Numărul 2 / 2003

 

                                               Nota ( critica si explicativa)

                  la decizia civila nr. 71/2003 a sectiei civile a Curtii de Apel Cluj

 

                                                                                            

     Prezentul demers a fost determinat de o problema de actualitate a instantelor judecatoresti in materie civila, care a conturat solutii practice contradictorii - de la admiterea actiunilor formulate impotriva Statului si a dobanditorilor subsecventi de catre « fostii » proprietari si pana la respingerea acestora intemeiata pe considerentul ca Statul comunist a dobandit proprietatea bunurilor cu titlu valabil. Este problema actiunilor in revendicare a bunurilor preluate abuziv in perioada 6 Martie 1945- 22 Decembrie 1989 introduse de "adevaratii" proprietari si intemeiate pe dispozitiile dreptului comun - art.480-481 C.Civ.-, inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 Martie 1945- 22 Decembrie 1989[1].

     In speta pe care ne propunem sa o analizam, Curtea de Apel Cluj, ca instanta de apel, avea de solutionat, in apel, o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun introdusa de catre mostenitorii proprietarului tabular impotriva Statului Roman, reprezentat in proces de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si paratii care au cumparat apartamente din imobilul in litigiu in baza Legii nr.112/1995. Obiectul cererii il constituia predarea in deplina posesie si folosinta a unui imobil, compus din casa si teren, situat in Cluj-Napoca si preluat de catre Statul Roman prin Decretul nr.207/17.05.1949 al Prezidiului Marii Adunari Nationale si Decizia Consiliului de Ministri nr.465/17.05.1949. Actiunea a fost respinsa in fond si in apel, insa recursul a fost admis, iar C.S.J. a casat cu trimitere decizia initiala a instantei de apel intrucat aceasta a omis sa se pronunte asupra unor motive de drept invocate de apelanti in motivele de apel formulate. Dupa rejudecare, instanta de apel a pronuntat decizia care face obiectul prezentei analize.

     Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul si si-a motivat solutia pe urmatoarele considerente : imobilul in litigiu a fost expropriat de catre Statul Roman pentru cauza de utilitate publica cu respectarea legislatiei in vigoare la data respectiva-17.05.1949 ; potrivit art. 10 din Constitutia R.P.R. din 1948, pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita in justitie, iar reclamantii-apelanti nu au facut dovada ca s-au adresat justitiei pentru obtinerea despagubirilor in termenul de 3 ani de la data exproprierii, astfel incat actiunea lor este prescrisa in baza art. 3 din Decretul nr.167/1958, fiind vorba de o nulitate relativa ; atat Constitutia in vigoare, cat si cea anterioara, precum si art.481 C.Civ. prevad exproprierea pentru utilitate publica ; imobilul a fost preluat de stat cu titlu si vandut chiriasilor in baza Legii nr.112/1995, iar in baza art.26 din D.-L. nr.115/1938 proprietatea se dabandeste chiar si fara inscrierea in C.F. in caz de expropriere ; potrivit art. 6, al.2 din L.nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fara titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari numai daca acestea nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie, iar imobilul in litigiu cade (la data judecarii apelului-n.n., A.V.M.) sub incidenta legii nr.10/2001, lege speciala, in timp ce reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile dreptului comun.

     Vom examina punctual aceste considerente si vom face observatiile care se impun, avand in vedere doctrina si jurisprudenta in materie :

        1. Prin Decretul nr.207/17.05.1949 al Prezidiului Marii Adunari Nationale-numit in continuare Decret - si Decizia nr.465/17.05.1949- s-a declarat de utilitate publica, s-a expropriat si s-a trecut in proprietatea statului imobilul proprietatea tabulara a antecesorului reclamantilor. A fost sau nu acest decret « un titlu valabil » pentru statul comunist ?

     Potrivit art. 6, al.1 din Legea nr.213/1998, « fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania este parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat ».

     In literatura de specialitate[2] s-a aratat ca ipotezele in care un imobil a fost preluat de catre stat fara titlu valabil sunt urmatoarele : a) cand imobilul a fost preluat in fapt, fara intocmirea nici unei formalitati care sa constate aceasta preluare ; b) cand imobilul a fost preluat in baza unui titlu-act administrativ, act juridic civil, fapt juridic stricto sensu-dar cu incalcarea dispozitiilor legale atunci in vigoare, pe care titlul respectiv trebuia sa le respecte ; c) cand imobilul a fost preluat printr-un titlu emis in temeiul si in conformitate cu un act normativ in vigoare, dar acest act normativ era contrar constitutiei sub imperiul careia fusese adoptat ; d) cand imobilul a fost preluat in baza unui titlu constituit dintr-un act administrativ emis fara temei legal, adica in absenta unei dispozitii legale pe care s-ar fi putut intemeia.

