Numărul 4 / 2011

 

ARTICOLE

 

 

PARTICULARITĂŢI TEORETICE ŞI PRACTICE ÎN LEGĂTURĂ CU APLICAREA PREVEDERILOR DECRETULUI-LEGE NR.118 DIN 30 MARTIE 1990 PRIVIND ACORDAREA UNOR DREPTURI PERSOANELOR PERSECUTATE DIN MOTIVE POLITICE DE DICTATURA INSTAURATĂ CU ÎNCEPERE DE LA 6 MARTIE 1945, PRECUM ŞI CELOR DEPORTATE ÎN STRĂINĂTATE ORI CONSTITUITE ÎN PRIZONIERI[1]

 

                                                                                             Aida Diana Dumitrescu*

                                                                                    dr. Mara Ioan**

 

Résumé: Traits théoriques et pratiques de l'application des dispositions du décret-loi nr.118 de 30 Mars 1990 sur l'octroi de certains droits aux personnes persécutées pour des raisons politiques par la dictature instaurée le 6 Mars 1945, et aux personnes déportées à l'étranger ou mises en prison. L'étude remet en question les caractéristiques théoriques et pratiques remarquées dans l'application des dispositions du décret-loi nr.118 de 30 Mars 1990.

Structuré à deux niveaux, le matériel comprend une analyse du régime juridique de la compensation établie pour les personnes expulsées ou déplacées des Etats d'Europe orientale et celle de l'indemnisation des personnes expulsées ou déplacées sur les deux côtés de la rivière Prut, en détaillant les problèmes juridiques spécifiques à la Roumanie. Les assemblées législatives ont pris des options différentes dans l'Est de l'Europe en termes de compensation pour les victimes du régime communiste, allant de l'adoption de mesures législatives établissant un cadre juridique restrictif jusqu'à l'adoption d'un cadre réglementaire permissif.

La législation incidente en Roumanie et en Moldavie est basée sur les mêmes principes, mais il a des traits à partir desquels des problèmes théoriques et pratiques particuliers se posent, problèmes exacerbés par les modifications législatives successives.

Sous aspect pratique, nous avons remis en question l'exception au commencement de la capacité d'une personne ; plus précisément, l'acquisition au moment de la naissance des droits par les enfants nés vivants (« infans conceptus pro nato habetur quoties des commodis ejus agitur») par rapport à l'article 1, paragraphe 1 et 2 du décret-loi nr. 118/1990. On a conclu que l'exception s'applique y compris à la personne qui a été déplacée pars force dans une autre localité, à celle qui a un domicile forcé et à la personne qui a été déportée à l'étranger après le 23 août 1944, dès sa conception, si elle est née vivante.

Un autre aspect pratique discuté est le fait qu'aucun texte d'application de la loi ne permet pas la Commission sur le décret nr.118/1990 d'annuler ses décisions ou de les réviser, ce qui signifie que toute erreur de sa part sera corrigée seulement par le tribunal compétent exerçant le contrôle judiciaire.

Nous avons discuté du rôle de l'Agence nationale pour prestations sociales dans les litiges envisagés, la question de l'octroi des dommages moraux suite à la fixation d'une indemnité suffisante et nous avons comment la diminution progressive des droits acquis et un danger réel et actuel.

A la fin du travail, nous nous sommes concentré sur les problèmes actuels, théoriques et pratiques, concernant le dédommagement accordé aux citoyens de la Moldavie, déportés ou déplacés, problèmes issus de la formulation de la loi sur la réhabilitation des victimes nr.1225/1992 la répression politique et de l'application de la loi n °. 48/2011, qui modifie et apporte des compléments à certaines lois sur les victimes de la répression politique.

 

Rezumat: Studiul pune în discuţie particularităţile teoretice şi practice sesizate în procesul de aplicare al prevederilor Decretului-lege nr.118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Structurat pe două paliere, materialul cuprinde analiza regimului juridic al despăgubirilor acordate persoanelor deportate sau strămutate în statele est-europene şi a celui al despăgubirilor acordate persoanelor deportate sau strămutate de o parte şi alta a Prutului, detaliind problemele de ordin juridic specifice României.

