Numărul 2 / 2011

ARTICOLE

 

 

ACŢIUNEA NORMELOR JURIDICE CIVILE ÎN TIMP - OBSERVAŢII ASUPRA REGLEMENTĂRII INSTITUŢIEI ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

 

Veaceslav PÎNZARI*

 

 

Résumé : L'une des institutions qui attire une grande attention dans la théorie générale du droit, aussi que dans la théorie du droit civil, est celle de l'application de la loi, et, en particulier, son application dans le temps. Dans le cadre de cette approche, nous n'allons pas insister sur l'application des normes juridiques civiles dans l'espace ou quant aux personnes, mais nous allons attirer l'attention uniquement sur la réglementation légale de l'institution de l'action de la loi civile dans le temps ; à notre avis, la loi civile et pas seulement elle, contient certaines inexactitudes, des erreurs à écarter dès que possible pour que ces actes normatifs puissent remplir leur mission le plus efficacement possible.

 

Mots-clés Constitution, Code civil, norme juridique, action de la loi, non-rétroactivité, application immédiate, rétroactivité, ultra-activité.

Cuvinte cheie : Cosntituţie, Cod civil, normă juridică, acţiunea legii, neretroactivitate, aplicare imediată, retroactivitate, ultraactivitate.

 

 

Una din instituţiile care este tratată cu foarte multă atenţie în teoria generală a dreptului, dar şi în teoria dreptului civil, este cea a aplicării legii şi, mai cu seamă, aplicarea acesteia în timp. Din capul locului vom menţiona faptul că în literatura de specialitate, se atrage atenţia cu privire la precizia terminologiei întrebuinţate în această materie, în sensul că de cele mai multe ori este utilizată noţiunea de „lege", în înţelesul cel mai general al accepţiunii, deşi, mai potrivită ar fi folosirea sintagmei „aplicarea normelor juridice sau de drept"[1]. Folosirea adecvată a terminologiei juridice ne impune să ne reţinem atenţia şi asupra acestui aspect, deoarece, „pe de o parte, o lege sau un alt act normativ pot exista şi pot fi în vigoare fără ca normele lor să se aplice încă sau fără ca să se mai aplice; pe de altă parte, o lege sau un alt act normativ, nu conţin, de regulă, o singură normă juridică, ci mai multe norme juridice care se pot bucura de o relativă autonomie, atât din punct de vedere al aplicării lor în timp, cât şi din punctul de vedere al aplicării lor în spaţiu"[2]. Ţinând cont de argumentele autorilor citaţi, care se referă la necesitatea utilizării corecte şi riguroase a limbajului juridic, punct de vedere pe care-l împărtăşim în totalitate, considerăm că în această materie ar fi mai oportună utilizarea sintagmei „aplicarea normelor juridice", expresie care ar reda cu exactitate esenţa instituţiei date. Dar, din diferite considerente, de foarte multe ori, în lucrările de specialitate sau chiar în actele normative, se utilizează sintagma „acţiunea legii" sau „aplicarea legii" în timp, spaţiu sau asupra persoanelor, avându-se în vedere noţiunea de „lege" în sens generic. Şi noi suntem părtaşii utilizării terminologiei juridice corecte şi a limbajului juridic adecvat, dar, ne vom permite să utilizăm pe alocuri, în cadrul articolului dat, cuvântul „lege" în locul sintagmei „normă juridică", expresie încetăţenită în materia dată în multe lucrări de specialitate, dar şi în Constituţie, Codul civil sau alte acte normative.

Nu vom stărui, în cadrul acestui demers, asupra aplicării normelor juridice civile în spaţiu sau asupra persoanelor, lucru care, cel puţin teoretic, nu ar trebui să ridice probleme, deşi, la o analiză mai amănunţită, vedem că Republica Moldova se confruntă cu grave probleme la acest capitol, având în vedere faptul că o bună parte a teritoriului ei este controlat de nişte autorităţi ilegale, care nu recunosc legislaţia oficială a statului moldovenesc şi care aplică propria legislaţie, inclusiv civilă. Ne vom opri atenţia doar asupra reglementării legale a instituţiei acţiunii legii civile în timp, deoarece, în opinia noastră, în legislaţia civilă şi nu numai, s-au strecurat anumite inexactităţi, erori care trebuie înlăturate cât mai urgent posibil, pentru ca aceste acte normative să-şi îndeplinească menirea cât mai eficient posibil. 

