Numărul 4 / 2013

In memoriam Mircea Mureşan

 

 

CÂTEVA ASPECTE REFERITOARE LA COMPETENŢA MATERIALĂ  A JUDECĂTORIILOR CA INSTANŢE DE PRIM GRAD ÎN MATERIA  PARTAJULUI SUCCESORAL SUB IMPERIUL NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

 

Florin Vădeanu*

 

 

Résumé : Quelques aspects concernant la compétence matérielle des tribunaux comme instances de premier degré en matière de partage successoral, selon le nouveau code de procédure civile.Traditionnellement, les demandes successorales à coté de celles concernant le partage judiciaire attiraient la compétence matérielle des tribunaux, en tant qu’instances de premier degré.

                Le Code de Procédure Civile 2010 introduit la plénitude de compétence des tribunaux, ceux-ci solutionnant toutes les demandes qui ne sont pas, par loi, solutionnées par d’autres instances. 

                Par conséquent, on pose le problème de clarifier les limites du partage successoral en déterminant la compétence matérielle des tribunaux et des tribunaux de grande instance. La conclusion : les tribunaux sont investis seulement avec la demande de partage proprement dite, dans les conditions où celle-ci a le privilège d’être la demande principale, étant accompagnée ou pas par des demandes accessoires où qui dépendent de sa solution, telles celles prévues par l’art. 983, 984 du Code de Procédure Civile 2010.

 

Cuvinte cheie: Noul Cod de Procedură Civilă , plenitudine de competenţă a tribunalelor , competenţa de atribuţiune a judecătoriilor, cererile de împărţeală judiciar , procedura prealabilă , timbraj

Mots clés : Nouveau Code de Procédure Civile, plénitude de compétence des tribunaux de grande instance, compétence d’attribution des tribunaux d’instance, les demandes de partage judiciaire, la procédure préalable, timbrage

 

 

 

            Intrarea în vigoare la 15 II 2013 a Noului Cod de Procedură Civilă adoptat prin Legea Nr. 134 din 1 iulie 2010, în temeiul art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a adus modificări în ceea ce ţine de competenţa de atribuţiune a instanţelor judecătoreşti.

            În acest sens se consacră prin dispoziţiile art. 95 pct. 1 din CPC plenitudinea de competenţă a tribunalelor, în sensul că acestea în primă instanţă vor soluţiona toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, soluţia fiind principial corectă[1], în condiţiile în care şi anterior, din punct de vedere legislativ s-a mai adoptat o asemenea soluţie[2].

            În atare condiţii competenţa de atribuţiune a judecătoriilor se limitează se limitează la dispoziţiile art. 94 din CPC, conform cărora acestea vor soluţiona în primă instanţă :1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel; b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii; c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; d) cererile de evacuare; e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească; f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire; g) cererile posesorii; h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe; i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare[3]; j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti; 3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

            Jurisprudenţa s-a confruntat cu interpretarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. i) din CPC legate de întinderea conceptului de „cerere de împărţeală judiciară” în materie succesorală, având în vedere că anterior prin CPC1865 în forma sa ultimă publicată judecătoriile soluţionau atât cererile de împărţeală judiciară cât şi pe cele în materie succesorală[4]. În CPC 2010 această distincţie dispare, astfel încât se pune problema în ce măsură soluţionează ca instanţe de prim grad judecătoriile litigiile succesorale care includ şi capete de cerere vizând sistarea stării de indiviziune succesorală.

            Cert este că judecătoriile soluţionează ca instanţe de prim grad partajele judiciare indiferent de valoare atât în ceea ce priveşte proprietatea comună pe cote-părţi, proprietatea aflată în codevălmăşie cât şi sistarea stării de indiviziune în materie succesorală.

            S-a opinat de jurisprudenţă că prin incidenţa dispoziţiilor art.99 alin. secund din CPC 2010 în cazul unor capete de cerere apreciate distincte care se referă la vocaţia succesorală, exerciţiul opţiunii succesorale, acestea au caracter de sine stătător, fiind cereri principale la fel ca şi capetele de cerere referitoare la partajul judiciar propriu-zis şi ca atare competenţa de soluţionare revine tribunalelor, ele având plenitudine de competenţă[5]. Fostul Tribunal Suprem a statuat că în cadrul cererii de ieşire din indiviziune nu se pot discuta drepturile stabilite cu ocazia dezbaterilor succesorale pe baza declaraţiilor moştenitorilor. Declaraţiile făcute în cadrul dezbaterilor succesorale notariale pot fi numai anulate, dacă se dovedeşte că au fost urmarea unui viciu de consimţământ[6].

            În doctrină s-a opinat,dimpotrivă, că deşi odată cu partajul se pune în discuţie şi sursa coproprietăţii – ex. se invocă nulitatea titlului de proprietate, se contestă validitatea testamentului, se face o cerere de reducţiune  sau de raport etc. – or, în materie succesorală se cere şi deschiderea succesiunii, stabilirea moştenitorilor, a cotelor acestora şi a masei succesorale nu se impune distribuirea competenţei între judecătorie şi tribunal, în funcţie de criteriul valorii acestor cereri, întrucât toate cererile menţionate au drept scop final partajul vor face corp comun cu acesta şi vor fi judecate în primă instanţă la judecătorie[7].