Am remarcat faptul că opţiunile legislativelor sunt diferite în Europa de Est, în ceea ce priveşte despăgubirile victimelor regimului comunist, mergând de la neadoptarea unor măsuri legislative în domeniu, adoptarea unui cadru normativ restrictiv şi până la adoptarea unui cadru normativ permisiv.

În ceea ce priveşte legislaţia specifică din România şi Republica Moldova, aceasta se fundamentează pe aceleaşi principii, însă prezintă particularităţi din care derivă probleme teoretice şi practice specifice, potenţate de modificările normative succesive.

Sub aspect practic am pus problema aplicării excepţiei de la principiul dobândirii capacităţi de folosinţă a persoanei fizice de la data naşterii, respectiv dobândirea de la momentul concepţiei a drepturilor copilului născut viu („infantus conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur"), în raport cu prevederile art.1 al.1 şi 2 din Decretului-lege nr.118/1990, concluzionând în sensul că excepţia se aplică inclusiv persoanei care a fost strămutată într-o altă localitate, persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi persoanei care a fost deportată în străinătate după 23 august 1944, din momentul concepţiei acesteia, dacă s-a născut vie.

Un alt aspect practic discutat se referă la faptul că nici un text de lege nu abilitează Comisia de aplicare a Decretului-lege nr.118/1990 să-şi anuleze propriile decizii ori să emită decizii de revizuire, astfel că modalitatea prin care eventualele erori ale Comisiei respective pot fi înlăturate este aceea a exercitării controlului judecătoresc asupra deciziilor sale de către instanţa judecătorească competentă. 

Am discutat rolul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale în litigiile vizate, problema acordării de daune morale ca urmare a stabilirii unei indemnizaţii corespunzătoare şi am opinat că există un pericol real şi actual al îngrădirii progresive a unor drepturi dobândite.

În finalul studiului am supus atenţiei unele probleme de actualitate, teoretice şi practice, în materia despăgubirilor acordate cetăţenilor Republicii Moldova, deportaţi sau strămutaţi, mai exact, reintegrarea în drepturi a persoanelor deportate sau strămutate, în formularea  Legii nr.1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice şi aplicarea prevederilor Legii nr. 48/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în materia victimelor represiunilor politice.

 

Mots-clés: personnes persécutées, répression politique, capacité d'exercice anticipée, Agence départementale des Prestations Sociales, Commission

Cuvinte cheie: persoane persecutate,represiune, capacitate de exerciţiu anticipată, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, comisie

 

 

 

 

I.                   Preambul. Despre situaţia juridică a despăgubirilor persoanelor deportate sau strămutate în statele est-europene.

Problema acordării de către statul român a unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, persoanelor deportate în străinătate ori constituite prizonieritrebuie analizată în contextul specific existent în celelalte state est europene, care s-au confruntat şi se confruntă cu aceeaşi stare de fapt.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc încadreză în categoria victimelor regimului comunist  persoanele care în perioada 1945-1989 au fost deţinute politic, persoanele care au trecut prin centrele de anchetă, închisorile politice comuniste, au fost deportate sau persoanele care au avut de suferit în timpul acestui regim[2].

Opţiunile legislativelor, respectiv viziunea asupra stării de drept, a fost diferită în Europa de Est, uneori chiar diametral opusă, în ceea ce priveşte despăgubirile victimelor regimului comunist, mergând de la neadoptarea unor măsuri legislative în domeniu (Azerbaidjan, Bosnia-Herţegovina si Georgia), adoptarea unui cadru normativ restrictiv (Polonia, Ungaria, Moldova, Cehia, Rusia, Slovacia, Ucraina, Germania, Estonia[3]) şi până la adoptarea unui cadru normativ permisiv (Cehia şi România - urmare a modificărilor succesive ale legislaţiei speciale).

O situaţie particulară în cadrul victimelor regimurilor comuniste o au persoanele deportate sau strămutate, legislaţia în materia despăgubirilor acordate acestei categorii prezentând specificităţi de la un stat la altul.

II.                Situaţia juridică a despăgubirilor acordate persoanelor deportate sau strămutate de o parte şi alta a Prutului.