Astfel, ca orice lege şi legea civilă cunoaşte câteva ipostaze care conturează domeniul de aplicare a acesteia, inclusiv în timp, şi, anume: a) existenţa; b) intrarea în vigoare şi c) aplicabilitatea acesteia. Unii autori, evidenţiază alte trei aspecte care indică domeniul de aplicare în timp al normelor juridice, după cum urmează: a) intrarea în vigoare a legii; b) încetarea efectelor legii şi c) conflictul de legi în timp[3]. Alţi autori, disting două momente principale referitoare la aspectul acţiunii normelor juridice în timp: a) momentul iniţial, adică al intrării în vigoare a actului normativ şi b) momentul final, adică al încetării acţiunii normei juridice[4].   

Să analizăm pe rând ipostazele care profilează domeniul de aplicare a legii civile şi, anume:

•a)      Existenţa legii civile

În ceea ce priveşte existenţa actelor normative, în general, inclusiv existenţa normelor juridice civile, Constituţia Republicii Moldova prin art.76 intitulat „Intrarea în vigoare a legii" dispune: „Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia". Din aceste prevederi constituţionale vedem că, publicarea legii condiţionează nu numai intrarea în vigoare a acesteia, ci însăşi existenţa ei, adică legea nepublicată este ca şi inexistentă. În aceeaşi ordine de idei, art.94 alin.1 din Constituţie dispune: „În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova", iar art.102 alin.4 stabileşte că: „Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau ordonanţei". Şi din aceste prevederi constituţionale putem trage concluzia că nepublicarea în Monitorul Oficial a decretelor prezidenţiale, a hotărârilor sau ordonanţelor guvernului atrage inexistenţa acestora.

Concluzia care poate fi trasă aici este următoarea: actele normative enumerate în art.76, 94 şi 102 din Constituţia Republicii Moldova, nepublicate în Monitorul Oficial sunt inexistente!

Nu ne vom ocupa de analiza situaţiei actelor normative nepublicate, care sunt considerate inexistente de către legiuitorul moldav, vom examina situaţia legilor publicate, adică existente deja, apte să reglementeze relaţiile sociale într-un anumit domeniu, dar care încă nu le reglementează, deoarece, normele acestora vor intra în vigoare la o altă dată decât cea a publicării. În acest sens, vom aduce ca exemplu art.1 din Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.663), care prevede: „Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-V din 6 iunie 2002 intră în vigoare la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, aprobat[5] în primă lectură prin Hotărârea Parlamentului nr.16-XV din 29 martie 2001". Iniţial, această prevedere legală avea următorul conţinut: „Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002 intră  în vigoare la 1 ianuarie 2003". Deci, la data publicării Codului civil în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, adică 13 iunie 2002, acesta exista deja, dar urma să fie aplicabil situaţiilor juridice începând cu data de 1 ianuarie 2003. În aceste condiţii Codul civil, ca act normativ care exista şi era apt să reglementeze relaţiile sociale, nu le reglementa încă deoarece, avea să intre în vigoare la o dată ulterioară publicării, care, iniţial, era stabilită ca fiind o dată calendaristică exactă, adică 01.01.2003, iar după modificarea legii mai sus citate, intrarea în vigoare a Codului civil a fost legată de un eveniment viitor şi, anume, de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, care, trebuia să aibă loc nu se ştie la ce dată.

Concluzia care trebuie trasă aici este următoarea: legile publicate în Monitorul Oficial, care intră în vigoare la o dată ulterioară, există din momentul publicării!

•b)      Intrarea în vigoare a legii civile

Cum deja am menţionat mai sus, art.76 din Constituţie intitulat „Intrarea în vigoare a legii" statuează că: „Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei". La fel, art.94 alin.1 din Constituţie prevede că decretele preşedintelui se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar art.102 alin.4 stabileşte că hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. De aici tragem concluzia că, în Republica Moldova, actele normative intră în vigoare din momentul în care există deja, adică, sau de la data publicării acestora în Monitorul Oficial, sau de la data prevăzută în textul actului normativ respectiv, dată obligatoriu ulterioară publicării.