     La data decretului de expropriere-17.05.1949-era in vigoare Constitutia R.P.R. din 1948, prima constitutie socialista care a incercat sa pastreze o oarecare aparenta de reglementare democratica a dreptului de proprietate privata, desi a creat principalul instrument legal pentru desfiintarea acesteia : nationalizarea. Astfel, art.8, al.1 prevedea ca : « proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege », art. 10 dispunea ca exproprierea putea fi facuta pentru o cauza de utilitate publica, pe baza unei legi, cu o dreapta despagubire stabilita de justitie, iar art. 11 instituia nationalizarea ca mijloc constitutional de dobandire a proprietatii de catre stat : « Cand interesul general o cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice si juridice, pot deveni proprietate statului, adica bun al poporului, in conditiunile prevazute de lege ». Art. 38 prevedea ca « Marea Adunare Nationala era unicul organ legislativ al Republicii Populare Romane ». La acea data erau in vigoare si dispozitiile art. 481 C.Civ., care prevad ca: "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire". La fel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului (adoptata de Adunarea Generala O.N.U. la 10.12.1948), la care si Romania era parte semnatara, prevede in art. 17, pct.1 si 2 ca « orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociere cu altii » si « nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa ».

     In doctrina[3] s-a aratat intemeiat ca « titlu » nu este legea (actul normativ) ca atare-deoarece aceasta nu este apta sa duca la transferul dreptului de proprietate prin sine insasi- ci actul de aplicare a legii, prin care imobilul a fost individualizat si s-a procedat la preluarea lui de catre stat. Aceste acte de aplicare a legii, care constituie titlurile de proprietate ale statului, sunt acte de drept public, fiind emise de autoritatile publice carora tot legea le-a conferit competenta de a actiona in domeniul respectiv.

     De asemenea, art. 645 C.Civ. prevede ca proprietatea se mai dobandeste prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune; asadar, legea constituie, in principiu, un mod de dobandire a proprietatii inclusiv pentru stat. In practica Curtii Supreme de Justitie[4] s-a statuat, cu valoare de principiu, ca « hotararile Consiliului de Ministri si deciziile administrative care le insotesc » nu sunt legi in sensul celor aratate mai sus, intrucat ele se emit, in baza si pentru aplicarea legilor.

     In speta, fata de prevederile legale invocate, apreciem ca preluarea imobilului in proprietatea statului prin actul de expropriere s-a facut in mod abuziv, incalcandu-se prevederile legale in vigoare -Constitutia si Codul Civil-, asa incat fostul proprietar este indreptatit sa-si revendice imobilul. Intrucat in ierarhia actelor normative, atat Constitutia cat si Codul Civil, ca lege organica, au prioritate, decretul de expropriere, incalcand Constitutia din 1948- art.8, al.1, 10, 38-exproprierea nu s-a facut prin lege adoptata de Marea Adunare Nationala, si dispozitiile art. 481 C.Civ., care se refera la « dreapta si prealabila despagubire »-care in speta nu a fost acordata niciodata-, cat si art.17, pct.2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, este lipsit de aplicabilitate, asa incat preluarea imobilului s-a facut in mod abuziv, fara titlu valabil. In acest sens s-a pronuntat si instanta suprema[5]- e drept cu privire la inaplicabilitatea Decretelor nr.218/1960 si 712/1966, insa principiul consacrat are o aplicatie generala, cu referire la decretele de expropriere sau nationalizare din perioada comunista, cand a judecat un recurs impotriva unei decizii a Curtii de Apel Cluj care statuase ca dispozitiile decretelor mentionate erau constitutionale, iar titlul statului era unul valabil, recurs admis de instanta suprema, statuand ca acestea contraveneau Constitutiei si legilor in vigoare la data adoptarii lor.

     Trebuie mentionat ca in doctrina[6] a fost exprimata si opinia ca, in conformitate cu prevederile Constitutiei din 1948, principalele acte normative erau legile adoptate de Marea Adunare Nationala si decretele emise de Prezidiul Marii Adunari Nationale, denumite « decrete prezidiale », acest din urma organ avand profilul unui veritabil « parlament operativ ». S-a mai aratat ca legea, ca sa constituie act de dobandire a unor drepturi reale, trebuie sa cuprinda dispozitii cu caracter individual, aplicabile unor subiecte determinate sau determinabile.[7] Fata de aceasta situatie, in cazul respectarii dispozitiilor legale in vigoare la data adoptarii lor, s-a opinat[8] ca, raportat la perioada 1945-1989, pot fi identificate ca acte individuale, apte sa transfere catre stat proprietatea asupra unor bunuri determinate, decretele de expropriere. In speta analizata, consideram ca decretul  nu a fost apt sa transfere catre stat proprietatea imobilului apartinand antecesorului reclamantilor apelanti intrucat contravenea dispozitiilor legale analizate, in vigoare la acea data.

     Legat de lipsa unui titlu valabil al statului-decretul de expropriere-cu toate ca din decizia analizata nu reiese, s-ar putea pune problema daca acest act normativ a fost sau nu publicat, la data preluarii, in Monitorul Oficial sau in Buletinul Oficial. Acest lucru pentru ca art. 56 din Constitutia din 1948 arata ca « dupa votarea legilor de catre Marea Adunare Nationala, ele se semneaza de catre presedintele si secretarul Prezidiului si se publica in Monitorul Oficial. Legea intra in vigoare la termenul aratat in cuprinsul ei sau a treia zi dupa publicarea in Monitorul Oficial », iar in cazul in care imobilele sunt preluate de stat in baza unor legi sau acte normative nepublicate, la data preluarii, acestea sunt preluate fara titlu si pot fi revendicate de  fostii proprietari.

