Numărul 1 / 2010

 

RECENZII

 

 

 

Tamás Notári: Studia Iuridico-philologica I. Studies in classical and medieval philology and legal history, Hungarian Polis Studies 14., Debrecen 2007, 313 p.

 

Culegerea de studii a lui Tamás Notári, conferenţiar la Universitatea „Károli Gáspár" din Budapesta, a fost publicată în anul 2007. Selecţia cuprinde un număr de douăsprezece lucrări, publicate anterior pe parcursul a zece ani, ce nu sunt uşor accesibile în format individual, permiţând studierea lor împreună şi, astfel, familiarizarea cu munca şi preocupările autorului. Volumul prezintă lucrările într-o succesiune cronologică, un număr de opt tratând problemele dreptului roman şi ale filologiei clasice, o altă  unitate tematică cuprinzând patru studii asupra chestiunilor medievale.

1)The Scales as the Symbol of Justice in the Iliad[1]. Idiomul balanţei justiţiei este binecunoscut şi larg utilizat, justiţia putând fi frecvent văzută cu balanţe în mâna ei, în diferite reprezentări.  Balanţa, ca simbol al justiţiei şi al administrării justiţiei, apare în numeroase lucrări din literatura greacă. În „Iliada", poate fi remarcată o scenă prezentată  în context, care, astfel, se pretează la o analiză mai profundă, în care Zeus împarte dreptatea eroilor, utilizând balanţa. Studiul clarifică mai întâi conceptul de lege şi justiţie, aşa cum acestea apar în epopeea homerică, pentru ca apoi, printr-o analiză structurală şi comparativă a unor pasaje din cea mai importantă scenă, reprezentând partea decisivă a luptei dintre Ahile şi Hector, să facă unele remarci asupra originii şi înţelesului conceptului de balanţă a justiţiei.

 

2) Materialul intitulat Hesiod und die Anfänge der Rechtsphilosophie[2]pune în lumină câteva concepte utile pentru istoria dreptului şi analiza filosofică, folosind extracte din „Theogonia" şi „Erga kai hemerai", principalele lucrări ale lui Hesiod, ce a trăit la turnura secolelor VIII şi VII Î.Hr.. Cea mai valoroasă parte a studiului îl reprezintă examinarea prezenţei şi rolului conceptului de dike în epopeea homerică şi în „Erga" lui Hesiod, acest concept fiind unul dintre cele mai interesante ale istoriei antice a dreptului.

3) Numen[3] and Numinousity[4] - On Some Aspects of the Roman Concept of Authority[5]. Lucrarea analizează variate aspecte ale numen-lui, unul dintre cele mai importante fenomene ale religiei romane şi etimologia lui, instituţia thriumphus-ului, un fenomen ce pare să fie relevant din acest punct de vedere şi funcţia lui flamen Dialis, unul dintre cele mai „numinoase" fenomene ale religiei romane, iar apoi conceptul de numen Augusti, ce încorporează aceste elemente ale sferei religioase în legitimarea a puterii. Studiul lui Notári analizează cu o exemplară rigurozitate aspectele religioase, politice şi de drept public ale conceptului roman de autoritate, separând în mod foarte clar conceptele fundamentale referitoare la subiect, dar care adesea cauzează dificultăţi în interpretare, cum sunt acelea de auctoritas, numen, genius and imperium.

 

