Numărul 2 / 2010

 

STUDII

 

 

OBIECTUL CREANŢEI DE DOBÂNDĂ MORATORIE

          

Maria Dumitru*

          

 

Abstract: Object of moratory interest debt. Usually assimilated by an almost mechanic reflex to the interest that the creditor might obtain from a profitable investment if he had received the money on time, moratory interest has in reality no other object than to compensate for the abstract and constant prejudice which results from a delay in performing the payment.

On the background behind the undoubted presumption, there is the idea related to the certitude of the prejudice. And only the delay itself may here be elevated to the level of secure prejudice.

What completes moratory interest is the delay itself making abstraction of any other element, which might be called pretium temporis. The delay in payment represents itself a prejudice which can be repaired.

 

Rezumat: Asimilată uzual, printr-un reflex aproape mecanic, dobânzii pe care creditorul ar putea sa o obţină dintr-un  plasament avantajos dacă el ar fi primit punctual plata, dobânda moratorie nu are în realitate alt obiect decât de a compensa prejudiciul abstract şi constant care rezultă dintr-o întârziere la plată.

Pe fond, în spatele prezumţiei irefragabile de prejudiciu, există ideea de certitudine a prejudiciului. Şi singura întârzierea, ea însăşi, poate, aici, să fie ridicată la rang de prejudiciu cert.

Ceea ce compensează dobânda moratorie este însăşi întârzierea, făcând abstracţie de orice alt element, ceea ce este posibil de a se numi pretium temporis. Întârzierea la plată constituie ea însăşi un prejudiciu reparabil.

 

 

Key words: moratory interest, moratory prejudice, contractual liability.

Cuvinte cheie: dobândă moratorie, prejudiciu moratoriu, raspundere contractuală.

 

 

 Liminarii

Desuet, învechit şi criticabil în ceea ce priveşte reparaţia limitată a prejudiciului cauzat prin întârziere, art. 1088 C.civ.[1]  trebuie  apreciat însă sub aspectul alocării automate a unei indemnităţi, sub forma dobânzii, creditorului - victimă a întârzierii. Dacă nu are meritul de a şterge întregul prejudiciu suferit de creditor el are meritul de a prezuma dincolo de circumstanţele concrete ale cauzei, un prejudiciu abstract şi ireductibil[2]. Legiuitorul a apelat pentru cuantificarea prejudiciului moratoriu abstract, pentru traducerea lui în expresie monetară, la tehnica dobânzii.

 

1. Creanţa de capital - creanţa de dobândă moratorie

Spre deosebire de răspunderea contractuală consecinţă a neexecutării totale sau a neexecutării necorespunzătoare a prestaţiei promise, daunele-interese care vin să sancţioneze întârzierea debitorului în executarea obligaţiei asumate nu au scopul de a înlocui prestaţia aşteptată. Ceea ce particularizează răspunderea contractuală pentru întârziere, nu numai în cazul obligaţiilor băneşti ci a oricărei obligaţii, este că sumele acordate nu se substituie prestaţiei promise ci vine să se adauge acesteia. Debitorul va fi silit nu numai la executarea obligaţiei principale ci şi la acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea în executarea obligaţiei. În materia obligaţiilor pecuniare existenţa prejudiciului este prezumată irefragabil de lege, care stabileşte repararea lui într-o manieră forfetară utilizând tehnica dobânzii moratorii la nivelul ratei legale. Cum obligaţiile pecuniare pot fi executate întotdeauna în natură, voluntar sau silit, obţinându-se suma de bani ce constituie obiectul obligaţiei principale şi cum singurul motiv cauzator de prejudicii este întârzierea în executarea obligaţiei înseamnă că avem de-a face cu adăugarea, la suma de bani care constituie obiectul obligaţiei principale, a unei alte sume de bani, aceasta din urmă destinată să repare prejudiciul cauzat creditorului prin întârziere.

