|
Numărul 2 / 2003 
JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI PRIVIND SATISFACŢIA ECHITABILĂ ÎN CAUZELE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI*
Conf. univ. dr. Corneliu-Liviu POPESCU Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
RésuméJusqu'au 1er décembre 2002, l'État roumain a été condamné par la Cour européenne des Droits de l'Homme dans 26 affaires. Les droits conventionnels dont la juridiction européenne a statué l'existence d'une violation sont ceux consacrés par: l'art. 6 ("Droit à un procès équitable"), l'art. 8 ("Droit au respect de la vie privée et familiale"), l'art. 10 ("Liberté d'expression") et l'art. 13 ("Droit à un recours effectif") de la Convention européenne des droits de l'homme, l'art. 1er ("Protection de la propriété") du Protocole no 1 à la Convention, ainsi que l'ancien art. 25 [Requête individuelle] de la Convention dans sa forme antérieure au Protocole no 11. À titre de satisfaction équitable, la valeur totale des indemnisations à la charge de la Roumanie s'élève au 2.379.184,48 euros.
1. Aspecte generale privind hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României Până la data de 1 decembrie 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat 28 de hotărârile în cauzele în care România a avut calitatea de pârât. În toate cauzele, statul român a fost unicul pârât. Toate hotărârile sunt pronunţate în cauze privind plângeri individuale, deci în care reclamanţii sunt particulari, iar nu în cauze inter-statale. Din cele 28 de hotărâri, prin 27 de hotărâri instanţa de la Strasbourg se pronunţă asupra fondului cauzei, iar printr-o hotărâre cauza este radiată de pe rol. Cele 27 de hotărâri pe fond sunt pronunţate în 26 de cauze (într-o cauză au fost pronunţate 2 hotărâri, una asupra chestiunii existenţei violării şi una asupra chestiunii acordării satisfacţiei echitabile). În toate aceste 26 de cauze, Curtea Europeană constată cel puţin o violare a Convenţiei europene a drepturilor omului, neexistând nici o hotărâre "de achitare" integrală.
2. Soluţionarea concomitentă sau separată a chestiunii existenţei violării şi a celei a satisfacţiei echitabile În cazul celor 27 de hotărâri de fond, prin 25 jurisdicţia europeană statuează, în egală măsură, asupra chestiunii existenţei violării Convenţiei şi asupra chestiunii acordării satisfacţiei echitabile. Într-o singură cauză, Curtea se pronunţă întâi, printr-o hotărâre, asupra existenţei violării, iar apoi, printr-o a doua hotărâre, asupra satisfacţiei echitabile. Prin urmare, chestiunea satisfacţiei echitabile este soluţionată de instanţa de contencios european prin 26 de hotărâri: 25 de hotărâri prin care ea este rezolvată împreună cu problema existenţei violării şi 1 hotărâre prin care Curtea nu statuează decât asupra satisfacţiei echitabile, deoarece asupra existenţei violării s-a pronunţat printr-o hotărâre anterioară.
3. Hotărârile prin care se soluţionează chestiunea satisfacţiei echitabile Cele 26 de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care se rezolvă problema satisfacţiei echitabile sunt: - Hotărârea din 22 mai 1998, Cauza Vasilescu c. România, cererea nr. 27053/95; - Hotărârea din 23 septembrie 1998, Cauza Petra c. România, cererea nr. 27273/95; - Hotărârea din 28 septembrie 1999, Cauza Dalban c. România, cererea nr. 28114/95; - Hotărârea din 25 ianuarie 2000, Cauza Ignaccolo-Zenide c. România, cererea nr. 31679/96; - Hotărârea din 4 mai 2000, Cauza Rotaru c. România, cererea nr. 28341/95; - Hotărârea din 27 iunie 2000, Cauza Constantinescu c. România, cererea nr. 28871/95; - Hotărârea din 23 ianuarie 2001 (satisfacţie echitabilă), rectificată la 11 mai 2001, Cauza Brumărescu c. România, cererea nr. 28342/95; - Hotărârea din 9 aprilie 2002, Cauza Anghelescu c. România, cererea nr. 29411/95; - Hotărârea din 21 mai 2002, Cauza Vasiliu c. România, cererea nr. 29407/95; - Hotărârea din 21 mai 2002, Cauza Hodoş şi alţii c. România, cererea nr. 29968/96; - Hotărârea din 21 mai 2002, Cauza Surpăceanu c. România, cererea nr. 32260/96; - Hotărârea din 2 iulie 2002, rectificată la 9 iulie 2002, Cauza Budescu şi Petrescu c. România, cererea nr. 33912/96; - Hotărârea din 9 iulie 2002, Cauza Creţu c. România, cererea nr. 32925/96; - Hotărârea din 9 iulie 2002, Cauza Fălcoianu şi alţii c. România, cererea nr. 32943/96; - Hotărârea din 9 iulie 2002, Cauza Basacopol c. România, cererea nr. 34922/97; - Hotărârea din 9 iulie 2002, Cauza Bălănescu c. România, cererea nr. 35831/97; - Hotărârea din 16 iulie 2002, Cauza Ciobanu c. România, cererea nr. 29053/95; - Hotărârea din 16 iulie 2002, Cauza Oprea şi alţii c. România, cererea nr. 33358/96; - Hotărârea din 1 octombrie 2002, rectificată la 5 noiembrie 2002, Cauza Bărăgan c. România, cererea nr. 33627/96; - Hotărârea din 22 octombrie 2002, Cauza Curuţiu c. România, cererea nr. 29769/96; - Hotărârea din 22 octombrie 2002, Cauza Mateescu şi alţii c. România, cererea nr. 30698/96; - Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Cauza Nagy c. România, cererea nr. 32268/96; - Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Cauza Canciovici şi alţii c. România, cererea nr. 32926/96; - Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Cauza Drăgnescu c. România, cererea nr. 32936/96; - Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Cauza Găvruş c. România, cererea nr. 32977/96; - Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Cauza Moşteanu şi alţii c. România, cererea nr. 33176/96. În Cauza Brumărescu, anterior hotărârii mai sus indicate privind satisfacţia echitabilă, asupra existenţei violării Curtea s-a pronunţat prin Hotărârea din 28 octombrie 1999 (principal).