4) Summum ius summa iniuria - The Historical Background of a Legal Maxim[6]. Cicero a citat acest proverbium, larg răspândit încă de la începutul Republicii, ce a rămas în uz în aceeaşi formulare până azi, summum ius summa iniuria[7], însemnând că o aplicare strictă a legii conduce la cea mai mare injustiţie. În această lucrare, Notári aduce adagiul latin în atenţia noastră din perspectiva logicii juridice, ca mijloc al interpretării legii, trecând în revistă prezenţa lui în surse literare antice, respectiv în lucrările lui Terence, Columella, iar apoi la Cicero. În această ultimă formulare, sensul maximei devine cel mai clar cristalizat, semnificând o practică legală excesivă, de rea credinţă în cursul interpretatio iuris, ce denaturează sensul ei, într-un scop voit, întorcând litera legii împotriva spiritului ei. Aforismul celsian ius est ars boni et aequi formulează unul dintre cele mai generale şi cuprinzătoare principii de bază ale interpretării legii, destinat să ofere protecţie împotriva unui prea strict interpretat şi aplicat summum ius. Deşi juriştii nu au definit niciodată foarte clar sensul noţiunii de aequitas, aceasta a devenit un foarte important mijloc al avansării dreptului, în calitatea ei de concept izvorând din interacţiunea dintre jurisprudenţă şi elocinţă. Prezentând pasaje relevante din Adagia lui Erasmus de Rotterdam ca exemple tipice ale persistenţei paroemia-ei summum ius summa iniuria, articolul ilustrează modul în care un proverb se transformă într-o regula iuris - separat de aplicarea sa directă - devenind parte integrantă a fondului de cunoştinţe juridice actuale.

 

5) Die Lanze als Macht- und Eigentumssymbol im antiken Rom.[8]Această lucrare lămureşte rolul pe care îl joacă hasta în ceremonia intitulată legis actio sacramento in rem. În Roma antică, hasta a fost arma cu care, în cursul unei lupte, se puteau obţine pradă de război, recunoaştere şi prin aceasta putere, nefiind de mirare că, în scurt timp, a devenit simbolul puterii. Aceasta rezultă şi din definiţia dată de Verrius Festus: „hasta summa armorum et imperii est", iar referirea la imperium, în special în legătură cu lancea, reaminteşte unul din caracterele sale religioase, aparţinând sferei sacrului. Nu este o întâmplare faptul că expresia subhastatio semnifica vânzarea bunurilor inamice, în special a prizonierilor, obţinuţi în urma unei lupte armate cu inamicul, mai târziu  dobândind sensul de vânzare în general.

 

6) Remarks on the Origin of the legis actio sacramento in rem[9], subiect ce a rămas unul dintre cele mai dezbătute în literaturia de specialitate. Studiul lui Notári pune în lumină mai multe aspecte ale ceremoniei. Caracterul sacru al procedurii legis actio este dovedit de adeziunea aproape nevrotică la cuvintele ce trebuiau rostite, acelaşi fenomen fiind exemplificat în descrierea lui Plinius despre dedicatio adus Templului lui Ops Opifera. Urme ale răzbunării private şi acţiunilor arbitrare se regăsesc în originea termenului vindicatio, precum şi de băţul folosit în procedură în locul lăncii. Mai mult decât atât, Gaius, de asemenea, explică aceasta prin faptul că romanii considerau ca fiind cu adevărat ale lor bunurile luate de la inamic, adică obţinute prin luptă. Structura lui ius fetiale,  ce reglementalegea războiului şi păcii în epoca veche, un exemplu tipic de întrepătrundere  a elementelor paşnice şi războinice, precum şi rerum repetio, la fel ca şi clarigatio, prezintă o remarcabilă asemănare cu legis actio sacramento in rem.

 