•c)      Aplicabilitatea legii civile

Odată intrată în vigoare, pe de o parte, legea devine obligatorie pentru destinatarii ei, iar, pe de altă parte, se instituie o prezumţie absolută de cunoaştere a acesteia şi nimeni nu poate să invoce necunoaşterea legii conform adagiului nemo censetur ignorare legem. Adică, la data când legea devine aplicabilă şi obligatorie pentru subiecţii de drept, ea este prezumată a fi cunoscută de către toţi aceştia, lucru care se realizează prin publicarea legii în Monitorul Oficial, or, nu putem pretinde oamenilor să respecte norme legale care nu sunt aduse la cunoştinţa lor încă.

Legat de aplicarea legii civile în timp, trebuie menţionat faptul că acestea nu sunt eterne, ele se succed. Lucrul dat este firesc deoarece, actele normative sunt edictate în vederea reglementării unor relaţii sociale care sunt în continuă transformare şi modernizare, şi, este oportun, ca ele să rămână în vigoare şi să fie aplicate doar atât timp cât sunt în concordanţă cu realităţile date. Când actul normativ nu mai corespunde nevoilor sociale care au determinat necesitatea adoptării lui, acesta trebuie modificat sau abrogat. În aceste cazuri se pune problema succesiunii legilor, împrejurări care pot genera conflicte de legi în timp, când trebuie ştiut care lege, cea nouă sau cea veche, va reglementa o situaţie concretă.

Pentru soluţionarea eventualelor conflicte de legi în timp, în doctrină au fost stabilite două principii care se presupun şi se completează reciproc şi, anume:

• - principiul neretroactivităţii legii noi;
• - principiul aplicării imediate a legii noi.

•a)      Principiul neretroactivităţii legii noi

Principiul neretroactivităţii legiistabileşte că aceasta dispune numai pentru viitor, ea nu poate aduce atingere drepturilor câştigate înainte de intrarea ei în vigoare, adică nu poate statua ex post facto[6]. Altfel spus, trecutul scapă legii noi. Acest lucru s-ar părea că este consacrat expres de către Constituţia Republicii Moldova în art. 22 intitulat „Neretroactivitatea legii" care prevede: „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos". Analizând mai atent aceste dispoziţii legale, constatăm anumite inexactităţi în reglementarea constituţională dată de către legiuitorul moldav principiului respectiv, după cum urmează:

• - în primul rând, în opinia noastră, există o neconcordanţă între denumirea articolului dat şi conţinutul acestuia. Astfel, dacă ţinem cont de faptul că Constituţia este legea fundamentală a statului, denumirea articolului respectiv este în regulă, or, aceasta ne sugerează ideea că legea supremă a ţării consfinţeşte principiul potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor". Titlul dat acestui articol „Neretroactivitatea legii" ne mai arată că orice lege nu retroactivează, deoarece, legiuitorul nu a specificat expres altceva. Din titlul articolului respectiv nu ar rezulta că nu retroactivează legea penală, civilă, familială, administrativă sau din oricare alt domeniu, rezultă, deci, o neretroactivitate a legilor, în general. Dar dacă analizăm conţinutul art.22 din Constituţie, vom constata că legiuitorul s-a referit numai la legea penală sau contravenţională, nu şi la cele din alte domenii ale dreptului, deoarece, în prima parte a acestuia reglementează expres doar imposibilitatea condamnării unor persoane pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau acte delictuoase. Legiuitorului, probabil, i-a scăpat faptul că la noi în ţară marea majoritate a celor cărora le sunt destinate actele normative sunt indivizi care nu au conflicte cu organele statului, nu sunt delincvenţi, ci sunt persoane care participă paşnic la circuitul civil, intră în diferite raporturi juridice fără ca să încalce legile ţării. Întrebarea la care se cere răspuns aici este următoarea: în conformitate cu dispoziţiile primei fraze a art.22 din Constituţie, nu retroactivează numai legea penală sau contravenţională, sau şi cea civilă, familială, de dreptul muncii, locativă, funciară etc.? Din câte vedem, legiuitorul moldav a instituit printr-o dispoziţie constituţională expresă, principiul neretroactivităţii legii în materie penală sau, represivă, în general, iar în celelalte domenii, în lipsa unei norme constituţionale exprese, se pare că ar fi posibilă aplicarea retroactivă a legii, dacă normele speciale nu vor dispune contrariul.
• - în al doilea rând, fraza a doua a aceluiaşi articol conţine o normă legală care nu se referă la principiul neretroactivităţii legii, ci la principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile, după cum urmează: „De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos". Această normă ne întăreşte convingerea că legiuitorul nostru a instituit, printr-o dispoziţie constituţională expresă, principiul neretroactivităţii legii în materie represivă, în general. În acest caz, considerăm că era indicat ca denumirea art.22 din Constituţie să fie „Neretroactivitatea legii penale" sau „Neretroactivitatea legii represive", pentru a fi în consonanţă deplină cu ceea ce a dorit să reglementeze şi, a reglementat, de fapt, legiuitorul prin această normă constituţională, ca să nu existe divergenţe între denumirea şi conţinutul ei.