4. Drepturile care sunt violate şi pentru care se acordă satisfacţia echitabilă Satisfacţia echitabilă în cauzele împotriva României este acordată pentru violarea următoarelor drepturi: art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil", art. 8 ("Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale"), art. 10 ("Libertatea de exprimare") şi art. 13 ("Dreptul la o cale efectivă de atac") din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi fostul art. 25 [Plângerea individuală la Comisia Europeană a Drepturilor Omului] din Convenţie în forma anterioară Protocolul nr. 11. Prin 3 hotărâri (Hotărârile Constantinescu, Canciovici şi alţii şi Moşteanu şi alţii) se acordă satisfacţia echitabilă ca urmare a constatării unei violări a art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie. În cazul unei hotărâri (Hotărârea Rotaru), încălcarea art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1, art. 8 ("Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale") şi art. 13 ("Dreptul la o cale efectivă de atac") duce la acordarea satisfacţiei echitabile. Printr-o hotărâre (Hotărârea Ignaccolo-Zenide) este acordată satisfacţia echitabilă pentru nerespectarea art. 8 ("Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale") din Convenţie. Printr-o hotărâre (Hotărârea Petra) se acordă satisfacţia echitabilă din cauza violării art. 8 ("Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale") din Convenţie şi a fostului art. 25 [Plângerea individuală la Comisia Europeană a Drepturilor Omului] din Convenţie în forma anterioară Protocolului nr. 11. O violare a art. 10 ("Libertatea de exprimare") din Convenţie atrage acordarea satisfacţie echitabile printr-o hotărâre (Hotărârea Dalban). Printr-o hotărâre (Hotărârea Vasilescu) se acordă satisfacţia echitabilă din cauza unei încălcări a art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie şi a unei încălcări a art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În cazul a 17 hotărâri (Hotărârile Brumărescu - satisfacţie echitabilă, Anghelescu, Vasiliu, Hodoş şi alţii, Surpăceanu, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Bălănescu, Ciobanu, Oprea şi alţii, Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii, Nagy, Drăgnescu şi Găvruş), satisfacţia echitabilă vizează două violări ale art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie şi o violare a art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Printr-o hotărâre (Hotărârea Basacopol) se acordă satisfacţia echitabilă pentru o nerespectare a art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Precizăm că Hotărârea Moşteanu şi alţii conţine o aberaţie: deşi Curtea statuează că nu a existat violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ci numai violarea art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie, din faptul refuzului dreptului de acces la o instanţă judecătorească, şi chiar arată expres în considerente, în partea relativă la satisfacţia echitabilă pentru prejudiciul material şi moral, că singura bază care poate fi reţinută pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că reclamanţii nu au beneficiat de accesul la o instanţă judecătorească, totuşi imediat afirmă că, cu titlu de prejudiciu moral legat de privarea de proprietate suferită (şi adaugă - fără nici o legătură - ţinând cont de folosirea de facto sus-menţionată), statuând în echitate, Curtea acordă o anumită sumă reclamanţilor. Este evident că, în realitate au fost copiate fără nici un fel de discernământ cuvinte dintr-o altă hotărâre, unde reclamantul a beneficiat de facto de folosirea bunului şi unde s-a reţinut violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Era necesar ca părţile să solicite rectificarea hotărârii ori Curtea să decidă din oficiu rectificarea erorilor materiale (ceea ce însă nu ar fi posibil pe această cale dacă, în realitate, nu ar fi o eroare materială, ci o eroare de judecată).
5. Formaţiunea jurisdicţională care statuează asupra chestiunii satisfacţiei echitabile Asupra satisfacţiei echitabile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează printr-o hotărâre adoptată de o cameră în 23 de cauze şi printr-o hotărâre adoptată de Marea Cameră în 3 cauze. Problema satisfacţiei echitabile este rezolvată prin hotărâri adoptate de o cameră în 23 de cauze, şi anume de o cameră compusă din 9 judecători (în temeiul Convenţiei în forma anterioară Protocolului nr. 11) în 2 cauze (Hotărârile Vasilescu şi Petra), respectiv de o cameră compusă din 7 judecători (în temeiul Convenţiei în forma amendată prin Protocolul nr. 11) în 21 de cauze. Marea Cameră, compusă din 17 judecători, se pronunţă (în temeiul Convenţiei în forma amendată prin Protocolul nr. 11) asupra satisfacţiei echitabile în 3 cauze (Hotărârile Dalban, Rotaru şi Brumărescu - satisfacţie echitabilă).
6. Numărul de voturi cu care se ia hotărârea privind satisfacţia echitabilă În cazul a 24 de hotărâri, chestiunile privind satisfacţia echitabilă sunt soluţionate prin puncte din dispozitiv adoptate în unanimitate (fie 9 sau 7 judecători, dacă este hotărârea unei camere, fie 17 judecători, dacă este hotărârea Marii Camere). Printr-o hotărâre (Hotărârea Ignaccolo-Zenide), asupra satisfacţiei echitabile camera se pronunţă cu o majoritate de 6 voturi contra 1 vot, acesta din urmă fiind al judecătorului ad hoc, care redactează şi o opinie parţial divergentă asupra acestei chestiuni. Printr-o hotărâre (Hotărârea Anghelescu), camera tranşează problema satisfacţiei echitabile cu unanimitatea celor 7 judecători pentru anumite aspecte şi cu o majoritate de 6 voturi contra 1 vot pentru alte aspecte.
7. Temeiul juridic al acordării satisfacţiei echitabile În cazul celor 2 hotărâri (Hotărârile Vasilescu şi Petra) adoptate şi pronunţate înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenţie, satisfacţia echitabilă este acordată în temeiul fostului art. 50 ("Satisfacţia echitabilă"), din forma iniţială a Convenţiei. Pentru toate celelalte 24 hotărâri, acordarea satisfacţiei echitabile se face în temeiul art. 41 ("Satisfacţia echitabilă") din Convenţie, în forma revizuită prin Protocolul nr. 11.