7) Remarques sur le ius vitae necisque et le ius exponendi[10]. Ius vitae ac necis, autoritatea penală a lui pater familias asupra copiilor săi adulţi in potestate, a rămas în fiinţă până în sec. al IV-lea Î.Hr. Această conferea tatălui dreptul de a-şi ucide propriul copil, dar exerciţiul acestui drept era restricţionat şi păstrat în anumite limite. Deci, pater familias trebuia să conducă procedura numită iudicium domesticum, când consilium necessariorum examina cauza şi acorda pârâtului posibilitatea de a răspunde acuzaţiilor (cognita et audita causa). În cazul în care crima părea să merite pedeapsa capitală (iusta causa), consilium-ul lua decizia asupra vinovăţiei cu majoritate de voturi. Verdictul era obligatoriu pentru pater familias. Ius exponendi, puterea lui pater familias de  a-şi expune copilul, a rămas în fiinţă până în anul 374 Î.Hr. Existau două motive pentru care un nou născut putea fi expus. Unul dintre aceste motive avea o motivaţie religioasă - procuratio prodigii - şi nu putea fi clar distins de uciderea unui nou născut. În celălalt caz, pater familias îşi expunea copilul pentru că nu voia să-l crească, însă nu intenţiona să-l ucidă. El conta pe faptul că cineva va găsi copilul şi-l va adopta. Dacă intervenea această din urmă situaţie, se ridica problema legală referitoare la status libertatis a copilului. Reglementarea privitoare la status a fost foarte diferită în cursul secolelor, până când împăratul Iustinian a garantat libertatea aproape oricărui copil expus şi adoptat.

 

8) Comments on Bishop Virgil's Activity in Bavaria[11]. Virgil, episcopul de origine irlandeză al Salzburgului (749-784), a deschis un nou capitol în istoria episcopatului său. El a compilat lucrările istoriografice anterioare referitoare la oraşul Salzburg: Gesta sancti Hrodberti confessoris, Libellus Virgilii şi Liber confraternitatum. Tot el a construit Catedrala Rupert, ce a fost terminată în anul 774 şi a extins drepturile episcopiei şi ale Mănăstirii Sf. Petru din Salzburg. Această lucrare tratează trei aspecte ale activităţii lui Virgil, stareţ şi episcop de Salzburg, şi anume: conflictul dintre acesta şi Bonifacius, determinarea datei numirii acestuia în funcţie şi disputele pentru bunurile şi drepturile Mănăstirii Sf. Petru şi ale Episcopiei Salzburgului, ce au fost consemnate de Virgil în Libellus Virgilii.

 

9) Tasilo III's Dethronement - Remarks on an Early-Medieval Show Trial[12]. Crearea de către Carol cel Mare a unui imperiu unificat a cerut un număr mare de victime, unul dintre acestea fiind Tasilo al III-lea, ultimul duce al dinastiei Agilolfingilor, dinastie ce a condus Bavaria timp de două secole. Monarhul franc l-a detronat nu doar înfruntându-l într-un război sângeros, ci şi printr-un proces judecat în anul 788. Acuzaţia principală adusă lui Tasilo a fost infidelitas, adică lipsă de loialitate faţă de senior, respectiv harisliz -părăsirea armatei regale fără permisiune (dezertare din armata regală), deşi aceasta din urmă s-a întâmplat cu un sfert de secol înaintea procesului. Lucrarea îşi propune să aducă lumină asupra bazei legale a acestui caz relativ opac, prin conturarea contextului istoric în care a avut loc. Notári examinează mai întâi  domnia lui Tasilo şi contextul istoric în care a avut loc procesul, iar apoi investighează conflictul franco-bavarez şi sacramenta fidelitatis al lui Tasilo. În final, după ce aduce în atenţie lămureşte conceptele de infidelitas şi harisliz, autorul analizează procesul în sine.

 

10) The Trial of Methodius in the Mirror of the Conversio Bagoariorum et Carantanorum[13]. Acest studiu tratează activitatea lui Methodius, cunoscut ca apostol al slavilor şi conflictul său cu Arhiepiscopia Salzburgului şi cu episcopii săi diocezani. La Conciliul din Regensburg, ce a avut loc în anul 870, cu participarea lui Ludovic Germanul, Adalwin, arhiepiscopul Salzburgului şi episcopii săi au adoptat o hotărâre cu privire la Methodius, un misionar din Bizanţ, iar apoi legat papal şi arhiepiscop al Sirmiumului, deoarece ei au considerat că, prin activitatea sa de misionariat desfăşurată în Pannonia, Methodius a încălcat jurisdicţia Salzburgului, exercitată asupra acestui teritoriu timp de 75 de ani, iar, după aceasta, l-au ţinut în captivitate timp de doi ani şi jumătate. Nu poate fi clarificat dacă acest proces, referitor la Conversio Bagoariorum et Carantanorum a fost conceput ca un act de acuzare sau pentru a legitima procesul ulterior. Autorul subliniază mai întâi contextul istoric în care s-a desfăşurat conflictul dintre Methodius şi episcopii Bavariei, schiţând procesul creştinării Carintiei, Avariei şi Bulgariei. Apoi, lucrarea investighează activitatea lui Methodius în Pannonia şi Moravia şi raţiunile procesului ţinut la Regensburg, ce a dus la ruşinoasa captivitate a lui Methodius.