În prezent, persoana, cetăţean român în perioada celui de al doilea război mondial, deportat sau strămutat ulterior, se poate afla în situaţia de a fi devenit cetăţean al Republicii Moldova sau de a fi rămas cetăţean al României, ceea ce conduce la concluzia că regimul juridic al cererii sale cu privire la despăgubiri în legătură cu o astfel de măsură este diferit.

Legislaţia din România şi Republica Moldova, în materia acordării de despăgubiri persoanelor deportate sau strămutate, se fundamentează pe aceleaşi principii, însă prezintă particularităţi din care derivă probleme teoretice şi practice specifice, potenţate de modificările normative succesive.

1.      Probleme de actualitate, teoretice şi practice sesizate în materia despăgubirilor acordate cetăţenilor români, deportaţi sau strămutaţi.

 

a.   Capacitatea de exerciţiu anticipată - dobândirea drepturilor de la data concepţiei.

1. Fundamentare teoretică. În considerarea prevederilor art.7 al.2 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice[4], care statuează  excepţia de la principiul dobândirii capacităţi de folosinţă a persoanei fizice de la data naşterii, respectiv dobândirea de la momentul concepţie a drepturilor copilului născut viu („infantus conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur"), reţinem că de dispoziţiile art.1 al.1 şi 2 din Decretului-lege nr.118/1990 beneficiază inclusiv persoana care a fost strămutată într-o altă localitate, persoana care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi persoana care a fost deportată în străinătate după 23 august 1944, din momentul concepţiei acesteia, dacă s-a născut vie.

În situaţia persoanelor menţionate mai sus se aplică (beneficiari ai prevederilor Decretului-lege nr.118/1990), deci, nu regula dobândirii capacităţii de folosinţă de la naşterea persoanei fizice, ci excepţiei acesteia, respectiv dobândirea capacităţii de folosinţă de la data concepţiei[5].

2. Practică judiciară recentă. Această problemă a fost dedusă recent în faţă instanţelor de judecată. Astfel, Tribunalul Mehedinţi, a fost sesizat în dosarul 2802/101/2011, reclamantul solicitând, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mehedinţi, modificarea indemnizaţiei de persoană strămutată, în sensul plăţii integrale a sumei, plata drepturilor restante pe ultimii 3 ani (diferenţa de indemnizaţie), daune morale şi cheltuieli de judecată.

În fapt, în cauză s-a învederat, situaţie foarte rară printre persoanele cărora le-a fost aplicată această măsură, că mama reclamantei a fost strămutată în Bărăgan (18.06.1951 - data stabilirii domiciliului forţat), la cel moment fiind însărcinată în  luna a VII-a, sarcină în urma căreia a rezultat reclamanta.

Reclamanta a arătat instanţei că a dobândit drepturi de la momentul concepţiei, respectiv data dobândirii capacităţii sale de folosinţă anticipată, raportat la posibilitatea naşterii drepturilor copilului, conform art.7 al.2 din Decretul nr.31/1954, acesta fiind la rândul său o persoană strămutată.

Această situaţie a fost reţinută ca atare de către Comisia Judeţeană de aplicare a Decretului-lege nr.118/1991, care, prin Hotărârea nr.436/1991, a constatat calitatea de strămutat a reclamantei, alături de aceea a părinţilor şi fraţilor săi, şi i-a stabilit o indemnizaţie în consecinţă.

Ulterior însă, în anul 1995, Comisia Judeţeană de aplicare a Decretului-lege nr.118/1990 a revenit asupra indemnizaţiei stabilite şi a modificat-o, fără a-i comunica reclamantei, nici până în prezent, hotărârea în baza cărei a procedat la modificare, diminuând cuantumul acesteia la jumătate, considerând reclamanta nu persoană strămutată, ci urmaş al unei persoane strămutate.

b.   Contestarea hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Decretului-lege nr.118/1991.

1. Evoluţia normelor privind competenţa[6] soluţionării cauzelor având ca obiect revizuirea hotărârilor Comisiei Judeţene de aplicare a Decretului-lege nr.118/1991.

