Numărul 2 / 2007

 

 

SCURTE CONSIDERAŢII LEGATE DE APORTURILE ÎN NATURĂ LA CAPITALUL SOCIAL

Monica IONAŞ-SĂLĂGEAN*

 

 

Résumé: Brèves considérations sur les apports en nature au capital social. L'article ci-dessous offre une analyse doctrinaire sur la notion du capital social de la société commerciale, sur la façon de mise en évidence de celui-ci dans la comptabilité et sur la corrélation entre la capital social et les biens constitués en apports par les associées. Les considérants exposés mettent en valeur de manière critique la pratique existante dans la matière, en conformité avec laquelle le régime juridique attribué aux biens acquis par la société au titre d'apport au capital social ne peut pas subir de modifications sans une préalable « intervention » dans l'acte constitutif, à savoir « le remplacement » de ceux-ci en capital. Afin de pouvoir la combattre, nous avons procédé à l'analyse de la notion de capital social dans son expression juridique et économique, qui impose la séparation des apports dont il se constitue de leur relevance physique, matérielle, en faveur de celle strictement en termes de valeur, la seule ayant de l'importance et qui quantifie la dette que la société a envers ses propres associés, échéante le jour de la dissolution et liquidation de ladite, inconsidérément des causes réglementées par la loi. Tout en comprenant de cette manière la signification des apports au capital, il devient évident que tant que la valeur totale du capital trouve une correspondance dans le patrimoine de la société, on peut considérer comme accomplie la condition de la loi portant sur l'obligation de maintenir intact le capital social, inconsidérément du fait que les biens apportés se trouvent ou non dans le patrimoine ou qu'ils aient été amortis ou non.

 

 

1. Într-o formulă consacrată în literatura juridică de specialitate, capitalul societăţii comerciale constituie suma aporturilor asociaţilor[1]. Această definiţie succintă s-a impregnat atât de puternic în percepţia unor practicieni ai dreptului încât aceştia, ignorând că, în primul rând, capitalul este o reprezentare abstractă, o valoare înscrisă în situaţiile financiare, consideră că această noţiune este structurată pe diversele categorii de bunuri prin vărsământul cărora s-a constituit valoarea capitalului; cu alte cuvinte, în această reprezentare, capitalul este constituit din şi încorporează bunurile pe care asociaţii le-au transmis societăţii cu titlu de aport la capital.

Pentru a deconstrui o asemenea percepţie, cu consecinţe practice negative în efectuarea şi înregistrarea unor modificări ale capitalului societăţii comerciale, am considerat că pot prezenta un interes nu numai doctrinar, unele consideraţii privind natura capitalului societăţii comerciale, modul lui de evidenţiere contabilă şi corelaţia dintre capitalul social şi bunurile aportate de asociaţi.

 

2. Aportarea de bunuri la capitalul social reprezintă una din sursele de formare sau majorare a capitalului frecvent utilizate în cazul oricăreia din formele juridice de societate. Îndeplinind condiţia de a fi evaluabile din punct de vedere economic (art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, denumită în continuare LSC), bunurile aportate identifică una din sursele facultative care compun valoarea capitalului social la constituirea societăţii, sau ulterior, la majorarea acestuia. Spre deosebire de aporturile în numerar, obligatorii pentru fiecare tip de societate, aporturile în natură reprezintă doar o opţiune la îndemâna asociaţilor/acţionarilor.

Indiferent când survine, vărsarea efectivă a aportului se materializează prin „transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare" (art. 16 alin. (2) LSC). Aporturile în natură aparţin, asemeni aporturilor în numerar, categoriei surselor externe de majorare a capitalului social si reprezintă, deci, o finanţare exterioară a societăţii[2]. Evident, pot fi aportate doar bunuri înscrise în circuitul civil şi asupra cărora asociatul/acţionarul care le aportează deţine un drept de proprietate necesar a fi dovedit cu actele corespunzătoare, atât la constituirea societăţii (art. 36 lit. d) LSC), cât şi ulterior, cu prilejul majorării capitalului social (când vor fi respectate dispoziţiile reglementate pentru constituirea societăţii, respectiv cele ale art. 21 alin. (1) LSC - aplicabil societăţilor pe acţiuni sau cele ale art. 221 LSC - aplicabil societăţilor cu răspundere limitată.)

