” şi „Droit nternational privé et immatériel”.

            Primirea participanților a avut loc în după-masa zilei de 18 mai, găzduită la Barcelona de Camera Notarilor din Catalunia. Sesiunea de deschiderea desfăşurată cu această ocazie a beneficiat de intervențiile câte unui reprezentant al principalelor corpuri profesionale.

Dl. Daniel Sédar-Senghor, preşedintele în exercițiu al UINL, a analizat soluții posibile la confruntarea actuală între tradițiile juridice de tip continental şi de common law. În optica domniei sale, deşi rapoartele „Doing bussiness” sunt contestabile în numeroase puncte, nu are sens să fie atacate direct, datorită impactului deosebit al celor care le promovează. Dar se poate ține seama de faptul că anglo-americanii sunt oameni pragmatici, deci receptivi la critici, pe care o teză convingător fundamentată ştiințific îi poate face să-şi schimbe punctul de vedere. Vorbitorul recomanda în consecință să se studieze atuurile dreptului continetal european şi scăderile common law, pentru a se salva măcar ceea ce este bun în tradiția de drept civil.

Dl. Xavier Roca Ferrer, reprezentantul notariatului spaniol şi literat cunoscut la nivel internațional, a prezentat o introducere asupra temei generale a congresului. Expunerea sa a făcut referire la rădăcinile romane, arătând că în dreptul roman a existat un rudiment de protecție a creației în materia accesiunii prin amestec şi specificatio. Gaius trata aici exemplul picturii realizate pe pânza altuia, iar Iustinian prelua soluția acestuia. Tot prin intermediul accesiunii a pătruns protecția imaterialului şi în Evul mediu occidental.

Următoarea vorbitoare a fost d-na. Maria Encarnación Roca Trias, judecător la secția civilă a Tribunalului Suprem şi o personalitate aparte în lumea dreptului spaniol: prima femeie care, în 1978, a devenit profesor deplin (catedrática) de drept civil şi tot aşa, prima femeie din Spania care, în 2011, a devenit membră a Academiei regale de jurisprudență şi legislație. Domnia sa a realizat o prezentare sintetică a persistenței influenței juridice franceze asupra dreptului spaniol. Codificarea spaniolă este şi astăzi tributară acestei influențe, în timp ce disputa politică din Catalunia a imprimat o direcție diferită. Codificarea catalană a ales să urmeze ideile lui von Savigny şî a ajuns astfel să se opună codificării de tip francez, receptată în restul Spaniei. Juriştii din regiune au văzut în această manieră de procedare calea de a prezerva limba locală. De aceea, ei au încercat să prezerve cutumule catalane, argumentând în acest sens cu tezele juristului german. De aici a rezultat preocuparea constantă a Parlamentului catalan de a adopta un cod civil regional, în baza competențelor federale date de Constituția din 1978. Acest cod a fost vizat ca o formă de exprimare culturală locală şi ca un instrument politic. În concluzie, vorbitoarea a arătat cum codul civil spaniol a fost unul raționalist, influențat de cel francez, în timp ce Catalunia s-a apropiat în timp de Germania, prin prisma intereselor sale politice. Astfel, dreptul francez este mult mai puțin prezent în provincie nu datorită desconsiderării sale, ci datorită imperativelor local asumate de opunerea la politica de incorporare spaniolă.