Iniţial, conform prevederilor art.10 al.3 din Decretul-lege nr.118/1990 s-a stabilit că cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor prevăzute de acest decret se adresează direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene până la data de 15.03.2000, ulterior acestui termen instituţiile nominalizate urmând să primească doar cererile depuse de soţii/soţiile celor decedaţi, prevăzuţi la art.5 din decret, şi de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuţi la art.12 din acelaşi act normativ.

Prevederile art.8 al.3 din Decretul-lege nr.118/1990 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr.148/2001[7]. Curtea a constatat că nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru stabilirea unui termen în vederea depunerii cererilor privind stabilirea drepturilor titularilor, în timp ce pentru cererile depuse de soţii/soţiile celor decedaţi şi pentru cele depuse de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate nu este prevăzut nici un termen.

Ulterior, în anul 2000, Curtea Constituţională[8] a fost din nou sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Decretului-lege nr.118/1990 (art.13 al.1 şi 2) şi s-a pronunţat prin două decizii de admitere, care sunt invocate în practică[9].  S-a reţinut că,  exceptând art.13 al.1 si 2 din Decretul-lege nr.118/1990[10], nici un alt text de lege nu abilitează Comisia de aplicare a Decretului-lege nr.118/1990 să-şi anuleze propriile decizii ori să emită decizii de revizuire, astfel că modalitatea prin care eventualele erori ale Comisiei respective pot fi înlăturate este aceea a exercitării controlului judecătoresc asupra deciziilor sale de către instanţa judecătorească competentă. 

Astfel, prin Decizia nr.55/2000, Curtea Constituţională a reţinut că „declararea nulităţii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/2000, nu se poate face decât de către autoritatea competentă să stabilească, de asemenea, responsabilităţile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească".

Constatăm că efectul admiterii acestor excepţii de neconstituţionalitate constă în aceea că modificarea deciziilor este dată direct în competenţa instanţei judecătoreşti, instanţa de fond fiind, în consecinţă,  singura competentă să analizeze, din punctul de vedere al temeiului juridic, cererile  privind greşita încadrare a drepturilor sale conferite în temeiul Decretului-lege nr.118/1990.

În concluzie, urmare a lipsei de competenţă a autorităţilor administrative cu privire la modificarea hotărârilor pronunţate de aceste comisii, chiar dacă acestora le-ar fi solicitată revizuirea hotărârii, nu ar putea să procedeze la aceasta, reclamanţii trebuind să se adreseze direct instanţelor de judecată.

2. Rolul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale

În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.116/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale[11], în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, care are drept scop crearea unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale.

Art.9 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.139/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale[12] dispune: „În realizarea obiectivelor sale, Agenţia preia de la compartimentele de specialitate ale Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi ale structurilor sale deconcentrate atribuţiile şi responsabilităţile de administrare şi gestionare a prestaţiilor sociale."

3. Solicitarea de daune morale ca urmare a neacordării unei indemnizaţii corespunzătoare

În practică, se observă că persoanele care au reclamant instanţelor de judecată stabilirea incorectă a drepturilor lor prin hotărâri ale Comisiilor Judeţene de aplicare a Decretului-lege nr.118/1991 au solicitat şi daune morale.

Dintre motivele de fapt prezentate de către reclamanţii[13], le reţinem pe următoarele:

-    imposibilitatea de a beneficia de servicii medicale corespunzătoare, pe fondul multiplelor afecţiuni fizice (cu atât mai mult cu cât mare parte a acestor afecţiuni în au sorgintea în perioada nefericită a privaţiunilor din Bărăgan şi ulterioare) şi în considerarea faptului că suma de bani ce nu a fost achitată (o sumă mare raportată la veniturile reclamantului) ar fi fost de natură să-l ajute să se îngrijească (balneoterapie, fizioterapie ş.a.);

-    sentimentele reclamantului de respect, responsabilitate  şi mai ales de încredere în profesionalismul şi răspunderea instituţiilor publice au fost grave afectate de această stare, descoperind că incompetenţa funcţionarilor l-a adus în această situaţie, în timp ce aceştia nu sunt traşi la răspundere;

-    confortul psihic şi fizic al reclamantului a fost în mod clar afectat, prejudiciul patrimonial, produs acestuia prin neachitarea indemnizaţiei corespunzătoare, constând în peste 10.000 de euro;

-    prejudiciul patrimonial a generat un prejudiciul moral fără ca acesta din urmă să aibă drept cauza doar prejudiciul patrimonial.