În examinarea succintă a dispoziţiilor legale aplicabile aporturilor in natură ca sursă a capitalului social, ar mai trebui spus că determinarea valorii bunurilor aportate se face prin acordul asociaţilor, în cazul societăţilor de persoane şi a celei cu răspundere limitată (indiferent dacă aportul în natură este adus la constituire sau cu prilejul majorării capitalului social) şi prin expertiză de specialitate, în cazul societăţilor de capitaluri (art. 38 alin. (1) LSC) şi a celei cu răspundere limitată cu unic asociat (art. 13 alin. (3) LSC), expertul urmând a fi desemnat, la cerere, de judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului.

 

3. Esenţială, în analiza pe care încercăm să o facem, este regula in conformitate cu care bunurile aportate la capitalul social ies din proprietatea asociatului/acţionarului care le-a constituit cu titlu de aport şi devin proprietatea societăţii, cu data înregistrării acesteia în registrul comerţului, cu excepţia cazurilor în care, prin actul constitutiv se instituie norme derogatorii (art. 65 din LSC). Exemplul unei astfel de derogări îl poate oferi prevederea contractuală în conformitate cu care se aportează şi se cuantifică în valoarea capitalului social doar dreptul de folosinţă asupra bunului, nu dreptul de proprietate asupra acestuia ca şi cea potrivit căreia asociatul este îndreptăţit la restituirea în natură a bunului, la încetarea existenţei societăţii, cu condiţia ca acesta să nu fi fost valorificat, în prealabil, pentru satisfacerea unor interese sociale prioritare (de exemplu, plata creditorilor sociali).

Reflectarea în contabilitatea societăţii a efectului juridic de bază - dobândirea de către societate a proprietăţii asupra bunurilor aportate - se realizează prin înregistrarea acestora în conturile corespunzătoare activului social al societăţii, (asemeni celorlalte bunuri dobândite ulterior constituirii, ca rezultat al activităţii desfăşurate de societate) şi, concomitent, prin înscrierea în contul de capital, cont corespunzător pasivului social, a valorii bunului aportat ca valoare a datoriei societăţii faţă de respectivul asociat, scadentă la dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Capitalul, constituindu-se ca sumă a aporturilor asociaţilor, la constituirea societăţii comerciale sau pe parcursul existenţei acesteia, nu este un constituit dintr-un cumul de bunuri, ci reprezintă o expresie valorică a acestora. În alţi termeni, fondatorii subscriu ca aport la capital o valoare, dar vărsământul acestei valori se realizează atât în numerar cât şi în natură. În acest din urmă caz, ceea ce se transmite societăţii comerciale este un aport în drepturi asupra bunurilor care se predau efectiv societăţii. Astfel se explică înregistrarea bunurilor aportate ca elemente de activ, cu existenţă concretă, în timp ce valoarea lui este reprezentată ca o datorie a societăţii faţă de asociaţi/acţionari.

Dealtfel, întreaga valoare a capitalului social, (indiferent de sursele din care provine valoarea lui sau de elementele prin care a fost vărsat), îşi găseşte expresia contabilă în conturile de pasiv, exprimând datoria societăţii faţă de proprii asociaţi. Societatea, prin organele sale, este obligată să vegheze asupra menţinerii valorii capitalului social pe toată durata sa de existenţă, el reprezentând o componentă fixă a patrimoniului social variabil, supus fluctuaţiilor datorate activităţii societăţii.

 

4. Dacă patrimoniul, în general, îndeplineşte funcţia de gaj general al creditorilor societăţii, această funcţie devine şi mai pregnantă în cazul capitalului social, creditorii societăţii având garanţia că pot conta, pentru satisfacerea creanţelor lor, dacă nu pe un patrimoniu consistent, cel puţin pe valoarea capitalului social. Ca efect al acestei funcţii societare, modificarea capitalului social este realizabilă numai cu respectarea formalităţilor legale expres şi riguros reglementate, în cadrul cărora interesele creditorilor sunt eficient protejate.

În acest context, rezultă că bunurile dobândite de societate ca rezultat al aportării lor de către asociaţi la capitalul social al acesteia, devenind proprietatea societăţii, nu vor mai putea fi urmărite de creditorii personali ai respectivilor asociaţi. În practica notarială mai veche şi în cea prilejuită de înregistrarea unor menţiuni în registrul comerţului, s-a născut, însă, întrebarea: vor putea fi aceste bunuri aportate la capitalul social să fie grevate sau înstrăinate de societate, atât timp cât valoarea lor este cuantificată în valoarea capitalului său social?

