Numărul 4 / 2011 
ARTICOLE
OFERTA PUBLICĂ DE PRELUARE OBLIGATORIE
Sonia-Ştefania Vigdorovits*
Abstract: The mandatory bid rule.A strong economy always boasts a strong stock market. The purpose of this article is to raise awareness towards the importance of capital markets, by referring to the obligations arising for a shareholder when taking over a listed company, with a particular focus on the mandatory bid rule. The mandatory bid rule is being discussed both in the light of Directive 2004/25/EC and of Romanian Law 297/2004 on capital markets, analyzing its application, the notion of control it implies, its deterrent effect upon investors, in an incentive to evaluate its (in)efficiency. This article should be a first step in promoting this underrated subject into a circle of intense legal debate.
Key words: stock market, capital market, mandatory bid rule, takeovers, target company, major shareholder, Directive 2004/25/EC, Law 297/2004 creeping-in.
Cuvinte-cheie: piaţa bursieră, piaţa de capital, oferta de preluare obligatorie, achiziţii, societate-ţintă, acţionar majoritar, Directiva 2004/25/CE, Legea 297/2004.
Listă abrevieri AGA - Adunarea generală a acţionarilor B.V.B. - Bursa de Valori Bucureşti C.N.V.M. - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Directiva - Directiva 2004/25/CE LPC - Legea 297/2004 privind piaţa de capital
1. Oferta publică de preluare obligatorie în lumina legii române a pieţei de capital şi a Directivei europene privind ofertele publice de cumpărare
Raţiunea introducerii unui astfel de concept rezidă în perceperea ofertelor de preluare ca fiind o modalitate de selecţie a întreprinderilor celor mai performante, precum şi un veritabil mijloc de restructurare şi finanţare[1]. Cadrul legal al tranzacţiilor pe piaţa de capital este conturat de Legea nr. 297 din 2004 (LPC), în transpunerea Directivei 2004/25/CE. Directiva a fost adoptată în încercarea de a armoniza acţiunile de preluare (takeovers) a societăţilor comerciale cotate la bursă, reglementând câteva principii de implementare precum: obligaţia de informare a acţionarilor şi angajaţilor asupra ofertei[2], reguli de reciprocitate şi neutralitate[3], protecţia acţionarilor minoritari şi dreptul de squeeze-out[4]. În cazul tranzacţiilor transnaţionale, Directiva distinge între legea statului membru unde compania este listată pe o piaţă reglementată şi cea a statului membru unde compania îşi are sediul, precum şi între norme procedurale şi norme materiale[5]. Astfel, în privinţa procedurii derulării ofertei de preluare obligatorii, precum şi a preţului considerat ca echitabil se va aplica legea statului membru unde societatea este listată, iar normele aplicabile cu privire la societatea comercială în sine (exercitarea drepturilor de vot în cadrul AGA, acte constitutive, protecţia angajaţilor etc.) vor fi preluate din legislaţia statului membru unde societatea îşi are înregistrat sediul. Art. 5 din Directivă reglementează oferta de preluare obligatorie (mandatory bid), care va fi declanşată atunci când o persoană fizică sau juridică deţine ea însăşi sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat valorile mobiliare ale unei societăţi ţintă listate, care îi conferă în mod direct sau indirect un anumit procentaj din drepturile de vot la societatea respectivă şi deci controlul asupra societăţii. Procentajul drepturilor de vot necesare pentru a defini noţiunea de control este lăsat la latitudinea statelor membre.[6]
1.1. Noţiunea de ofertă publică de preluare în accepţiunea LPC
Ofertele publice de preluare se clasifică în voluntare şi obligatorii. Este esenţial de subliniat că ambele oferte reprezintă un contract de adeziune, deoarece este necesar acceptul acţionarilor ai căror valori mobiliare urmează a fi cumpărate, deşi condiţiile contractuale sunt stabilite de către ofertant sau impuse prin norme legale, nefiind negociate. Spre deosebire de oferta obligatorie, unde voinţa ofertantului se naşte ex lege[7], oferta publică de preluare voluntară nu implică deţinerea controlului din partea ofertantului, ci doar intenţia acestuia de a achiziţiona mai mult de " 33 % din drepturile de vot", conform art. 196 alin. (1) din LPC. Această ofertă ar putea fi utilă dacă acţionarul majoritar tinde spre delistarea societăţii, deoarece trebuie adresată tuturor deţinătorilor de valori, dar este caracterizată de absenţa unor prevederi legale cu privire la preţul tranzacţiei.[8] Ofertele publice de preluare devin obligatorii dacă se îndeplinesc cerinţele art. 203 alin. (1) din LPC[9]: „O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale, este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri." Această prevedere se aplică doar societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, conform art. 1 alin.1 din Directiva 2004/25/CE, transpus prin art. 202 LPC. [10] Oferta va deveni obligatorie de la data publicării anunţului de ofertă.