Pe de altă parte, în drept, motivarea unor astfel de cereri se fundamentează pe dispoziţiile Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. Recunoaşterea drepturile civile ale persoanelor fizice se face conform dispoziţiilor art.1 din actul normativ menţionat, acestea fiind recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, conform legii şi regulilor de convieţuire socialistă.

În cazul în care o persoană a suferit o atingere în dreptul său la onoare, la reputaţie sau în  orice drept personal nepatrimonial, conform art.54 din decretul invocat, va fi în drept să ceară instanţei judecătoreşti competente încetarea săvârşirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus arătate. Dacă reclamantul a suferit o asemenea atingere, el va putea cere ca instanţa judecătorească să-l oblige pe autorul faptei săvârşite fără drept, să publice, pe socoteala sa, în condiţiile stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată sau să îndeplinească alte fapte de natură să restabilească dreptul atins.

Mai mult, legea (art.56 din Decretul nr.31/1954) dispune că drepturile personal nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte, în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire socialistă.

c.    Pericolul real şi actual al îngrădirii progresive a unor drepturi dobândite.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.ED.O.) a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein şi alţii împotriva Germaniei[14] şi prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei[15], că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligaţie specifică de a repara nedreptăţile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

În deciziile sale, Curtea Constituţională[16] a invocat practicaC.ED.O. la care am făcut referire mai sus, cu privire la faptul că nu se poate institui o obligaţie morală a unui stat în vederea despăgubirii persoanelor persecutate în perioada comunistă, ca un argument în sprijinul ideii că statul român nu poate fi obligat să plătească despăgubiri victimelor regimului comunist.

Incontestabil, această obligaţie nu există şi nici nu a fost impusă statului nostru, doar că statul şi-a asumat[17] din propria voinţă şi iniţiativă, prin Decretul-lege nr.118/1990 acordarea unor drepturi beneficiarilor acestui decret. În acest sens, cu titlu exemplificativ enumerăm dreptul la indemnizaţia de deportat sau strămutate (art.4 din Decretul-lege nr.118/1990), dreptul la asistenţă medicală şi  medicamente prioritar şi gratuit, scutirea de impozite şi taxe locale, etc. (art.8 pct.2 lit. a din Decretul-lege nr.118/1990), prioritatea la acordarea de locuinţe şi acordarea de credite (art.9 din Decretul-lege nr.118/1990), etc..

Această asumare a obligaţiei de a acorda drepturi beneficiarilor Decretului-lege nr.118/1990 face parte din contextul mai larg în care legiuitorul român s-a manifestat în mod consecvent începând cu anul 1989, exprimând voinţa sa de a recunoaşte şi condamna faptele regimului comunist care au generat suferinţe prin adoptarea mai multor acte normative, în consens cu rezoluţiile[18] Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei nr.1096/1996 denumită „Măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" şi nr.1481/2006 intitulată „Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor comise comunist".

În accepţiunea Constituţiei şi celorlalte legii, drepturile fundamentale ale beneficiarilor Decretului-lege nr.118/1990 au fost „violate", iar persoanele aflate în astfel de situaţii au suferit multiple privaţiuni materiale şi morale, perioade îndelungate, din partea statului, stat care, ulterior, şi-a asumat repararea acestor suferinţe.

Am observat însă, în practica judiciară[19] recentă, că drepturile beneficiarilor Decretului-lege nr.118/1990 se restrâng[20] continuu, iar cu titlu exemplificativ am reţinut că deşi se prevede expres dreptul la asistenţă medicală şi medicamente prioritar şi gratuit[21] (art.8 pct.2 lit. a din Decretul-lege nr.118/1990), conform adreselor emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest drept nu se mai asigură integral, deoarece pe lista medicamentelor gratuite pentru beneficiarilor legilor speciale nu sunt trecute medicamente multe dintre medicamentele prescrise acestora.

