|
Numărul 1 / 2006 
Plenul Consiliului de Stat din Grecia[1]
Curtea s-a reunit în sedinţă publică la data de 12 ianuarie 2001 în următoarea compunere: Ch.Geraris, Preşedinte; P.Z.Floros, P.Christoforos, S.Charalampidis, G.Panagiotopoulos, S.Karalis, K.Menoudakos, G.Anemogiannis, S.Rizos, G.Papamentzelopoulos, P.Pikrammenos, N.Sklias, A.Theofilopoulou, A.Syggouna, N.Rozos, A.Gotsis, A.Rantos, D.Briolas, E.Sharp, N.Markoulakis, D.Marinakis, S.Charalampous, P.Kotsonis, G.Papageorgiou, M.Karamanof, I.Mantzouranis, A.Sakellaropoulou - judecători; E.Tsoumba, D.Gratsias, magistraţi asistenţi; grefierul Curţii, M.Kalantzis. S-a luat în examinare acţiunea din 15 noiembrie 2000, introdusă de: Municipiul Stagira -Akanthos din Prefectura Chalkidiki, reprezentată în faţa instanţei prin avocat împotriva Ministrului Mediului, Planificării şi Lucrărilor Publice, reprezentat în faţa Curţii prin consilier juridic şi împotriva următorilor intervenienţi: A) 1) „Confederaţia Generală Greacă a Muncii; 2) Centrul Muncitorilor şi Angajaţilor din Prefectura Chalkidiki; 3) Sindicatul Minelor Kassandra din M.Panagia, Chalkidiki; 4) Sindicatul Muncitorilor, Angajaţilor şi Tehnicienilor din Minele Kassandra („I Ananeossi") ; 5) Sindicatul Tehnicienilor din Minele Kassandra, Stratoniki („I Enotita") ; 6) Sindicatul Şoferilor („O Agios Christoforos") ; 7) Sindicatul Maiştrilor şi Asistenţilor Tehnici din Minele Kassandra, Paleochori („I Taxiarches") ; 8) Sindicatul Angajaţilor cu studii medii şi superioare din Minele Kassandra; 9) Municipiul Panagia, Prefectura Chalkidiki; 10) G.Z.L., rezident în Stratoni; 11) K.D.K., rezident în Stratoni; 12) V.D.G., rezident în Stagira; 13) N.M.M., rezident în Stratoniki; 14) C.H.D., rezident în Stratoniki; 15) G.C.K., rezident în Stratoni; 16) V.P.A., rezident în Stagira; 17) G.K.P., rezident în Stratoni; 18) N.G.G; 19) N.H.T.; 20) C.N.I., reprezentaţi de avocaţi; B) societatea cu răspundere limitată „TVX Hellas Mines and Gold Industry", reprezentată în faţa Curţii de avocaţi. Acţiunea a fost supusă atenţiei Plenului Consiliului de Stat prin decizia Preşedintelui Consiliului de Stat din 20 noiembrie 2000, dată fiind importanţa ei. Municipiul Stagira -Akanthos a introdus această acţiune solicitând anularea deciziei Secretarului General al Ministerului Mediului, Planificării şi Lucrărilor Publice nr.110005/18.09.2000, precum şi orice alte acte administrative sau operaţiuni în legătură cu aceasta. În şedinţă publică, raportorul desemnat A.Rantos şi-a prezentat raportul. Curtea l-a ascultat apoi pe avocatul Municipiului Stagira -Akanthos, care a expus oral motivele de anulare şi a solicitat admiterea acţiunii, pe avocaţii intervenienţilor şi pe reprezentantul Ministrului, care au solicitat respingerea acţiunii. După închiderea dezbaterilor, Curtea a deliberat şi, după examinarea pieselor existente la dosarul cauzei, a decis: 1. Cât priveşte plata taxelor de timbru, se constată că acţiunea este scutită de taxe de timbru. 2. Prin prezenta acţiune, adusă în faţa Plenului Consiliului de Stat printr-o decizie a Preşedintelui acestuia, dată fiind importanţa ei deosebită, Municipiul Stagira -Akanthos solicită anularea deciziei Secretarului General al Ministerului Mediului, Planificării şi Lucrărilor Publice nr.110005/18.09.2000, prin care au fost acordată autorizaţia de mediu pentru instalarea şi operarea unei uzine de exploatare a minereurilor aurifere de către compania „TVX Hellas Mines and Gold Industry SA" în Olympiada, Chalkidiki. Compania în cauză, pe de-o parte, Confederaţia Generală Greacă a Muncii şi ceilalţi intervenienţi, pe de altă parte, au formulat cereri de intervenţie şi şi-au precizat poziţiile separate în favoarea menţinerii actului administrativ contestat. 