     In conformitate cu prevederile constitutionale, principalele acte normative erau legile, adoptate de Marea Adunare Nationala si decretele emise de Prezidiul Marii Adunari Natioanale. Prin urmare, o lege adoptata in perioada 1948-1952 si nepublicata in Monitorul Oficial trebuie considerata ca inexistenta, cu toate consecintele de rigoare, dar consideram ca o astfel de solutie poate fi extinsa si asupra oricaror alte acte normative adoptate si ramase nepublicate, cum ar fi cazul decretelor Prezidiului, care, ramase nepublicate, atrag ineficacitatea lor, in sensul ca orice persoana-inclusiv cea vizata prin acestea-le poate ignora.

        2. Este de principiu, potrivit dreptului comun, ca in caz de expropriere, despagubirea cuvenita proprietarului imobilului-viitorul expropriat-trebuie sa fie « dreapta si prealabila ». Bazandu-se pe textul art. 10 din Constitutia din 1948-exproprierea putea fi facuta in baza unei legi, cu o dreapta despagubire stabilita de justitie-, instanta de apel, motivandu-si solutia adoptata in speta, interpreteaza textul constitutional in sensul ca reclamantii, respectiv antecesorul lor ar fi trebuit sa ceara in justitie despagubirile, iar faptul ca despagubirile nu au fost platite niciodata, face ca actul exproprierii sa fie lovit numai de o nulitate relativa care poate fi invocata in termenul general de prescriptie de 3 ani, asa incat aceasta actiune este in prezent prescrisa.

     Consideram interpretarea instantei ca eronata, avand in vedere ca la acea data era in vigoare textul art. 481 C.Civ., dreptul comun in materie, care prevedea, "dreapta si prealabila despagubire". La fel, apreciem ca textul constitutional prin referirea ca despagubirea trebuie solicitata in justitie, avea in vedere situatia in care expropriatorul si expropriatul nu se intelegeau asupra desbagubirii, caz in care aceasta urma sa fie stabilita in justitie-de catre instanta de judecata. Dar acest lucru insemna ca expropriatorul sa-i fi facut viitorului expropriat propuneri de expropriere cuprinzand despagubirea raportata la valoarea reala a imobilului si a prejudiciului cauzat proprietarului imobilului prin masura exproprierii.

     Interpretarea data de instanta de apel ca dupa pierderea proprietatii imobilului printr-un act normativ, fara nici o despagubire, fostul proprietar trebuie sa dea Statul in judecata in interiorul termenului de 3 ani, intrucat actiunea ii apara un interes personal, fiind astfel prescriptibila, pentru a-si primi despagubirile cuvenite, nu poate fi acceptata. Procedand in acest fel, practic nici un expropriat nu ar fi primit nici o despabubire, intrucat, la data respectiva, decretele de expropriere erau considerate a avea « putere de lege, fiind date in interesul poporului », asa incat nici o instanta de judecata nu ar fi acceptat sa aiba castig de cauza interesul personal-despagubirea expropriatului- fata de interesul general-bunurile apartin intregului popor, indiferent de titular-persoana fizica sau juridica. Practic, nici o instanta, la acea vreme, raportat la realitatile timpului, nu ar fi admis o astfel de actiune, asa incat un astfel de demers al expropriatului ar fi fost o simpla himera, fara nici un rezultat in realitatea obiectiva, si anume primirea despagubirilor care i se cuveneau. O astfel de interpretare a dispozitiile legale admite, implicit, preluarea imobilului prin decretul de expropriere in mod abuziv, fara nici o despagubire, intrucat, procedand asa cum considera instanta de apel, solutia ar fi identica cu aceea cand expropriatul nici nu ar mai fi cerut despagubiri, deoarece, fie ca le cerea, fie ca nu le cerea, oricum tot nu le primea in justitie.

     Si in reglementarea actuala, sub imperiul Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica[9], expropriatorul este cel care face propunerile de expropriere cuprinzand oferta de despagubire cuvenita proprietarului imobilului prin notificarea persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale si doar in situatia cand partile se invoiesc cu privire la expropriere, dar nu se inteleg cu privire la intinderea despagubirilor, instanta va stabili despagubirile pe baza de expertiza. Mai mult, pentru a-l proteja pe viitorul expropriat de eventuale abuzuri din partea expropriatorului, in prezent exproprierea se poate hotari numai de instanta de judecata prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. De asemenea, eliberarea titlului executoriu si punerea in posesie a expropriatorului se realizeaza numai pe baza unei incheieri a tribunalului prin care se constata indeplinirea obligatiilor acestuia privind plata despagubirilor.[10]

     Fata de aceste considerente, credem ca decretele de expropriere adoptate sub imperiul Constitutiei din 1948 nu au urmarit in nici fel sa creeze o posibilitate reala pentru fostul proprietar al imobilului de a-si primi despagubirile la care era indreptatit, referirea din textul constitutional fiind doar de principiu, in realitate preluarea prin expropriere facandu-se in mod abuziv, fara dreapta si prealabila despagubire.