În concluzie, opinăm că situaţiile prezentate mai sus încalcă atât prevederile art.53 din Constituţie „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", în care legiuitorul a consacrat faptul că orice restrângerea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie necesară, proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod discriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii, cât şi prevederile art.8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care statuează că: „Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituţie sau lege".

2.                  Probleme de actualitate, teoretice şi practice, în materia despăgubirilor acordate cetăţenilor Republicii Moldova, deportaţi sau strămutaţi.

Cadrul normativ special în materia despăgubirilor acordate de către Republica Moldova persoanelor deportate sau strămutate este reprezentat de către Legea nr.1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice[22].

a.   Reintegrarea în drepturi a persoanelor deportate sau strămutate, în formularea  Legii nr.1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice

Dispoziţiile art. 1 din Legea 1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, stabilesc pentru persoanele deportate şi strămutate - persoane incluse în categoria „victime ale represiunilor politice"[23]-  principiile aplicabile şi procedura în materia reabilitării acestora în faţa societăţii şi reintegrării în drepturi (art.1).

Reintegrarea în drepturi a persoanelor deportate şi/strămutate se referă la drepturile politice, sociale şi civile, inclusiv la drepturile patrimoniale.  Cadrul normativ cuprinde dispoziţii[24] în materia dreptului la locul de trai al persoanelor supuse represiunilor politice, compensaţiile pentru persoanele supuse acestor represiuni (inclusiv dreptul la compensaţie urmare a decesului cauzat de către represiunea suferită), înlesniri pentru victime (credite pentru construcţia sau reparaţia locuinţei, scutirea taxei de timbre, asistenţă medical, etc.).

În ceea ce priveşte reintegrarea în drepturile patrimoniale ale victimelor, legea prevede (art. 12) că se restituie bunurile sau se recuperează valorile acestora, prin plata de compensaţii către victime, fără a se institui plafonări în materia despăgubirilor şi se permite succesorilor victimelor să formulez astfel de acţiuni.

Comisiile speciale create de autorităţile administraţiei publice locale a raioanelor, municipiilor Chişinău şi Bălţi, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în al căror teritoriu persoanele reabilitate au avut domiciliul în momentul  reprimării, sunt competente să examineze cererile de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora, iar contestaţiile urmează să fie soluţionate de către instanţele judecătoreşti competente.

b. Discuţie asupra prevederilor Legii nr. 48/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative[25] în materia victimelor represiunilor politice

Conform prevederilor art. III din Legea nr. 48/2011 pentru modificarea unor acte legislative, textul art. 18 din Legea nr. 1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice („Acordarea indemnizaţiei unice") dispune că:

-       victimele[26] represiunilor politice cărora li s-au restituit casele de locuit în localităţile de unde au fost represaţi pot beneficia, din contul bugetului de stat, de indemnizaţii unice, în cuantum de 50 la sută din mărimea stabilită de Guvern, pentru restaurarea caselor vechi, cu excepţia persoanelor care au obţinut anterior credite preferenţiale în acest scop;

-       persoanele, cărora nu li s-au restituit casele de locuit şi care nu au solicitat şi nu sunt în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii conform prevederilor legii, au dreptul de a beneficia, din contul bugetului de stat, de indemnizaţii unice, în cuantum de 50 la sută din mărimea stabilită de Guvern, pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ în localităţile de unde au fost represate, cu excepţia celor care au beneficiat anterior de credite preferenţiale în acest scop.

Spre deosebire de celelalte drepturi prevăzute de Legea 1225/1992, drepturile mai sus menţionate nu se pot transmite pe cale succesorală.

În ceea ce priveşte modul de acordare şi mărimea indemnizaţiilor identificate mai sus, acestea se stabilesc de Guvern, întocmai ca şi în legea română (art. 4 al. 3 din Decretul-lege nr.118/1990).

Dacă o victimă  a  represiunilor politice a beneficiat sau este în drept să beneficieze de restituirea bunurilor ori recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii în condiţiile legii, aceasta nu este în drept să beneficieze şi de o indemnizaţie unică.