Deşi, în opinia noastră, legiuitorul statuează în legea supremă a ţării expresais verbis numai principiul neretroactivităţii legii în materie penală sau contravenţională, cu excepţia legii represive mai favorabile, credem că şi în celelalte ramuri ale dreptului normele legale nu retroactivează. Astfel, Codul civil în art.6. intitulat „Acţiunea în timp a legii civile", la alin.1, consacră expres principiul neretroactivităţii legii civile. Astfel: „Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare". Salutăm faptul că legiuitorul a reglementat expres principiul neretroactivităţii legii civile, dar, modalitatea în care a făcut-o lasă mult de dorit. În opinia noastră, dispoziţiile legale cuprinse în alin.1 art.6 C.civ. sunt prea sofisticate, legiuitorul vine cu anumite explicaţii a principiului dat, transformând o normă legală într-un comentariu al acesteia, observaţie care, de altfel, este valabilă pentru întregul Cod civil al Republicii Moldova. Considerăm că era suficient, pentru consacrarea acestui principiu, ca legiuitorul să prevadă „limitele temporale ale aplicării normelor juridice civile" şi că „acestea nu au caracter retroactiv", or, se prezumă că specialiştii în domeniul dreptului cunosc instituţiile juridice încă de pe băncile facultăţii şi nu este cazul să le explicăm sau să le descriem esenţa acestora în conţinutul legislaţiei în vigoare sau, în locul normelor legale să dăm definiţii şi comentarii ale acestora.

b) Principiul aplicării imediate a legii noi   

Acest principiu reprezintă regulă de drept potrivit căreia, legea nouă se va aplica imediat tuturor situaţiilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi[7]. Principiul dat este consacrat expresais verbis, deşi inexact, în opinia noastră, în art.6 alin.2 şi 3 C.civ. după cum urmează: „(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare. (3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel". Considerăm că prevederile alineatului doi intră în contradicţie cu cele consacrate în alineatul întâi, în care se statuează că „legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare". Şi la alineatul întâi şi la al doilea, legiuitorul se referă la situaţiile juridice „în curs de realizare", doar că în primul caz stabileşte că legea nouă nu se aplică acestora, iar în cel de-al doilea, dimpotrivă, că li se aplică. Suntem de părerea că la alineatul al doilea, legiuitorul ar fi trebuit să se refere la „situaţiile juridice în curs de constituire, modificare sau stingere" şi nu la „situaţiile juridice în curs de realizare", or, altminteri, suntem în prezenţa unei contraziceri între prevederile aceluiaşi act normativ. Inexactitatea vine, în opinia noastră, din modul sofisticat, pe de o parte, dar, în acelaşi timp şi defectuos, pe de alta, în care a înţeles legiuitorul nostru să exteriorizeze normele legale, nerespectând elementarele reguli de tehnică legislativă, stabilite tot de către el printr-un act normativ special[8]. Considerăm că al doilea alineat al art.6 C.civ. ar fi trebuit să aibă următorul conţinut: „Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data intrării sale în vigoare", pentru a putea vorbi despre faptul că acesta reglementează exclusiv principiul aplicării imediate a legii civile noi. Cum susţin unii autori, „o anumită situaţie juridică nu poate fi reglementată integral de două sau mai multe norme juridice succesive, căci o astfel de reglementare ar însemna retroactivitate. Nimic nu se opune însă ca o situaţie juridică care durează în timp să fie reglementată fragmentar şi succesiv de două sau mai multe norme, fiecare dintre ele reglementând acel segment al situaţiei juridice care corespunde timpului său de aplicare"[9]. Tocmai din aceste considerente insistăm, ca alineatul doi al art.6 să fie modificat şi să dispună că „Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data intrării sale în vigoare", pentru a reglementa  principiul aplicării imediate a legii civile noi, or, în caz contrar, această dispoziţie legală aşa cum arată astăzi, tocmai dă posibilitate normei legale noi să retroactiveze, aplicându-se, inclusiv, „situaţiilor juridice în curs de realizare" la momentul intrării sale în vigoare[10]. Acest lucru este inadmisibil, în opinia noastră, cu excepţia cazului în care legiuitorul ar fi intenţionat să consfinţească expres retroactivitatea legii civile noi, fapt care nu credem că l-a dorit şi care nu se poate deduce nici din comentariul acestui articol[11]. Constatăm că există o gravă neconcordanţă între dispoziţiile alineatului unu şi doi din art.6 C.civ. care trebuie înlăturată cât mai urgent.

