Numărul 2 / 2007
CONGRESUL ANUAL AL ASOCIAŢIEI „HENRI CAPITANT" A PRIETENILOR CULTURII JURIDICE FRANCEZE
Journées colombiennes - „Le consommateur"
Bogotá şi Cartagena, 24-28 septembrie 2007
Zilele internaţionale ale Asociaţiei Capitant sunt un prilej remarcabil de a întâlni specialişti de primă mână şi de a participa la discuţii de specialitate pe teme de mare interes. Reuniunea din acest an s-a desfăşurat în Columbia, fiind găzduită de extrem de activul grup columbian al Asociaţiei, condus de dl. profesor Fernando Hinestrosa, rectorul Universităţii Externado din Bogotá.
Alegerea temei a fost determinată de avântul luat, la nivel internaţional, de preocupările de a contura legislativ şi doctrinar statutul consumatorului. Începutul în materie a fost pus de iniţiativa preşedintelui american Kennedy, care a stimulat inventarea unui concept ce să tempereze capitalismul sălbatic al mijlocului de secol XX şi să opună astfel un contraargument criticilor venite dinspre ţările de orientare comunistă. Ideea a trecut ceva mai târziu oceanul şi a devenit subiect tot mai frecvent de discuţie în sistemele juridice europene.
Tema centrală a fost dezbătută, conform tradiţiei, pe patru subteme separate, constituite în rapoarte prezentate de reprezentanţii ţărilor participante. Grupul român a răspuns la două dintre chestionare: „Contractele consumatorului" (raportor: dl. Paul Vasilescu) şi „Securitatea consumatorului" (raportor: d-ra. Juanita Goicovici). Celelalte două teme dezbătute la congres au fost: „Consumatorul şi serviciile publice", respectiv „Consumatorul şi procesul". Grupul român a fost reprezentat de secretarul general, dl. Mircea Bob.
Raportul de sinteză a fost întocmit şi prezentat de dl. profesor Laurent Aynès, de la Universitatea Paris II „Panthéon-Assas". Vorbitorul a surprins maniera ezitantă în care s-a avansat în dreptul consumatorului, erorile şi scăpările legislative, lipsa de receptivitate a unora dintre sistemele juridice, lipsa de voinţă politică de a reglementa - susţinută uneori de presiunea companiilor transnaţionale, exagerările care au condus în multe ţări la tratarea consumatorului la nivelul unui retardat etc. Toate aceste dificultăţi nu sunt de natură a descuraja; ele sunt avatarurile unei ramuri de drept în formare, care nu şi-a conturat încă precis statutul şi poziţia.
Congresul viitor se va desfăşura în Louisiana (SUA), între 19 şi 23 mai 2008. Fosta posesiune napoleoniană va aniversa două sute de ani de la introducerea Codului civil francez, ocazie cu care va fixa drept subiect general de dezbatere „Droits et cultures". Gazda anului 2008 va fi Elveţia, având ca temă „Droit et santé". Şedinţa preşedinţilor şi secretarilor generali, cu care s-a încheiat congresul, a confirmat că ediţia din 2010 se va desfăşura în România, având ca temă domeniul succesiunilor.
Mircea-Dan BOB
« Back