     Legat de termenul de prescriptie al actiunii in anulare, cum o califica instanta, este de observat ca imobilul fiind preluat cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare la data adoptarii decretului-constitutionale si ale Codului civil-actul de preluare este lovit de nulitate absoluta, iar actiunea in constatarea acesteia este imprescriptibila, putand fi introdusa oricand, inclusiv de catre mostenitorii proprietarului tabular expropriat, decedat intre timp, intrucat, in baza art.6, al.3 din L.nr.213/1998[11] « instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca validitatea titlului », inclusiv in cadrul actiunii de drept comun in revendicare formulata de catre mostenitorii proprietarului tabular deposedat[12].

        3. Instanta de apel arata in continuare ca datorita faptului ca imobilul a fost preluat cu titlu valabil de stat, acesta l-a putut vinde chiriasilor care ocupau o parte din apartamentele din cladire, asa incat actiunea in rectificare nu poate fi primita. Am aratat mai sus- pct.1- de ce consideram ca decretul de expropriere nu poate constitui un titlu valabil pentru stat. Vom face insa cateva referiri pe marginea situatiei chiriasilor dobanditori in temeiul legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinta trecute in proprietatea statului[13].

     In baza art. 9 din lege puteau fi vandute chiriasilor care le ocupau, imobilele cu destinatie de locuinta care au fost preluate « cu titlu » de catre stat, adica « cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respectiva ».-in acest sens, art.1, al.2 din Normele metodologice de aplicare a L.nr.112/1995, republicate[14].

In acest caz, instrainarile sunt inatacabile, si nu se poate obtine restituirea imobilului in natura-cu toate ca L.nr.10/2001, adoptata ulterior, recunoaste caracterul abuziv al preluarii- ci numai masuri reparatorii. Insa, in cazul in care imobilul a fost preluat de stat "fara titlu", si anume « fara respectarea legislatiei in vigoare la data respectiva sau care au intrat in posesia statului in conditiile inexistentei unei reglementari legale care sa reprezinte temeiul juridic al dobandirii derptului de proprietate al statului »-art.1, al.4 din normele metodologice-, suntem de parere ca fostul proprietar sau mostenitorii sai pot sa revendice, chemand in judecata Statul Roman prin Consiliul Local la nivel local si pe cumparatorii in baza legii nr.112/1995, printr-o actiune de drept comun in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art.480-481 Cciv. si art. 6 din L.nr.213/1998, daca litigiul a inceput inainte de intrarea in vigoare a legii nr.10/2001- 14.02.2001-[15], iar ulterior, dupa intrarea in vigoare, in temeiul acestei legi.

     Chiar daca chiriasii subdobanditori cu titlu oneros se vor prevala de buna lor credinta la data cumpararii, alaturi de petitul privind revendicarea, actiunea adevaratului proprietar il va cuprinde si pe cel de rectificare a cartii funciare, care urmeaza a fi admis daca actiunea in rectificare este introdusa in termenul de 3 ani prevazut de art. 37, al. 2 din D.-L. nr.115/1938, respectiv de art.38, al.2 din Legea nr.7/1996, cand actiunea in rectificare poate fi introdusa impotriva lor, intrucat publicitatea materiala a cartii funciare este suspendata, iar acestia vor fi considerati cumparatori pe risc propriu[16]. Este de observat, asa cum intemeiat s-a aratat in doctrina[17], ca in privinta imobilelor, buna credinta a subdobanditorilor cu titlu oneros care s-au increzut in cuprinsul cartii funciare nu creeaza nici un efect cu privire la dobandirea dreptului de proprietate decat dupa implinirea termenului de 3 ani, dupa care in materie de carte funciara, inscrierea valoreaza titlu de proprietate (en fait d'imeubles, l'inscription vaut titre)[18]. Termenul de 3 ani va curge din momemtul inregistrarii cererii de inscriere a tertului subdobanditor in cartea funciara[19].

     Avand in vedere aceste considerente, in speta, daca instanta ar fi constatat lipsa « titlului » statului, ar fi trebuit sa admita si rectificarea cartii funciare impotriva tertilor subdobanditori, intrucat aceasta a fost introdusa in interiorul termenului de 3 ani prev. de art. 37, al.2 din D.-L.nr.115/1938. Insa instanta de apel, pentru a-si motiva solutia, face referire la dispozitiile art. 26 din decretul-lege nr.115/1938, aratand ca « proprietatea se dobandeste fara inscriere in c.f. prin....expropriere... », asa incat « dreptul statului a fost dobandit in baza unui titlu legal, neputand fi admisa cererea in rectificare ».

     Este evident ca prima parte a sustinerii instantei, in baza art.26 din decret este corecta. Insa partea a doua este lipsita de orice rationament, intrucat problema controversata in speta este tocmai daca titlul statului-decretul de expropriere- a fost unul valabil sau nu. Trebuie aratat ca, chiar in ipoteza art. 26 din decret, teza finala a textului prevede ca "titularul nu va putea insa dispune de ele decat prin cartea funciara, decat dupa ce s-a facut inscrierea", asa incat, pentru a le instraina chiriasilor subdobanditori, era necesar ca statul sa-si inscrie in prealabil « titlu » in cartea funciara[20]. Daca « titlul » ar fi fost valabil, actiunea in rectificare ar fi lipsita de orice sansa de a fi admisa ; dar, in cazul nevalabilitatii titlului statului, persoana vatamata prin inscriere -adevaratul proprietar-va putea cere, in temeiul art. 34, pct.1 din decret, rectificarea intrucat « inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile », cum este cazul unei inscrieri intemeiate pe un act lovit de nulitate absoluta, actiunea in rectificare fiind imprescriptibila, sub rezerva prescriptiei actiunii de fond[21].

