Numărul 1 / 2006

 

Jurisprdenţă rezumată în materia insolvenţei

 

Reorganizare - Recurs la încheierea judecătorului sindic de încuviinţare a unei vânzări cuprinse în Planul de reorganizare. Incidenţa art. 116 privind modalităţile de valorificare a patrimoniului în caz de reorganizare. Lipsa acordului creditorului garantat la vânzarea bunului obiect al garanţiei.

Prin sentinţa nr. 503/11.04.2005 judecătorul sindic a încuviinţat vânzarea directă către SC M.P.I. SRL a imobilului proprietatea SC T. SA societate în reorganizare judiciară şi radierea ipotecilor constituite în favoarea creditorului bugetar D.G.F.P. Cluj.

Împotriva acestei sentinţe a introdus recurs creditorul Administraţia Finanţelor Publice Cluj solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii administratorului judiciar de încuviinţare a vânzării. În concret, s-a invocat, pe de-o parte, faptul că la efectuarea înstrăinărilor nu s-au respectat prevedrile art. 116 din Legea 64/1995 rep. modificată şi completată ultima oară prin Legea 249/2005[1], iar pe de altă parte s-a invocat lipsa acordului creditorului garantat D.G.F.P. Cluj atât la vânzare cât şi la radierea garanţiilor reale asupra bunurilor vândute.

Recursul a fost respins ca nefondat

Curtea a reţinut faptul că art. 116 din Legea 64/1995 rep. nu are incidenţă în cazul vânzărilor încuviinţate prin hotărârea atacată. În acest sens articolele invocate de către recurentă (115 şi 116 din Legea 64/1995 rep.) se referă la procedurile de urmat în caz de lichidare a activelor unei societăţi aflate în faliment, în timp ce debitoarea SC T. SA se află în procedura de reorganizare, fiind incidente prevederile art. 92 alin. 5 litera e din secţiunea a 5-a a legii - Planul.

În privinţa motivului de recurs potrivit căruia acest creditor nu şi-a dat acordul cu privire la radierea sarcinilor înscrise în CF, se constată că şi acesta este nefondat.

Planul de reorganizare al SC T. SA a fost votat de către creditori (inclusiv de către recurent) şi confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţă. În acest plan s-a prevăzut vânzarea acelor imobile care nu erau necesare activităţii de producţie, categorie în care se încadrează şi imobilul obiact al vânzării încuviinţate prin hotărârea atacată.

Planul de reorganizare fiind votat şi acceptat de către creditori, coroborat cu faptul că în cazul confirmării unui plan debitoarea va fi obligată să aducă la îndeplinire prevederile acestuia, rezultă că înştiinţarea creditorilor cu privire la vânzare nu se mai impune, fiind suficient ca judecătorul sindic să verifice dacă măsurile pe care le întreprinde administratorul judiciar sunt conforme planului votat de către aceştia.

Hotărârea judecătorului sindic este temeinică şi legală şi în privinţa faptului că acesta a făcut aplicarea art. 55 din Lege în sensul că bunurile înstrăinate de administrator sau lichidator sunt dobândite libere de sarcini (precum ipotecile în cazul de faţă) şi aceasta deoarece drepturile de urmărire conferite în general de garanţii reale sunt suspendate prin incidenţa art. 42, iar dreptul de preferinţă este asigurat prin înscrierea acestor drepturi în tabelul creditorilor şi respectarea lor în caz de distribuire.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 9050 din 06.09.2005.

Notă

Discuţiile pe marginea valorificărilor de bunuri în cadrul procedurii de faliment sunt necesare, având în vedere fluctuaţiile Legii 64/1995 rep. cu privire la acest segment al activităţii lichidatorilor judiciari, reglementări care nu se bucură de rigoare, fiind pretabile la interpretări diverse. Această situaţie de fapt determină o paletă prea largă şi neunitară de modalităţi de efectuare a valorificărilor de active, care, implicit, duce la greşita înţelegere a metodelor aplicate de practicieni şi, în consecinţă, la subminarea încrederii de care trebuie să se bucure aceştia din partea celorlalţi participanţi la procedură.

În varianta anterioară Legii 64/1995 publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 1066 din 17 noiembrie 2004 (înainte de apariţia Legii 249/2005) se consacra expres principiul preeminenţei vânzării directe faţă de licitaţiile publice[2], în timp ce în cadrul variantei modificate prin Legea 249/2005, se consacră contrariul şi anume prioritatea vânzării la licitaţie a bunurilor faţă de vânzările prin negociere directă[3].