1.2. Sfera de aplicare a ofertei. Excepţii
Dobândirea a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societăţii emitente nu va atrage niciodata obligativitatea derulării unei oferte publice de preluare, atunci când poziţia majoritară a fost dobândită ca urmare a unei tranzacţii exceptate. Aceste excepţii (art. 205 alin. 2 LPC) sunt desigur de strictă interpretare şi includ: a. dobândirea controlului în cadrul procesului de privatizare; b. achiziţionarea de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau alte entităţi abilitate legal, în cadrul unor proceduri de executare a creanţelor bugetare; c. transferurile de acţiuni realizate între societatea-mamă şi filialele sale, precum şi între filialele aceleiaşi societăţi-mamă, deoarece o ofertă de preluare iniţiată de societatea-mamă ar atrage altfel şi obligaţia subsidiarei de a iniţia oferta, existând prezumţia acţiunii concertate[11]; d. derularea unei oferte publice de preluare voluntară vizând toate deţinerile celorlaltor acţionari. Art. 205 LPC introduce la alin. (3) noţiunea dobândirii poziţiei formale de control (depăşind pragul de 33 %) în mod neintenţionat, atunci când s-a realizat în urma următoarelor operaţiuni (tranzacţii efectuate în afara pieţei): a. reducere de capital prin răscumpărarea de către societate a propriilor sale acţiuni, urmată de anularea acestora; b. depăşirea pragului de control prin exercitarea drepturilor de preferinţă, subscriere, conversie sau al convertirii acţiunilor preferenţiale în acţiuni ordinare; c. fuziunea, divizarea sau succesiunea.[12] În situaţiile de dobândire în mod neintenţionat a unui pachet de acţiuni care conferă peste 33% din drepturile de vot, titularul drepturilor are de ales între derularea unei oferte publice conform art. 203 LPC sau înstrăinarea unui număr de acţiuni corespunzător pierderii poziţiei de control (vânzarea acţiunilor ce exced pragul de 33%)[13].
1.3. Noţiunea de control
Noţiunea de control a societăţii emintente, în sensul prevederilor art. 203 LPC, vizează doar acţiunile care conferă drept de vot, lăsând astfel neincidentă deţinerea de acţiuni preferenţiale[14] sau participaţia la capitalul social. Simpla deţinere a mai mult de 33% din drepturile de vot nu coincide întotdeauna cu exercitarea efectivă a controlului, aceasta putând fi determinată şi de factori precum existenţa altor acţionari majoritari, posibilitatea de a exercita o influenţă dominantă asupra activităţii întreprinderii, de a numi sau revoca majoritatea membrilor managementului sau consiliului de administraţie[15]. În situaţiile în care cotele de participaţie sunt dispersate între mai mulţi acţionari (nedepăşind 33%), în urma vânzării participaţiilor unui acţionar, este posibil ca un altul să devină majoritar, schimbându-se astfel controlul efectiv al societăţii-ţintă fără să fie depăşit pragul de 33 % de deţinere a drepturilor de vot. Controlul exercitat poate fi direct sau indirect[16], prin intermediul unor structuri piramidale. Controlul direct va fi înţeles în sensul strict al deţinerii a peste 33% din drepturile de vot, neavând relevanţă noţiunea materială de control din legislaţia