Numărul 2 / 2007

***La création du droit par le juge, in « Archives de la philosophie du droit » (50) 2006 Dalloz, Paris 2007, 474 p.

Un fenomen puternic resimţit de codurile civile europene încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost acela al învechirii. S-a început să se vorbească în doctrina franceză, spre exemplu, de „revolta faptelor împotriva codurilor"; instanţele s-au văzut constrânse să statueze în materii nereglementate în cod sau dispunând de reglementări depăşite; profesorul Henri Capitant a argumentat în sensul considerării jurisprudenţei ca izvor de drept, spre a compensa lipsa de revizuire a codurilor; François Gény a putut să pună bazele teoretice ale metodei de interpretare liberă, care mai târziu a dat în Germania „şcoala dreptului liber". În a doua jumătate a secolului XX, la acest fenomen s-a adăugat comunicarea şi comparaţia tot mai frecventă cu sistemul de common law, unde precedentul judiciar este la loc de cinste în ierarhia izvoarelor dreptului.

În acest sens a apărut, în colecţia „Archives de la philosophie du droit", un volum reunind sub titlul „La création du droit par le juge" comunicările prezentate în zilele de 25-26 ianuarie 2006, cu ocazia unui colocviu organizat de către Academia de Ştiinţe morale şi politice, Universitatea Paris XIII, Centrul de cercetări în teoria generală a dreptului şi Asociaţia franceză de filosofie a dreptului.

Coordonatorul lucrărilor şi al volumului a fost dl. Guy Canivet. Fost prim preşedinte al Curţii de Casaţie franceze, s-a preocupat constant în ultimii ani de poziţia şi rolul judecătorului, respectiv al practicii judiciare în dreptul actual. Comunicarea domniei sale încearcă să stabilească dacă rolul jurisprudenţei este unul pur interpretativ sau unul creator de drept. În căutarea unei concluzii realiste, autorul optează pentru complemetaritatea dintre activitatea legiuitorului şi cea a judecătorului, acordându-se însă primului, în mod natural şi democratic, ultimul cuvânt[1].

Restul comunicărilor sunt grupate pe secţiuni tematice.

O primă secţiune este dedicată Teoriei generale a creării dreptului de către judecător. Dl. Pierre Avril, profesor consultant la Universitatea Paris II observă cum uneori Consiliul Constituţional nu se limitează să gireze aplicarea dispoziţiilor constituţionale, ci le adaugă exigenţe suplimentare. Retuşurile astfel aduse au însă portanţă limitată[2].

Funcţiile sociale ale legislatorului (Parlamentul) şi judecătorului cunosc o mutaţie, pe fondul activităţii creatoare desfăşurată în cadrul controlului de convenţionalitate în aplicarea dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului. Implicaţiile schimbării sunt analizate de către dl. Bertrand Mathieu, în studiul intitulat Les rôles du juge et du législateur dans la détermination de l'intérêt général[3].

Util pentru comparaţia cu situaţia din România ni s-a părut materialul d-nei. Pascale Deumier asupra manierei de redactare a deciziilor Curţii de Casaţie. Rolul unificator de practică al celei mai înalte instanţe şi puterea creatoare a judecătorilor acesteia nu se pot realiza complet câtă vreme hotărârile Casaţiei sunt lapidar întocmite: lipsesc precedentele, opiniile separate, controversele din literatura de specialitate, datele economice şi sociale ce încadrează litigiul etc.[4]

Profesorul Xavier Lagarde caută o soluţie la dezbaterile aprinse ce au loc în Franţa asupra schimbărilor de jurisprudenţă. Deşi atare schimbări sunt generatoare de insecuritate juridică, autorul nu este de părere că puterea pretoriană a judecătorilor ar trebui limitată. Dimpotrivă, este un rău necesar, care - în tăcerea Curţii de Casaţie - poate umple lacunele şi corecta gafele legislaţiei[5].

Secţiunea a doua urmăreşte rolul creator de drept al instanţelor franceze pe exemplul concret al unor ramuri ale dreptului: succesiuni, dreptul muncii, dreptul afacerilor şi în domeniul fiscal.

Cea de-a treia secţiune iese din perimetrul dreptului intern, pentru a fi dedicată analizei activităţii inovatoare a instanţelor externe Franţei şi a celor internaţionale.

Jurisprudenţa Curţii de justiţie a Comunităţilor Europene este încă prea puţin studiată. Dl. Cyril Nourissat ne atrage atenţia asupra practicii instanţei menţionate în domeniul dreptului privat. Metoda teleologică de interpretare şi dialogul întreţinut cu judecătorul naţional au făcut din Curte o instanţă capabilă să influenţeze evoluţia substanţei dreptului privat al statelor membre şi ierarhia izvoarelor sale. Autorul studiază tocmai factorii ce produc efectele pomenite[6].

Dl. profesor Jacques Foyer analizează modurile de acţiune succesive ale jurisprudenţei de drept internaţional privat: creatoare de drept până la jumătatea secolului trecut, a preluat un rol de adaptare a unor reguli pe care nu le-a creat. Ultima ipostază nu îi răpeşte însă posibilităţile inovatoare[7].

Un material succint şi pragmatic este cel al d-nei. profesor Élisabeth Zoller. Teza principală este că şcoala filosofică americană a realismului juridic a eşuat în principala sa teză: forţa creatoare a jurisprudenţei Curţii Supreme a SUA, aspect ce nu se mai verifică în practica constantă a instanţei menţionate[8].

După atâtea materiale ce se străduie să identifice diversele avataruri ale rolului creator jucat de judecător (sau pe care ar trebui să-l joace acesta), urmează replica scurtă şi tăios argumentată a d-lui. profesor François Terré: „Un juge créateur de droit? Non merci!"[9]. Autorul analizează diversele aspecte ale materialelor din cuprinsul volumului, aducând motive împotriva rolului creator al jurisprudenţei.

Volumul este urmat de un Dosar Michel Villey, cuprinzând patru studii întocmite de membri ai Societăţii prietenilor filosofului menţionat, şi de rubrica obişnuită de recenzii ale lucrărilor de istoria filosofiei dreptului, respectiv de teoria şi filosofia dreptului.

dr. Mircea-Dan BOB

[1] Activisme judiciaire et prudence interprétative. Introduction générale, pp. 7-32.

[2] La jurisprudence institutionnelle du Conseil constitutionnel est-elle créatrice de droit?, pp. 33-39.

[3] Pp. 41-48.

[4] Création du droit et redaction des arrêt par la Cour de Cassation, pp. 49-76.

[5] Brèves réflexions sur les revirements pour l'avenir, pp. 77-88.

[6] La jurisprudence de la Cour de justice des Communautés euopéennes: un regard privatiste à partir de l'actualité, pp. 245-259.

[7] La jurisprudence en droit international privé entre creation et adaptation de la règle de droit, pp. 261-276.

[8] La Cour Suprême des États-Unis entre creation et destruction du droit, pp. 277-287.

[9] Pp. 305-311.

« Back