La o analiză mai atentă a primei părţi a alin.3 art.6 C.civ., care prevede că: „De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează...", vedem că legiuitorul reglementează, la fel, principiul aplicării imediate a legii noi, punct de vedere împărtăşit şi de către alţi specialişti[12]. Însă, de data aceasta autorii Codului au fost mai atenţi, reglementând principiul respectiv cu mai multă grijă, deşi, în opinia noastră, această normă legală este de prisos, deoarece se consideră că aplicarea imediată a legii noi este deja statuată prin dispoziţiile alineatului doi a aceluiaşi articol, lucru afirmat şi de autorii Comentariului la Codul civil[13]. Este îndeobşte recunoscut şi acceptat faptul că legea nouă se aplică „situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere" imediat după intrarea sa în vigoare, astfel că „efectele legii vechi încetează" şi, acest lucru, în opinia noastră, nu trebuia subliniat în două rânduri consecutiv de către legiuitor prin texte exprese. 

 În opinia noastră, la elaborarea actelor normative legiuitorul ar trebui să utilizeze un limbaj mai simplu şi mai accesibil, dar, în acelaşi timp, acesta să fie unul tehnic, de specialitate, profesionist, exact, riguros, adecvat şi să nu utilizeze în acest sens construcţii frazeologice sofisticate. Normele legale pot fi exprimate scurt, clar şi cuprinzător, exemplu în acest sens ne-ar putea servi noul Cod civil al României care, în art.6 prevede: „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactivă"[14]. 

Efectuând o scurtă analiză a normelor legale, care reglementează principiile de soluţionare a conflictelor de legi civile în timp, ne apare o întrebare firească la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează şi, anume: oare legislaţia civilă a Republicii Moldova admite şi anumite excepţii de la aceste principii sau nu? Răspunsul îl găsim tot în art.6 C.civ. care în alin.3, 4 şi 5 statuează:

„(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel.

(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sunt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic".

Din analiza acestor dispoziţii legale, adică a părţii a doua a alineatului trei şi a alineatelor patru şi cinci art.6 C.civ., constatăm că legiuitorul reglementează expres „ultraactivitatea", sau cum se mai numeşte în doctrină, „supravieţuirea legii vechi", o excepţie de la regula aplicării imediate a legii noi, care „constă în aceea că norma veche continuă să se aplice temporar şi după ce a fost abrogată, pentru a reglementa până la capăt unele situaţii juridice care s-au stabilit sau au început să se stabilească sub imperiul ei"[15]. Vedem, deci, că în conformitate cu alin.3, 4 şi 5 a art.6 din Codul civil al Republicii Moldova „legea veche va supravieţui propriei abrogări pentru a reglementa în continuare efectele viitoare ale actelor şi faptelor produse sub imperiul ei"[16].