        4. Un ultim aspect ce retine atentia in decizia analizata se refera la faptul ca, pentru a-si motiva solutia, instanta introduce un aspect nou, care nu a mai fost discutat anterior in cauza, si anume ca « imobilul in litigiu cade in prezent (data judecarii apelului-subl.n., A.V.M.), sub incidenta L.nr.10/2001, lege care potrivit art.46, pct.1(eronat, art.47, al.1-n.n., A.V.M.), este de imediata aplicabilitate » si ca « reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile dreptului comun, desi litigiul dedus judecatii intra sub incidenta unor legi speciale ».Apreciem ca argumentul instantei este netemeinic si, mai mult, incalca chiar dispozitia legala mentionata in argumentarea lui, pentru urmatoarele considerente :

     Art.47, al.1 din L.nr.10/2001 arata ca « prevederile prezentei legi sunt aplicabile si in cazul actiunilor in curs de judecata, persoana indreptatita putand alege calea prezentei legi, renuntand la judecarea cauzei sau solicitand suspendarea cauzei ». Prin « actiuni in curs de judecata », in sensul textului, se poate intelege : actiuni in revendicare imobiliara, cereri de retrocedare potrivit legii nr.33/1994, actiuni in anularea actelor de instrainare, inclusiv a celor facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate in mod abuziv, plangeri impotriva hotararilor comisiei de aplicare a legii nr.112/1995, actiuni in despagubire pentru imobilele preluate in mod abuziv de stat[22]. Asa cum este formulat, textul este susceptibil de interpretari diferite.

     Pornind de la ideea fundamentala care a stat la baza adoptarii legii nr.10/2001-legea cadru in materia restituirii imobilelor preluate abuziv in perioada 6 Martie 1945-22 Decembrie 1989, legiuitorul a urmarit sa asigure noii legi o aplicabilitate cat mai intinsa, prevazand ca, in principiu, noua lege este de imediata aplicare, chiar si in cazul actiunilor in curs de judecata avand ca obiect imobile care fac parte din domeniul sau de reglementare. Astfel, o prima interpretare-restrictiva-consideram ca fara fundament-insusita de instanta de apel, este aceea ca, odata intrata in vigoare legea, partea care a pornit un litigiu anterior intrarii in vigoare a legii nr.10/2001, trebuie sa renunte la judecarea cauzei sau sa solicite suspendarea judecatii aceleia, pentru a urma procedurile prev. de art.20-40 din legea cadru, « legea speciala » in opinia instantei.

     O alta interpretare, pe care alaturi de alti autori[23], o consideram justa si rationala este cea potrivit careia intentia legiuitorului a fost, in primul rand, sa dea eficienta dispozitiilor noii legi si in cazul actiunilor in curs de judecata, iar in al doilea rand, sa permita persoanei indreptatita sa decida (subl.n., A.V.M.), in functie de imprejurarile concrete ale cauzei, fie sa continue judecata, fie sa recurga la procedura de restituire prev. de Legea nr.10/2001.Mai aratam ca problema aplicarii art.47,al.1 se pune in special in ipoteza in care actiunea in curs de judecata se refera la imobile restituibile in natura, caz in care persoana indreptatita ar fi interesata sa invoce prevederile legii noi, sau, dupa caz, numai dispozitiile legislatiei anterioare-Codul civil. Textul legal, astfel interpretat, nu lasa nici o indoiala in privinta partii care are exclusiv (subl.n., A.V.M.) dreptul de optiune intre procedura judiciara in curs de judecata si procedura de restituire reglementata de legea noua.

     Avand in vedere aceste aspecte, instanta de apel nu putea refuza judecarea cauzei pe motiv ca legea noua a intrat in vigoare si este aplicabila, intrucat dreptul de alegere il are doar partea, in functie de interesul pe care aceasta il are, iar instanta nu-i poate impune o anumita cale de urmat, intrucat legea ii ingaduie partii sa aleaga, si ea este legata sa se pronunte asupra cererii cu care a fost sesizata in limitele cadrului procesual stabilit de reclamant conform principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil.