8. Caracterul definitiv sau nedefinitiv al hotărârilor prin care se rezolvă chestiunea satisfacţiei echitabile Din cele 26 de hotărâri care vizează satisfacţia echitabilă, 18 hotărâri sunt definitive, iar 8 hotărâri nu sunt încă definitive, putând fi atacate, în termen de 3 luni de la comunicare (care valorează pronunţare) cu cererea de retrimitere în faţa Marii Camere. Primele 7 hotărâri sunt definitive din momentul pronunţării (sau al comunicării care valorează pronunţare). Dintre ele, 2 hotărâri sunt definitive în temeiul dispoziţiilor Convenţiei anterioare revizuirii ei prin Protocolul nr. 11 (Hotărârile Vasilescu şi Petra), iar 5 hotărâri sunt definitive în temeiul dispoziţiilor tranzitorii din Protocolul nr. 11 (Hotărârile Dalban, Ignaccolo-Zenide, Rotaru, Constantinescu şi Brumărescu - satisfacţie echitabilă). În cazul a 9 hotărâri, ele devin definitive la împlinirea termenului de 3 luni de la data comunicării (care valorează pronunţare), deoarece nici una dintre părţi nu a exercitat calea de atac a cererii de retrimitere (Hotărârile Anghelescu, Surpăceanu, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu şi Oprea şi alţii). Pentru 2 hotărâri, ele devin definitive la data respingerii de colegiul Marii Camere a cererii de retrimitere formulate de Guvernul român (Hotărârile Vasiliu şi Hodoş şi alţii). Nu sunt definitive 8 hotărâri, deoarece nu a expirat termenul de 3 luni de la data comunicării (care valorează pronunţare) de atacare cu cererea de retrimitere a cauzei în faţa Marii Camere, iar nici una dintre părţi nu a renunţat la dreptul de a exercita calea de atac (Hotărârile Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii, Nagy, Canciovici, Drăgnescu, Găvruş şi Moşteanu şi alţii).
9. Rezolvarea chestiunii satisfacţiei echitabile prin acordarea ei sau prin simpla constatare a existenţei violării În anumite cazuri, potrivit jurisprudenţei sale constante, pe terenul art. 41 - fostul art. 50 - ("Satisfacţia echitabilă") din Convenţie, Curtea nu acordă nici o satisfacţie echitabilă, ci consideră că simpla constatare a existenţei violării, făcută de ea prin hotărâre, este suficientă pentru repararea oricărui (pretins) prejudiciu suferit de reclamant. Prin toate cele 26 de hotărâri în cauzele împotriva României, în care s-a pus problema satisfacţiei echitabile, Curtea acordă părţii vătămate o satisfacţie echitabilă. Nu există nici un caz în care Curtea să decidă că simpla constatare a existenţei violării este suficientă.
10. Rezolvarea satisfacţiei echitabile exclusiv printr-o indemnizaţie bănească sau şi prin restituirea în natură Conform jurisprudenţei Curţii, în cazul constatării violării art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, instanţa europeană poate pronunţa o injoncţiune prin care să oblige statul condamnat să procedeze la restitutio in integrum, adică să restituie în natură bunul. Această obligaţie este întotdeauna alternativă cu plata unei indemnizaţii băneşti, alegerea modalităţii de executare revenind exclusiv statului condamnat, niciodată părţii vătămate. În cauzele vizând plângeri individuale împotriva României, există 19 hotărâri prin care se constată violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie (inclusiv Hotărârea Brumărescu - principal, când aplicarea art. 41 din Convenţie este făcută prin Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă). Prin urmare, prin celelalte 7 hotărâri (Hotărârile Petra, Dalban, Ignaccolo-Zenide, Rotaru, Constantinescu, Canciovici şi alţii şi Moşteanu şi alţii), conform jurisprudenţei sale constante de până în prezent, Curtea nu poate acorda decât exclusiv o indemnizaţie în bani. Dintre cele 19 hotărâri vizând satisfacţia echitabilă pentru violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, obligaţia alternativă (fie executarea injoncţiunii, adică restitutio in integrum, prin restituirea în natură, fie plata indemnizaţiei băneşti) există numai în 13 hotărâri. Astfel, prin 12 hotărâri (Hotărârile Brumărescu - satisfacţie echitabilă, Hodoş şi alţii, Budescu şi Petrescu, Creţu, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu, Oprea şi alţii, Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii şi Găvruş) se stabileşte obligaţia de restituire a bunului în natură, în caz contrar urmând a se plăti o indemnizaţie de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material. Precizăm că, în Hotărârea Budescu şi Petrescu, în forma iniţială punctul din dispozitiv vizând obligaţia de plată a indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material, în cazul în care nu se procedează la restituirea în natură, lipseşte, el apărând abia prin rectificarea hotărârii. Printr-o hotărâre (Hotărârea Vasiliu), statul este obligat, alternativ, la restituirea preţului actualizat plătit de reclamantă în anul 1974 pentru apartamentul pe care îl ocupă şi la restituirea în natură a restului imobilului, iar, în lipsă, la plata indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material. Subliniem faptul că, din cele 13 hotărâri conţinând obligaţia alternativă de executare (restituirea în natură ori plata indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material), numai printr-o hotărâre (Hotărârea Basacopol) este vorba de satisfacţie echitabilă exclusiv pentru violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În toate celelalte 12 cauze, satisfacţia echitabilă vizează şi violarea altor drepturi, iar pentru aceste violări se pune problema şi se acordă exclusiv o indemnizaţie în bani, iar în nici un caz restituirea în natură. Mai mult, prin 12 din aceste hotărâri, chiar pentru violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, independent de celelalte violări ale Convenţiei (care lipsesc numai în Cauza Basacopol), obligaţia alternativă vizează restituirea în natură, respectiv plata unei indemnizaţii băneşti numai pentru prejudiciul material, în timp ce, distinct (în mod independent, iar nu alternativ la restituirea în natură), există şi obligaţia de plată a unei indemnizaţii băneşti