Numărul 1 / 2007

Patrick Serlooten, Droit fiscal des affaires, 5-ème édition, Edit. „Dalloz", Paris, 2006, 710 pag.

Profesorul Patrick Serlooten - vicepreşedinte al Universităţii de Ştiinţe Sociale din Toulouse, Franţa - are ca domeniu predilect al preocupărilor sale fiscalitatea afacerilor. În prelegerile sale, susţinute la disciplinele „Drept fiscal al afacerilor" şi „Drept comercial", autorul lucrării pe care o vom recenza prezintă - la interferenţa celor două materii - numeroasele aspecte particulare ale fiscalităţii care grevează arealul afacerilor[1].

Fiscalitatea din ce în ce mai apăsătoare şi omniprezentă cere tuturor celor care activează/acţionează în sfera menţionată cunoştinţe precise şi cât mai complete în legătură cu obligaţiile fiscale ale societăţilor comerciale (sau ale altor entităţi colective implicate în lumea afacerilor) şi cu tratamentul fiscal al operaţiunilor derulate în domeniu. Având în vedere cele de mai sus, lucrarea vine în întâmpinarea posibililor lectori, adresându-se tuturor celor interesaţi sau doar curioşi să afle/să descifreze „tainele" fiscalităţii afacerilor afişate, risipite ori ascunse în cele mai diferite locuri: pe bulevarde (în prevederi generale, clar exprimate prin lege), pe străzi întortocheate (prin dispoziţii legale care - intenţionat sau nu - sunt eliptice ori în altfel insuficient de clare) sau, în fine, pe cărări mai mult sau mai puţin ascunse ori vizibile ( prin norme capcană sau - uneori - prin statuări diferite ale jurisprudenţei pronunţată în materie) !

Gândită şi concepută după o logică clară, lucrarea debutează cu o parte introductivă în care sunt prezentate izvoarele dreptului fiscal al afacerilor (reglementările fiscale propriu-zise, jurisprudenţa, doctrina administrativă, convenţiile internaţionale şi principiile generale de drept incidente în materie) şi cele mai importante aspecte privind gestiunea fiscală a întreprinderii (de la libertatea de gestiune - constând, într-o exprimare sintetică, în găsirea şi aplicarea soluţiilor de reducere a sarcinilor fiscale până la limita riscului potenţial decurgând din conducerea activităţii în condiţiile respective şi până la controlul gestiunii - al cărui rost este acela de a limita libertatea de gestiune la graniţa fraudei la lege). Apoi lucrarea este împărţită în patru părţi:

Prima parte tratează impozitarea profitului obţinut din activitatea întreprinderii individuale. Într-un titlu preliminar consacrat formei/modului în care se regăseşte întreprinderea individuală în dreptul fiscal se subliniază faptul că aceasta nu este considerată subiect de drept (debitor fiind întreprinzătorul, adică persoana fizică, care trebuie să plătească impozitul pe venit), în schimb se recunoaşte existenţa unui patrimoniu (denumit patrimoniu profesional) distinct de acela al întreprinzătorului; în funcţie de această distincţie se stabilesc obligaţiile fiscale fie în raport cu veniturile produse de bunurile din activul profesional, fie cu cele din patrimoniul personal al subiectului de drept debitor.

Impozitarea profitului întreprinderii ţine seamă de natura veniturilor realizate (ca beneficii industriale şi/sau comerciale) a căror determinare este supusă unor principii generale, precum: cel desprins din teoria bilanţului întreprinderii (potrivit căruia beneficiul impozabil se determină ca diferenţă între activul net de la deschiderea şi, respectiv, închiderea exerciţiului financiar), principiul anualităţii şi independenţei exerciţiilor financiare (conform căruia impozitul pe venit este datorat pentru beneficiile realizate pe parcursul unui an fiscal, obligaţia împărţirii timpului în ani fiscali conferind vigoare principiului independenţei exerciţiilor financiare).

Activitatea întreprinderii individuale este generatoare de profit, iar profitul este o categorie de venit supusă impunerii; prin urmare, întreprinzătorul este obligat la plata impozitului pe venit pentru beneficiul realizat ca urmare a activităţii desfăşurate în cadrul întreprinderii (respectiv ca impozit pe beneficiul obţinut din activităţi comerciale şi/sau industriale).

În această primă parte sunt remarcabile aserţiunile şi analizele relative la: impozitarea beneficiilor industriale şi comerciale (delimitarea domeniului, definirea beneficiilor industriale şi comerciale, determinarea beneficiului impozabil), impozitarea venitului global (determinarea venitului global, calculul impozitului, obligaţiile contribuabililor) etc.

Partea a doua este consacrată analizării modului în care este impozitată societatea comercială asupra profitului/beneficiului realizat. Sunt prezentate aici principalele aspecte care conturează şi caracterizează societatea comercială (ori o altă entitate colectivă) prin referire directă sau indirectă la obligaţiile fiscale ori parafiscale: regimul fiscal aplicabil pe parcursul constituirii societăţii, regimul fiscal al societăţii în perioada de funcţionare (societăţile supuse impozitului pe venit, societăţile supuse impozitului pe profit, impozitarea grupurilor de societăţi, impozitarea conducătorilor sociali şi a asociaţilor), impozitarea societăţilor care desfăşoară activităţi internaţionale, regimul fiscal aplicabil în cazul schimbării structurii societăţii comerciale etc.

În Partea a III - a este prezentată etapizat impozitarea asupra cifrei de afaceri a societăţii, altfel spus este analizat regimul juridic al Taxei asupra Valorii Adăugate: domeniul de aplicare al TVA (operaţiunile impozabile şi operaţiunile exonerate), calculul taxei (TVA exigibilă, baza de impozitare, nivelul taxei; TVA deductibilă, condiţiile exercitării dreptului de deducere), obligaţiile societăţii în materie de TVA (în concret, obligaţiile relative la stabilirea impozitului, obligaţiile declarative, plata impozitului), comerţul internaţional (exportul, importul, schimburile intra-comunitare).

În sfârşit, cea de-a patra parte a lucrării vizează impozitarea capitalului întreprinderii. Cunoscut fiind faptul că orice întreprindere se constituie în vederea desfăşurării unei activităţi aducătoare de profit, reunirea diferitelor forme de capital (care se pot concretiza în capital uman şi/sau material) în scopul arătat interesează dreptul fiscal atât pe perioada constituirii lui (a realizării aporturilor sociale, a achiziţiilor făcute de societate etc.), cât şi pe timpul exploatării lui (taxele profesionale, taxele funciare, impozitarea veniturilor salariale, impozitul pe avere etc.).

Ca orice demers ştiinţific elaborat de un apreciat specialist (şi publicat în prestigioasa serie „Précis Dalloz") lucrarea sumar prezentată mai sus se înscrie cu siguranţă între operele juridice actuale care reprezintă atât repere, cât şi puncte de sprijin în domeniu în întreg spaţiul comunitar, iar pentru România - proaspăt membru al Uniunii Europene - o asemenea carte poate fi un ghid util şi un îndreptar preţios pentru juriştii care activează în domeniul complex al afacerilor, indiferent de profesie: avocaţi, consilieri juridici, notari, judecători sau procurori.

Prof. univ. dr. Mircea Ştefan MINEA

[1] Profesorul Patrick Serlooten defineşte dreptul fiscal al afacerilor (pe care îl consideră doar o ramură a dreptului fiscal) ca fiind ansamblul regulilor de drept fiscal aplicabile afacerilor de orice fel, în măsura în care acestea se derulează în limitele cadrului general impus prin însuşi dreptul afacerilor (pag.1).

« Back