     Este de observat ca actiunea a fost inregistrata la Tribunalul Cluj sub nr. 438/1999-si a trecut prin diferite cicluri procesuale anterior intrarii in vigoare a legii nr.10/2001, a fost judecata in recurs de C.S.J.care a casat-o cu trimitere, prilej cu care a dat si instructiuni instantei de rejudecare, in baza art.315, al.1 C.pr.civ., care, in loc sa le urmeze raportat la temeiurile care au stat la baza cererii initiale, omite sa se pronunte cu privire la acestea pe motiv ca « legea noua este de imediata aplicabilitate » !!![24]. Mai aratam ca in doctrina[25], s-a aratat ca in situatia in care exista o hotarare pronuntata de o instanta de apel in sensul legii vechi-ca in speta de fata-, aceasta nu poate fi modificata sau casata decat pentru motivele de recurs in vigoare la data pronuntarii(art.15,al.2 din Constitutie ; art.725,alin.4 C.pr.civ.[26]) asa incat legea noua, fara retroactivitate, n-ar putea fi aplicabila unei hotarari definitive perfect legala la data cand a fost pronuntata. Prin urmare, chiar daca art.47, al.1 dispune ca "prevederile prezentei legi sunt aplicabile si in cazul actiunilor in curs de judecata.. », fara a distinge dupa cum judecata se afla la data intrarii in vigoare a legii in fata primei instante, in apel, sau, dupa caz, in recurs, este evident ca, in acest din urma caz, aplicarea ei ar fi retroactiva, incalcandu-se principiul constitutional al neretroactivitatii legii noi. Asadar, prevederile art.47,al.1 trebuie interpretate si aplicate fara a infrange principiul neretroactivitatii consacrat de art.15, al.2 din Constitutie.

     In opinia noastra, consideram ca prin modalitatea de a proceda, instanta a incalcat principiul disponibilitatii procesului civil, intrucat fiind investita-in apel-cu o actiune in revendicare imobiliara intemeiata pe prev. art.480 C.civ., aceasta trebuia solutionata cu respectarea acestui principiu, in sensul de a rezolva litigiul in limitele investirii, asa incat dispozitiile art.47,al.1 din legea nr.10/2001 au fost interpretate contrar vointei legiuitorului care prevede expres in textul legal posibilitatea continuarii litigiului sub imperiul legii vechi, sub care a inceput [27]. Practica recenta a instantei supreme[28] a imbratisat aceasta solutie, statuand ca « ..scopul, dar si obiectul legii noi ori anumite interese sau nevoi practice invederate, ocrotite prin normele legale civile aflate in conflict, pot determina, prin vointa legiuitorului, supravietuirea legii vechi, adica limitarea vremelnica a abrogarii ei. In acest caz legea veche ramane in vigoare, cu titlu tranzitoriu, privitor la situatiile juridice pendinte la data cand legea noua a intrat in vigoare si, mai ales, asupra efectelor viitoare ale situatiilor juridice trecute. Exceptia de ultractivitate(supravietuire) a legii vechi trebuie stipulata expres in legea noua, dar poate fi dedusa si prin interpretare, chiar fara text expres in legea noua, afara de cazul cand aceasta din urma ar dispune altfel.. ». De asemenea, C.S.J. a statuat ca « ...reclamantii, ca persoane indreptatite, n-au uzat de dispozitiile acestui text de lege (art.47,al.1 din legea nr.10/2001, subl.n., A.V.M.), prin a renunta la judecarea pricinii in regim de drept comun, instanta de apel era datoare sa respecte principiul disponibilitatii si sa continue judecata in baza temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare in judecata, adica in regimul dreptului comun (prevazut de legea veche). Or, contrar acestor obligatii, instanta de apel a continuat judecata pricinii in baza legii noi (legea nr.10/2001) care, procedural difera structural de regimul legii vechi. Drept urmare, ea a conferit putere retroactiva legii noi, violand astfel, flagrant, principiul aplicarii imediate a legii noi si exceptia de ultractivitate a legii vechi (voita expres de legiuitor )... »[29].

     Intr-o alta solutie de speta[30], instanta suprema a statuat ca in cazul in care « persoanele indreptatite nu inteleg sa faca uz de dispozitiile art.47 din lege »(Legea nr.10/2001-subl.n.-A.V.M.), in sensul de a invoca dispozitiile acestui text de lege pentru a continua judecata actiunii in revendicare inceputa sub temeiul reglementarii vechi, in baza art.480 si urm. C.Civ., instanta de judecata va trebui sa faca aplicarea art.46, al.2 si art.47 din Legea nr.10/2001 si sa continue judecata cauzei conform dispozitiilor legii noi, care sunt de imediata aplicare. Asadar, in opinia instantei supreme, este imperios necesar ca partea sa solicite si sa invoce aplicarea dispozitiilor art.47 din lege si respectarea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil in sensul continuarii litigiului inceput sub imperiul legii vechi in baza acestei legi, iar in lipsa optiunii, se va aplica legea noua, de imediata aplicare.Este de observat ca in lipsa exprimarii clare, neechivoce, a dorintei de a continua litigiul sub imperiul legii vechi, principiul disponibilitatii-principiu fundamental al procesului civil[31]- nu isi va mai gasi aplicabilitatea, iar instanta de judecata, fata de lipsa sau omisiunea optiunii partii in privinta aplicarii dispozitiilor art.47 din Legea nr.10/2001 in sensul continuarii litigiului sub imperiul dispozitiilor legii vechi, a dreptului comun al actiunii in revendicare, va face aplicabilitatea dispozitiilor legii noi, speciale, de imediata aplicare.

     Insa, in opinia noastra, o intrebare se ridica referitor la aceasta solutie a instantei supreme si anume : Cum va putea fi aplicabila legea noua unui litigiu in curs de judecata si inceput sub legea veche, din moment ce legea noua prevede o procedura administrativa, prealabila, obligatorie ? 