Persoanele care au dreptul la indemnizaţii unice, însă nu dispun de scrisori de garanţie pentru a beneficia de credite preferenţiale, pot primi indemnizaţii unice pentru construcţia ori procurarea spaţiului locativ sau pentru restaurarea caselor vechi în localităţile de unde au fost represate, în modul stabilit de Guvern.

 

 

Bibliografie:

1.         Constituţia României

2.         Codul Civil

3.         Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice

4.         Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

5.         Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

6.         Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.139/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale.

7.         Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

8.         Legea nr.1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice (Republica Moldova).

9.         Legea nr. 48/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Republica Moldova).

10.     Decizia Curţii Constituţionale nr.55/2000

11.     Decizia Curţii Constituţionale nr.56/2000

12.     Decizia Curţii Constituţionale nr.148/2001

13.     Decizia Curţii Constituţionale nr.1358/2010

14.     Decizia Curţii Constituţionale nr.1360/2010

15.     Curtea de Apel Alba Iulia, decizia nr.1249/CA/2008

16.     Tribunalul Mehedinţi, Secţia Contencios administrativ, sentinţa nr.5260/CAF/4.09.2007

17.     Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 27 mai 2003 în cauza Crişan contra României

18.     Curtea Europeană a Drepturilor Omului,  Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu şi alţii contra României

19.     A. D. Dumitrescu, Aspecte teoretice şi practice determinate de modificările succesive ale Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în Dreptul nr.5/2011

20.     www.crimelecomunismului.ro

21.     www. studiijuridice.ro

22.     www.legeex.ro

23.     www.dreptonline.ro

24.     www.just.ro

 

 

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.631 din 23 septembrie 2009.

* Universitatea din Craiova Facultatea de Drept, aida_dumitrescu@yahoo.com.

** Academia de Poliţie „A.I.Cuza", mara.ioan@academiadepolitie.ro.

[2] http://www.crimelecomunismului.ro/

[3] A se vedea în acest sens, Hotărârea pilot Maria Atanasiu şi alţii contra României: „E. Drept comparat în materie de restituire sau despăgubire pentru bunurile naţionalizate înainte de 1989 în Europa centrală şi orientală", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 778 din 22 noiembrie 2010. Instanţa europeană a observat că Polonia, Ungaria, Estonia şi Germania au optat pentru despăgubiri parţiale, în diverse forme. Astfel, în Polonia se oferă o despăgubire valabilă pentru regiunea Bugului şi limitată la o posibilitate de deducere de 20%, prin oferirea unei indemnizaţii, în Ungaria se oferă o despăgubire sub forma unei sume de bani sau a unor cupoane de despăgubire (vouchere), în timp ce în Estonia şi Germania nu restituie si nici nu oferă despăgubiri pentru acele bunuri (Estonia), respectiv clădiri şi terenuri (Germania) care şi-au pierdut aspectul iniţial.

În Moldova, Cehia, Rusia, Slovacia, Ucraina, nu au dreptul de a formula cereri de restituire sau despăgubire decât victimele reabilitate ale represiunilor politice, iar în legislaţia Moldovei, Rusiei şi Ucrainei nu există prevederi prin care să se dispună restituiri sau despăgubiri pentru bunurile dispărute, distruse sau privatizate.

[4] Publicat în Monitorul Oficial nr.8 din 30 ianuarie 1954.

[5] În practică, instanţele de judecată au fost sesizate de către persoane care au învederat faptul că prevederile Decretului-lege nr.118/1990 le sunt aplicabile în considerarea calităţii acestora de persoane strămutate şi nu în calitate pe copii ai persoanelor strămutate sau de persoane cu domiciliu obligatoriu. (A se vedea în acest sens dosarul nr. 2802/101/2011, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi).

[6] Curtea de Apel Alba-Iulia, decizia nr.1249/CA din 25 noiembrie 2008. Refuz acordare drepturi persecutaţi politic. Decretul-legenr.118/1990, pronunţată în recurs de către Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa a constatat că, la data introducerii acţiunii, Direcţia de Muncă,  Solidaritate Socială şi Familie nu putea revizui hotărârea invocată de către reclamantă, situaţie în care  acţiunea introdusă împotriva pârâtei este nefondată. A se vedea www. juridex.ro

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.592 din 20 septembrie 2001.