pentru prejudiciul moral (tot pentru chestiunea încălcării art. 1, "Protecţia proprietăţii", din Protocolul nr. 1 la Convenţie). Există un caz special, cel al Hotărârii Oprea şi alţii, în care, potrivit dispozitivului, nu numai indemnizaţia pentru prejudiciul material, dar şi cea pentru prejudiciul moral este alternativă restituirii în natură. În realitate, acest lucru (caracterul alternativ faţă de restituirea în natură şi al indemnizaţiei pentru prejudiciul moral) este doar o eroare materială. Pe de o parte, potrivit considerentelor hotărârii (sub aspectul satisfacţiei echitabile), caracterul alternativ faţă de restituirea în natură este menţionat numai la indemnizaţia bănească pentru prejudiciul material, iar nu şi la indemnizaţia bănească pentru prejudiciul moral. Pe de altă parte, potrivit întregii jurisprudenţe a Curţii în materie (atât în cauzele împotriva României, cât şi în celelalte cauze), caracter alternativ în raport cu restituirea în natură are numai indemnizaţia bănească pentru prejudiciul material, iar nu şi aceea pentru prejudiciul moral. Nu în ultimul rând, prin această hotărâre s-au constatat nu numai o violare a art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, dar şi două violări ale art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie, pentru care considerentele arată că se impune acordarea unei indemnizaţii băneşti pentru repararea prejudiciului moral, şi care nu are cum să fie "absorbită" de restituirea în natură, pentru a fi alternativă acestei obligaţii. Ar fi fost de dorit ca, sub acest aspect, părţile să formuleze o cerere de interpretare sau o cerere de rectificare a hotărârii ori Curtea să rectifice din oficiu eroarea materială. Prin urmare, în realitate, dacă ţinem cont de faptul că în dispozitivul Hotărârii Oprea şi alţii există o eroare materială, în toate cele 13 cauze, pentru violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, obligaţia de restituire în natură este alternativă numai indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material, dar pentru aceeaşi violare se acordă, independent, o indemnizaţie bănească pentru prejudiciul moral. În plus, acolo unde există şi alte violări ale Convenţiei (adică exceptând Cauza Basacopol), indemnizaţia bănească acoperă şi aceste violări. În egală măsură, cheltuielile de procedură, dacă este cazul, precum şi dobânzile moratorii, se acordă numai sub formă bănească. Dimpotrivă, prin 6 hotărâri, deşi există violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, nu se ordonă restituirea în natură, ci se dispune numai plata unei indemnizaţii băneşti de satisfacţie echitabilă pentru această violare. Evident, întrucât prin aceste hotărâri se pune şi problema satisfacţiei echitabile pentru alte violări ale Convenţiei, pentru respectivele capete de cerere se acordă oricum numai ceea ce se putea acorda, adică exclusiv o satisfacţie echitabilă sub forma unei indemnizaţii băneşti. Din aceste 6 hotărâri, pentru violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, prin 5 hotărâri se acordă indemnizaţii băneşti pentru prejudiciul material şi pentru prejudiciul moral, iar printr-o hotărâre se acordă o indemnizaţie bănească numai pentru prejudiciul moral. Astfel, printr-o hotărâre (Hotărârea Vasilescu), deşi erau îndeplinite toate celelalte condiţii jurisprudenţiale pentru obligarea statului la restituirea în natură a bunurilor, Curtea nu emite această injoncţiune, ci stabileşte numai o indemnizaţie bănească, întrucât statul susţinuse că restituirea în natură este imposibilă, bunurile în cauză nemaiputând fi găsite. Prin 3 hotărâri (Hotărârile Anghelescu, Surpăceanu şi Drăgnescu), statul este obligat exclusiv la plata unei indemnizaţii băneşti, deoarece, la data adoptării hotărârii europene, reclamanţii redobândiseră integral proprietatea asupra bunurilor, deci chestiunea restituirii în natură nu se mai pune. În cazul unei hotărâri (Hotărârea Fălcoianu şi alţii), nu există decât obligaţia de plată a indemnizaţiei băneşti, iar nu şi, alternativ, injoncţiunea de restituire a bunului în natură, deoarece, cu toate că restul condiţiilor jurisprudenţiale erau îndeplinite, reclamanţii nu au solicitat restituirea în natură, ci exclusiv o indemnizaţie în bani, considerând că, întrucât între timp bunul a fost înstrăinat de stat, nu ar mai fi posibilă restituirea în natură. În sfârşit, în cazul unei hotărâri (Hotărârea Nagy), unde reclamantul a solicitat exclusiv restituirea în natură a bunului, iar nu şi o eventuală indemnizaţie bănească pentru prejudiciul material, întrucât această restituire a avut loc înainte de pronunţarea hotărârii Curţii, instanţa europeană nici nu dispune restituirea în natură, nici nu acordă vreo indemnizaţie bănească pentru prejudiciul material, ci numai o indemnizaţie bănească pentru prejudiciul moral cauzat prin violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În concluzie, din cele 26 de hotărâri prin care se acordă părţii vătămate o satisfacţie echitabilă, prin 13 hotărâri se stabileşte o obligaţie alternativă (fie restituirea în natură, fie plata indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material), cu precizarea că obligaţia alternativă există numai pentru unele aspecte ale satisfacţiei echitabile (exclusiv pentru violarea art. 1, "Protecţia proprietăţii", din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi exclusiv pentru repararea prejudiciului material cauzat prin respectiva violare, inclusiv cazul special al erorii materiale din Hotărârea Oprea şi alţii), pentru celelalte chestiuni vizând satisfacţia echitabilă (după caz, repararea prejudiciului moral cauzat prin violarea art. 1, "Protecţia proprietăţii", din Protocolul nr. 1 la Convenţie, repararea prejudiciului pentru celelalte violări ale Convenţiei, cheltuielile de procedură şi dobânzile moratorii) Curtea acordând victimei exclusiv o indemnizaţie bănească. Prin celelalte 13 hotărâri, pe terenul satisfacţiei echitabile, în întregime, Curtea nu obligă statul decât la plata unei indemnizaţii băneşti.