Este vorba deci de două obligaţii distincte, care de altminteri se regăsesc în cazul răspunderii pentru întârzierea în executarea oricărei obligaţii contractuale: obligaţia principală căreia i se adaugă obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin întârziere în executare, datoria de daune-interese. În cazul obligaţiilor născute monetare, întinderea prejudiciului şi implicit a daunelor-interese este stabilită de lege. În cazul celorlalte obligaţii contractuale întinderea obligaţiei de reparare a prejudiciului este stabilită judiciar. Obligaţia  de reparare a prejudiciului există dar stabilirea întinderii ei concrete, valoarea daunelor-interese va fi stabilită de către instanţă. Cuantumul sumei de bani astfel stabilite se adaugă obiectului creanţei principale.

 Cel mai adesea, jurisprudenţa şi doctrina consideră, implicit sau explicit, că obligaţia de reparare a prejudiciului este accesorie obligaţiei principale, altfel spus că dobânda moratorie este un accesoriu al sumei datorate cu titlu principal. Dacă în aparenţă şi la o primă lectură mai puţin atentă am putea fi înclinaţi să calificăm relaţia dintre cele două ca de la principal la accesoriu, ca de la parte la întreg, vom observa totuşi că cele două obligaţii sunt distincte şi independente aşa cum rezultă din identificarea obiectului celor două obligaţii, a caracteristicilor pe care le prezintă cele două obligaţii şi a condiţiilor lor de acordare diferite, dar mai ales a naturii juridice diferite.

 

            2. Natura juridică a creanţei de dobândă moratorie

Creanţade dobândă moratorie este o creanţă de răspundere contractuală.Dobânda moratorie reprezintă forma pe care o iau daunele-interese la care este îndreptăţit creditorul unei obligaţii monetare de la debitorul său culpabil. Ele concretizează răspunderea contractuală a celui din urmă şi au o natură reparatorie.[3] Afirmaţia anterioară este contestată de o parte a doctrinei care neagă existenţa răspunderii contractuale, susţinând că daunele-interese nu reprezintă o formă de răspundere ci dimpotrivă o executare prin echivalent[4]. Aceasta conduce frecvent la confuzia între creanţa de plată şi creanţa de daune.

Logica regimului obligaţiilor monetare şi istoria dobânzii moratorii constituie argumente importante în apărarea naturii ei indemnitare. Analiza naturii şi obiectului răspunderii contractuale relevă distincţia clară între reparaţie şi executare, între răspunderea contractuală şi executare. Dacă executarea permite creditorului să obţină chiar obiectul prestaţiei care i-a fost promis, răspunderea contractuală are ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin neexecutare, neputând procura creditorului decât o compensaţie, un echivalent.

Dobânda moratorie datorată în aplicarea art.1088 C.civ. se înscrie în răspunderea contractuală generată de neexecutarea unei obligaţii băneşti şi are ca singur obiect de a compensa prejudiciul moratoriu abstract şi permanent care este consecinţa inevitabilă a unei întârzieri la plata

 

4. Condiţiile de fond şi formă pentru acordarea dobânzii moratorii - argumente pentru independenţa creanţei de dobândă moratorie.

Distincţia dintre obligaţia de plată a sumei de bani şi obligaţia de plată a daunelor-interese generate de întârzierea în executare poate fi argumentată şi prin prisma condiţiilor care trebuie întrunite pentru acordarea daunelor-interese moratorii. Tradiţional se apreciază că datoria de dobândă este accesorie obligaţiei de plată a capitalului. Pe motiv că întârzierea în executarea celei dintâi generează apariţia celei din urmă şi ajută la determinarea cuantumului acesteia nu se poate afirma că între ele nu există legătură, că sunt absolut independente. Dar, pe de altă parte, sunt datorii - creanţe distincte. Pe lângă faptul că au natură juridică distinctă, obligaţia de daune-interese având natură reparatorie, ele diferă şi sub aspectul condiţiilor de acordare, atât a condiţiilor de fond, de drept substanţial cât şi a condiţiilor de formă, a condiţiilor procedurale.

Astfel, dacă în ceea ce priveşte creanţa principală, pentru a fi cerută la plată, ea trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, pentru naşterea creanţei de dobândă trebuie să existe şi să fie probată întârzierea în executarea obligaţie principale ce întruneşte caracteristicile anterioare iar debitorul contractual să fie pus în întârziere.