            S-a mai reţinut că în cadrul procesului pentru partajarea succesiunii, instanţa trebuie să constate, pe de o parte, persoanele cu vocaţie la moştenire şi cota lor succesorală, iar, pe de altă parte, masa completă a succesiunii care urmează să fie împărţită[8].

            De asemenea într-o altă opinie se relevă că dacă cererea de partaj este precedată de cereri având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii, a calităţii de moştenitor şi a cotelor-părţi, aceste cereri nu pot fi calificate ca principale, ci simple chestiuni prealabile ce trebuie soluţionate în cadrul partajului (ele nu trebuie formulate distinct), instanţa fiind investită, în fapt cu o cerere unică, având ca finalitate partajul, interpretarea sprijinindu-se pe textele speciale din materia procedurii speciale de partaj, precum art.979, art.983 alin. (1). Ca urmare „cererile” de natura celor amintite privesc aspecte indispensabile oricărui partaj, nefiind veritabile capete de cerere distincte; ele nu pot fi privite ca cereri accesorii, în realitate, cererea principală, unică cu care este sesizată instanţa fiind partajul,care este de competenţa exclusivă a judecătoriei, chiar dacă pârâţii ar formula, pe cale incidentală, cereri prin care se contestă calitatea de moştenitor a unei părţi ori cotele ce se cuvin acestora (bunăoară pe calea unei acţiuni în anularea certificatului de moştenitor sau în reducţiunea liberalităţii excesive). Aceste cereri vor urma regimul prevăzut de art. 123 alin. 1 din CPC, corespondentul art. 17 CPC[9].

            Probleme au ridicat doctrinei cazul în care cererea de împărţeală propriu-zisă se alătură altor cereri în materie succesorală în urma interpretării dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. i) din CPC coroborat cu art. 105 din CPC „cererile în materie de moştenire” (în materie de moştenire, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii). S-a considerat pe de o parte că dispoziţiile art. 105 CPC referitoare la valoarea obiectului cererilor în materie de moştenire nu pot fi considerate derogatorii de la regula prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. i) CPC, întrucât sunt formulate generic, în timp ce o derogare ar fi trebuit reglementată explicit în privinţa cererilor de împărţeală în această materie, din coroborarea normelor în discuţie ar rezulta că sunt supuse criteriului valoric toate cererile provenind dintr-o succesiune,cu excepţia celor de împărţeală judiciară,care sunt de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, indiferent de valoarea obiectului cererii[10], respectiv cererea în anularea unui testament, cererea pentru constatarea validităţii unui testament, cererea în anularea certificatului de moştenitor, cererea pentru reducţiunea liberalităţilor excesive, cererea pentru raportul donaţiilor, valoarea obiectului cererii în asemenea cazuri calculându-se în funcţie de valoarea activului masei succesorale, deoarece legiuitorul prevede că nu vor fi scăzute sarcinile sau datoriile moştenirii[11].

            În măsura în care se interpretează că partajul ar avea caracter accesoriu faţă de cererile în materie succesorală care influenţează rezultatul partajului şi care urmăresc o finalitate distinctă faţă de partaj, putând fi formulate şi de sine stătător, competenţa s-ar stabili după valoarea obiectului cererii principale (ex. valoarea supusă reducţiunii), fără ca aceasta să echivaleze întotdeauna cu valoarea masei partajabile (activul brut potrivit art. 105 CPC), iar partajul  ar urma regimul prevăzut de art. 123 alin. (1) din CPC, fiind de competenţa judecătoriei  ori a tribunalului după caz. Dacă se interpretează că partajul constituie finalitatea oricărei cereri în materie succesorală împreună cu care este formulat –iar un argument interesant în sprijinul acestei teze îl constituie împrejurarea că cereri precum reducţiunea liberalităţilor excesive  ori raportul donaţiilor se soluţionează prin încheierea de admitere în principiu [art. 984 alin. (2) NCPC], iar nu prin hotărârea de partaj, fiind aşadar etape de realizare a acestuia – aceasta constituie, în realitate, cererea principală, competenţa judecătoriei fiind atrasă de prevederile art. 94  pct. 1 lit. i) CPC, indiferent de valoare. Autorii consideră că această interpretare este preferabilă chiar dacă aparent este dificil de susţinut faţă de prevederile art. 30 alin. (4) CPC, criteriul valoric de stabilire a competenţei se aplică numai cererilor în materie succesorală formulate fără a se solicita totodată şi partajul[12].

            În măsura în care instanţele sunt investite cu partaj judiciar succesoral în ceea ce priveşte amintirile de familie soluţia dată se limitează la nivelul partajului voluntar, date fiind dispoziţiile prohibitive prevăzute de art. 1142 alin. (2) din Codul Civil, fiind inadmisibilă per a contrario ieşirea din indiviziune pe cale judecătorească, legiuitorul preferând ca pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie să fie depozitate în interesul familiei la unul ori mai mulţi moştenitori sau în locul convenit de ei (idem,alin. 3),moştenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al coindivizarilor (idem, alin. 4).

            Din punctul nostru de vedere cererile precum stabilirea vocaţiei succesorale, stabilirea calităţii de moştenitor, în anularea unui testament, pentru constatarea validităţii unui testament ori în anularea certificatului de moştenitor  au caracter distinct, având caracter principal, nicidecum accesorii în sensul art. 30 din CPC cu aplicarea art. 123 din CPC pe cale de consecinţă, ele antrenând un probatoriu bogat, complex uneori, sensibil diferit de cel al partajului propriu-zis.