Ziua de 19 mai 2014 a fost afectată prezentării raportului general şi discutării prin intervențiile coordonate ale raportorilor naționali pe tema „Bunurile şi imaterialul”. Ca şi juriştii romani acum două milenii, raportorul general (dl. prof. Javier Hualde Sánchez, Barcelona), a subliniat importanța temei prin abordarea câtorva interogații: este posibilă posesiunea şi uzucapiunea unui bun material? Dar transmisiunea inter uiuos şi cea succesorală? În ce manieră? Raportorul național din Québec a subliniat în intervenția sa cum dezvoltarea valorilor imateriale busculează regimul clasic al proprietății din codul civil. Raportorul francez a prezentat o problemă practică: putem ceda un volum de aer pentru o construcție viitoare? Ce se vinde? Notarii francezi au văzut în volumul respectiv un imobil prin natura sa. A arătat şi că, în materie de accesiune, codul civil este legat conceptual de materialitate. Dar Curtea de casație franceză acceptase accesiunea a două fonduri de comerț - bunuri imateriale. Per ansamblu, dezvoltarea bunurilor imateriale aduce o criză a dreptului bunurilor, care nu poate ignora atracția modelului dar nici nu se poate debarasa de tradiție. Raportorul belgian arată cum, pentru dreptul său, există o singură decizie din anii şaptezeci a Curții de justiție europene în care se foloseşte noțiunea de bun imaterial. Există însă concluzii ale avocaților generali care o folosesc adeseori.

Cel mai bun raport general prezentat la congres a fost fără îndoială cel al d-lui. profesor Matthias Lehmann, de la Universitatea din Halle-Wittenberg, Germania. În ziua a doua a reuniunii (20 mai, Barcelona), domnia sa a abordat tema „Contractului şi imaterialului” pornind de la o realitate incontestabilă: putem astăzi încheia contracte cu oricine, în orice formă şi cu referire la o mare varietate de bunuri. Se mai potrivesc vechile canoane juridice? Dreptul contractelor trebuie să se adapteze noilor tehnologii, iar curentul novator între specialişti este cel care susține adaptarea la impactul ultimelor. Spațiul virtual nu trebuie să fie un spațiu de non drept şi nici nu trebuie să devină o capcană pentru cei care nu au abilitatea de a utiliza mijloacele informatice. În acest context, raportorul general a discutat două aspecte esențiale:

1) dematerializarea contractului, parafrazându-l în prezentarea sa pe celebrul scriitor ceh de limbă franceză, Jan Kundera: „L’insupportable légèreté du contrat”. Curentul clasic susține că putem aplica regulile clasice pentru orice contract electronic. Dar cum semnăm un contract electronic? Comisia Națiunilor Unite a trebuit să propună o nouă lege-cadru pentru semnătură. Au venit apoi Regulile de infomare precontractuală, pentru a preveni erorile cauzate de necunoaşterea medului virtual. A apărut şi dreptul de retractare, oferta putând fi retrasă cand se pierde interesul pentru încheierea contractului. În dreptul modern asistăm la o procedurizare a contractului, pentru că un contract electronic nu se mai încheie într-o secundă, ci este temporizat. Ca urmare, vorbitorul a constatat existență unei avalanşe a dreptului consumației în dreptul clasic al contractelor.

2) dematerializarea obiectului contractului, reflectată bine într-un exemplu practic simplu: se descarcă un joc de pe internet şi plătim cu cardul bancar. Ce se întâmplă daca jocul nu funcționează? Cum se restituie un conținut digital? Cum se restituie prețul virtual? Se vede din aceste interogații cum dificultătile sunt mult mai mari decât cele de la încheierea contractului. Există un numări imens de contracte electronice ce nu se reflectă în conținutul codurilor civile: contractul de streaming, de clouding etc. Curentul conservator încearcă asimilarea acestora cu contractele clasice: e.g., contractul de clouding este tratat ca depozit. Dar există contracte ce nu pot fi decât nenumite. Există contractanți din state diferite, care  intră pe internet cu pseudonime: cum se vor judeca în caz de litigiu? Dreptul clasic nu ne oferă soluții în acest sens. Vedem cum Facebook şi Google fac autoregularizare prin reguli pe care le prevăd ei înşişi pentru soluționarea divergențelor. Dar se poate avea încredere în aşa ceva? Ca urmare, dreptul public intră în scenă şi rezolvă problemele, mai ales dreptul administrativ. Dreptul contractelor ar trebui să-şi reia însă domeniul de competență specific.