Totuşi, trebuie menţionat faptul că vânzări de active în cadrul procedurii insolvenţei nu se fac doar în faliment ci acestea se pot face:

-în insolvenţă, pe toată perioada în care debitorul îşi exercită dreptul de administrare dacă valorificările de active se încadrează în condiţiile obişnuite ale exercitării activităţii curente -art. 52, alin. 1 din Legea 64/1995 rep. În acest caz valorificările încadrându-se în obiectul de activitate al debitoarei nu necesită încuviinţări sau autorizări speciale din partea creditorilor sau a judecătorului sindic;

-în condiţile art. 52, alin. 2 din Lege cu privire la valorificările de active care nu se încadrează în condiţiile obişnuite ale exercitării activităţii debitoarei. În acest caz valorificările se fac printr-o procedură specială prevăzută de articolul de lege menţionat cu consultarea creditorilor şi cu autorizarea judecătorului sindic;

 -în cadrul reorganizării sau a lichidării prin plan -art. 92, alin. 5 lit. E din Lege. În această situaţie valorificările de active sunt prevăzute în planul de reorganizare sau de lichidare votat de către creditori şi confirmat de către judecătorul sindic;

În aceste cazuri sunt inaplicabile prevederile art. 114-116 din Legea 64/1995 rep., iar ca modalităţi concrete de valorificare sunt aplicabile modalităţile propuse de către administratorul judiciar (licitaţii sau negocieri directe), aprobate de către creditori şi care se stabilesc în concret cu respectarea principiului maximizării averii debitoarei care nu presupune neaparat organizarea de licitaţii publice.

Insolvenţă -Art. 106 - Propunere de deschidere a procedurii de faliment. Caracterul limitativ al cazurilor de deschidere a falimentului prevpzute de art. 106 din Legea 64/1995 rep.

S-a reţinut că faţă de SC A.I. SRL a fost deschisă procedura prevăzută de Legea 64/1995 rep. la solicitarea debitoarei de a fi supusă procedurii reorganizării. În acest sens a fost depus un plan de reorganizare. Planul depus a fost admis în principiu de către judecătorul sindic, însă votarea acestuia a fost suspendată ca efect al invocării excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor incidente din secţia a 5-a a Legii 64/1995 rep. şi, în consecinţă, a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea acestei excepţii. Datorită acestui impediment la deschiderea procedurii reorganizării pe baza unui plan, a fost prelungită perioada de supraveghere a activităţii debitoarei până la soluţionarea excepţiei şi votarea sau respingerea planului propus.

Prin rapoartele de activitate şi rapoartele financiare depuse de către administratorul judiciar s-a relevat faptul că activitatea debitoarei în această perioadă aducea pierderii averii sale, încasările fiind nesemnificative vizavi de cheltuielile şi volumul debitelor acumulate.

Vizavi de această situaţie creditorul SC F.H.-L.R. Ltd. a solicitat deschiderea procedurii de faliment învederând instanţei situaţia economică dezastruoasă a debitoarei ce reiese din rapoartele adminitratorului judiciar, cerere care a fost susţinută şi de către alţi creditori implicaţi în procedură.

Potrivit art. 106 din Legea 64/1995 rep., judecătroul sindic va putea decide prin încheiere, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

 "A.a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; şi

 b) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

 B.a) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat; şi

 b) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

 C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii sale;

 D. a fost aprobat raportul administratorului prin care se propune intrarea în faliment a debitorului, potrivit art. 57".

În speţă stadiul procesual al procedurii se circumscrie etapei ulterioare admiterii în principiu a unui plan şi anterioare votării acestuia de către creditori.

La acest moment procesual cererea creditoarei petente se baza pe o interpretare extensivă a literei C a art. 106 şi faţă de faptul că „desfăşurarea activităţii debitoarei aduce pierderi averii sale" arăta că această situaţie justifică deschiderea anticipată a procedurii de faliment.

Judecătorul sindic a reţinut faptul că normele juridice civile care conţin enumerări limitative nu pot fi interpretate extensiv. La o interpretare extensivă se poate ajunge de cele mai multe ori prin folosirea argumentului de analogie, care se bazează pe ideea că unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicate aceleaşi norme juridice şi trebuie dată aceeaşi soluţie. De asemenea, a reţinut că regulile de interpretare a normelor juridice implică şi interpretarea sistematică a acestora, în sensul lămuririi înţelesului lor ţinându-se cont de legăturile cu alte norme juridice, fie din acelaşi act normativ, fie din alte acte normative.

Astfel, unul din principiile fundamentale care guvernează procedura insolvenţei îl constituie principiul preeminenţei reorganizării care îşi găseşte consacrarea explicită în art. 2, 33, 39, 91, 104 din Legea 64/1995 rep.