            Pentru clarificarea caracterului principal al acestor cereri se impune să clarificăm obiectul cererii de împărţeală judiciară. Alături de elementele cerute de art. 194 din CPC[13], cererea va face referire şi la bunurile asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună (art. 979 din CPC), persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează (art.980 din CPC)[14] sub sancţiunea anulării cererii în cadrul procedurii scrise în temeiul art. 200 alin. (3) din CPC[15]. În cadrul procesului de partaj se pot adopta fie hotărâri parţiale care privesc partajul anumitor bunuri conform înţelegerilor intervenite între părţi (art. 982 din CPC), fie încheieri de admitere în principiu, sentinţe sau decizii civile – după caz – prin care se va stabili de instanţa de judecată bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, iar dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii (art. 983-985, 994 din CPC). Potrivit art. 984 alin. secund din CPC dacă, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea de admitere în principiu instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri. Se observă că în acest caz legiuitorul face aplicarea art. 123 din CPC în sensul că apreciază accesorialitatea cererilor de reducţiune a liberalităţilor excesive şi a raportului donaţiilor la cererea de partaj. Dilema vizează interpretarea expresiei „altele asemenea” care opinăm (după modul de enumerare adoptat) se referă tot la acţiuni patrimoniale, evaluabile în bani, cu titlu accesoriu, deci care nu au caracter principal gen deschiderea succesiunii etc., precum cererile de plată a unor creanţe de către moştenitori formulate de creditorii succesorali, cereri formulate de coerezi privind eliminarea unor bunuri din cadrul procedurii de lichidare a patrimoniului succesoral, acţiunea în separaţia de patrimonii, imputarea liberalităţilor.

            Procesul de împărţeală judiciară vizează încetarea proprietăţii comune sub formele prevăzute de art. 632 din Codul Civil, respectiv proprietatea pe cote-părţi, proprietatea în devălmăşie. Normele procesuale privind procedura partajului judiciar prevăzută de art. 979-995 din CPC se completează cu cele din dreptul material cuprinse în art. 669-686 din Codul Civil.

            Cererea de împărţeală judiciară poate avea de obiect şi partajul de folosinţă, în condiţiile în care art. 639 din Codul Civil prescrie că modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească, efectele acesteia putând fi paralizate doar prin realizarea partajului de proprietate[16].Şi în materia sistării indiviziunii succesorale se poate regăsi un asemenea capăt de cerere în măsura în care aceasta nu este posibilă şi devin astfel aplicabile prevederile art. 993 alin. (3) din CPC[17], fiind posibil un acord între coerezi cu privire la această modalitate de partajare provizorie, cu caracter temporar.  Este cazul coerezilor care locuiesc în acel imobil, fiecare dintre aceştia dispun de un drept de proprietate asupra câte unui apartament, fiind în indiviziune asupra terenului.

            Din punctul nostru de vedere atunci când în materie succesorală se cere şi deschiderea succesiunii, stabilirea moştenitorilor, a cotelor acestora şi a masei succesorale, constatarea nedemnităţii succesorale, revocarea legatelor în stabilirea competenţei materiale se impune interpretarea dispoziţiilor  art. 99 alin. 2 din CPC, art. 123 şi 124 din CPC cu raportare la art. 30 alin. (3-4) din CPC. Potrivit acestui din urmă text cererea principală este cererea introductivă de instanţă,care poate cuprinde capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii, unde cele accesorii sunt cele a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. Observăm că deschiderea succesiunii, vocaţia succesorală, exerciţiul opţiunii succesorale nu depind de modul de soluţionare a împărţelii judiciare, ci invers. Este ştiut de altfel, între altele, că axul central al opţiunii succesorale îl constituie transmisiunea activului şi pasivului moştenirii, dat fiind faptul că finalmente inexistenţa activului şi pasivului moştenirii atrag inexistenţa succesiunii[18].