Raportorul general a adus în atenție o problemă de proprietate intelectuală: există situri  ce oferă căsuțe de poştă electronică numai în scopul de a culege datele personale ale utilizatorului, ce sunt nişte valori. Apare aici şi o linie incestuoasă între consimțământul utilizatorului prin clic făcut pe condițiile generale şi utilizarea datelor. Clicul este o caricatură a consimțământului şi dreptul contractelor trebuie să reacționeze: e.g., în unele țări consimțămâtul poate să fie revocat. Dar astfel se ajunge uneori la infantilizarea utilizatorului.

În concluzie, dl. Lehmann a arătat că există noi construcții în dreptul contractelor. Acest şantier depăşeşte însă domeniul redus al contractelor electronice, pentru că lumea virtuală transformă integral realitatea înconjurătoare – căci mai nou vedem cum până şi un automobil arată tot mai mult ca un site internet.

Ziua de 22 mai 2014 a avut loc la Universitatea Complutense din Madrid şi a fost dedicată temei „Procedură şi imaterial”. Raportorul general, profesorul canadian Karim Benyekhlef, a pus în dezbaterea raportorilor naționali şi a sălii mai multe probleme punctuale. Un subiect interesant a fost cel al limitelor şi utilității conceptului de cyberjustice: se poate face dreptate la distanță? Este vorba de un concept care sperie prin depersonalizarea ce o implică. S-a conchis că trebuie însă găsită o cale mediană, care să evite acest aspect şi să integreze noile tehnologii. În final, acestea pot prin matematica lor să pună unitate şi ordine în diversle practici ale diverselor jurisdicții.

Ultima zi a lucrărilor, 23 mai, a fost dedicată aspectelor de drept internaţional privat în materia bunurilor şi a comunicaţiilor imateriale “DIP et l’immatériel”[1]. Raportul de sinteză, elaborat de Tristan Azzi, profesor la Universitatea Paris II „Panthéon-Assas”, a fost centrat pe dificultăţile de abordare din perspectiva relaţiilor private internaţionale a imaterialităţii (fiind vizate în principal drepturile de proprietate intelectuală şi industrială şi comunicaţiile electronice).

Problema de a şti dacă bunurile incorporale justifică un tratament diferit de acela rezervat bunurilor corporale a suscitat discuţii intense ; acestea au scos în evidenţă autonomia de principiu a materiei, reflectată de reglementarea prin numeroase instrumente particulare de sursă supranaţională, mai mult sau mai puţin recente, cu o specificitate proprie şi abordând chestiuni precum  condiţia străinului sau existenţa şi protecţia bunurilor incorporale în context transfrontalier. Larg receptate în dreptul comparat, acestea lasă să subziste totuşi uneori particularităţi naționale - cum este de exemplu cazul articolului 2624 NCC care, dispunând aplicarea lui lex originis în ceea ce priveşte naşterea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor, reflectă o poziţie cu totul izolată în dreptul comparat, dar aduce în discuţie eficacitatea sau oportunitatea unor soluţii aparent incontestabile (precum competenţa lui lex loci protectionis). În acelaşi timp, majoritatea rapoartelor naţionale au scos în evidenţă limitele acestei autonomii : pentru că în planul dreptului internațional privat contează mai puţin specificităţile obiectului în discuţie - aici, incorporabilitatea/imaterialiatea - şi mai mult drepturile corespondente acestuia, bunurile incorporale sunt frecvent tratate, atât din perspectiva legii aplicabile, cât şi a competenţei jurisdicţionale, în acelaşi mod ca şi bunurile corporale, aşa cum o ilustrează de exemplu soluţiile reţinute cu privire la transmiterea lor pe cale contractuală sau la răspunderea derivată din încălcările acestora.