11. Elementele indemnizaţiei băneşti de satisfacţie echitabilă Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, indemnizaţia bănească acoperă prejudiciul material, prejudiciul moral, cheltuielile de procedură (interne şi europene) şi dobânzile moratorii. Prin 5 hotărâri (Hotărârile Vasilescu, Brumărescu - satisfacţie echitabilă, Anghelescu, Bărăgan şi Mateescu şi alţii) se acordă indemnizaţia de satisfacţie echitabilă prejudiciul material, prejudiciul moral, cheltuielile de procedură şi dobânzi moratorii. Printr-o hotărâre (Hotărârea Constantinescu) se acordă indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material şi moral (împreună), cheltuielile de procedură şi dobânzi moratorii. Prin 12 hotărâri (Hotărârile Vasiliu, Hodoş şi alţii, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu, Oprea şi alţii, Curuţiu, Drăgnescu şi Găvruş), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă este acordată pentru prejudiciul material, prejudiciul moral şi dobânzi moratorii. Printr-o hotărâri (Hotărârea Surpăceanu) se acordă indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material şi dobânzi moratorii. În cazul a 4 hotărâri (Hotărârile Ignaccolo-Zenide, Rotaru, Nagy şi Moşteanu şi alţii), în indemnizaţia de satisfacţie echitabilă sunt avute în vedere prejudiciul moral, cheltuielile de procedură şi dobânzile moratorii. În 3 hotărâri (Hotărârile Petra, Dalban şi Canciovici şi alţii), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă poartă asupra prejudiciului moral şi dobânzilor moratorii.
12. Moneda în care este stabilită şi în care trebuie plătită indemnizaţia de satisfacţie echitabilă Sub aspectul monedei, trebuie făcută distincţie între modalitatea de stabilire a indemnizaţiei de satisfacţie echitabilă şi modalitatea în care trebuie efectuată plata. În egală măsură, trebuie avută în vedere apariţia monedei euro, la 1 ianuarie 2002. Astfel, cât priveşte moneda în care este calculată indemnizaţia de satisfacţie echitabilă, în cazul celor 7 hotărâri vizând satisfacţia echitabilă adoptate înainte de intrarea în vigoare a monedei euro, 6 hotărâri (Hotărârile Vasilescu, Petra, Dalban, Ignaccolo-Zenide, Rotaru şi Constantinescu) calculează indemnizaţia de satisfacţie echitabilă în franci francezi (moneda naţională a statului pe teritoriul căruia îşi are sediul Curtea), iar o hotărâre (Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă) utilizează în acelaşi timp două monede, dolarul american pentru stabilirea indemnizaţiei pentru prejudiciul material, prejudiciul moral şi cheltuielile de procedură, respectiv francul francez, pentru scăderea din cheltuielile de procedură a sumei acordate reclamantului cu titlu de asistenţă judiciară. Toate celelalte 19 hotărâri, adoptate după 1 ianuarie 2002, determină satisfacţia echitabilă în euro. Într-o singură hotărâre dintre cele 19 (Hotărârea Mateescu şi alţii), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă acordată prin dispozitiv este calculată în euro pentru prejudiciul material şi prejudiciul moral, în timp ce pentru cheltuielile de procedură este fixată în lei, arătându-se însă şi echivalentul în euro. Prin urmare (cu singura excepţie - parţială - a Hotărârii Mateescu şi alţii), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă este stabilită numai în monede străine (iar nu în lei româneşti), adică fie în franci francezi sau/şi dolari americani, înainte de 1 ianuarie 2002, respectiv numai în euro, după această dată. Sub aspectul monedei în care trebuie făcută plata, prin 20 de hotărâri se stabileşte că plata indemnizaţiei de satisfacţie echitabilă (calculată în franci francezi, dolari americani sau euro) se efectuează în lei, la cursul de schimb aplicabil în ziua plăţii. În toate aceste cauze, reclamanţii sunt cetăţeni români cu domiciliul în România (cu excepţia Cauzei Mateescu şi alţii, unde doi dintre reclamanţi sunt cetăţeni români cu domiciliul în România, iar al treilea reclamant este cetăţean român cu domiciliul în Franţa). În schimb, în 5 cauze, în care reclamanţii sunt fie cetăţeni străini, fie cetăţeni români, dar au (în ambele ipoteze) domiciliul în străinătate, moneda în care trebuie plătită indemnizaţia de satisfacţie echitabilă nu mai este leul românesc, ci o monedă străină. Astfel, indemnizaţia: este calculată şi trebuie plătită în franci francezi într-o cauză (în Cauza Ignaccolo-Zenide - unde reclamanta este cetăţean francez cu domiciliul în Franţa); este calculată şi trebuie plătită în euro în 3 cauze (în Cauza Anghelescu - unde reclamantul este cetăţean român cu domiciliul în Germania -, în Cauza Surpăceanu - unde reclamanţii sunt cetăţeni suedezi cu domiciliul în Suedia - şi în Cauza Creţu - unde reclamanţii sunt cetăţeni români cu domiciliul în Canada); este calculată în euro şi trebuie plătită în dolari americani (în Cauza Ciobanu, unde reclamanta este cetăţean român cu domiciliul în Canada). În sfârşit, o particularitate prezintă o hotărâre (Hotărârea Oprea şi alţii), unde există o contradicţie între considerente şi dispozitiv. Astfel, în dispozitiv, se prevede că indemnizaţia de satisfacţie echitabilă, atât pentru prejudiciul material, cât şi pentru prejudiciul moral, trebuie plătită în euro, în timp ce în considerente, în partea relativă la prejudiciul material, se prevede că indemnizaţia corespunzătoare, calculată în euro, trebuie convertită în lei româneşti la cursul din ziua plăţii (o asemenea prevedere nu mai există în considerente în partea relativă la prejudiciul moral, deci, cel puţin aparent, aici nu ar exista o contradicţie între considerente şi dispozitiv). Subliniem însă faptul că, tot în această hotărâre, aşa cum am arătat anterior, am identificat o eroare materială privind indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral (care nu poate fi alternativă obligaţiei de restituire în natură, ci de sine stătătoare). De asemenea, subliniem că ar fi singura hotărâre în care reclamanţii sunt cetăţeni români cu domiciliul în România şi în care plata nu ar trebui efectuată în moneda naţională, la cursul de schimb aplicabil la data plăţii, ci într-o monedă străină. Prin urmare, având în vedere jurisprudenţa constantă sub acest aspect, faptul că (măcar pentru prejudiciul material) există o contradicţie între considerente şi dispozitiv şi faptul că dispozitivul hotărârii conţine şi o altă eroare materială (privind caracterul alternativ faţă de restituirea în natură nu numai al indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material, dar şi al indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul moral), noi credem că este vorba de o eroare materială în dispozitiv şi că plata indemnizaţiei băneşti (atât pentru prejudiciul material, cât şi pentru cel moral) trebuie efectuată în lei româneşti, la cursul de schimb aplicabil la data plăţii. Este adevărat că, în această privinţă, ar fi fost de dorit formularea de părţi a unei cereri de interpretare sau a unei cereri de rectificare a erorilor materiale ori rectificarea din oficiu de Curte a erorilor materiale.
13. Indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material Indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material este acordată prin 19 hotărâri. În 18 hotărâri (Hotărârile Vasilescu, Brumărescu - satisfacţie echitabilă, Anghelescu, Vasiliu, Hodoş şi alţii, Surpăceanu, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu, Oprea şi alţii, Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii, Drăgnescu şi Găvruş) ea este acordată distinct de (eventualul) prejudiciu(l) moral, în timp ce printr-o hotărâre (Hotărârea Constantinescu), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă acoperă prejudiciul material şi prejudiciul moral împreună. Precizăm că în Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă, nivelul indemnizaţiei de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material (alternativ obligaţiei de restituire în natură), prevăzut în considerente şi în dispozitiv, a fost rectificat (în sensul diminuării) în urma unei cereri de rectificare a erorii materiale, formulate de Guvernul român. Cea mai mare indemnizaţie de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material acordată până în prezent este echivalentul în lei al sumei de 703.260 euro (Hotărârea Fălcoianu şi alţii), iar cea mai mică este echivalentul în lei al sumei de 15.000 franci francezi (reprezentând, la cursul oficial de schimb, 2.286,73 euro), care acoperă prejudiciul material şi pe cel moral împreună (Hotărârea Constantinescu) Prin 7 hotărâri nu se acordă indemnizaţie de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul material: în 3 cauze deoarece nu s-a solicitat de reclamanţi (Hotărârile Petra, Ignaccolo-Zenide şi Rotaru), iar în 4 cauze întrucât cererile reclamanţilor de indemnizare pentru pretinsul prejudiciu material sunt respinse de Curte (Hotărârile Dalban, Nagy, Canciovici şi alţii şi Moşteanu şi alţii).
14. Indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral Indemnizaţia de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral este acordată prin 25 de hotărâri. În 24 hotărâri ea este acordată distinct de (eventualul) prejudiciu(l) material, în timp ce printr-o hotărâre (Hotărârea Constantinescu), indemnizaţia de satisfacţie echitabilă acoperă prejudiciul material şi prejudiciul moral împreună. Cea mai mare indemnizaţie de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral acordată până în prezent este echivalentul în lei al sumei de 40.000 euro (Hotărârea Fălcoianu şi alţii), iar cea mai mică este echivalentul în lei al sumei de 400 euro (Hotărârea Drăgnescu). Printr-o hotărâre (Hotărârea Surpăceanu) nu se acordă indemnizaţie de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral, întrucât nu a fost solicitată de reclamant, neexistând nici o cauză în care cererea reclamantului de indemnizare pentru prejudiciul moral să fie respinsă.
15. Cheltuielile de procedură Cheltuielile de procedură sunt acordate reclamanţilor în 10 cauze (Hotărârile Vasilescu, Ignaccolo-Zenide, Rotaru, Constantinescu, Brumărescu - satisfacţie echitabilă, Anghelescu, Bărăgan, Mateescu şi alţii, Nagy şi Moşteanu şi alţii). Cele mai mari cheltuieli de procedură acordate până în prezent sunt de 36.567 euro plus eventuala TVA (Hotărârea Anghelescu), iar cele mai mici sunt echivalentul în lei al sumei de 400 euro (Hotărârea Nagy). Semnalăm faptul că, în considerentele Hotărârii Vasilescu, versiunea engleză precizează că indemnizaţia reprezentând cheltuielile de procedură include şi TVA, menţiune care lipseşte din versiunea franceză. În dispozitiv, în ambele versiuni, este indicată suma totală, fără nici o precizare privind faptul că ea include TVA. Ar fi fost de dorit ca, sub acest aspect, părţile să formuleze o cerere de interpretare sau o cerere de rectificare a hotărârii ori Curtea să rectifice din oficiu eroarea materială apărută într-una din versiuni. Arătăm şi că în Hotărârea Moşteanu şi alţii figurează o eroare de judecată, cu privire la cheltuielile de procedură. Astfel, aşa cum am arătat deja, pentru prejudiciul material şi moral, deşi Curtea statuează că nu a existat violarea art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ci numai violarea art. 6 ("Dreptul la un proces echitabil") parag. 1 din Convenţie, din faptul refuzului dreptului de acces la o instanţă judecătorească, şi chiar arată expres în considerente, în partea relativă la satisfacţia echitabilă pentru prejudiciul material şi moral, că singura bază care poate fi reţinută pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că reclamanţii nu au beneficiat de accesul la o instanţă judecătorească, totuşi imediat afirmă că, cu titlu de prejudiciu moral legat de privarea de proprietate suferită (şi adaugă - fără nici o legătură - ţinând cont de folosirea de facto sus-menţionată), statuând în echitate, Curtea acordă o anumită sumă reclamanţilor. Aceasta poate fi o eroare materială sau o eroare de judecată. Pe lângă această chestiune privind repararea prejudiciului pentru o violare inexistentă, Curtea acordă reclamanţilor cheltuieli de procedură pentru onorariul de avocat şi pentru expertiza de evaluare a imobilului. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, cheltuielile de procedură pot fi acordate numai în măsura în care se referă la drepturi a căror violare a fost constatată prin hotărârea europeană, ceea ce, în prezenta cauză, nu este cazul pentru art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel încât nici cheltuielile de procedură aferente (respectiv expertiza de evaluare a imobilului) nu puteau fi acordate. Eroarea de judecată provine din faptul că, tot în partea din considerente referitoare la satisfacţia echitabilă, aşa cum am arătat anterior, s-a acordat, printr-o eroare materială sau de judecată, o indemnizaţie pentru prejudiciul moral suferit prin privarea de proprietate, ceea ce a influenţat negativ şi soluţia privind cheltuielile de procedură vizând respectivul aspect (expertiza de evaluare a imobilului), deşi pe fond nu s-a reţinut nici o violare a art. 1 ("Protecţia proprietăţii") din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prin 16 hotărâri, Curtea nu acordă cheltuieli de procedură, în 8 cauze întrucât nu au fost solicitate de reclamanţi (Hotărârile Petra, Dalban, Vasiliu, Hodoş şi alţii, Budescu şi Petrescu, Fălcoianu şi alţii, Ciobanu şi Drăgnescu), iar în 8 cauze întrucât cererile reclamanţilor sub acest aspect sunt respinse (Hotărârile Surpăceanu, Creţu, Basacopol, Bălănescu, Oprea şi alţii, Curuţiu, Canciovici şi alţii şi Găvruş).