3. Municipiul petent, pe al cărui teritoriu ar urma să fie plasate cea mai mare parte a operaţiunilor menţionate, şi-a fundamentat acţiunea pe existenţa unui interes legitim, motiv pentru care aceasta este admisibilă. 4. Există de asemenea un interes legitim şi pentru cererea de intervenţie formulată de compania TVX Hellas SA, căreia i-a fost acordată exploatarea zonei menţionate. 5. Intervenţia comună a Sindicatului Minelor Kassandra, a Centrului Muncitorilor şi Angajaţilor din Prefectura Chalkidiki şi a „Confederaţiei Generale Greceşti a Muncii" este fundamentată pe un interes legitim, întrucât scopul acestora, potrivit statutelor, este acela de a proteja interesele profesionale ale propriilor membri care -conform cererii de intervenţie -ar fi afectată de o eventuală anulare a actului administrativ menţionat, întrucât s-ar pierde posibilitatea creării unui mare număr de locuri de muncă în zonă. În plus, intervine de asemenea cu interes legitim şi Municipiul Panagia din Prefectura Chalkidiki, a cărui teritoriu administrativ se învecinează cu zona în cauză; de asemenea, au un interes legitim pentru a interveni în cauză şi locuitorii din municipiul petent, fie în calitate de membri ai consiliului local care au votat împotriva deciziei de a intenta prezenta acţiune, fie în calitate de membri ai consiliilor locale districtuale, interesate de creşterea numărului locurilor de muncă şi de dezvoltarea economică a zonei. 6. Curtea constată că art.24 par.1 din Constituţia Greciei în vigoare stipulează: „Protecţia mediului natural şi cultural constituie o obligaţie a statului. Statul este ţinut să adopte măsuri speciale preventive sau represive pentru protecţia mediului...". În plus, prevederi privind protecţia mediului şi principiul dezvoltării durabile sunt incluse atât în Tratatul Uniunii Europene, cât şi în Tratatul Comunităţii Europene, în forma amendată prin Tratatul de la Amsterdam, ratificată prin Legea nr.2691/1999 şi implementată cu începere de la 01.05.1999. În speţă, Tratatul Uniunii Europene prevede că promovarea unei dezvoltări armonioase, echilibrate şi durabile a activităţilor economice se înscrie printre obiectivele Comunităţii şi specifică faptul că politica comună în materie de mediu urmăreşte realizarea unui înalt grad de protecţie a mediului şi este bazată, între altele, pe principiul acţiunii preventive şi de protecţie (art.2 şi 130 par.2, respectiv art.2 şi 174 par.2 după renumerotare). În lumina prevederii constituţionale menţionate, a fost elaborată Legea 1650/1986 care a stabilit, printre altele, condiţiile şi procedura pentru aprobarea facilităţilor sau pentru dezvoltarea de proiecte care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului. De asemenea, în baza mandatului conferit de art.3, 4 par.10 şi 11 şi 5 par.1 din legea menţionată, precum şi în considerarea Directivelor 84/360/EEC şi 85/337/EEC, a fost emis ordinul ministerial comun nr.69269/5387/24.10.1990 care determină, printre altele, informaţiile şi standardele necesare a fi conţinute în studiile de impact, precum şi procedura pentru acordarea autorizaţiei de mediu. 7. În virtutea prevederilor mai sus menţionate, „mediul" a fost definit ca o proprietate distinctă protejată în scopul asigurării echilibrului ecologic şi al protejării resurselor naturale pentru generaţiile viitoare. Într-adevăr, din prevederea constituţională mai sus menţionată se poate concluziona faptul că legiuitorul constituţional nu numai că a prevăzut posibilitatea luării de măsuri pentru protecţia mediului, dar a şi conferit autorităţilor statale competente puterea de a lua decizii pentru a proteja mediul şi în special, de a lua măsurile