            Cererile privind deschiderea succesiunii, stabilirea vocaţiei succesorale, transmisiunea succesorală implică în multe situaţii ivite în practică încuviinţarea şi administrarea unui bogat probatoriu distinct de cel al partajului succesoral conjugat şi cu justificarea de către autorii cererii introductive de instanţă a procedurii prealabile, apreciată de doctrină ca fiind esenţialmente jurisdicţională, cu toate consecinţele ce decurg de aici[19] deci cu respectarea cerinţelor art. 193 alin. (3) din CPC[20]. În mod expres art. 193 din CPC nu prevede care este sancţiunea pentru încălcarea sa, ceea ce a determinat doctrina, la care ne raliem că se impune o prevedere expresă în cuprinsul textului[21]. În raport de dispoziţiile art. 174 şi urm. din CPC, dar şi ale art. 245 şi urm. din CPC sancţiunea lipsei încheierii prevăzute de art. 193 alin. (3) din CPC, în forma reglementată prin art. 330 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr.  2.333/C din 24 iulie 2013 nu o constituie nulitatea cererii ca informă în sensul art. 200 alin. (3) din CPC, ci inadmisibilitatea  promovării cererii de chemare în judecată determinată exclusiv de nerespectarea obligaţiei de a depune la dosar încheierea notarială, iar nu şi de lipsa sesizării notarului public cu deschiderea procedurii succesorale, întrucât aceasta din urmă nu are semnificaţia unei proceduri prealabile şi obligatorii introducerii cererii la instanţa judecătorească,în măsura în care părţile doresc să dezbată procedura succesorală în faţa instanţei, preîntâmpinând eventualele neînţelegeri ce ar cauza suspendarea procedurii succesorale notariale pot sesiza direct instanţa, având numai obligaţia legală de a depune la dosar încheierea prevăzută de art. 193 alin. (3) din CPC[22]. Ceea ce este obligatoriu este să se probeze verificările efectuate de către notarul public[23]. Excepţia inadmisibilităţii[24] se va invoca de pârât doar prin întâmpinare aşa cum prevede alin. secund al art. 193 din CPC, în timp ce pentru instanţa de judecată nu există o limită, ceea ce presupune că se poate invoca nu neapărat doar la judecata în fond, în substanţă fiind o problemă legată însăşi de securitatea raporturilor juridice. Deci din punctul nostru de vedere instanţa nu este limitată la primul termen de judecată pentru a invoca lipsa procedurii prealabile, nefiind aplicabile prevederile art. 178 alin. (3) lit. a) din CPC, dat fiind că nulităţile relative privind neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii nu se pot invoca de instanţă din oficiu, ci doar de partea interesată prin întâmpinare.

            Pe de altă parte stabilirea masei partajabile şi celelalte capete de cerere la care se referă art. 980 şi urm. din CPC au şi ele caracter principal. Cum petitele de partaj propriu-zis depind de celelalte capete de cerere, iar acestea nu se regăsesc în competenţa de atribuţiune exclusivă prevăzută de art. 94 din CPC, ele atrag competenţa exclusivă a tribunalului în temeiul art. 95 pct. 1 din CPC (judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe). În atare context nu-şi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 123 din CPC în ceea ce priveşte interpretarea ca fiind cereri accesorii a petitelor privind deschiderea succesiunii, exerciţiul opţiunii succesorale neputând fi primită. În ipoteza în care partajul este alăturat altor cereri succesorale precum anularea certificatului de moştenitor, petiţie de ereditate competenţa materială este ţinută să fie stabilită urmare criteriului valoric,ceea ce înseamnă că în anumite situaţii poate deveni competent în soluţionarea cauzei şi tribunalul dacă valoarea pricinii constând în activul brut depăşeşte suma de 200.000 lei, în acest caz partajul fiind accesoriu celorlalte capete de cerere apreciate ca fiind principale.

            În ceea ce priveşte incidenţa art. 124 din CPC[25] considerăm că petitele principale sus relevate nu pot constitui simple chestiuni prealabile, ci intră în sfera chestiunilor prejudiciale înţelese drept chestiuni litigioase care trebuie să facă obiectul unei examinări şi soluţionări prealabile de către instanţa competentă, în mod definitiv, astfel încât soluţia să poată fi invocată cu autoritate de lucru judecat  în orice proces ulterior[26]. În ipoteza în care pe rolul judecătoriei se află partajul propriu –zis, iar pe rolul tribunalului cererea succesorală vizând celelalte petite, primul for la cererea pârâtului sau din oficiu procedează la suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a chestiunii prejudiciale conform art. 413 alin. (1) pct. 1. din CPC[27]. Nimic nu împiedică judecătoria în cazul în care este investită cu mai multe capete de cerere  principale, dintre care unele de competenţa materială a unor instanţe superioare (ex. constatarea nedemnităţii succesorale) să procedeze la disjungere, iar apoi pe fondul chestiunii prejudiciale ivite să suspende procesul de partaj propriu –zis până la finalizarea procesului succesoral aflat pe rolul celorlalte instanţe de judecată.

            Cu titlu de noutate este textul ultimului aliniat din art. 413 care permite instanţei ce a pronunţat suspendarea să revină asupra suspendării, dacă se constată că partea a cerut – o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă din urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la  data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză. Aceasta presupune verificarea, urmărirea de instanţa de fond a dosarului de care depinde soluţionarea cauzei aflat la instanţa superioară pentru a se califica judicios conduita nediligentă a părţii, contrară prevederilor art. 10 din CPC[28], doctrina considerând că instanţa va trebui să dispună repunerea cauzei pe rol din oficiu  sau la cererea părţii interesate care va semnala fie conduita nediligentă a părţii, fie împlinirea termenului de un an, în vederea verificării măsurii suspendării şi a reluării judecăţii, potrivit art. 415 pct. 4 din CPC[29], în opinia noastră cererea de redeschidere formulată de partea diligentă interesată de soluţionarea procesului, fiind scutită de timbrare în urma interpretării dispoziţiilor art. 9 lit. g) din O.U.G.nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

            Conform art.99 alin. (2) din CPC (2) în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt. În ipoteza analizată este mai mult decât evident că tribunalul este forul investit, fiind instanţa de grad mai înalt, nefiind în ipoteza în care să se impună disjungerea prevăzut de alin. (1) al aceluiaşi text.