În afara condiţiilor de fond şi care relevă independenţa substanţială a celor două obligaţii există elemente care le particularizează şi sub aspect procedural. Este vorba de solicitarea expresă în instanţă a fiecăreia dintre creanţe, de formularea unor capete de cerere distincte, la fel cum în dispozitivul hotărârii trebuie să existe menţiuni separate referitoare la soarta fiecăreia dintre aceste datorii.

 

5. Obiectul creanţei de dobândă moratorie

Am argumentat independenţa datoriei de dobândă moratorie faţă de datoria principală, independenţă care se relevă atât în privinţa naturii juridice cât şi pe tărâmul condiţiilor de fond şi a celor procesuale necesar a fi întrunite pentru obţinerea efectivă de către creditor a dobânzii moratorii.  

Confirmarea naturii indemnitare şi precizările aduse în ceea ce priveşte obiectul acestei indemnităţi permit a respecta ceea ce face specificitatea dobânzii moratorii: indemnizarea întârzierii şi doar a întârzierii.

 Numeroase imprecizii se explică printr-o analiză insuficientă a obiectului acestei indemnităţi care constituie dobânda moratorie astfel încât este stringentă identificarea cât mai précisă a obiectului creanţei de dobândă moratorie.

Prejudiciul abstract şi constant nu este suficient distins de prejudiciul variabil şi concret care este consecinţa întârzierii la plată şi peste care se suprapune.

Asimilată frecvent dobânzii pe care creditorul ar putea sa o obţină dintr-un  plasament avatajos dacă el ar fi primit punctual plata, dobânda moratorie nu are în realitate alt obiect decât de a compensa prejudiciul abstract şi constant care rezultă dintr-o întârziere la plată.

În mod uzual, automatismul acordării dobânzii moratorii creditorului unei sume de bani este explicată prin faptul că art. 1088 C.civ. creează o prezumţie de producere a prejudiciului legat de întârzierea debitorului în executarea obligaţiei. Astfel, potrivit art. 1088 alin. 2 C.civ. „aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă". Prezumţia este irefragabilă, debitorului nefiindu-i permis să dovedească că, în pofida întârzierii sale, totuşi creditorul nu ar fi suferit un prejudiciu.[5]

Dacă nu există dezacorduri cu privire la existenţa prejudiciului în schimb foarte rar  prejudiciul vizat de art. 1088 alin. 2 C.civ. este caracterizat; rar se fac precizări cu privire la ce acoperă, cui corespunde în mod concret dobânda moratorie; cu titlu general se apreciază că ea compensează întârzierea iar explicaţiile care se dau de multe ori  sunt contradictorii.

Chiar dacă demersul determinării precise şi concrete a obiectului indemnizaţie, adică a stabilirii exacte a ceea ce este acoperit de dobânda moratorie poate părea doar o chestiune de interes teoretic de vreme ce ea se cuvine automat şi fără necesitatea unei alte dovezi precum şi fără posibilitatea de a înlătura acordarea ei, totuşi această chestiune relevă o importanţă practică deosebită. În primul rând, în situaţiile de excepţie din teza finală a art. 1088 C.civ. şi anume în materie de comerţ, societate şi fidejusiune, dacă am îmbrăţişa opinia că în aceste cazuri are loc repararea integrală a prejudiciului[6].

Stabilirea exactă a obiectului indemnizaţiei prezintă importanţă şi din perspectiva Noului Cod civil care, în art. 1535 alin. 3,prevede: ,,Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării". Prin această dispoziţie se conferă creditorului posibilitatea de a dobândi daune-interese suplimentare dobânzii moratorii până la repararea integrală a prejudiciului. În acest context apare imperativ a şti ce compensează dobânda moratorie.