europeană, care poate consta şi în puterea de a numi majoritatea membrilor consiliului de administraţie/supraveghere sau în exercitarea efectivă a unei influenţe dominante asupra socieţăţii-ţintă. Controlul indirect presupune imixtiunea unei terţe societăţi, care devine acţionar majoritar la rândul ei al societăţii care controlează societatea - ţintă, indiferent de procentul drepturilor de vot deţinut. În acest lanţ de deţineri ar trebui să joace un rol important controlul efectiv, în sens material, deţinut de către acţionarul din vârful piramidei, şi nu doar noţiunea de control formal, în limitarea art. 203 LPC. Deşi noţiunea formală a controlului înaintată de către legiuitor ar putea fi jusificată de principiul securităţii juridice, crescând predictabilitatea procesului de investiţie, aceasta nu se pretează realităţilor de pe piaţa de capital, care este prin definiţie un mediu dinamic.[17] La stabilirea pragului de deţinere, legiuitorul ar fi trebuit să evalueze mai în detaliu gradul de influenţă exercitat de acţionari, prezenţa acestora în cadrul AGA şi eventual, să stabilească şi alte criterii de definire a controlului. Trebuie ţinut cont şi de categoria acţiunilor preferenţiale, care deşi nu conferă drept de vot, au o pondere importantă în determinarea controlului. Este firesc ca o schimbare a controlului asupra acţionarului majoritar al societăţii-ţintă să atragă şi acordarea posibilităţii acţionarilor minoritari de a se retrage, deoarece noua conducere îşi va impune propria viziune asupra cursului afacerii.[18]
1.4. Ofertantul şi acţiunile concertate
Noţiunea de "persoană care acţionează concertat" este definită în LPC la art. 2 pct. 23, articol care instituie o prezumţie de acţiune concertată între: a) persoanele implicate[19]; b) societatea-mamă împreuna cu filialele sale, precum şi oricare dintre filialele aceleiaşi societăţi-mamă între ele; c) o societate comercială cu membrii consiliului său de administraţie şi cu persoanele implicate, precum şi aceste persoane ţntre ele; d) o societate comercială cu fondurile ei de pensii şi cu societatea de administrare a acestor fonduri.
Pentru ca mai multe persoane să acţioneze în mod concertat nu este necesar niciun fel de înscris, fiind suficientă şi o simplă înţelegere verbală, atâta vreme cât acestea colaborează (evident, de cele mai multe ori, confidenţial) în vederea achiziţionării societăţii-ţintă. În unele situaţii, poate fi vorba şi despre o coordonare convenţională a drepturilor de vot deţinute de mai mulţi acţionari. Acţiunea concertată poate fi prezumată[20] în cazul în care una dintre persoane o controlează pe cealaltă - acest gen de acţiuni ridică de multe ori şi probleme concurenţiale, pentru că acţionarii se pot înţelege nu doar între ei, ci şi cu societatea-ţintă, în vederea constituirii unei poziţii dominante pe piaţă. În dreptul anglo-saxon există opţiunea protejării ofertantului prin introducerea aşa-numitei clauze de material adverse change în ofertă - aceasta conferă dreptul ofertantului de a-şi retrage oferta iniţială dacă intervin schimbări esenţiale la nivelul societăţii pe care intenţionează să o controleze.