În ceea ce priveşte ultraactivitatea legii, inclusiv a celei civile, în doctrină şi jurisprudenţă sunt formulate mai multe teorii[17]. Legiuitorul nostru se pare că a preluat „teoria modernă", reglementând distinct situaţia contractelor cu executare succesivă, care au fost încheiate sub imperiul legii vechi, dar efectele cărora se produc în timp, când în vigoare este deja o lege nouă. Aceste contracte vor fi guvernate de către legea veche, care ultraactivează. În aceste condiţii, se preîntâmpină o posibilă încălcare a principiului libertăţii contractuale, care s-ar putea produce în cazul în care legea nouă ar impune condiţii de fond sau formă diferite decât cea care era în vigoare la momentul realizării acordului de voinţe şi, de asemenea, se preîntâmpină posibilele intervenţii ale legii noi în materia efectelor contractelor, pe care le-au avut în vedere sau le-au dorit părţile la momentul încheierii acestora. Astfel, în conformitate cu alin.4 art.6 C.civ., daca intra în vigoare o lege nouă, condiţiile încheierii[18], natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor unui contract cu executare succesivă, se vor supune legii în vigoare la data încheierii contractului, în virtutea principiului ultraactivităţii legii vechi, legea nouă neputând retroactiva. În schimb, neexecutarea obligaţiilor contractuale de către debitor şi efectele neexecutării acestora, vor fi supuse reglementării legii noi, care între timp a intrat în vigoare, în virtutea principiului aplicării imediate a acesteia. Situaţia este diferită în cazul contractelor cu executare imediată, care îşi produc efectele imediat după încheiere. Deşi legiuitorul nu prevede expres, acestea se vor afla sub imperiul legii în vigoare la data încheierii lor, astfel că probleme conflictuale ele nu ar trebui să ridice.

În art.6 alin.4 C.civ. legiuitorul se referă expres doar la „situaţiile juridice contractuale" şi nu la „situaţiile juridice"[19] în general. Această observaţie o facem deoarece, în circuitul civil există diverse situaţii juridice printre care se regăsesc şi actele unilaterale, care nu sunt contracte, ce produc efecte juridice imediate sau succesive şi care, la fel, trebuie reglementate de legislaţia civilă. În aceste condiţii, considerăm că dispoziţiile legale statuate în art.6 alin.4 şi 5 C.civ. vor fi aplicabile situaţiilor juridice în general, inclusiv testamentelor. Acestea reprezintă acte juridice mortis causa, unilaterale, personale, solemne, cu titlu gratuit şi revocabile, care se pot afla sub imperiul unei legi la momentul întocmirii lor de către testator, în schimb efectele acestora se vor produce mai târziu, la momentul deschiderii succesiunii. Întrebarea care se ridică aici este, sub autoritatea cărei legi se vor afla condiţiile de validitate sau efectele testamentului, dacă din momentul întocmirii acestuia şi până la momentul deschiderii succesiunii legea succesorală s-a modificat? În acest caz, în virtutea principiului neretroactivităţii legii, forma şi celelalte condiţii de validitate ale testamentului se vor afla sub imperiul legii în vigoare la momentul întocmirii lui, aplicându-se principiul tempus regit actum, iar efectele pe care le generează, vor fi guvernate de legea în vigoare la momentul producerii acestora, în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile noi.

Cu referire la normele legale mai sus citate, considerăm că legiuitorul ar fi trebuit să se refere la „situaţiile juridice" în general şi să nu îngusteze aria de aplicabilitate a lor, referindu-se numai la „situaţiile juridice contractuale". Cum bine este ştiut, pe de o parte, actele juridice reprezintă genul, contractele sunt specii de acte juridice, iar, pe de altă parte, toate contractele sunt acte juridice, însă nu toate actele juridice sunt şi contracte. De asemenea, raporturile juridice civile sunt generate de fapte juridice în sensul larg sau restrâns al noţiunii[20], astfel că aplicarea legii civile poate să ridice probleme nu numai în cazul actelor juridice, dar şi a unor fapte juridice stricto sensu. De exemplu, în cazul faptelor ilicite, se poate pune întrebarea, care lege se va aplica, dacă în momentul săvârşirii acestora era o lege în vigoare, iar la momentul când survine răspunderea civilă delictuală, aceasta este modificată? Răspunsul ar fi următorul: condiţiile răspunderii delictuale vor fi apreciate raportat la legea care era în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite, în schimb modalitatea răspunderii pentru prejudiciile cauzate, va fi determinată de legea în vigoare la data când răspunderea se materializează efectiv.

Ţinând cont de cele expuse mai sus, reiterăm ideea că legiuitorul ar fi trebuit să se refere în alin.4 art.6 C.civ. la „situaţiile juridice" în general, dar nu numai la „situaţiile juridice contractuale".