     La o astfel de intrebare se pare ca a incercat sa raspunda instanta suprema intr-o alta solutie de speta, pronuntata cu ocazia solutionarii unui recurs in anulare formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si intemeiat pe dispozitiile art.330, pct.2 C.Pr.Civ., in prezent abrogate[32], impotriva unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile prin neapelare prin care a fost admisa o actiune in revendicare a unui imobil preluat de stat fara titlu intemeiata pe dispozitiile dreptului al revendicarii, actiune promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001-14.02.2001. Dar raspunsul dat a fost doar partial, in sensul ca s-a statuat[33]  : «...Premergator Legii nr.10/2001, « restitutio in integrum », ca efect al ineficacitatii actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicarii, fondat pe dispozitiile art.480-481 C.Civ., ori al responsabilitatii civile, dedus din art.998 C.Civ., ambele apartinand legii vechi. Desi avantajos prin accesul direct la instantele judecatoresti, dar rigid si conservator prin regimul probator(art.1169 C.Civ.) si prescriptibilitate(in cazul actiunilor personale), dreptul comun a fost parasit de Legea nr.10/2001 si inlocuit cu norme speciale de drept substantial si cu o procedura administrativa, obligatorie si prealabila.(subl.n., A.V.M.) sesizarii instantelor judecatoresti..... Legea nr.10/2001, ca lege noua suprima, practic, actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera si, fara a elimina accesul in justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar, prin norme procedurale speciale, il subordoneaza controlului judecatoresc.. ». In continuare, pentru a concluziona, in considerentele deciziei se arata ca : « ..In contextul aratat, rezulta ca, ulterior datei de 14 februarie 2001, cand a intrat in vigoare Legea nr.10/2001, ca lege noua, actiunea in revendicare la care se refera, nu mai este posibila, iar o actiune fondata pe dispozitiile legii noi este conditionata de parcurgerea procedurii administrative-obligatorii-prealabila sesizarii instantelor judecatoresti... »[34].

     Chiar daca suntem de acord in principiu cu faptul ca dupa intrarea in vigoare a legii nr.10/2001, o actiune in revendicare promovata dupa aceasta data trebuie intemeiata pe dispozitiile legii noi, speciale, de imediata aplicabilitate, din interpretarea per a contrario a considerentelor care au stat la baza admiterii recursului in anulare formulat in speta, rezulta ca anterior datei de 14 februarie 2001 era aplicabil regimul de drept comun al revendicarii, intemeiat pe dispozitiile art. 480-481 C.Civ., dispozitii care ar fi trebuit sa fie aplicate si de catre instanta de apel care a pronuntat solutia care a facut obiectul prezentului demers, care insa nu le-a aplicat si a pronuntat, sub acest aspect, o hotarare nelegala.

 

        In concluzie, consideram ca netemeinica si nelegala solutia instantei de apel intrucat nu a respectat instructiunile instantei de casare cu privire la nevalabilitatea exproprierii si cercetarea « valabilitatii titlului statului », lipseste justa si prealabila despagubire, precum si prin necercetarea dispozitiilor art. 37, al.2 din D.-L.nr.115/1938 si neaplicarea corecta a dispozitiilor art.47, al.1 din L.nr.10/2001.

 

Adrian Valer MARE

masterand, UBB Cluj-Napoca

avocat, Baroul Cluj

 

[1] Publicata in M.Of.nr.75 din 14 februarie 2001 si intrata in vigoare, in lipsa unei alte date prevazuta in cuprinsul ei, la 14 februarie 2001.

[2] A se vedea F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae-'' Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv -Legea nr.10/2001, comentata si adnotata", vol.1, ed.a II-a, Editura Rosetti, Bucuresti, 2002, p.78.

[3] Ibidem, op.cit., p.71-72.

[4] A se vedea C.S.J., s.civ., dec.nr.4396/2000, in" Curtea Suprema de Justitie-Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 2000 ", Editura'' Juris Argessis ", Curtea de Arges, f.a., p.106-109.

[5] A se vedea C.S.J., s.civ., dec.nr.2434/2000, in op.cit., p.119-122.

[6] A se vedea, F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op.cit., p.117.

[7] A se vedea, M. Nicoale-'' Publicitatea imobiliara si noile carti funciare", Editura Press Mihaela S.R.L., Bucuresti, 2000, p.70.

[8] In acest sens, F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op.cit., p.72.

[9] Publicata in M.Of. nr.139 din 2 Iunie 1994.

[10] In acest sens, a se vedea dispozitiile art. 12, al.2, 13, 23,al.2, 24, 25, 26,al.1-3, 27, 28, 31,al.1 din Legea nr.33/1994.

[11] Publicata in M.Of. nr.448 din 24 Noiembrie 1998.

[12] In acelasi sens, a se vedea M. Nicolae-''Consideratii asupra Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia", in ''Dreptul ", nr.6/1999, p.9-12.