Pornind de la ideea clară şi necontestată că, în orice condiţii, creditorul va obţine suma de bani ce constituie obiectul obligaţiei principale, prima reacţie, este că dobânda moratorie acoperă câştigul de care a fost lipsit creditorul care nu a putut valorifica suma de bani cuvenită întrucât aceasta nu i-a fost remisă la termen.[7] Afirmaţia a fost criticată pe motiv că adaugă prezumţiei de prejudiciu o altă prezumţie irefragabilă şi anume că, în mod necesar, creditorul, dacă ar fi avut capitalul la timp l-ar fi valorificat sub forma unui plasament financiar[8]. Astfel cvasiinfinitatea posibilităţilor de a utiliza o sumă de bani este redusă la o singură destinaţie: investiţia financiară. Afirmaţia este surprinzătoare având în vedere că unul dintre argumentele instituirii sistemului forfetar de reparare a prejudiciului cauzat prin întârzierea în executarea obligaţiei, dacă nu cel mai des invocat, este tocmai acela al imposibilităţii sau al dificultăţii exagerate de stabilire a întinderii prejudiciului motivat de faptul că nu se cunoaşte, nu poate fi cunoscută destinaţia capitalului ce trebuia plătit de către debitor. Dacă în materia obligaţiilor comerciale ideea ar putea fi mai uşor de înţeles ea apare mai puţin evidentă în materia obligaţiilor civile. A considera că dobânda moratorie acoperă câştigul nerealizat ar echivala cu a înlocui standardul lui bonus pater familias cu cel al unui bun capitalist, incapabil să lase veniturile sale să doarmă şi întotdeauna în căutarea unui bun plasament[9].

Într-o altă opinie dobânda moratorie este asimilată pierderii suferite de creditor, mai precis dobânzii remuneratorii plătite de creditor pentru suma corespunzătoare celei pe care o avea de primit de la debitorul său. Există situaţii în care creditorul nu recurge la un împrumut pentru a placa consecinţele întârzierii la plată fie că are el disponibilităţi băneşti suficiente fie pentru că nu are nevoie imediată de capitalul respectiv, ceea ce face ca explicaţia anterioară să pară artificială. Întrucât nu întotdeauna se realizează un câştig din utilizarea unei sume, a considera că dobânda moratorie ar reprezenta damnum emergens ar avea drept consecinţă înlăturarea caracterului irefragabil al prezumţiei de prejudiciu, ceea ce nu este admis în nici un sistem de drept. Cu privire la acest aspect, Noul Cod civil în art. 1535 alin. 1 prevede expres că ,,debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic".

Doctrina susţine, de asemenea, că dobânda moratorie acoperă atât pierderea efectiv suferită cât şi câştigul nerealizat.[10]

Alţii autori consideră că dobânda moratorie ar constitui o aplicaţie a ideii de îmbogăţire fără justă cauză. Punând mai mult accent pe îmbogăţirea debitorului şi nu pe sărăcirea creditorului, aşa cum ar fi firesc, se resuscitează şi se argumentează cu elemente din dreptul roman din perioada elaborării teoriei daunelor-interese, îmbogăţirea fără justă cauză fiind la un moment dat în cadrul dreptului roman, fundamentul daunelor-interese moratorii. Un asemenea temei al dobânzii moratorii nu este în concordanţă cu natura indemnitară a daunelor-interese moratorii, care presupune ca element de referinţă doar prejudiciul suferit de creditor[11]. Îmbogăţirea debitorului nu presupune în mod obligatoriu sărăcirea creditorului şi cu atât mai mult nu există egalitate valorică între ele.

Obiectul datoriei de dobândă moratorie ni se pare că a dobândit un contur greşit din însăşi modul în care a fost abordată acestă problemă. Se porneşte de la conţinutul art. 1084 C.civ. potrivit căruia daunele-interese ce se cuvin creditorului contractual vor cuprinde: pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul nerealizat (lucrum cessans). În cadrul întârzierii în executarea unei obligaţii nepecuniare cele două elemente sunt stabilite judiciar, în lipsă de stipulaţie expresă a părţilor. Instanţa va stabili de fiecare dată existenţa şi întinderea concretă a celor două componente ale prejudiciului ţinând seama de împrejurările concrete ale speţei. Asimilarea dobânzii moratorii, care este stabilită forfetar, abstract, cu una din aceste două componente reprezintă o contradicţiei între caracterul concret al componentelor şi cel abstract al dobânzii. De asemenea, a admite că dobânda moratorie acoperă o pierdere suferită, un câştig nerealizat sau şterge o îmbogăţirea fără justă cauză, ar însemna că orice creditor care suferă o întârziere în executarea unei obligaţii băneşti trebuie încadrat în mod obligatoriu în una din aceste trei situaţii, ceea ce nu este corect.