necesare, legislative sau administrative, de ordin preventiv sau represiv şi de a interveni atât cât este necesar în activităţile financiare sau de altă natură, individuale sau colective. Suplimentar, atunci când pun în practică asemenea măsuri, autorităţile aparţinând puterii legislative sau executive au obligaţia -în sensul prevederilor constituţionale menţionate, interpretate în lumina art.106 şi 22 par.1 din Constituţie -să cântărească factorii care ţin de interesul public general şi de interesul naţional, precum cei legaţi de obiectivele dezvoltării economice, ale exploatării bogăţiilor naturale, susţinerii dezvoltării regionale şi ale asigurării locurilor de muncă, obiective prevăzute de art.106 şi 22 par.1. Nu mai puţin, la urmărirea unor asemenea obiective şi evaluarea drepturilor în cauză trebuie avută în vedere obligaţia statului de a asigura protecţia mediului într-o manieră în care dezvoltarea durabilă -obiectiv constituţional şi al legislaţiei comunitare -să fie asigurată. Mai mult, în acest proces de evaluare, în concordanţă cu principiul precauţiei şi protecţiei din domeniul mediului, care emană din prevederile mai sus menţionate, autorităţile statale competente trebuie să ia în considerare mai presus de toate orice eventual risc semnificativ pentru mediul natural, rezultând din construirea şi operarea unei anumite uzine sau dezvoltarea unei activităţi specifice şi să refuze acordarea autorizaţiilor necesare în cazul în care ajung la concluzia întemeiată că acest risc -care include riscul iminent generat de o eventuală funcţionare defectuoasă a proiectului -depăşeşte în mod evident beneficiile estimate ale operaţiunii. În orice caz şi pentru ca evaluarea să se facă într-un mod care să răspundă nevoii de a proteja drepturile ambelor părţi, trebuie să existe o analiză adecvată şi comună a, pe de-o parte, metodelor de construcţie şi de exploatare a uzinei în cauză şi, pe de altă parte, a caracterului specific al serviciului public pe care proiectul sau activităţile îl deservesc, sub condiţia ca evaluarea menţionată să fie tot timpul conectată la iminentele efecte negative şi la natura nevoii, căreia îi corespunde proiectul analizat. În plus, în cazul în care o cerere de anulare este formulată împotriva actelor administrative emise în timpul procedurii, prin care autorităţile administrative competente evaluează în avans impactul estimat asupra mediului înconjurător a proiectului/activităţilor şi condiţiile în care acestea pot fi puse în practică fără a fi violat principiul dezvoltării durabile, judecătorul trebuie să examineze dacă procedura este legală şi dacă informaţiile pe care se bazează emiterea actului administrativ corespund textelor legale relevante şi sunt suficiente pentru a susţine emiterea actului. În special, în cadrul controlului instanţei, care include eroarea de fapt, judecătorul examinează, printre altele, dacă Studiul de Impact asupra Mediului -mijlocul principal de implementare al principiului prevenţiei şi precauţiei -corespunde imperativelor legii şi dacă conţinutul său este suficient pentru ca autorităţile administrative competente să evidenţieze şi să evalueze riscurile şi impactul activităţii, să evalueze dacă dezvoltarea operaţiunii corespunde prevederilor legale şi constituţionale greceşti, precum şi dacă beneficiul estimat este proporţional cu eventualele daune iminente cauzate mediului înconjurător. Totuşi, aprecierea directă a judecătorului asupra impactului unei industrii sau activităţi specifice şi decizia asupra faptului dacă proiectul contravine principiului dezvoltării durabile excede sfera controlului judecătoresc, din moment ce stabilirea stării de fapt, examinarea chestiunilor tehnice şi unele