            Chiar şi în ipoteza în care reţinem că  finalitatea unei succesiuni o constituie partajul în condiţiile incidenţei dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din CPC considerăm că având în vedere capetele de cerere care nu cad în sarcina judecătoriei, competenţa aparţine tot tribunalului nu atât funcţie de criteriul valoric, ci de cel legat de cereri care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Din punctul nostru de vedere atunci când ne referim la capete de cerere principale acestea prin excelenţă au finalitate proprie, doar conturarea finală a transmisiunii succesorale poate determina naşterea dreptului de acţiune în materia partajului propriu-zis, ţelul moştenirii constituindu-l în interpretarea noastră respectul pe care fiecare dintre noi îl datorăm defunctului, modul în care înţelegem să ne  raportăm la personalitatea sa, primirea sau repudierea moştenirii în măsura în care avem dreptul fiind baza pentru a discuta despre ieşirea din indiviziune succesorală.

            Pe de altă parte cum bine s-a relevat în jurisprudenţa înfăţişată O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin art. 5 se raportează la obiectul cererii de partaj judiciar aşa cum este reglementat prin art. 980 şi urm. din CPC, înţelegând să reglementeze doar timbrajul cererilor care stabilesc: bunurile supuse împărţelii; stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar, creanţele pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună; cererea de raport; cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive şi cererea de partaj propriu-zis. Se distinge aşadar o deosebire majoră faţă de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru unde la art. 3 lit. c)  la prima liniuţă era indicată cererea pentru stabilirea calităţii de moştenitor. Observăm cu alte cuvinte că acest tip de cerere cel puţin în materie procesual fiscală nu mai este prevăzută în noul act normativ. De unde se deduce că legiuitorul a apreciat că stabilirea calităţii de moştenitor este supusă altui regim de timbrare, în interpretarea noastră fiind prevăzută de art. 27 din actul normativ citat privind alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, care se taxează cu 20 lei. Calitatea de coproprietar nu poate fi asimilată calităţii de moştenitor[30].

            În concluzie,pornind de la premisa că plenitudinea de competenţă aparţine tribunalelor, competenţa judecătoriilor ca instanţe de prim grad în materia împărţelii judiciare în domeniul succesiunilor este ţărmurită la nivelul partajului propriu-zis, în condiţiile în care acesta deţine privilegiul de capăt principal de cerere, fiind însoţit sau nu de capete de cerere accesorii sau care ţin de soluţionarea partajului propriu-zis, precum cele prevăzute de art. 983, 984 din CPC.

 


* Doctor în drept, judecător Judecătoria Sibiu; vdnflorin@yahoo.com.

[1] Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae coordonatori, Noul Cod de Procedură Civilă comentat şi adnotat, vol. I, art. 1-526, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 277

[2] Art. 8 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă Carol al II-lea (1940)

[3] Se observă o inconsecvenţă terminologică uzitată de legiuitor. Bunăoară la art. 94 foloseşte expresia de împărţeală judiciară, în timp ce în cadrul procedurilor speciale se referă la procedura partajului judiciar (art. 979 şi urm.). În vechiul cod de procedură civilă legiuitorul apelează de exemplu la expresia împărţirea de succesiuni (art. 657 în Ediţia oficială a Ministerului Justiţiei din anul 1958) în capitolul dedicat împărţirilor şi licitaţiilor. Prin Noul Cod de Procedură Civilă constatăm că se revine la terminologia din Legea nr. 603 din 10 septembrie 1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare. De lege ferenda se impune ca în tot cuprinsul Codului să se apeleze la o unică terminologie, fie împărţeală, fie partaj, care să fie comună cu cea a Codului Civil unde legiuitorul preferă noţiunea de partaj. De asemenea art. 94 sau 95 din CPC s-ar impune să adauge expres cereri succesorale pentru evitarea problemelor legate de competenţa de atribuţiune între instanţele judecătoreşti.