Se confundă prejudiciul „abstract şi constant" care rezultă în mod necesar din întârzierea plăţii cu prejudiciul „concret şi variabil" care nu este decât o consecinţă eventuală a întârzierii plăţii şi care este în legătură cu destinaţia determinată a capitalului[12].

În timp ce primul este suferit de creditorul care trebuie să facă faţă unei întârzieri la plată, al doilea depinde, în esenţă, de circumstanţe factuale iar repararea sa presupune dovedirea lui. În această a doua categorie sunt incluse lucrum cessans şi damnum emergens: ele nu sunt prejudiciul moratoriu abstract, ci doar o consecinţă posibilă a acestei întârzieri.

Prejudiciul abstract constă în privarea nejustificată de a te bucura de o sumă de bani şi de varietatea aproape infinită de destinaţii pe care o poate primi, dintre care plasamentul productiv de dobândă remuneratorie nu este decât una.

De lege lata, în cazul obligaţiilor băneşti nu este posibilă dovedirea lor în afara situaţiilor de excepţie prevăzute de teza finală art. 1088. Când Noul Cod civil va intra în vigoare, va fi posibilă dovedirea celor două componente dacă debitorul va dori acest lucru, actul normativ indicat prevăzând posibilitatea reparării integrale a prejudiciului:,,Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării". Aceasta nu schimbă cu nimic afirmaţia că prejudiciul abstract şi permanent corespunde întârzierii şi nu consecinţelor ei.[13] În consecinţă, va exista dobânda legală moratorie corespunzătoare întârzierii, prejudiciului cauzat prin faptul întârzierii, căreia i se vor adăuga daune-interese suplimentare stabilite judiciar corespunzător consecinţelor posibile ale întârzierii. Pentru dobândirea celor din urmă creditorul va trebui să facă dovada clară a destinaţiei sumei respective, a piederii efectiv suferite şi a câştigului pe care ar fi putut să îl realizeze dacă debitorul ar fi efectuat plata la scadenţă. Cu alte cuvinte, pentru daunele-interese suplimentare va trebui să facă dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile. Dacă nu va reuşi, creditorul va trebui să se mulţumească doar cu repararea prejudiciului abstract care în mod indeniabil însoţeşte întârzierea şi a cărui existenţă şi valoare este certă, adică cu valoarea dobânzii legale. Pe fond, distincţia între cele două prejudicii - întârzierea şi consecinţele întârzierii - corespunde în mare parte celei realizate de anumiţi autori[14] între daună, care desemnează, doar leziunea suferită de victimă şi prejudiciu, care ar fi consecinţa acestei leziuni.

Pentru a putea înţelege specificitatea prejudiciului moratoriu raportat la diversitatea ipotezelor în care creditorul percepe dobânzi moratorii trebuie să se facă abstracţie de orice date concrete care ar permite doar să se facă dovada prejudiciului variabil apreciat in concreto; trebuie să se ţină seama doar de elementul a cărui prezenţă este absolut incontestabilă în toate situaţiile vizate de art. 1088 C.civ.. Şi singura certitudine pe care putem să o avem este că creditorul suferă întotdeauna o întârziere nejustificată în plata creanţei sale care îl privează de potenţialitatea cvasinelimitată de utilizări pe care o oferă un capital. Prejudiciul reparat prin dobânda legală constă, în fond, în pierderea unei şanse ale cărei condiţii ar fi putut fi împlinite: se prezumă irefragabil că titularul capitalului a pierdut şansele de care ar fi dispus, cu plata la termen, de a uza de suma respectivă după bunul său plac. Este deci lipsit ilegitim de dreptul său de a se bucura de o sumă de bani, în general, fără vreo referire la o anumită destinaţie. Ceea ce compensează dobânda moratorie este însăşi întârzierea, făcând abstracţie de orice alt element, ceea ce este posibil de a se numi pretium temporis.[15] Se precizează astfel particularitatea obligaţiilor monetare, sub aspectul neexecutării: contrar dreptului comun, unde este necesară dovedirea unui prejudiciu pentru a obţine reparaţia, întârzierea este aici ea însăşi o valoarea ce deschide dreptul la indemnizare.

În cazul neexecutării obligaţiilor băneşti există un prejudiciu care rezultă automat din neexecutare, fără ca prin aceasta să susţinem că există o răspundere fără prejudiciu sau că neexecutarea este suficientă pentru a fonda acordarea unei indemnităţi.