Ultima frază a alin.5 art.6 C.civ. dispune că „...dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sunt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic". Din analiza acestor dispoziţii legale putem menţiona următoarele:

• - în primul rând, o precizare foarte importantă pe care trebuie să o facem este că legiuitorul, nu se referă aici la clauzele actelor juridice care, conform normelor legale în vigoare la momentul stabilirii, nu întruneau condiţiile de validitate prevăzute de acestea. Clauzele respective vor fi nule din momentul inserării lor în actul juridic;
• - în al doilea rând, constatăm că legiuitorul lărgeşte aria de aplicare a acestor dispoziţii legale, referindu-se de acum la „acte juridice", nu numai la „situaţii juridice contractuale", noţiuni între care nu poate fi pus un semn de egalitate;
• - în al treilea rând, legiuitorul dispune aplicarea imediată a legii noi şi situaţiilor juridice în curs de realizare, deşi la alineatul patru reglementează expres ultraactivitatea legii vechi. Vedem, deci, că nimic nu-l împiedică pe legiuitor să dispună aplicarea imediată a legii noi chiar şi actelor juridice în curs;
• - în al patrulea rând, corespunderea condiţiilor de validitate, dar şi a clauzelor actelor juridice civile cu normele legale, se apreciază raportat la momentul încheierii, respectiv, stabilirii acestora, potrivit adagiului „tempus regit actum". Dar legiuitorul ar putea prevedea prin noua lege, anumite dispoziţii imperative, cu care clauzele actelor juridice stabilite sub imperiul legii vechi să nu corespundă. Legiuitorul nostru, din câte constatăm, lipseşte aceste clauze, pe viitor, de efectele juridice contrare normelor imperative în vigoare, dar rămâne un semn de întrebare în privinţa efectelor deja produse de către acestea. Se pare că efectelor date se va aplica teoria drepturilor câştigate, altminteri legea nouă ar retroactiva, lucru nepermis chiar de alin.1 art.6 C.civ. Vedem, deci, că legiuitorul moldav a combinat mai multe teorii la reglementarea instituţiei aplicării normelor juridice civile în timp.

Obiecţiile asupra reglementărilor legale ale instituţiei aplicării normelor juridice în timp, atât de către Constituţia Republicii Moldova, cât şi de către Codul civil ar mai putea continua, or, în opinia noastră, legislaţia moldovenească ne permite acest lucru şi fără ocupaţie specialiştii interesaţi de problemele date nu vor rămâne încă mult timp înainte. Concluzionând, din ceea ce am analizat mai sus vedem că:

- există anumite lacune în reglementarea instituţiei supuse cercetării atât în Constituţie cât şi în Codul civil;

- terminologia utilizată de către legiuitorul nostru în materia dată este neuniformă, lucru valabil, de altfel, pentru majoritatea instituţiilor cuprinse în Codul civil, or aceasta trebuie evitat în actele normative deoarece, ele nu sunt dicţionare de termeni juridici sau de sinonime;

- legiuitorul nostru a ales un mod sofisticat, pe de o parte, dar, în acelaşi timp şi defectuos, pe de alta, prin care exteriorizează normele legale, nerespectând elementarele reguli de tehnică legislativă, stabilite tot de către el prin Legea privind actele legislative: Nr. 780-XV din 27.12.2001.

 

 

 

 

 

* Conf.univ., dr., Facultatea de Drept, Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi; vpinzari@gmail.com.

[1] A se vedea în acest sens, I.Reghini, Ş.Diaconescu, P.Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008, p.39;

[2] Ibidem, p.39.

[3] D.C.Dănişor, I.Dogaru, Gh.Dănişor, Teoria generală a dreptului, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.328.

[4] Gh.Avornic, E.Aramă, B.Negru, R.Costaş, Teoria generală a dreptului, Editura Cartier, Chişinău, 2004, p.258.

[5] În opinia noastră, în textul legal dat ar trebui utilizat termenul „adoptat", care ar avea o mai mare tangenţă cu procesul legislativ.

[6] D.C.Dănişor, I.Dogaru, Gh.Dănişor, op.cit., p.335.

[7] Gh.Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediţia a VIII-a revăzută şi adăugită de M.Nicolae şi P.Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p.49.

[8] Art.19 din Legea Republicii Moldova privind actele legislative: Nr. 780-XV din 27.12.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 14.03.2002, Nr. 36-38.