Situaţiile care determină aplicarea porcedurii falimentului sunt prevăzute limitativ prin norme speciale de strictă interpretare inserate în art. 106 din Legea 64/1995 rep.

Intrarea în faliment se poate dispune, aşadar, de către judecătorul sindic atunci când un plan nu a fost respectat ori nu a dat rezultatele prevăzute, precum şi în situaţia în care raportul administratorului prin care se propune intrarea în faliment a fost aprobat.

A accepta argumentul de analogie invocat de creditoarele petente ar însemna extinderea efectelor normelor juridice inserate în art. 106 din Legea 64/1995 rep. la o situaţie care nu se încadrează în prevederile acestui articol.

A extinde aplicabilitatea art. 104 şi 106 din Legea 64/1995 rep. cazului în speţă, ar lăsa fără obiect procedura de votare a planului şi golirea de conţinut a unui alt principiu ce guvernează procedura insolvenţei şi anume principiul unităţii şi colectivităţii procedurii exprimat prin gruparea creditorilor în structuri reprezentative ca adunarea generală şi comitetul creditorilor. În speţă adunarea creditorilor a acceptat prin votul unei majorităţi prin valoare a creanţelor admise la masa credală măsurile propuse de către administratorul judiciar în vederea continuării activităţii debitoarei.

În consecinţă s-a reţinut că aprobarea unei cereri de deschidere a falimantului întemeiat pe dispoziţiile art. 106 lit. C din Legea 64/1995 rep. nu poate surveni decât pe parcursul executării unui plan de reorganizare confirmat.

Tribunalul Comercial Cluj, încheierea comercială nr. 872 din 26.06.2005.

Insolvenţă - art. 14, art. 16, art. 26 - Cerere de înlocuire a administratorului judiciar. Includerea acestei cereri pe ordinea de zi a adunării generale a creditorilor convocată de către administratorul judiciar. Incidenţa art. 26 din Lege. Cvorumul de prezenţă şi cvorumul deliberativ.

În cadrul procedurii de insolvenţă a SC A.I. SRL administratorul judiciar a învederat instanţei necesitatea convocării adunării generale a creditorilor debitoarei în vederea adoptării unor măsuri pentru care legea cere votul creditorilor învederând instanţei şi ordinea de zi a acesteia. Creditorul SC F.H-L.R Ltd. a solicitat includerea pe ordinea de zi a adunării propunerea de înlocuire a administratorului judiciar.

Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă reţinându-se faptul că şedinţa adunării creditorilor a fost convocată la propunerea administratorului judiciar, iar ordinea de zi a şedinţei a fost stabilită în funcţie de măsurile asupra cărora acesta a solicitat creditorilor participanţi la procedură să delibereze. Adunarea creditorilor poate fi convocată, conform art. 14, şi de către creditorii deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora. Totodată, potrivit art. 23 din Lege în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior doar creditorii care deţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar, creditorii nemulţumiţi având dreptul de a contesta decizia în termen de 3 zile de la pronunţare.

Ca atare, din punct de vedere formal, pentru a putea fi inclusă pe ordinea de zi a adunării cererea trebuie să vină din partea creditorilor însumând 30% din totalul creanţelor, condiţie neîndeplinită la data solicitării.

Pe de altă parte nici dispoziţiile art. 26 nu sunt aplicabile în speţă fiindcă ele statuează asupra dreptului procesual al judecătorului sindic de a dispune înlocuirea administratorului judiciar atunci când, pornind de la considerente de fapt, magistratul care instrumentează pricina apreciază că există motive temeinice pentru a dispune această măsură. Procedura instituită de articolul de lege menţionat este derogatorie de la prevederile art. 14 şi 23 din Lege, impunând sindicului să citeze în camera de consiliu doar comitetul creditorilor şi pe administratorul judiciar. În această din urmă situaţie soarta înlocuirii administratorului judiciar nu depinde de creditorii implicaţi în procedură ci doar de judecătorul sindic.

În privinţa adoptării valabile de către adunarea creditorilor a măsurilor propuse de către administratorul judiciar, judecătorul sindic a constatat că potrivit art. 16 din Legea 64/1995 rep., cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitoarei, iar deciziile se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi prin valoare a creanţelor prezente.

Se observă, aşadar, că pentru validitatea hotărârilor adunării creditorilor este necesară asigurarea unui cvorum de prezenţă şi a unui cvorum deliberativ. Cvorumul deliberativ presupune, în consecinţă, votul unei majorităţi prin valoare a creanţelor prezente. Raţiunea pentru care legea raportează acest cvorum deliberativ la creanţele prezente şi nu la creanţele admise împotriva averii debitoarei consistă în aceea că procedura prevăzută de Legea 64/1995 rep. este una esenţialmente concursuală.