evaluări de substanţă sunt necesare. În consecinţă, judecătorul poate în mod direct surprinde violările principiului dezvoltării durabile doar dacă informaţiile existente la dosar, alături de cunoştiinţele obişnuite şi propria experienţă conduc la concluzia că, pe de-o parte, daunele cauzate mediului înconjurător de respectivul proiect sunt ireversibile şi fără dubiu disproporţionate în raport de beneficiul aşteptat şi, pe de altă parte, dezvoltarea şi consecinţele proiectului aduc atingere principiului constituţional menţionat (conform deciziei Plenului Consiliului de Stat nr.3478/2000). 8. În speţă, termenii pentru acordarea autorizaţiei de mediu companiei interveniente, în scopul construcţiei şi operării unei mine de aur în Olympiada, Chalkidiki -în locaţia aprobată prin decizia nr.11369/2228/14.05.1999 a Secretarului General al Ministerului Mediului, Planificării şi Lucrărilor Publice -au fost aprobaţi prin actul administrativ în cauză. Proiectul implică pe de-o parte dezvoltarea şi perfecţionarea facilităţilor existente în minele din Olympiada, în special dotările subterane pentru extragerea minereurilor (producţie de 2700 tone minereu uscat/zi), refacerea instalaţiilor pentru tratarea minereurilor şi pentru producerea de sulfuri concentrate de plumb, zinc şi pirite de fier cu conţinut aurifer (producţie 2000 tone/zi), un lac pentru deversarea reziduurilor cu o arie de 26,5 ha. şi o zonă pentru depozitarea piritei de fier extrase cu o suprafaţă de 0,25 ha., iar pe de altă parte realizarea unei mine de aur, permiţând extragerea a 805 tone pirită de fier zilnic, precum şi unităţi auxiliare pentru extragerea aurului conţinut în concentrat şi crearea unui al doilea lac de deversare cu o suprafaţă de 9,25 ha. Facilităţile existente se întind pe 4,3 ha., în timp ce instalaţiile preconizate vor acoperi o suprafaţă totală de 17,55 ha. Conform probelor existente la dosar (în special forma finală a studiului de impact asupra mediului elaborat de compania intevenientă), operaţiunea este preconizată a fi plasată în NE pen. Chalkidiki, unde compania deţine dreptul de exploatare a minelor pe o suprafaţă de 3140 ha. Activităţi miniere au fost desfăşurate în zonă încă din antichitate, ultimul beneficiar din zonă fiind Societatea Greacă de Produse Chimice şi Fertilizatori, intrată în „lichidare specială". Societatea intervenientă a achiziţionat drepturile de exploatare ale zonei în urma unei licitaţii internaţionale, semnând la data de 21.12.1995 un contract cu lichidatorul şi statul grec, modificat la 26.04.1996 şi finalmente ratificat prin Legea nr.2436/1996. Aşa cum rezultă din contractul mai sus menţionat şi din alte documente relevante (aprobări ale transferurilor transfrontaliere de capital etc.), costul estimat al investiţiilor iniţiale era de 46 miliarde drahme, iar 477 noi locuri de muncă urmau să fie create. Această situaţie a fost prezentată drept cea mai mare investiţie minieră privată din Grecia în ultimii ani. Dincolo de acest aspect, instanţa reţine că zona minieră adiacentă este plasată în vecinătatea sitului arheologic Stagira (decizia Departamentului de Arheologie din Ministerul Culturii nr. F16/11265/613/7.03.1995), dar şi că importante descoperiri arheologice au fost deja făcute în zona în care urmează să fie amplasate facilităţile descrise mai sus. În cea mai mare parte, zona propusă pentru noile construcţii este amplasată într-o zonă împădurită care -datorită valorii sale ecologice semnificative -a fost propusă pentru includerea în reţeaua europeană Natura 2000, stabilită conform Directivei 92/43/EEC. Suprafaţa este drenată de câteva pâraie, dintre care cel mai important este Kipouristra. Locaţia aleasă este situată în apropierea