16. Dobânzile moratorii Dobânzile moratorii în caz de neexecutare în termen a obligaţiei de plată a indemnizaţiei băneşti de satisfacţie echitabilă diferă în funcţie de moneda în care este calculată respectiva indemnizaţie. În cele 6 hotărâri în care moneda de calcul este francul francez, dobânda moratorie este determinată la nivelul dobânzii legale în Franţa la data adoptării hotărârii: 3,36% pe an în 2 hotărâri (Hotărârile Vasilescu şi Petra); 3,47% în 2 hotărâri (Hotărârile Dalban şi Ignaccolo-Zenide); 2,74% pe an într-o hotărâre (Hotărârea Rotaru); 2,47% pe an într-o hotărâre (Hotărârea Constantinescu). În hotărârea în care moneda de calcul este dolarul american (Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă), dobânda moratorie anuală este stabilită la 6%. În prima hotărâre care adoptă euro ca monedă de calcul (Hotărârea Anghelescu), dobânda moratorie este stabilită la nivelul ei din Germania (statul de domiciliu al reclamantului), adică 8,62% pe an. Următoarele 10 hotărâri - tot cu euro ca monedă de calcul - (Hotărârile Vasiliu, Hodoş şi alţii, Surpăceanu, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu şi Oprea şi alţii) fixează dobânda moratorie anuală la nivelul de 7,25%. În sfârşit, ultimele 8 hotărâri - evident, având tot euro ca monedă de calcul -, potrivit evoluţiei jurisprudenţei Curţii, stabilesc nivelul dobânzii moratorii la nivelul dobânzii facilităţii împrumutului marginal al Băncii Centrale Europene pentru perioada de luat în calcul, majorat cu trei puncte procentuale (Hotărârile Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii, Nagy, Canciovici şi alţii, Drăgnescu, Găvruş şi Moşteanu şi alţii).
17. Termenul de executare a hotărârii, sub aspectul satisfacţiei echitabile Indiferent că este vorba de injoncţiunea de restituire în natură, respectiv de obligaţia de plată a unei indemnizaţii băneşti de satisfacţie echitabilă, termenul stabilit pentru executarea hotărârii este, în 25 de hotărâri, de 3 luni. Face excepţie 1 hotărâre (Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă), în care există două termene distincte: 6 luni, pentru obligaţia alternativă (restituirea în natură a bunului sau plata indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material), şi 3 luni, pentru plata indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul moral şi cheltuielile de procedură. Termenul mai lung se justifică prin faptul că este prima hotărâre de acest gen în cauzele împotriva României (care privesc situaţia redobândirii bunurilor imobile preluate de stat în perioada regimului comunist şi în care s-a stabilit o obligaţie alternativă de executare). Precizăm că în două hotărâri (Hotărârile Bărăgan şi Curuţiu) există o contradicţie între considerente şi dispozitiv, deoarece în dispozitiv termenul de executare este de 3 luni, în timp ce în considerente, pentru obligaţia alternativă a restituirii în natură sau a plăţii indemnizaţiei băneşti pentru prejudiciul material, se indică un termen de 6 luni. În Hotărârea Bărăgan eroarea materială este rectificată ulterior de Curte în considerente (pentru a corespunde celor prevăzute în dispozitiv), în timp ce ea continuă să existe în Hotărârea Curuţiu, unde era necesar ca părţile să ceară interpretarea sau rectificarea hotărârii ori ca instanţa europeană să dispună din oficiu rectificarea erorilor materiale. Este incredibil, dar chiar rectificarea făcută în Hotărârea Bărăgan este eronată, deoarece nota care însoţeşte forma rectificată a hotărârii precizează că, în considerentele din forma anterioară rectificării, se indica un termen de 3 luni (or, acesta este tocmai termenul rectificat), în timp ce, în realitate, respectivul termen era stabilit iniţial la 6 luni. S-ar putea specula că, în cazul acestor contradicţii între considerente şi dispozitiv, interpretarea ar trebui făcută în favoarea debitorului, întrucât dubiul trebuie să îi profite, adică termenul de executare ar fi de 6 luni (respectiv, în Cauza Bărăgan, de 3 luni, dar curgând nu de la comunicarea valorând pronunţare, când ar fi fost vorba de 6 luni, ci de la rectificare). În realitate, nu credem că statul ar putea susţine cu bună-credinţă această interpretare: pe de o parte, termenul din dispozitiv este de 3 luni; pe de altă parte, jurisprudenţa constantă ulterioară primei hotărâri în materie (Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă) are în vedere numai un termen de 3 luni; nu în ultimul rând, dacă statul ar crede cu bună-credinţă că termenul real ar fi de 6 luni, ar fi trebuit să formuleze în termen o cerere de interpretare sau o cerere de rectificare. În cazul celor 7 hotărâri definitive din momentul pronunţării sau al comunicării valorând pronunţare - adică 2 hotărâri adoptate sub imperiul Convenţiei în forma anterioară revizuirii operate prin Protocolul nr. 11 (Hotărârile Vasilescu şi Petra) şi 5 hotărâri adoptate sub imperiul dispoziţiilor tranzitorii din Protocolul nr. 11 la Convenţie (Hotărârile Dalban, Ignaccolo-Zenide, Rotaru, Constantinescu şi Brumărescu - satisfacţie echitabilă) -, termenul de executare curge de la data pronunţării (sau a comunicării valorând pronunţare a) hotărârii. Toate celelalte 19 hotărâri nu sunt definitive din momentul comunicării valorând pronunţare, fiind susceptibile de a fi atacate cu calea de atac a cererii de retrimitere. Astfel, în cazul celor 9 hotărâri care devin definitive la împlinirea termenului de 3 luni de la data comunicării (care