Practica menţionată mai sus a răspuns, adesea, la cea de-a doua întrebare, cu soluţii în aplicarea cărora termeni ca „înlocuirea bunurilor aportate la capital cu aport în numerar", sau „scoaterea", „retragerea", „restituirea" bunurilor din capitalul social, îşi găsesc consacrarea.

Nu de puţine ori, în practică, unii jurişti sau contabili s-au opus reducerii capitalului social fără a menţiona, ca o „consecinţă" a reducerii, eliminarea din capitalul social a unor bunuri aportate de asociaţi, pe care aceşti practicieni le vedeau „încorporate" acestei noţiuni; tot astfel, s-au înregistrat opoziţii faţă de înstrăinarea unor bunuri, iniţial aduse ca aport la capitalul social, cu „motivarea" că înstrăinarea acestora conduce automat la diminuarea valorii capitalului social şi trebuie realizată şi reducerea corespunzătoare a acestuia. Evident, astfel de poziţii nu au un suport în textul legii sau o fundamentare în reprezentarea contabilă a capitalului social.

Dimpotrivă, apreciem, că ele fac proba unei incorecte perceperi a naturii şi semnificaţiei juridice şi contabile a noţiunii de „capital social". Argumentele în susţinerea afirmaţiei noastre provin deopotrivă din cele două domenii invocate mai sus: materia juridică şi cea economică sau contabilă.

 

5. Astfel, din moment ce, din punct de vedere juridic, capitalul social reflectă datoria societăţii faţă de asociaţi, datorie scadentă la lichidarea societăţii şi înregistrată, ca atare, din punct de vedere contabil, in conturile de pasiv ale societăţii, plata acestei datorii trebuie garantată cu existenţa unei valori identice, înregistrată în conturile de activ, şi evidenţiată ca atare în situaţiile financiare (bilanţul contabil) ale societăţii. Dacă iniţial, la constituirea societăţii sau la majorarea capitalului, valoarea înregistrată în conturile de activ este acoperită prin valoarea bunurilor aportate de asociaţi, ulterior, nu mai are relevanţă, în această corespondenţă, dacă ea este asigurată de valoarea bunurilor efectiv aportate sau de orice alte elemente de activ dobândite de societate prin activitatea desfăşurată şi înregistrate ca atare în contabilitatea acesteia.

Ca atare, înstrăinarea bunurilor aduse ca aport la capital nu influenţează valoarea capitalului şi nu conduce la diminuarea acestuia, întrucât aceste bunuri nu sunt elemente componente ale capitalului ci doar „instrumente" prin care asociaţii şi-au îndeplinit obligaţia de a vărsă aportul subscris.

Valoarea aporturilor vărsate de asociaţi prin bunurile aportate, ca, dealtfel, şi valoarea celorlalte aporturi, trebuie menţinută nemodificată pe toată durata de existenţă a societăţii, dar ea se poate regăsi în orice elemente de activ înregistrate în contabilitatea acesteia, nu strict în valoarea bunului efectiv aportat. În caz contrar, ar însemna că, aplicând unitar regula, nu doar aporturile în natură ci şi cele în numerar ar trebui conservate, menţinute neatinse, pe toată durata de existenţă a societăţii, spre a respecta regula păstrării nemodificate a valorii capitalului social.

Or, se ştie că numerarul aportat este utilizat potrivit scopurilor şi obiectivelor societăţii, fără a favoriza astfel concluzia diminuării capitalului social, daca valoarea acestui numerar este regăsită în elementele de activ dobândite de societate. Constatarea rămâne valabilă şi pentru aporturile în natură. Nu există nici un temei juridic sau contabil care să impună conservarea şi indisponibilizarea acestora, ca argument al menţinerii valorii capitalului social.

Astfel, deşi valoarea bunurilor aportate de asociaţii se diminuează şi se consumă prin utilizare, valoarea subscrisă de ei la capital, ca expresie a fixităţii capitalului, rămâne aceeaşi, fiind acoperită, pe parcursul existenţei societăţii, prin alte elemente de activ patrimonial.

 

6. Dimpotrivă, a pretinde că valoarea acestor bunuri rămâne nemodificată în timp echivalează cu sfidarea regulilor amortizării (dacă bunul aportat este amortizabil), deşi legea care reprezintă sediul materiei amortizării[3] nu reglementează, (cum este, dealtfel, şi firesc), nici o excepţie în acest sens, aplicabilă bunurilor ce au fost dobândite de societate ca efect al aportării lor la capitalul social.