satului Olympiada, aparţinând municipalităţii petente (aproximativ 2,5 km.) şi de satul Kalyvia Varvaras din municipiul Arnea (la doar 500 m). Conform dovezilor existente la dosar, pirita de fier existentă şi celelalte minereuri din zonă conţin aur într-o proporţie de aproximativ 8 g. pentru fiecare tonă de minereu, aparţinând categoriei minereurilor aurifere „dificil de procesat", datorită dificultăţilor de a recupera aurul existent şi, în consecinţă, datorită nevoii de a aplica metode tehnice extrem de specializate. În primele faze ale exploatării, se va acorda prioritate folosirii minereului care a fost deja extras din mină şi care se află stocat şi neexploatat de mai mulţi ani, precum şi procesării unor resturi ale exploatării miniere anterioare. În timpul procedurii de separare a aurului, minereul va fi iniţial strivit şi mărunţit în instalaţiile de la suprafaţă cu scopul de a fi pulverizat, urmând a fi apoi transportat în interiorul uzinei, unde vor fi produse minereurile concentrate. Aceste concentrate vor fi supuse unui proces de oxidare într-o locaţie separată, în speţă fabrica de aur, folosind metoda de înaltă tehnologie a „bio-oxidării" (folosind bacterii) şi „oxidarea acvatică sub presiune", care are ca scop recuperarea sulfurilor conţinute şi decontaminarea de arsenicul aferent; apoi, va mai exista o metodă de recuperare a aurului prin metoda cianotică, prin folosirea cianurii şi a electrolizei. Reziduurile de cianură vor fi tratate potrivit metodei speciale INCO astfel încât cianura să fie neutralizată, iar în final reziduurile procesate vor fi transportate printr-o conductă cu o lungime de 3 km. într-un lac nou construit unde vor fi depozitate. În ceea ce priveşte construcţia lacului -care, aşa cum s-a menţionat mai sus, va ocupa o suprafaţă de aproximativ 9,5 ha. -un baraj special cu o înălţime totală de 104 m va fi construit în valea pârâului Kipouristra. Fundul lacului va fi acoperit cu o geomembrană impermeabilă, iar un al doilea dig cu o înălţime de 30 m va fi construit pentru a devia cursul pârâului, astfel încât acesta să treacă prin lacul folosit ca depozit. Lacul este construit într-o zonă împădurită şi, în plus, a fost prevăzută construcţia unor drumuri prin pădure pentru accesul la diversele instalaţii, după ce a fost acordată o autorizaţie în acest sens de către autorităţile forestiere competente. Funcţionarea instalaţiilor descrise necesită folosirea unor importante resurse de apă şi de energie electrică, aceasta din urmă fiind asigurată prin construcţia unor reţele speciale de către compania publică greacă de electricitate. Construcţia unităţii pentru producţia de oxigen şi a instalaţiilor pentru tratarea apelor reziduale din mină a fost plasată în zona fabricilor de aur şi de minereuri. O carieră de calcar şi câteva puncte de extracţie vor fi create în zonă pentru construirea digurilor. Instalaţiile sunt proiectate pentru a funcţiona timp de 18 ani, după care zona va fi refăcută în măsura în care acest lucru este posibil. 9. Pentru analizarea studiului de impact asupra mediului, statul grec a creat din proprie iniţiativă un „Comitet Ştiinţific pentru Analiză Comparativă" care să analizeze metodele tehnice de producţie a aurului propuse de compania intervenientă, compus din şase profesori universitari de la Universitatea Naţională Tehnică „Metsovion" din Atena, Universitatea Aristotel din Salonic şi Universitatea din Creta. Comisia a furnizat un studiu la 21.01.1999, în care a exprimat concluzia că datele conţinute în studiul de impact asupra mediului sunt insuficiente. Comisia a explicat că: metoda de bio-oxidare (BIOX) propusă nu a fost aplicată în activităţile de producţie nicăieri în lume, ci a fost