[8] Decizia Curţii Constituţionale nr.55/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 366/2000, şi Decizia Curţii Constituţionale nr.56/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 367/2000. A se vedea şi pe www.legex.ro.

[9] Tribunalul Mehedinţi, Secţia Contencios administrativ, sentinţa nr.5260/CAF din 4  septembrie 2007. Publicată pe www.jurisprudenta.com  şi www.jurisprudentacedo.com  

[10] Conform prevederilor art.13 al.1 şi 2 din Decretul-lege nr.118/1990, direcţiile de muncă şi protecţie socială erau abilitate ca, odată sesizate, sau din proprie iniţiativă, să verifice legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestui act normativ până la data publicării Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr.41/1997 în Monitorul Oficial al României, iar în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale să emită decizii de revizuire.

[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.90/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 291 din 15 aprilie 2008.

[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.749 din 6 noiembrie 2008.

[13] A se vedea probele administrate în dosarul nr. 2892/101/2011, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi.

[14] www.dreptonline.ro.

[15] www.dreptonline.ro.

[16] A se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr.1358/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 761 din 15 noiembrie 2010) şi Decizia Curţii Constituţionale nr.1360/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 761 din 15 noiembrie 2010), pronunţate în legătură cu prevederi ale Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 11 iunie 2009 şi a intrat in vigoare la data de 14.06.2009).

[17] A se vedea, în acest sens, A. D. Dumitrescu, Aspecte teoretice şi practice determinate de modificările succesive ale Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în Dreptul nr.5/2011, pp.31-58.

[18] Decizia Curţii Constituţionale nr.1358 din 21.10.2010: „Aceste rezoluţii au caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr.64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietăţile confiscate (sau să primească compensaţii, dacă acest lucru nu mai este posibil) şi, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viaţă, să poată primi compensaţii pentru daunele morale suferite" 

[19] A se vedea dosarul nr.2802/101/2011, pe rol la Tribunalul Mehedinţi. www.just.ro

[20] În aceeaşi măsură, se restrâng şi drepturile beneficiarilor altor legi (a se vedea restrângerile drepturilor beneficiarilor Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989).

[21] A se vedea, în acest sens, adresele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (adresa nr.33685/09.11.2010, emisă de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) prezentate în dosarul nr.2802/101/2011, pe rol la Tribunalul Mehedinţi.

[22] Legea a fost republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 241-246. Publicată iniţial în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 12 din 30 decembrie 1992, legea a fost republicată şi modificată în mod succesiv, după cum urmează: republicată în temeiul Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova nr. 1546-XIII din 25 februarie 1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 26-27, modificată prin Legea nr. 295-XIII din 23 noiembrie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 1; Legea nr. 788-XIII din 26 martie 1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 40-41; Legea nr. 1592-XIII din 27 februarie 1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, l998, nr. 44-46; Legea nr. 84-XIV din 8 lulie 1998 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova 1998, nr. 75-76; Legea nr.493-XIV din 9 iulie 1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 90-92.

[23] Art.1 din Legea nr.1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice prevede că : „Represiune politică se consideră curmarea de vieţi omeneşti, măsurile de constrângere întreprinse de către stat faţă de cetăţeni din motive politice, naţionale, religioase sau sociale sub formă de privaţiune de libertate, deportare, exilare, trimitere la muncă silnică în condiţii de limitare a libertăţii, expulzare din ţară şi lipsire de cetăţenie, expropriere, internare forţată în instituţii de psihiatrie, sub altă formă de limitare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor declarate periculoase din punct de vedere social pentru stat sau pentru regimul politic, realizate în baza deciziilor organelor de stat administrative, judiciare şi extrajudiciare."

[24] Pentru o analiză comparativă a se vedea în legislaţia română dispoziţiile art. 8 şi 9 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.

[25] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 53.

[26] Beneficiari ai acestor dispoziţii sunt persoanele care, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2010, deţin scrisori de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, dar care nu au obţinut creditele nominalizate. Modul de acordare şi mărimea indemnizaţiilor se stabilesc de Guvern (art.18 din Legea nr. 1225/1992).

 

 

« Back