1.5. Stabilirea preţului
Obligativitatea ofertelor publice de preluare derivă ex lege, deci şi preţul va fi unul legal, stabilit potrivit normelor imperative definite de art. 204 LPC, având ca fundament principiul protecţiei investitorilor.[21] Acesta are menirea de a proteja acţionarii minoritari de un eventual abuz din partea ofertantului[22], care va fi în consecinţă obligat să plătească un preţ pe acţiune cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de acesta sau persoanele cu care acţionează concertat în perioada de 12 luni anterioară ofertei. Cel mai mare preţ urmează să fie determinat luând în considerare toate operaţiunile prin care ofertantul a dobândit acţiunile obiect al ofertei, incluzând aici şi oferte de cumpărare sau majorări de capital la care acesta a subscris.[23] Deşi textul legal nu precizează în mod expres, considerăm că pentru a fi echitabilă, această contraprestaţie ar trebui să ţină cont şi de orice alte avantaje procurate ofertantului sau de obligaţiile ce i-au revenit acestuia în perioada anterioară; autorităţile de supraveghere ale pieţelor de capital au datoria de a verifica corectitudinea preţului. Reglementarea ramâne însă criticabilă, ţinând cont de faptul că, în cazul preluărilor indirecte, preţul plătit de către noul acţionar majoritar nu va fi pentru acţiunile emitentului, ci pentru deţinerea controlului. Acest preţ poate fi mult inferior preţului de tranzacţionare al acţiunilor emitentului.[24] Criteriile subsidiare de determinare a preţului[25] se dovedesc extrem de importante în astfel de situaţii, unde intervenţia unui evaluator independent poate salva apariţia unui dezechilibru între prestaţii. Cel mai mare preţ plătit de către ofertant pe parcursul ultimelor 12 luni va putea fi majorat sau micşorat, în funcţie de evenimentele care ar fi putut influenţa achiziţionarea acţiunilor (manipularea pieţei, acorduri între cumpărător şi vânzător etc.). Desigur, preţul ofertei publice trebuie calculat în funcţie de momentul la care era scadentă obligaţia de publicare a ofertei (nu mai tarziu de 2 luni de la atingerea pragului de control); altfel, ofertantul ar avea posibilitatea de a specula momentul în care valoarea acţiunilor emitentului este puternic depreciată şi a tergiversa iniţierea ofertei[26]. Este interzis ca pe parcursul perioadei de acceptare a ofertei de preluare, ofertantul să încerce să obţină titlurile emitentului la un preţ mai avantajos decât cel stabilit în ofertă.
1.6. Creeping-in
Art. 203 alin. (4) din LPC prevede că obligativitatea iniţierii unei oferte publice de preluare nu se aplică persoanelor care au depăşit pragul de 33% din drepturile de vot anterior intrării în vigoare a LPC. Totuşi, aceştia " vor derula o ofertă publică obligatorie (...), numai dacă, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi îşi majorează deţinerile, astfel încât să atingă sau să depăşească 50% din drepturile de vot ale respectivului emitent." Această regulă se adresează acţionarilor care încearcă să îşi construiască treptat o poziţie dominantă în cadrul structurii acţionarilor, dar nu stabileşte o marjă procentuală sau o anumită perioadă în care acţionarul ar trebui să depăşească pragul de 50%. Scopul acestei reglementări este evitarea unor manevre prin care acţionarii majoritari ar încerca să se sustragă de la obligativitatea efectuării unei oferte publice.[27]
1.7. Responsabilitatea societăţii-ţintă
Conducerea societăţii-ţintă este îndatorată să nu întreprindă acţiuni care ar putea avea ca efect eşecul ofertei de preluare. Încercarea de influenţare a acţionarilor se subscrie acestor practici interzise.[28] Totodată, anumite clauze din actul constitutiv al societăţii, precum interdicţiile de înstrăinare a pachetelor de acţiuni stabilite în favoarea unui anumit acţionar, contravin dispoziţiilor LPC şi vor fi deci anulabile.[29] Consiliul de administraţie al societăţii-ţintă nu are atribuţii în încuviinţarea ofertelor publice de preluare obligatorie, spre deosebire de cazul preluărilor voluntare, care implică obţinerea avizului din partea organului de conducere. Principiile guvernării corporatiste presupun exercitarea într-o manieră onestă şi echitabilă a atribuţiilor consiliului de administraţie[30], membrii acestuia fiind datori să reprezinte interesele societăţii şi nu pe cele ale acţionarilor care i-au propus. Fiindcă oferta de preluare obligatorie este fundamentată pe principiul protecţiei acţionarilor minoritari, este necesar să se prevină o situaţie de blocaj venit din partea reprezentanţilor ofertantului în cadrul consiliului de administraţie. Astfel, strategiile de prevenţie a unei preluări ostile pot consta în: schimbări în structura organizaţională, majorări ale capitalului social prin aporturi în natură sau vânzarea activelor-cheie a societăţii-ţintă; motivaţia ofertantului va fi astfel scăzută, deoarece preţul ofertei va creşte considerabil ca urmare a unor astfel de operaţiuni[31]. Să presupunem că un acţionar majoritar, care deţine 75% din drepturile de vot ale emitentului şi deci puterea în cadrul AGA, efectuează un aport în natură la un preţ supraevaluat; el va forţa astfel restul acţionarilor să subscrie acţiuni prin aporturi în numerar, pentru a nu le fi diluate participaţiile.