aplicată doar în activităţi minore; această metodă este caracterizată prin instabilitate datorită factorului biologic implicat şi necesită folosirea unor substanţe deosebit de periculoase; pericolul generat de o asemenea operaţiune este mai mare datorită formării unor componente ale cianurii, datorită transportului unor importante cantităţi de soluţie de arsenic şi datorită folosirii a mari cantităţi de cianuri; estimarea producţiei de aur prin metoda propusă este imposibilă datorită lipsei dovezilor suficiente, în timp ce, comparativ vorbind, metoda oxidării acvatice sub presiune (AOUP) pare a avea mai puţine dezavantaje decât metoda bio-oxidării (BIOX). În urma prezentării raportului menţionat, compania intervenientă a elaborat un nou studiu de impact asupra mediului, prin care a fost propusă o aplicare specială, combinată a celor două metode. Administraţia nu a ridicat nici un fel de obiecţii privind această propunere (documentul nr.46658/30.04.1999), iar problema generală nu a mai fost supusă atenţiei unui comitet ştiinţific, ca în primă instanţă. În continuare, Secretariatul General al Pădurilor şi Mediului Natural din Ministerul Agriculturii, prin documentul de poziţie înregistrat sub nr.94578/1939/29.05.2000, exprimându-şi avizul asupra studiului de impact, a constatat: „impactul proiectului asupra pădurilor, ecosistemelor naturale, peisajului, solului, atmosferei şi reţelei hidrologice sunt prezentate în studiu ca fiind insignifiant, neglijabil ... pentru că suprafaţa împădurită în cauză reprezintă o mică parte din întreaga zonă împădurită din Chalkidiki, Grecia, în timp ce impactul asupra mediului economic şi social local şi asupra economiei naţionale este apreciat pozitiv"; totuşi, instalaţiile propuse vor acoperi o însemnată zonă de actuală vegetaţie forestieră, „cu nici o perspectivă potenţială de reabilitare", întrucât „nu este vorba în speţă de vreo degradare reversibilă, ci de utilizarea zonei până la distrugerea totală; dacă ar fi să considerăm un asemenea impact ca neglijabil, ar trebui să acceptăm o soluţie identică pentru orice proiect de distrugere a unei suprafeţe împădurite sau, în general, ar trebui să nu luăm în considerare existenţa pădurilor şi a ecosistemelor naturale"; Secretariatul a apreciat că „impactul asupra peisajului nu este nesemnificativ întrucât toate construcţiile vor fi vizibile de pe drumul Olympiada -Varvara, care este singura cale de acces spre Stratoniki şi zona protejată în cadrul proiectului NATURA"; resursele hidrologice vor fi afectate întrucât o mare parte din potenţialul hidrologic al zonei va fi irosit; „chiar dacă vor fi respectate toate normele de construcţie pentru barajul şi lacul de pe Kipouristra, trebuie luat în considerare faptul că proiectul se învecinează cu zona cu grad seismic ridicat a lacului Volvi şi chiar pârâul Kipouristra are un grad ridicat de activitate seismică"; „zona inclusă în proiect a fost inclusă în prima zonă de risc pentru incendii accidentale, iar o eventuală distrugere a vegetaţiei din bazinul lui Kipouristra va creşte eroziunea şi sedimentarea şi va conduce inclusiv la secarea lacului de depozitare a reziduurilor....; acest factor particular nu pare să fie luat în calcul de studiul de impact asupra mediului"; în fine, „conform celor prezentate mai sus, opinia noastră este aceea că măsuri adiţionale trebuie adoptate pentru asigurarea securităţii sistemului de gestionare pe termen lung a deşeurilor, pentru că riscul producerii unor accidente datorită deşeurilor toxice implicate nu este deloc redus....". În propriul aviz cerut de lege, exprimat prin documentul nr.84698/21.07.2000, Direcţia Generală pentru Mediu din Ministerul Mediului, Planificării şi