 

11) Die Geschichte des Ingo bei Enea Silvio Piccolomini[14]. Studiul descrie contextul istoriei lui Ingo în lucrarea lui Enea Silvio Piccolomini, De Europa. Piccolomini, mai târziu devenit Papa Pius al II-lea (1458-1464), asemenea lui Iohannes Victoriensis,  a interpretat greşit descrierea misiunii din Carintia în Conversio Bagoariorum et Carantanorum. Notári analizează procesul ce a dus la „crearea" ducelui carintian Ingo.

 

12) Portrait zweier ungarischer Mediävisten, Gyula Kristó und Samu Szádeczky Kardoss[15]. Ultima lucrare din volum, un studiu ce ridică un monument în memoria scolasticilor de renume internaţional Samu Szádeczky Kardoss şi Gyula Kristó, este un valoros tribut adus  de fostul student Tamás Notári maeştrilor săi, nu doar prin acest obituar, ci, probabil, prin cuprinsul întregului volum.

 

Culegerea de studii a d-lui. Notári reflectă erudiţie şi pasiune pentru problemele de istorie şi filologie juridică. Lectura materialelor cuprinse în aceasta nu poate fi decât utilă cititorului.

 

Mircea Dan BOB

Andrea CHIS

 

 

 

[1] Balanţa ca simbol al justiţiei în Iliada, Notári op. cit. p. 9-20.

[2] Hesiod şi începuturile filosofiei dreptului, Notári op. cit. p. 21-44.

[3] Cuvânt de origine latină, semnificând un spirit sau putere divină ce veghează asupra unui loc. A se vedea „Oxford Dictionary and Thesaurus" Edited by Maurice Waite, Oxford University Press, Second edition 2007, p. 705.

[4] Cuvânt de origine latină, provenind din cuvântul latin numen, semnificând ceva cu un puternic caracter religios sau spiritual. Ibidem.

[5] Numen şi numinousity - despre anumite aspecte ale conceptului roman de autoritate. Notári op. cit.,  p. 45-74.

[6] Summum ius summa iniuria - explicaţia unui adagiu legal din perspectivă istorică. Notári op. cit., p. 75-96.

[7] Cicero, De officiis 1, 33.

[8] Lancea ca simbol al puterii şi al proprietăţii în Roma antică. Notári, op. cit., p. 97-128.

[9] Remarci asupra lui „legis actio sacramento in rem". Notári, op. cit., p. 129-152.

[10] Remarci asupra  „ius vitae necisque" şi „ius exponendi". Notári, op. cit., p. 153-178.

[11] Comentarii referitoare la activitatea episcopului Virgil în Bavaria. Notári, op. cit., p. 192-202.

[12] Detronarea lui Tasilo al III-lea - remarci asupra procesului spectacol din Evul Mediu timpuriu. Notári, op. cit., p. 203-232.

[13] Procesul lui Methodius reflectat în Conversio Bagoariorum et Carantanorum. Notári, op. cit., p. 233-282.

[14] Povestea lui Ingo de Enea Silvio Piccolomini.. Notári, op. cit., p. 283-304.

[15] Portretul a doi medievalişti maghiari, Gyula Kristó şi Samu Szádeczky Kardoss. Notári, op. cit., p. 305-313.

 

« Back