1.8. Sancţiuni
Nerespectarea obligaţiei de a adresa o ofertă de preluare tuturor deţinătorilor de valori mobiliare va fi sancţionată atât civil, cât şi administrativ. În fază civilă, drepturile de vot ale acţionarului ce exced pragul de 33% vor fi suspendate, dacă nu iniţiază oferta în termenul legal de 2 luni de la atingerea respectivei deţineri. De asemenea, acestuia îi va fi interzis să mai dobândească titluri ale emitentului, indiferent prin ce mijloace. Suspendarea drepturilor de vot revine în atribuţia consiliului de administraţie al emitentului; în caz contrar, C.N.V.M. poate dispune, la cerere sau din oficiu, suspendarea drepturilor de vot.[32] Sancţiunile administrative (avertismentul sau amenda, conform art. 273 LPC), pot fi dispuse de către C.N.V.M., în concordanţă cu Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997[33].
2. Privire comparativă şi critică
Luând în considerare reglementările din dreptul comparat, putem constata că în SUA, spre exemplu, nu există obligaţia de a iniţia o ofertă de preluare obligatorie[34], accentul căzând pe transparenţa tranzacţiilor (subzistă obligaţia de a anunţa autoritatea de reglementare cu privire la achiziţiile efectuate). În majoritatea statelor membre, obligaţia de lansare a ofertei apare la atingerea pragului de 30%, cu excepţia Franţei, unde controlul este definit şi de deţinerea a 1/3 din capitalul social, sau Poloniei, unde pragul este identic cu cel din legislaţia românească.[35] Apreciem că, în absenţa obligativităţii ofertei publice obligatorii, procesul preluării societăţilor comerciale cotate la bursă ar fi opac şi nu ar asigura protecţia acţionarilor minoritari, care urmăresc în primul rând încasarea dividendelor şi doar pe plan secund influenţarea emitenţilor. Mai mult, este criticabilă noţiunea de control stabilită de legiuitor, care este influenţată de uniformizarea la nivel european, dar nu ţine cont de reglementările specific naţionale ale societăţilor comerciale. Piaţa de capital se concentrează pe maximizarea investiţiilor, dar formalismul acestor oferte obligatorii pare să îngreuneze investitorii, care sunt descurajaţi de preţul foarte ridicat al unor astfel de oferte[36]. Piaţa de capital din România nu prezintă o atractivitate deosebită pentru investitorii străini, iar utilă s-ar dovedi crearea unei pieţe regionale de investiţii în estul Europei.[37] Există numeroase avantaje ale investiţiilor la bursă, în special atragerea unui capital substanţial, cu protejarea concomitentă a investitorilor. Dacă aruncăm o privire asupra documentaţiei C.N.V.M., putem constata un număr foarte mic de oferte publice de preluare obligatorii în derulare, în ciuda amenzilor aplicate. Soluţiile ar putea consta în implicarea sporită a autorităţilor de supraveghere a pieţei, sau pur şi simplu într-o modificare legislativă care să uşureze tranzacţionarea.