Care este şansa îndestulării efective a creditorilor din valoarea bunului aportat la capitalul social, după împlinirea duratei lui legale de amortizare şi când, din punct de vedere contabil valoarea lui este zero? In ce măsură natura sa juridică de aport la capitalul social, poate preveni şi proteja creditorii, în limita valorii cuantificate în capitalul social, după ce bunul respectiv a fost în totalitate amortizat? Evident, că funcţia de gaj general a capitalului nu se întemeiază pe valoarea bunurilor aportate de asociaţi ci pe valoarea acestuia, acoperită de elementele de activ prezente în patrimoniul societăţii, indiferent de sursa lor. Orice alte susţineri sunt artificiale şi complet străine de legile contabile, economice şi fizice, deopotrivă. Ca urmare, nici juridic ele nu pot primi aplicare.

Dimpotrivă, a pretinde că bunul îşi conservă valoarea avută la momentul aportării reprezintă nu doar o flagrantă sfidare a regulilor amortizării ci şi o ignorare a intereselor creditorilor, şi chiar ale asociaţilor societăţii, câtă vreme respectivele bunuri nu vor mai avea capacitatea de a acoperi vreo valoare economică reală. În aceste condiţii, interdicţia de a greva sau înstrăina bunul, motivată de natura sa juridică de aport la capitalul social nu este susţinută de argumente juridice şi nici contabile.

Nu existenţa fizică a bunului în patrimoniul societăţii garantează rămânerea nemodificată a valorii capitalului social. Câtă vreme suma încasată pe el, (cu condiţia de a nu fi mai mică decât valoarea înscrisă în capitalul social), sau alte elemente de activ din contabilitatea societăţii, acoperă valoarea capitalului social, societatea nu se va confrunta cu situaţia unei diminuări de capital.

Pe de altă parte, legea nu utilizează sintagma „structura capitalului social" pe care practica a consacrat-o şi a ridicat-o la rangul de normă imperativă, şi ca urmare, nu impune modificarea actului constitutiv ca efect al înstrăinării, amortizării etc., bunurilor aportate, cu excepţia cazurilor în care, urmare a uneia din aceste operaţiuni, valoarea activelor societăţii s-a diminuat sub limita valorii capitalului social. Menţinerea valorii capitalului social este garantată de menţinerea corespondenţei dintre valoarea înscrisa în contul de capital, ca element de pasiv, şi cea din conturile de activ ale societăţii. Este de datoria administratorilor societăţii să vegheze şi să asigure această perfecta corespondentă, orice abatere de la ea devenind cauza de convocare a adunării generale, ca organ competent să hotărască asupra soluţiilor ce se impun.

 

7. În consecinţă, condiţionarea înstrăinării de către societate a bunului dobândit cu titlu de aport la capitalul social de o prealabilă modificare a actului constitutiv, în sensul „înlocuirii" sau „scoaterii" respectivului bun din capitalul social, nu confirmă decât o practică străină de regulile contabile şi de natura juridică a capitalului social. În virtutea acestei practici, pe care o criticăm şi o respingem, amortizarea respectivului bun ar fi trebuit sa justifice o diminuare în mod corespunzător a capitalului social, după cum cheltuirea sumelor în numerar aportate, pentru consecvenţa regulii, ar fi trebuit să fie precedată de o modificare prealabilă a actului constitutiv cu privire la capitalul social.

În concluzie, ca element de pasiv în conturile societăţii, menţinerea sau modificarea valorii capitalului social nu este influenţată de starea fizică sau existenţa juridică a bunurilor subscrise cu titlu de aport. Nu existenţa fizică a acestor bunuri garantează menţinerea nemodificată a capitalului social. Ca urmare, pot fi înstrăinate, grevate de sarcini bunurile aport la capital, fără a fi necesară modificarea actelor constitutive ale societăţii, în sensul « înlocuirii » sau « retragerii » lor din capitalul social.

 

 

* Avocat, Baroul Cluj, monica@ccicj.ro.

[1] M. Cozian, A. Viandier, Droit des sociétés, cinquième édition, Litec, 1992, p. 99.

[2] A se vedea Ion Băcanu, Capitalul social al societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, pag.124-125; Ion Băcanu, Modificarea capitalului social al societăţilor comerciale, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1996, pag.55-57.

[3] A se vedea Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 242 din 1999.

 

« Back