Lucrărilor Publice a observat, printre altele, că o zonă de 3,17 ha. din suprafaţă de 9,25 ha, prevăzută pentru lacul de depozitare de pe Kipouristra este inclusă în zona de protecţie NATURA şi că, în general, „este vorba în mod evident de un proiect foarte important cu un impact cel puţin la fel de important asupra omului şi a mediului natural; decizia cu privire la autorizaţia de mediu ar trebui să fie bazată pe un studiu special consacrat evaluării riscurilor în caz de poluare accidentală şi care să prevadă un plan de urgenţă. Importanţa acestui studiu trebuie subliniată în contextul recentului accident din România (30.01.2000) care, conform informaţiilor apărute în presă, s-a datorat ruperii unui baraj de protecţie la o mină de aur şi a cauzat scurgeri de cianuri şi alte metale grele într-unul din afluenţii Dunării. Studiul mai sus menţionat ar trebui să ia în calcul amploarea proiectului, ceea ce face ca impactul asupra mediului în cazul unui accident ecologic să fie extrem de important. Trebuie făcută distincţia între impactul generat de dezvoltarea normală a operaţiunii şi cel generat de o eventuală disfuncţionalitate. Problemele se pot datora unei disfuncţionalităţi a proiectului însuşi (întreţinerea necorespunzătoare, operarea eronată, probleme de planificare a proiectului etc.) sau unui eveniment exterior (cutremur, incendiu, sabotaj, condiţii meteorologice extrem de nefavorabile etc.). Riscul general în materia proiectelor de extracţie a aurului este menţionat în rezoluţia B4 -0410/94 a Parlamentului European (nr.C/341/169/5.12.1994), referitoare la proiectul pentru instalarea unei uzine de producţie a aurului lângă Pergamum şi Adramitti, Turcia -iniţial planificată şi apoi abandonată -o rezoluţie care subliniază în special pericolul care rezultă din folosirea cianurilor în timpul procesului de producţie a aurului. 10. Pe baza informaţiilor prezentate mai sus, evaluarea făcută de Guvern prin actul contestat cu privire la beneficiul estimat ca urmare a punerii în practică a proiectului şi prejudiciul iminent adus mediului înconjurător generat de instalarea şi funcţionarea proiectului este inadecvată şi violează principiul dezvoltării durabile. Această concluzie este susţinută de faptul că, aşa cum rezultă din probele prezentate mai sus, resursele naturale consumate pentru construcţia proiectului (ex. zone împădurite, pârâuri, suprafaţa vizată în general), precum şi riscurile iminente generate de exploatarea uzinei (în considerarea metodei de producţie alese) sunt disproporţionate faţă de beneficiul estimat ca urmare a introducerii noii tehnologii pentru exploatarea bogăţiilor minerale şi pentru creşterea numărului de locuri de muncă (acestea fiind beneficiile proiectului care rezultă din probe şi care au fost luate în considerare de administraţie). Ca urmare, actul contestat, rezultat al unei evaluări greşite între, pe de-o parte, obiectivele prevăzute de lege şi de Constituţie (care nu sunt însă suficiente pentru a compensa prejudiciile iminente aduse mediului înconjurător) şi, pe de altă parte, prejudiciul menţionat, nu este legal şi pe cale de consecinţă va fi anulat. Judecătorii G.Panagiotopoulos, G.Anemogiannis, N.Sklias, A.Syggouna, D.Briolas şi N.Markoulakis au exprimat o opinie disidentă în sensul respingerii acţiunii, întrucât la emiterea lui administraţia a luat în mod explicit în calcul riscurile şi impactul dezvoltării proiectului în comparaţie cu beneficiile estimate şi a impus condiţii de mediu pentru construcţia şi operarea proiectului, iar evaluarea nu poate face obiectul controlului. Mai mult, conform aceleiaşi opinii, orice riscuri particulare care ar putea să apară în cursul operării proiectului nu fac obiectul actului în cauză, ci a unei autorizaţii subsecvente pentru exploatarea instalaţiilor, care va fi probabil acordat după elaborarea unor studii specifice, necesare, care vor evalua asemenea riscuri. Riscurile probabile ar putea justifica doar modificarea sau revocarea autorizaţiei de operare. 11. Pe baza argumentelor prezentate mai sus, acţiunea va fi admisă, actul contestat anulat şi intervenţiile respinse. (pronunţată în şedinţă publică la data de 1 martie 2002)