[9] I.Reghini, Ş.Diaconescu, P.Vasilescu, op.cit., p.49-50.

[10] Deşi aici se poate obiecta că legiuitorul a reglementat prin art.6 alin.2 C.civ. aplicarea complementară a principiilor neretroactivităţii legii noi şi a aplicării imediate a acesteia, lucrul dat este realizat nereuşit, în opinia noastră, deoarece norma legală se referă la „situaţiile juridice în curs de realizare" şi nu la „situaţiile juridice în curs de constituire, modificare sau stingere", efectele cărora se vor produce în viitor, aducă ulterior intrării în vigoare a noii legi. Noţiunea de „situaţie juridică" este una de gen, ceînglobează şi contractele, atât cele cu executare imediată, cărora li se aplică legea în vigoare la momentul încheierii, cât şi cele cu executare succesivă, în privinţa cărora legiuitorul dispune expres că legea veche ultraactivează. În aceste condiţii, credem că legiuitorul nu poate face referire la toate „situaţiile juridice în curs de realizare", fără ca să nesocotească principiul ultraacticităţii legii vechi în privinţa situaţiilor juridice contractuale, stabilit tot de către el. În opinia noastră, aici trebuie făcută analiza deosebită a situaţiilor juridice, raportate la momentul intrării în vigoare a legii noi. Astfel, dacă legiuitorul se referă la situaţiile juridice în curs de realizare, acestea trebuie analizate în felul următor: dacă ele s-au consumat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, vor fi guvernate de normele vechi, iar efectele ulterioare, vor fi supuse reglementării noii legi.

intrarea în vigoare a legii noi, . Astfel, între în măsura în care s-au consumat, vor fi guvernate de legea în vigoare la data constituirii lor, iar efectele viitoare, se vor afla sub imperiul legii în vigoare la data producerii acestora.

[11] „Alin.(2) consacră un alt principiu al acţiunii în timp a legii civile - principiul aplicării imediate a legii noi", Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, Vol.I, colectiv de autori, Editura ARC, Chişinău, 2005, p.35.

[12] Ibidem, p.36.

[13] Ibidem, p.35.

[14] http://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/00/5/leg_pl305_09.pdf

[15] I.Reghini, Ş.Diaconescu, P.Vasilescu, op.cit., p.51.

[16] D.C.Dănişor, I.Dogaru, Gh.Dănişor, op.cit., p.355.

[17] Unii autori disting: „a) teoria clasică, inspirată din liberalismul secolului trecut, care face distincţie între drepturile câştigate, cărora li se aplică legea veche, legea nouă fiind exclusă, căci altfel ar retroactiva şi, simplele expectative cărora se aplică imediat legea nouă şi pe care aceasta le poate modifica, deoarece ele nu sunt drepturi constituite deja, ci speranţe pe care vechea lege le dă subiecţilor;  b) teoria modernă, care porneşte de la conceptul de situaţie juridică, înţeles ca o stare de drept susceptibilă de modificări, astfel, dacă suntem în cazul unei situaţii juridice complexe, derulate sub două legi, legea nouă nu poate reveni asupra condiţiilor în care aceste situaţii sunt create şi asupra efectelor deja produse (principiul neretroactivităţii), în schimb legea nouă face aceste situaţii să producă alte efecte, de la intrarea ei în vigoare, decât se aşteptau subiecţii potrivit legii vechi (principiul aplicării imediate a legii noi)", Ibidem, p.355-356.

[18] Condiţiile de validitate la încheierea unui act juridic, respectiv, a unui contract, sunt guvernate de principiul „tempus regit actum".

[19] „Prin situaţii juridice se înţelege orice raporturi juridice civile împreună cu actele sau faptele juridice generatoare, modificatoare sau extinctive, precum starea persoanelor, capacitatea lor civilă, regimul bunurilor şi altele asemenea", I.Reghini, Ş.Diaconescu, P.Vasilescu, op.cit., p.45.

[20] Lato sensu, prin fapt juridic se desemnează atât acţiunile omeneşti - săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice - cât şi evenimentele, faptele naturale. Astfel că, în acest sens „fapt juridic" este sinonim cu „izvor al raportului juridic civil concret".

Stricto sensu, prin fapt juridic se desemnează numai faptele omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc în puterea legii, şi faptele naturale, evenimentele.

« Back