* Studentă anul lV la Facultatea de Drept, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca; sonia.vigdorovits@yahoo.com [1] G. Piperea, Societăţi comerciale, piaţă de capital. Acquis comunitar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p.671. [2] Un exemplu de încălcare a acestei obligaţii îl constituie ascunderea de către Oltchim faţă de conducerea B.V.B. a unei amenzi în valoare de 14 milioane de euro, aplicată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în urma omisiunii Oltchim de a depune certificate emisie de gaze cu efect de seră. Un astfel de incident ar fi avut efecte majore asupra evoluţiei tranzacţiilor acţiunilor Oltchim la B.V.B. şi ar fi trebuit adus de îndată la cunoştinţa investitorilor. [3] Statele membre pot opta pentru implementarea sau nu a Art. 9 şi 11 din Directivă. Art. 9 menţionează că orice acţiune de blocare a unei oferte de preluare exercitată de consiliul de administraţie al unei societăţi trebuie aprobată de către AGA, iar art. 11 îi permite ofertantului să ignore orice blocaje venite din partea emitentului, fie ele restricţii de transfer a valorilor mobiliare, clauze de agrement etc. [4] Odată ce un ofertant ajunge să deţină majoritatea valorilor mobiliare ale companiei-ţintă, acesta poate solicita tuturor deţinătorilor sa-i vândă valorile mobiliare rămase la un preţ echitabil, atunci când deţine acţiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social sau a achiziţionat în cadrul unei oferte publice de cumpărare mai mult de 90% din acţiunile vizate. Acţionarii minoritari se bucură şi ei la rândul lor de dreptul de a iniţia ei înşişi o ofertă de vânzare (sell-out) către ofertant. Efectul exercitării dreptului de squeeze-out constă în retragerea emitentului de la tranzacţionare. [5] Silja Maul, Athanasios Kouloridas, The Takeover bids Directive, German Law Journal, 2004, p.355, accesibil la http://www.germanlawjournal.com/index.php?pageID=11&artID=411. [6]Raportul privind aplicarea Directivei 25/2004. A se vedea http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/takeoverbids/2007-02-report_en.pdf. [7] C. Duţescu, Legea privind piaţa de capital. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 442. [8] Diregger/Kalss/Winner, Das österreichische Übernahmerecht, Ed. Linde, Viena, 2007. Retragerea de la tranzacţionare poate interveni de drept, în temeiul art. 87 alin. 4 lit. a, atunci când avem un singur acţionar majoritar, iar ceilalţi îşi exercită dreptul de retragere conform art. 206 LPC. Un exemplu eşuat de delistare îl constituie cel al societăţii Zentiva Bucureşti, deoarece producătorul francez Sanofi-Aventis a reuşit să controleze doar 78,31% din Zentiva. Sursa: http://www.sfin.ro/articol_18601/sanofi-aventis_a_regandit_delistarea_zentiva_bucuresti.html. [9] Considerăm că nu poate fi vorba despre o încălcare a libertăţii contractuale în cazul ofertelor de preluare obligatorii, pentru că prezumţia consimţământului ofertantului reiese întocmai din achiziţia de titluri peste pragul stabilit legal. Aşadar, legiuitorul înţelege să interpreteze achiziţionarea unui pachet de acţiuni conferind peste 33% din drepturile de vot în sensul intenţiei clare a acţionarului de a controla societatea. [10] LPC defineşte în art. 125 piaţa reglementată ca fiind având următoarele trăsături: „a. funcţionează regulat, b. reglementările emise şi supuse aprobării C.N.V.M definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă şi de admitere la tranzacţionare a unui instrument financiar, c. respectă cerinţele de raportare şi transparenţă în vederea asigurării protecţiei investitorilor." Menirea pieţei reglementate este să asigure confruntarea unor interese multiple de vânzare şi de cumpărare exprimate de terţi pentru instrumente financiare. [11] Această excepţie prezintă şi riscuri serioase de eludare a legii, atunci când pentru a evita efectuarea unei oferte de preluare obligatorii şi plata unui preţ legal, mai ridicat, pachetele de control asupra emitentului se transmit indirect, prin filiale. Spre exemplu A, acţionar la emitentul X, va transmite pachetul său de 40% obţinut în urma unei oferte de preluare voluntară filialei sale Y, tranzacţia fiind una exceptată. Înţelegându-se cu o altă societate B să îi ofere controlul asupra emitentului, B va prelua filiala Y, în mod indirect,controlând astfel şi emitentul. [12] Potrivit dispoziţiilor art. 242 LPC, acţionarii