[4] Text introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

[5] S.civ. nr. 5024/24 IX 2013 a Judecătoriei Sibiu Secţia Civilă (nepublicată), în care s-a reţinut astfel că: Procesul civil pendinte este de competenţa unei alte instanţe de judecată în urma examinării din perspectiva competenţei materiale a obiectului procesului. Astfel acesta se referă la stabilirea calităţii de moştenitori a părţilor după defunctul soţ şi tată O. T., decedat la data de 27XII 1992 în oraşul Cisnădie, jud. Sibiu, cu următoarele cote : reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 5/40 din masa succesorală; pârâţii în calitate de fii, în cotă de 3/40 fiecare din masa succesorală, să se constate că părţile sunt moştenitorii defunctului fiu şi frate O. I., decedat la data de 11 IV 1997 în oraşul Cisnădie, cu următoarele cote : reclamanta în calitate de ascendentă privilegiată în cotă de 3/160 din masa succesorală, pârâţii în calitate de colaterali privilegiaţi în cotă de 9/640 fiecare din masa succesorală, constatarea că masa succesorală după defunctul O. T. se compune din cota de ½  din imobilul apartament situat administrativ în oraşul Cisnădie, strada Piaţa Nouă, bl. X, scara C, et. 1, ap. 24, jud. Sibiu înscris în CF nr. 5585 Cisnădie nr. top. 6709/1/2 – ap. 24, compus din patru camere şi dependinţe, constatarea că masa succesorală după defunctul O. I. se compune din cota de 3/40 din masa succesorală rămasă după defunctul O. T., adică cota de 3/40 din ½ din imobil, dispoziţia de  întabulare a cotelor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară a imobilului sus menţionat, pe numele părţilor, cu titlu de moştenire, ieşirea din indiviziune asupra ambelor mase succesorale din imobilul apartament identificat mai sus, prin atribuirea acestuia către reclamantă, cu plata de sultă corespunzătoare către pârâţi, în funcţie de cotele lor de proprietate, întabularea ambelor mase  succesorale din imobilul apartament identificat mai sus, pe numele reclamantei, cu titlu de moştenire şi ieşire din indiviziune, acordarea  cheltuielilor de judecată.   Se observă că obiectul acţiunii succesorale se compune din petite privind vocaţia succesorală, exerciţiul opţiunii succesorale, stabilirea masei de partaj, constatarea calităţii de proprietar a reclamantului asupra imobilului identificat în CF nr. 5585 Cisnădie nr. top. 6709/1/2 – ap. 24, compus din patru camere şi dependinţe situat administrativ în oraşul Cisnădie, strada Piaţa Nouă, bl. X, scara C, et. 1, ap. 24, jud. Sibiu şi de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.                Judecătoriile soluţionează ca instanţe de prim grad, deci de primă instanţă cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare potrivit art. 94 pct. (1) lit. i) din CPC. Acestea  vizează deci formele proprietăţii comune prevăzute de art. 632 din Codul Civil şi anume:  proprietatea comună pe cote – părţi şi  proprietatea în devălmăşie.Împărţeala judiciară este sinonimă în acest caz cu noţiunea de partaj judiciar aşa cum este reglementată prin art. 669 şi urm. din Codul Civil, art. 979 şi urm. din CPC. În această sferă intră şi sistarea stării de indiviziune în materie succesorală reglementată prin art. 1143 şi urm. din Codul Civil.         Din punct de vedere procesual, cererea de împărţeală judiciară cuprinde elementele prevăzute de art. 194 din CPC, la care se adaugă cele prev. de art. 980 din CPC, respectiv persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează. Soluţiile instanţei în acest caz sunt cele prevăzute de art.983 din CPC în sensul că va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, iar în cazul  partajului succesoral, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii. Alături de acestea se pot soluţiona în acelaşi cadru al procedurii de împărţeală judiciară cu titlu de cereri accesorii - aşa cum sunt ele definite prin art. 30 alin. (4) din CPC - cererea de reducţiune a liberalităţilor  excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea (art.984 alin. secund CPC). Se reaminteşte părţilor definiţia legală a cererilor  accesorii ca fiind acelea a căror soluţionare  depinde soluţia dată unui capăt de cerere principal.   

Expresia „altele asemenea” nu semnifică bunăoară şi cazul deschiderii succesiunii, constatării vocaţiei succesorale, constatării calităţii de succesor efect al acceptării moştenirii, deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 980 din CPC reiese clar că deja ele au dobândit calitatea de coproprietari, coindivizari, dispun de vocaţie succesorală,au calitatea de succesori şi nu succesibili.

Acest din urmă tip de cereri aşadar au caracter principal şi nu accesoriu,ele neintrând în sfera de obiect a încheierilor de admitere în principiu sau în hotărârile de partaj, neputând fi calificate ca simple chestiuni prealabile ce trebuie soluţionate în procedura de partaj, deoarece pur şi simplu legiuitorul procesual nu le-a prevăzut şi nu fac obiectul unei cereri unice care are ţel final partajul. Dimpotrivă ele intră în sfera chestiunilor prejudiciale prevăzute de art. 124 din CPC, deoarece vizează însăşi fondul cauzei, fiind chestiuni litigioase ce fac obiectul examinării şi soluţionării prealabile de instanţa competentă, în mod definitiv, chestiunea prejudicială fiind potrivit legii de competenţa exclusivă a altei instanţe, în speţă tribunalul.        

Pe de altă parte O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin art. 5 se raportează la obiectul cererii de partaj judiciar aşa cum este reglementat prin art. 980 şi urm. din CPC, înţelegând să reglementeze doar timbrajul cererilor care stabilesc: bunurile supuse împărţelii; stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei – părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar, creanţele pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună; cererea de raport; cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive şi cererea de partaj propriu – zis.            

Se distinge aşadar o deosebire majoră faţă de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru unde la art. 3 lit. c)  la prima liniuţă era indicată cererea pentru stabilirea calităţii de moştenitor. Observăm cu alte cuvinte că acest tip de cerere cel puţin în materie procesual fiscală nu mai este prevăzută în noul act normativ. De unde se deduce că legiuitorul a apreciat că stabilirea calităţii de moştenitor este supusă altui regim de timbrare, în interpretarea noastră fiind prevăzută de art. 27 din actul normativ citat privind alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, care se taxează cu 20 lei. Calitatea de coproprietar nu poate fi asimilată calităţii de moştenitor.