În ceea ce priveşte virtualitatea, atât raportorul general, cât şi raportorii naţionali au scos în evidenţă faptul că aceasta nu a fost de natură să revoluţioneze dreptul internaţional privat din perspectivă metodologică: regulile clasice privitoare la competenţa instanţelor (de ex., în UE, regulamentul Bruxelles I) sau la legea aplicabilă (de ex., în UE,  regulamentele Roma I şi II) au fost şi sunt aplicabile în litigiile ce implică comunicaţii imateriale, interpretarea, înțelegerea sau aplicarea lor nefiind profund bulversate de contextul electronic. Desigur, o adaptare a soluţiilor tradiţionale s-a dovedit necesară pentru o serie de ipoteze particulare – precum, în materie de contracte internaţionale de consum sau licitaţii organizate pe internet -, pentru a răspunde noilor realităţi şi a asigura persoanelor interesate atât previzibilitate, cât şi un minim de protecţie; pentru altele, dificultăţile sunt încă nerezolvate – de exemplu, identificarea locului de executare a obligaţiei contractuale litigioase, atât de importantă în aprecierea competenţei internaţionale a instanţelor, sau determinarea locului de realizare a cyber-delictului (contrafacere, atingere a vieţii private …) ori de producere a prejudiciului aferent – ceea ce a permis, încă o dată, aducerea în lumină a particularităţilor naţionale, cât şi schimburi de idei utile în găsirea unor soluţii adecvate.

Raportorul de sinteză are menirea de a reuni cele patru rapoarte generale aferente fiecărei subteme cu remarcile ivite cu ocazia dezbaterilor din fiecare zi a congresului, pentru a prezenta o imagine de ansamblu a problemei. Onoranta misiune a revenit în acest an cunoscutului profesor Remy Cabrillac, de la Universitatea Montpellier. Afirmat prin cercetările sale de teorie generală a dreptului şi de drept privat, a realizat un raport de sinteză de înaltă ținută, al cărui text complet va fi publicat în volumul anual tradițional intitulat „Travaux de l’Association Henri Capitant”. Invităm cititorul să găsească acolo detalii şi cu privire la restul rapoartelor naționale şi generale. Ultimele două sunt deja integral publicate online, pe situl Asociației Capitant, de unde pot fi descărcate gratuit: http://henricapitant.org/node/12.

Închiderea lucrărilor a fost precedată de o festivitate emoționantă, ocazionată de retragerea d-lui. Jean-Louis Baudoin din funcția de preşedinte al grupului canadian. Fost judecător la Curtea de Apel din Québec, intrat în avocatură după pensionare, membru de-a lungul timpului în numeroase comisii de reformă legislativă, actualmente profesor asociat al Universitatea din Montréal, a prezidat timp de patruzeci şi unu de ani grupul din Québec al Asociației Capitant. Vârsta l-a obligat acum să se retragă în postura de preşedinte onorar al grupului, lăsând preşedinția efectivă profesorului Benoît Moore, de la Universitatea din Montréal. Toți cei de față l-au omagiat pentru activitatea sa.

După închiderea lucrărilor, a avut loc reuniunea preşedinților şi secretarilor generali, unde s-au fixat datele şi temele următoarelor congrese ale Asociației, au fost prezentate activitățile grupurilor naționale şi inițiativele viitoare. Congresul din mai 2015 va fi găzduit de Panama, tema aleasă fiind „Les tiers” („Terții”). Germania va fi gazda următoarei reuniuni (mai 2016), tema generală „La mondialisation” („Globalizarea”) urmând a fi dezbătută la Berlin şi Münster. Vor urma în ordine: Québec (2017), Italia (2018) şi Turcia (2019).

Grupul român al Asociației Capitant (www.capitant.ro) a fost prezent în Spania prin d-na. Alina Oprea (lector, UBB Cluj-Napoca, raportor la  tema IV), d-na. Andra-Roxana Trandafir (secretar general al grupului român, asistent, Universitatea Bucureşti, raportor la tema III), dl. Marius Harosa (conferențiar, UBB Cluj-Napoca, raportor la  tema I), dl. Răzvan Dincă (conferențiar, Universitatea Bucureşti, raportor la tema II) şi de dl. Mircea Dan Bob (preşedintele grupului român al Asociației (conferențiar, UBB Cluj-Napoca). Grupul român felicită şi îşi exprimă şi pe această cale recunoştința față de d-na. profesor Elena Lauroba şi de dl. profesor Pedro Robles, preşedintele şi secretarul general al grupului spaniol, pentru excelenta primire şi organizare.

« Back