unei societăţi admise la tranzacţionare, care nu sunt de acord cu hotărârile luate de AGA cu privire la fuziuni sau divizări, care implică alocarea de acţiuni ce nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la aceasta contravaloarea acţiunilor, potrivit art.134 din Legea nr. 31/1990. [13] În cazul fuziunilor prin absorbţie, apreciem că nu ar fi incident cazul iniţierii unei oferte de preluare după fuzionare, ţinând cont de faptul că societatea emitentă, absorbită, îşi încetează existenţa conform art.250 din Legea nr. 31/1990. Modul neintenţionat de obţinere a unei deţineri de peste 33% din drepturile de vot la societatea-ţintă poate viza acţionarii majoritari ai acesteia, care pot fuziona, participaţia lor depăşind astfel pragul de 33%. Înstrăinarea acţiunilor care depăşesc pragul de 33% din drepturi de vot pare să rezolve problema teoretic, dar mai există şi necesitatea găsirii unor cumparatori. [14] Acţiunile cu drept de vot multiplu la o societate cotată pe piaţa bursieră sunt inadmisibile, deoarece contravin principiului egalităţii acţionarilor. [15] G. Piperea, op.cit., p. 672. [16] Fondul de investiţii american QVT, acţionar minoritar la The Rompetrol Group, a solicitat acestora efectuarea ofertei publice de preluare a acţiunilor celorlalţi deţinători, în urma schimbării acţionarului majoritar în favoarea KazMunayGaz. Sursa: http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/56317/Fondul-de-investitii-QVT-solicita-TRG-realizarea-ofertei-obligatorii-de-preluare.html. [17]Theodor Baums, Low balling, creeping-in und deutsches Ubernahmerecht, p.22, accesibil la http://www.ilf-frankfurt.de/ILF-Working-Papers.117.0.html. [18] C. Duţescu, op.cit., pag. 475. [19] Următoarele categorii sunt definite ca persoane implicate, la art. 2 pct. 22 LPC: a) persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun; [20] Diregger/Kalss/Winner, op.cit., p.45. [21] C. Duţescu, op.cit.,p. 480. [22] Protecţia acţionarilor minoritari are la bază şi corecta informare a publicului, pentru a se evita manipularea deciziei acţionarilor. [23] A se vedea: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_16260/Achizitiile-indirecte-pe-piata-de-capital-Oferta-publica-de-preluare-obligatorie.html [24] C. Duţescu, op. cit., p. 481. [25] Art. 204 alin. 2 din LPC enumeră următoarele criterii subsidiare de determinare a preţului : a) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare derulării ofertei; [26] Diregger/Kalss/ Winner, op.cit., p.305. [27] De exemplu, art. 22 alin. (4) din legea austriacă privind achiziţiile (Ubernahmegesetz), presupune obligativitatea unei oferte de preluare obligatorii în cazul în care acţionarul care deţine controlul societăţii-ţintă îşi măreşte participaţia cu minim 2% pe parcursul unui an. [28] Dacă anumite activităţi pot fi încadrate în planul normal de desfăşurare a activităţii societăţii vizate, iar aceste iniţiative au fost luate înainte de publicarea ofertei, ele vor putea fi continuate. [29] Art. 11 din Directiva 25/2004 prevede că eventualele restricţii privind transferul valorilor mobiliare prevăzute în actul constitutiv al societăţii sunt inopozabile ofertantului pe perioada de acceptare a ofertei. [30] S. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, G. Piperea, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 567. [31] Vezi C. Duţescu, op.cit., p.639. [32] C. Duţescu, op. cit., p.479. [33] Oricum, aceste amenzi rămân derizorii comparativ cu valoarea enormă a ofertelor nedepuse. A se vedea http://www.money.ro/cnvm-a-dat-amenzi-de-30-000-lei-actionarilor-care-nu-au-lansat-oferte-de-milioane-de-euro_150826.html, precum şi buletinele oficiale ale C.N.V.M, accesibile la http://www.cnvmr.ro/buletin/buletine.html. [34] Theodor Baums, op.cit. p.18. [35] Herbert Smith, Gleiss Lutz, Takeovers directive: implementation and impact, accesibil la www.herbertsmith.com. [36] Exemplul societăţii "Omega Prodcom", care, după ce a fost notificată că trebuie să lanseze o ofertă de preluare publică, şi-a diminuat participaţia de la 91,71% din capitalul social al "Agromec" Târnăveni la 30,99%. Sursa: http://www.bursa.ro/s=piata_de_capital&articol=57374.html. [37] Există tratative de unificare a pieţelor de capital din Viena, Budapesta şi Bucureşti. A se vedea http://m.fin.ro/articol_7203/valul-de-fuziuni-a-cuprins-pietele-de-capital-din-intreaga-lume.html.
|
Site realizat de Relu Plesciuc