                În atare circumstanţe capătă efect pozitiv atât dispoziţiile art. 95 pct. 1 din CPC potrivit cărora tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe cât şi prevederile art. 99 alin. (2) din CPC potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.Ca atare prior tempore primul petit principal de soluţionat este cel care vizează stabilirea calităţii de moştenitor înţeleasă drept cerere în materie succesorală care cade în competenţa de atribuţiune exclusivă a tribunalului,care după cum este ştiut dispune de plenitudine de competenţă în lumina noii legislaţii procesuale civile, ceea ce constituie o evoluţie faţă de ultima formă a CPC 1865 care atribuia o competenţă de atribuţiune exclusivă judecătoriilor în materie succesorală (art. 2 pct. 1 lit. b), acestea fiind prevăzute distinct de cererile de împărţeală judiciară. Corolarul celor expuse va determina instanţa ca în baza art. 132 din CPC să constate că este necompetentă în soluţionarea cauzei conform art. 94 şi 99 alin. secund din CPC, drept pentru care va declina competenţa de soluţionare a acţiunii succesorale privind opţiunea succesorală, împărţeala succesorală, întabulare în cf formulată de reclamanta  O. L., domiciliată în oraşul Cisnădie, strada Piaţa Nouă, bl. X, ap. 24, jud. Sibiu  în contradictoriu cu pârâtele B. I., domiciliată în Cisnădie, Piaţa Nouă, bl. X, scara C, et. 1, ap. 24, jud. Sibiu, T. F., O. V., W. M. S., cu domiciliile procesuale alese la CIA C. N. în Sibiu, strada Reşiţa, nr. 8 B, jud. Sibiu  în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă I.

[6] A se vedea Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 43 l/l 956, în C.D. 1956, p. 352; decizia nr. 1533/1957, în C.D. 1957, p. 164.

[7] A se vedea Mihaela Tăbârcă, Drept Procesual Civil, vol. I – Teoria generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 528.

[8] A se vedea Gabriel Boroi coord., Noul Cod de Procedură Civilă Comentariu pe articole, vol. II, art. 527 – 1133, Editura Hamangiu, 2013, pag. 549

[9] V.M. Ciobanu, idem, pag. 271, 272.

[10] Gabriel Boroi, idem, pag. 277.

[11] Idem, pag. 299.

[12] V.M. Ciobanu, idem, 272,273.

[13] Art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată  Cererea de chemare în judecată va cuprinde:a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;f) semnătura.

[14] Corespondentul său anterior era art. 673 2 din CPC 1865, potrivit căruia reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, toate bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.

S-ar impune totuşi într-o eventuală modificare a legii procesuale ca pentru distincţie faţă de celelalte forme de coproprietate să se folosească în mod obişnuit conceptul de indiviziune succesorală, aşa cum era el folosit exempli gratia în Legea nr. 603/10 IX 1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare, la art. 2, unde se prevede : Când indiviziunea rezultă din succesiune, cererea va cuprinde numele defunctului, averea rămasă de la acesta, inclusiv bunurile supuse raportului sau reducţiunii, numele şi calitatea celor îndreptăţiţi la succesiune şi cota – parte cuvenită fiecăruia, precum şi datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct. Când indiviziunea rezultă din alte cauze, se va arăta averea de împărţit, titlul pe baza căruia se cere împărţeala şi părţile interesate.

[15] A se vedea M. Tăbârcă, idem, vol. II, pag. 722 : Nulitatea cererii intervine întrucât o cerere de partaj informă nu poate fi comunicată pârâtului şi, cu atât mai puţin, nu poate să primească termen de judecată pentru ca, eventual lipsurile să fie completate pe parcursul procesului, art. 201 din CPC neîngăduind să se procedeze altfel.

[16] A se vedea Alexandru Bacaci, Gheorghe Comăniţă, Drept Civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 287

[17] În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului.

[18] A se vedea Florin Vădeanu, Transmisiunea moştenirii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, pag. 149.

[19] A se vedea Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, volumul I, Noul Cod de Procedură Civilă, Ediţie revăzută, completată şi actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag.625

[20] La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât.           În acest sens conform Ordinului ministrului justiţiei nr.  2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, art. 110 :  (1) În Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale se înscriu următoarele menţiuni:a) numărul şi data înregistrării cererii de verificare şi înregistrare a cauzei succesorale;b) numele şi prenumele defunctului;c) data decesului (zi/lună/an);d) ultimul domiciliu al defunctului, prin menţionarea localităţii şi a adresei, indicate în certificatul de deces;e) codul numeric personal al defunctului, iar în situaţia în care nu este menţionat, data naşterii acestuia;f) numărul de înregistrare şi data cererii formulate de biroul notarial;de înregistrare şi data cererii formulate de biroul notarial;g) denumirea biroului notarial, în cazul societăţilor profesionale, sau, în cazul biroului individual, numele notarului public căruia i-a fost atribuită cauza succesorală spre soluţionare;h) numărul şi data certificatului sau adeverinţei eliberate de registru;i) numărul şi data dosarului succesoral, precum şi numărul şi data soluţiei date de notarul public;j) observaţii.(2) Cererea de verificare şi înregistrare a procedurii succesorale va fi semnată şi, după caz, ştampilată de către solicitant şi va cuprinde, în mod obligatoriu, elementele prevăzute la art. 110 alin. (1) lit. b) - g).(3) În situaţia în care registrul se ţine în format electronic, nu mai este necesară ţinerea opisului alfabetic.