Întârzierea la plată constituie ea însăşi un prejudiciu reparabil.[16] Chiar dacă creditorul nu a suferit nici o pierdere sau nu avea speranţa vreunui câştig, creditorul se găseşte împotriva voinţei sale şi împotriva dreptului care îi este recunoscut prin contract, în poziţia de a aştepta, perioadă care uneori se relevă a fi foarte lungă.

 

Concluzii

 Pe fond, în spatele prezumţiei irefragabile de prejudiciu, există ideea de certitudine a prejudiciului. Şi singura întârzierea, ea însăşi, poate, aici, să fie ridicată la rang de prejudiciu cert. Trebuie să se ţină seama doar de elementul a cărui prezenţă este absolut incontestabilă în toate situaţiile vizate de art. 1088 C.civ.: întârzierea nejustificată în plata creanţei sale care îl privează de potenţialitatea cvasinelimitată de utilizări pe care o oferă un capital. Întârzierea, ea însăşi, este o valoarea ce deschide dreptul la indemnizare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

* Lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi, doctorand în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. dumitrumaria@yahoo.com

[1] Art. 1088 C.civ. are următorul conţinut: „ (1) La obligaţiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decît dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.(2) Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât  din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

[2] F. Gréau, Recherche sur les intérêts moratoires, Defrénois, Paris, 2006, nr. 98, p. 104

[3] Pentru o admirabilă pledoarie în favoarea existenţei răspunderii contractuale, a  elementelor care o diferenţiază de răspunderea extracontractuală dar şi cu privire la viitorul acestei departajări a se vedea, G. Viney, Introduction à la responsabilité, ediţia a 3-a, L.G.D.J., Paris, 2008, nr. 161- nr. 245, p. 396- 669.

[4] Ph. le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats, 2008-2009, ediţia a 7-a, Dalloz, Paris, 2008, nr. 801- 812, p. 805-813 şi bibliografia indicată; Ph. Rémy, La „responsabilité contractuelle": histoire d' un faux concept, R.T.D. civ. 1997, p. 323., Ph. Rémy,- Corlay, Exécution et réparation: deux concepts?, Revue de contrats, 2005, p. 13 şi urm., E. Savaux, La fin de la responsabilité contractuelle, în R.T.D. civ., 1999, p. 121

[5] G. Viney, P. Jourdain, Traité de droit civil. Les effets de la responsabilité, sous direction  J. Ghestin, ediţia a 2-a, L.G.D.J., Paris, 2001, nr. 335; V. David, Les intérêts de sommes d′argent, these, L.G.D.J., Paris, 2005, nr. 99; J. Ortscheidt, La réparation du dommage dans l′arbitrage commercial international, these, Dalloz, Paris, 2001,  nr. 497

[6] În legătură cu excepţia „materia  comercială" că prin dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, „Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor„. Textul conferă creditorului unei sume de bani dreptul la obţinerea unor daune-interese suplimentare faţă de dobânda legală moratorie. Dar nu conferă dreptul la repararea integrală a prejudiciului ci numai la acoperirea unei alte părţi din prejudiciu şi anume  cel corespunzător „cheltuielilor făcute pentru recuperarea  sumelor".

[7] G. Viney, P. Jourdain, op.cit., nr. 334, p. 599

[8]  F. Gréau, op. cit., nr. 134, p. 144.

[9] Ibidem.

[10] V. David,  op. cit.,  nr. 34, p. 61.

[11] J. Ortscheidt, op. cit., nr. 511.

[12] F. Gréau, op. cit., nr. 136, p. 147.

[13] În acest sens, în legislaţia franceză este edificator art. 1153-4 C.civ. francez care prevede posibilitatea creditorului unei sume de bani de a obţine în afară de dobânda legală şi daune-interese pentru acoperirea prejudiciului suplimentar, „independent de întârzierea la plată".

[14] Ph. Le Tourneau , op. cit., nr. 1304, 1305, p. 408.

[15] F. Gréau, op. cit., nr. 135, p. 146.

[16] M.-E. Roujou de Boubée, Essai sur la notion de réparation, thèse, L.G.D.J, 1974, p. 70-71.

« Back