Prin determinarea cvorumului deliberativ conform regulii enunţate se urmăreşte stimularea participării creditorilor la adoptarea hotărârilor privitoare la procedura de insolvenţă, dându-se greutate şi consistenţă, în privinţa deciziilor adoptate asupra chestiunilor supuse dezbaterilor, majorităţii exprimate prin votul titularilor prin valoare a creanţelor prezente.

Este evident că în acest fel creditorii sunt încurajaţi să iasă din pasivitate şi să participe la deliberările cuprinse în convocări, dându-li-se posibilitatea de a inflenţa procesul deliberativ. Soarta măsurilor privitoare la procedură urmează să fie hotărâtă de acei creditori diligenţi care înţeleg să exercite drepturile procesuale ce le sunt recunoscute în cadrul procedurii insolvenţei.

O raportare a cvorumului deliberativ la alte valori ar putea conduce la o blocare a procesului decizional şi la nerealizarea scopului procedurii.

Tribunalul Comercial Cluj, încheierea comercială nr. 1457 din 05.10.2005

Insolvenţă - Recurs la sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei. Achitarea în integralitate a creditorului introductiv.

Prin sentinţa nr. 412 din 23.03.2005 a fost respinsă contestaţia debitoarei şi a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de SC A. SRL.

Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reţinut că patrimoniul debitoarei se caracterizează prin incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, iar împrejurarea că s-au făcut plăţi modice în perioada anterioară cererii de dechidere a procedurii şi chiar în cursul soluţionării pricinii nu este relevantă, câtă vreme la momentul soluţionării contestaţiei nu se face dovada că există sume de bani disponibile care să acopere datoriile exigibile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea arătând că datoria faţă de creditorului introductiv a fost achitată în integralitate.

Curtea a respins ca nefondat recursul debitoarei reţinând că prin insolvenţă se înţelege acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitatea de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Astfel, chiar dacă debitoarea a făcut dovada achitării întregii datorii pe care o avea faţă de creditorul introductiv, acest fapt nu are relevanţă atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada existenţei în cont a unor sume de bani suficiente pentru acoperirea datoriilor exigibile.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 3948 din 28.06.2005

Faliment - art. 38 alin.7 - Deschiderea procedurii de faliment la cererea debitoarei.

Prin sentinţa comercială nr. 692/2005 a fost deschisă procedura de insolvenţă a debitoarei SC M. I. SRL

În 09.09.2005, ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă, prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei administratorul judiciar a învederat instanţei incidenţa prevederilor art. 38 alin. 7 din Legea 64/1995 rep. „Dacă debitorul nu contestă starea de insolvenţă şi solicită deschiderea procedurii de faliment, judecătorul sindic va pronunţa o hotărâre de deschidere a procedurii de faliment"

Instanţa constatând că la dosarul cauzei a fost înregistrat un script din partea administratorului statutar al debitoarei prin care solicita deschiderea falimentului, raportat şi la starea de fapt, în temeiul art. 106 raportat la art. 38 alin. 7 din Lege a dispus deschiderea procedurii de faliment.

Tribunalul Comercial Cluj, încheierea comercială nr. 1283 din 14.09.2005

Notă

Noua modificare a legii insolvenţei a prevăzut posibilitatea intrării directe în procedura falimentului fără a se mai trece prin perioada „de observaţie". În cazul multor debitori (ex. lipsiţi de patrimoniu, fără activitate, vădit fără şanse de reorganizare etc.) nu se justifică parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege, pentru că acestea sunt prea costisitoare şi contravin principiului celerităţii. Prin Legea nr. 249/2005 s-a prevăzut de fapt o nouă procedură pentru astfel de societăţi, mult mai simplă şi rapidă, care corespunde necesităţilor practice.

SC EUROCONSULT LICHIDĂRI  SRL

Consilier juridic Vasile GODÎNCĂ-HERLEA

 

 

[1] Prin Legea 249/2005 publicată Monitorul Oficial nr. 678 din 28 iulie 2005 a fost modificată Legea 64/1995 rep. în sensul instituirii ca regulă a valorificărilor de active vânzarea la licitaţie publică, modificând, astfel, varianta iniţială a legii care dădea prioritate vânzărilor prin negociere directă.

[2] Art 114 din Legea 64/1995 rep.: "Dacă bunurile nu se pot vinde prin negociere directă, acestea vor fi vândute la licitaţie, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare"

[3] Art. 114 din Legea 64/1995 rep.: "Dacă bunurile nu se pot vinde prin negociere directă, acestea vor fi vândute la licitaţie, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare"

 

 

« Back