                De asemenea Regulamentul mai prevede că : Art. 330 - Pentru eliberarea încheierii privind verificarea evidenţelor succesorale, prevăzută de Codul de procedură civilă, notarul public aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale referitoare la verificarea evidenţelor notariale şi înregistrarea cauzei succesorale. Art. 331 - (1) Notarul public verifică prezentarea certificatului de deces, dovedirea calităţii de succesibil sau persoană îndreptăţită, precum şi o copie a cererii de chemare în judecată, purtând menţiunea că a fost sau nu depusă.(2) Cererea se înregistrează în evidenţele succesorale ale Camerei şi notarul public înregistrează dosarul pe rolul biroului. Eliberarea încheierii revine notarului public competent în condiţiile legii să soluţioneze procedura succesorală.(3) Notarul public eliberează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, o încheiere cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Cameră, precum şi în registrele naţionale notariale prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) - c) din lege.(4) În încheierea menţionată la alin. (3) se vor înscrie rezultatele verificării menţiunilor cuprinse în certificatele sau adeverinţele eliberate din registrele succesorale.(5) Notarul public procedează mai întâi la interogarea Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale ţinut de Camera în a cărei circumscripţie teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu. În cazul în care, în urma verificării, se constată că succesiunea este soluţionată, se va face menţiune despre acest fapt în încheiere, fără a se mai proceda la verificarea registrelor unice ale Uniunii prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) - c) din lege.(6) Dacă în urma verificării registrului ţinut de Cameră se constată că succesiunea defunctului nu se află pe rolul niciunui birou notarial, interogarea Registrului naţional notarial de evidenţă a succesiunilor se va face numai în situaţia în care defunctul a avut ultimul domiciliu în străinătate sau nu i se cunoaşte domiciliul, dar de pe urma căruia au rămas bunuri pe teritoriul României.(7) Dacă în urma verificării prevăzute la alin. (3) se constată că succesiunea se află pe rolul unui birou notarial, cel interesat va fi îndrumat să obţină încheierea de la notarul public care instrumentează dosarul.(8) Cererea prin care se solicită efectuarea verificărilor, împreună cu încheierea eliberată de notarul public în urma efectuării verificărilor, se înregistrează în Registrul general notarial sau, după caz, în registrul de succesiuni.   Modelul încheierii notariale este cel prevăzut de Anexa nr. 31 din Ordin redat în continuare :

ROMÂNIA

Uniunea Naţională a Notarilor Publici

Birou notarial.................................

Licenţa de funcţionare nr................

Sediul...................................................

ÎNCHEIEREA Nr..........

data..........

privind verificările efectuate în evidenţele succesorale ale Camerei notarilor publici şi ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici..................................................., notar public, în urma cererii depuse de....................................................., domiciliat(ă) în..............................................., în calitate de....................................., pentru verificarea evidenţelor succesorale privindu-l pe defunctul........................................................, decedat la data de..............., cu ultimul domiciliu în.............................................., am procedat la efectuarea verificărilor în următoarele evidenţe (se vor marca registrele în care s-au făcut verificări):

- Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerei Notarilor Publici...........................;

- Registrul naţional notarial de evidenţă a succesiunilor;

- Registrul naţional notarial de evidenţă a opţiunilor succesorale;

- Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor.

În baza răspunsurilor primite prin certificatele/adeverinţele nr................................, eliberate de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale, anexate, constat că, la data eliberării fiecărui act de interogare a registrelor sus-menţionate, în cauza succesorală a defunctului................................................................................... erau efectuate următoarele înregistrări (se vor preciza rezultatele verificărilor):..........................................................................................................................

În cazul în care cauza succesorală urmează să fie soluţionată de către instanţă, solicitantul va sesiza de îndată Camera Notarilor Publici........................... în a cărei circumscripţie teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu.

În temeiul art. 15 lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 330 şi 331 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, am procedat la întocmirea şi eliberarea prezentei încheieri.

S-a perceput onorariul de...... lei cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr.................

Notar public,........................ L.S.        

Potrivit art. 44 din Ordinul ministrului justiţiei    nr.710/C/1995(abrogat):(1) În opisul succesoral se trec numele şi prenumele autorului succesiunii şi numărul de înregistrare a dosarului.(2) La nivelul fiecărei camere a notarilor publici se ţine un registru de evidenţă a procedurilor succesorale, în care se înregistrează procedurile succesorale din circumscripţia teritorială a acesteia.

[21] A se vedea astfel I. Deleanu, idem, pag. 624 nota de subsol 3

[22] A se vedea G. Boroi, vol. I, pag. 454

[23] A se vedea M. Tăbârcă, idem, vol. II, pag. 22

[24] Într –o altă opinie (M. Tăbârcă, idem, vol. II, pag. 24) se consideră că se invocă excepţia lipsei procedurii prealabile, interpretată ca excepţie de procedură, pentru că efectuarea verificărilor de către notarul public nu este o veritabilă condiţie pentru exerciţiul acţiunii.

[25] Art. 124 - Apărări şi incidente procedurale : (1) Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe.(2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

[26] A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, volumul I, Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 432.

[27] Instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

[28] Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului : (1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.(2) Dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare.

[29] A se vedea G. Boroi, idem, vol. I, pag. 773.

[30] S.civ. nr. 5024/24 IX 2013 a Judecătoriei Sibiu Secţia Civilă (nepublicată).


« Back