[13] Publicata in M.Of. nr.279 din 29 Noiembrie 1995; pentru o privire generala asupra acestei legi, a se vedea O. Cojocaru-''Legea caselor nationalizate ", Editura" Lumina Lex ", Bucuresti, 1996, C. Zamsa-''Domeniul de aplicare a Legii nr.112/1995 ", in ''Dreptul "nr.10/1996, p.65-73.

[14] A se vedea H.G. nr.20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, publicata in M.Of. nr.16 din 23 Ianuarie 1996 si republicata, dupa modificari, in M.Of. nr.27 din 18 Februarie 1997, dandu-se textelor o noua numerotare.

[15] In acest sens, C.S.J., s.civ., dec.nr.327/2000, in op.cit., p.130-131 si C.S.J., s.civ., dec.nr.2078/2000, in op.cit., p.131-135.

[16] Cu privire la problematica regimului actelor de instrainare in sistem de carte funciara, a se vedea, pe larg: I. Albu-'' Noile carti funciare ", Editura" Lumina Lex ", Bucuresti, 1997; S. Bradeanu-'' Catre o noua legislatie funciara ", Bucuresti, 1943; M. Nicolae, op.cit., 2000, p.157-164; Idem, Nota (critica si explicativa) la dec.nr.833/2000 a C.A. Bucuresti, s.III civ., in P.R. nr.3/2001, p.155-158; L. Pop-''Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale ", Editura''Lumina Lex ", Bucuresti, 2001.

[17] A se vedea, D. Chirica- ''Regimul juridic al revendicarii imobilelor preluate de stat fara titlu de la subdobanditorii care se prevaleaza de buna lor credinta la data cumpararii ", in ''Dreptul ", nr.1/2002, p.55-75. De remarcat si discutiile interesante cu privire la corelatia dintre regula''error communis facit jus "si dispozitiile legale referitoare la publicitatea imobiliara, op.cit., p.73-75.

[18] A se vedea S. Bradeanu, op.cit., p.93-94; M. Nicolae, op.cit., 2000, p.159-163; A. A. Tulus-''Actiunile de carte funciara in lumina actualei reglementari ", in ''Dreptul ", nr.11/1999, p.32-33; I. Adam-''Drept civil. Drepturile reale ", Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p.758-762.

[19] In acest sens, a se vedea G. Boroi-''Drept civii. Partea generala ", Editura All, Bucuresti, 1998, p.262-263;  contrar, in sensul ca termenul curge de la momentul inregistrarii cererii de inscriere in cartea funciara a dreptului autorului de la care dobandeste tertul, a se vedea M. Nicolae, op.cit., 2000, p.328; F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op.cit., p.310, nota 1.

[20] In sensul ca dispozitiile art. 26 din D.-L. Nr.115/1938 sunt de exceptie, deci de stricta interpretare, a se vedea I. Albu, op.cit., p.24.

[21] A se vedea Trib.jud. Maramures, dec. civ. nr.498/1981, in R.R.D. nr.1/1982, p.53.

[22] In acest sens, a se vedea F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op.cit., p.311, nota 1.

[23] Ibidem, p.312-313.

[24] In sensul ca anterior aparitiei Legii nr.10/2001 calea de urmat pentru retrocedarea imobilelor preluate in mod abuziv de stat era cea de drept comun-actiunea in revendicare- a se vedea, C.S.J., s.civ., dec.nr.1897/2000, in op.cit., p.112-113.

[25]  A se vedea, in acest sens, F. A. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op.cit., p.278-279.

[26] Art. 725, al.4 C.pr.civ. constituie o aplicatie a principiului neretroactivitatii legii noi in materie procesuala.

[27] In acest sens, a se vedea C.S.J, s.civ., dec.nr.393/2000, in op.cit., p.137-139. Instanta suprema a statuat-cu referire la legile speciale nr.18/1991 si nr.112/1995, insa principiul si solutia adoptata sunt aplicabile si sub imperiul Legii nr.10/2001-ca odata investita cu o actiune fondata pe art. 480 C.civ., instanta trebuie sa o solutioneze in limitele investirii, fara referiri la alte legi speciale reparatorii.

[28] A se vedea, C.S.J., s.civ., dec.nr.792/2003 (nepublicata)

[29] Ibidem.

[30] A se vedea, C.S.J., s.civ., dec.nr.1/2003 (nepublicata)

[31] In sensul ca principiul disponibilitatii este un principiu fundamental al procesului civil, a se vedea: G. Boroi, D. Radescu-''Codul de procedura civila.Comentat si adnotat ", Editura All, Bucuresti, 1994, p.83-84; Referitor la faptul ca principiul disponibilitatii trebuie corelat cu celelalte principii ale procesului civil, indeosebi cu principiul legalitatii, a se vedea: I. Deleanu-''Procedura Civila ", vol. I, Editura Fundatiei ''Chemarea" Iasi, 1994, p.32-33.

[32] Dispozitiile art. 330, pct.2 C.pr.civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr.58/2003 cu privire la modificarea unor dispozitii ale Codului de Procedura Civila, publicata in M.Of. nr.460/28.06.2003, si ale carei dispozitii se aplica la 60 de zile de la data publicarii in M.Of., partea I.

[33] A se vedea, C.S.J., s.civ., dec.nr.1009/2003 (nepublicata)

[34] Ibidem

 

« Back