Notă: Motivul pentru care am decis să prezentăm integral speţa de mai sus, provenită de la Consiliul de Stat din Grecia, este probabilitatea ca un litigiu similar să se afle în curând în atenţia instanţelor din România. Ne referim la proiectul de exploatare a zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană, care prezintă numeroase similitudini cu proiectul descris în speţa prezentată, în cazul căruia Consiliul de Stat din Grecia a constatat o violare a principiului dezvoltării durabile. În context, principiul dezvoltării durabile necesită câteva explicaţii. Mai precis, conceptul de „dezvoltare durabilă" exprimă ideea potrivit căreia mediul este un bun universal care trebuie administrat ţinând cont de nevoile actuale ale populaţiei planetei şi de interesele generaţiilor viitoare. Acest concept a fost fundamentat la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării de la Rio de Janeiro („Summit-ul Pământului") din 1992. La nivel comunitar, conceptul de „dezvoltare durabilă" a fost ridicat la rang de principiu, printr-o serie de acţiuni[2]: • noţiunea a constituit baza celui de-al cincilea program de acţiune comunitară în domeniul mediului; • Preambulul Tratatului asupra Uniunii Europene (pct.8), în forma revizuită la Amsterdam, menţionează principiul dezvoltării durabile printre principiile din care trebuie să se inspire Uniunea pentru a asigura promovarea progresului economic şi social al populaţiei sale; • O referire la acest principiu figurează de asemenea ca obiectiv al Uniunii învestite cu misiunea de a „asigura o dezvoltare echilibrată şi durabilă" (art.2 din Tratatul Uniunii Europene) ; • De aceeaşi manieră, „dezvoltarea armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice" figurează printre misiunile Comunităţii (art.2 din Tratatul asupra Comunităţii Europene) ; • Potrivit Proiectului de Constituţie Europeană, art.II-97, „Un nivel ridicat de protecţie a mediului şi de ameliorare a calităţii lui trebuie să fie integrat în politicile Uniunii şi trebuie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile". • În fine, Curtea de Justiţie a confirmat faptul că politica Uniunii Europene în materie de mediu se circumscrie găsirii de soluţii durabile susceptibile să asigure succesul Conferinţei de la Rio[3]. Speţa prezentată mai sus permite configurarea principiului dezvoltării durabile, „descifrarea" sa prin raportare la o speţă concretă. Nu putem decât să invităm la lectură şi la reflecţie şi să ne exprimăm speranţa că o instanţă din România învestită cu soluţionarea unui litigiu similar va manifesta aceeaşi diligenţă în analiza unei proiect a cărui punere în practică ar putea aduce atingere principiului dezvoltării durabile.
(traducere din limba engleză şi notă de prep.univ. Cosmin Flavius COSTAŞ)
[1] Consiliul de Stat din Grecia, organizat după modelul celui francez, este cea mai înaltă jurisdicţie administrativă din această ţară. [2] Pentru detalii, COMMENTAIRE ARTICLE PAR ARTICLE DES TRAITÉS UE ET CE (sub coordonarea lui Philippe Léger), Helbing&Lichtenhahn - Dalloz - Bruylant, 2000, p.1334- 1335. [3] De pildă, CJCE, afacerea Outokumpu Oy, decizia din 2 aprilie 1998, cazul C- 213/96, accesibilă la www.curia.eu.int.
|
Site realizat de Relu Plesciuc