valorează pronunţare), întrucât nici una dintre părţi nu a exercitat calea de atac a cererii de retrimitere (Hotărârile Anghelescu, Surpăceanu, Budescu şi Petrescu, Creţu, Fălcoianu şi alţii, Basacopol, Bălănescu, Ciobanu şi Oprea şi alţii), termenul de executare curge de la data împlinirii celor 3 luni, care este data când hotărârile devin definitive. Pentru cele 2 hotărâri care devin definitive la data respingerii de colegiul Marii Camere a cererii de retrimitere formulate de Guvernul român (Hotărârile Vasiliu şi Hodoş şi alţii), termenul de executare curge de la această dată. În sfârşit, nu sunt definitive 8 hotărâri, deoarece nu a expirat termenul de 3 luni de la data comunicării (care valorează pronunţare) de atacare cu cererea de retrimitere a cauzei în faţa Marii Camere, iar nici una dintre părţi nu a renunţat la dreptul de a exercita calea de atac (Hotărârile Bărăgan, Curuţiu, Mateescu şi alţii, Nagy, Canciovici, Drăgnescu, Găvruş şi Moşteanu şi alţii). Dacă ele nu vor fi desfiinţate de Marea Cameră (în ipoteza în care vor fi atacate cu cererea de retrimitere, iar aceasta va fi admisă), ele vor deveni definitive fie la împlinirea termenului de 3 luni, dacă nici una dintre părţi nu le-a atacat, fie la data la care (în interiorul termenului de 3 luni) toate părţile declară că renunţă la exercitarea căii de atac, fie la data la care (dacă s-a exercitat calea de atac) colegiul Marii Camere nu reţine cererea de retrimitere. Termenul de executare va începe să curgă de la data când aceste hotărâri vor deveni definitive. Subliniem însă că, în 4 hotărâri (Hotărârile Creţu, Fălcoianu şi alţii, Oprea şi alţii şi Curuţiu), există o contradicţie între considerente şi dispozitiv, deoarece în dispozitiv se prevede (corect) că termenul de executare curge de la data când hotărârea va deveni definitivă, în timp ce în considerente se arată (neconvenţional) că termenul de executare curge de la data pronunţării hotărârii. În aceste cazuri, era necesar ca părţile să ceară rectificarea hotărârii ori ca instanţa europeană să dispună din oficiu rectificarea erorilor materiale.
18. Admiterea în totalitate sau în parte a cererilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă Prin 24 de hotărâri, cererile reclamanţilor de satisfacţie echitabilă sunt admise numai parţial, Curtea respingând, prin dispozitiv, restul cererilor sub acest aspect. În 2 hotărâri (Hotărârile Vasilescu şi Petra), în care reclamanţii au cerut indemnizaţii de satisfacţie echitabilă, fără a le preciza însă cuantumul, pe care l-au lăsat la aprecierea Curţii, instanţa le acordă o indemnizaţie bănească de satisfacţie echitabilă, fără să mai existe problema respingerii restului cererii reclamanţilor.
19. Valoarea totală a indemnizaţiilor de satisfacţie echitabilă la care este condamnat statul român Vom avea în vedere, acolo unde este cazul, indemnizaţia bănească pentru prejudiciul material, alternativă obligaţiei de restituire în natură. Evident, dacă (măcar în unele din cauze) execută prin restituire în natură, valoarea indemnizaţiei în bani se reduce corespunzător. Precizăm că, acolo unde indemnizaţia bănească este stabilită în franci francezi (Hotărârile Vasilescu, Petra, Dalban, Ignaccolo-Zenide, Rotaru şi Constantinescu, precum şi Brumărescu - satisfacţie echitabilă, pentru asistenţa judiciară), o transformăm în euro la cursul oficial, 1 euro = 6,55957 franci francezi. Pentru indemnizaţia stabilită în dolari americani (Hotărârea Brumărescu - satisfacţie echitabilă), avem în vedere cursul oficial din România, din ziua pronunţării hotărârii (23 ianuarie 2001), adică 1 dolar american = 6,96117 franci francezi. De asemenea, în hotărârea în care cheltuielile de judecată sunt stabilite în lei, dar Curtea indică ea însăşi şi echivalentul în euro, luăm în calcul respectiva sumă în euro (Hotărârea Mateescu şi alţii). Nu avem în vedere transformarea monedei în care este calculată indemnizaţia în moneda în care trebuie făcută plata. Prin urmare, moneda de referinţă este euro. Ignorăm elementele variabile din hotărâri: eventuala TVA pentru indemnizaţia pentru prejudiciul moral şi cheltuielile de procedură (Hotărârea Ignaccolo-Zenide) şi pentru cheltuielile de procedură (Hotărârea Anghelescu); dobânzile moratorii care trebuie plătite în oricare dintre cauze, dacă hotărârea nu este executată în termen. Evident, calculul este făcut sub rezerva ca hotărârile - în număr de 8 (ultimele) - care nu sunt definitive să nu fie modificate sau desfiinţate. Cea mai aspră condamnare pecuniară este aplicată prin Hotărârea Fălcoianu şi alţii (743.260 euro), iar cea mai lejeră prin Hotărârea Petra (10.000 franci francezi, adică în echivalent 1.524,49 euro). În raport cu aceste elemente, valoarea totală a indemnizaţiilor băneşti de satisfacţie echitabilă se ridică la 2.157.403,53 euro, plus 153.655 dolari americani, plus 389.069,18 franci francezi, minus 3.900 franci francezi. În concluzie, până la data de 1 decembrie 2002, valoarea totală a condamnărilor aplicate statului român de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul indemnizaţiei de satisfacţie echitabilă, este de 2.379.184,48 euro.
* Comunicare ştiinţifică prezentată în data de 6 decembrie 2002, la Sesiunea ştiinţifică dedicată Profesorului Tudor DRĂGANU la împlinirea vârstei de 90 de ani, organizată de Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai", la Cluj-Napoca, în perioada 6-7 decembrie 2002.
|
Site realizat de Relu Plesciuc