Numărul 1 / 2006

 

 

UNELE CONSIDERENTE CU PRIVIRE LA REGIMUL CONTRACTUAL AL BUNURILOR SOŢILOR ÎN LEGISLAŢIA FAMILIALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

 

dr. Veaceslav PÎNZARI*

 

Résumé : Quelques considérations sur le régime contractuel des biens des époux en droit de la famille de Moldavie. L'actuelle législation familiale de la République de Moldavie réglemente le régime contractuel auprès du régime légal des biens des époux.

A notre avis, la réglementation actuelle du contrat matrimonial présente de sérieuses déficiences qui doivent être éloignées le plus vite possible. En ce qui concerne l'analyse de cette institution dans la littérature de spécialité, on constate l'existence des controverses. Les points de vue des auteurs diffèrent notamment en ce qui concerne les caractères juridiques du contrat matrimonial ; cette situation mène à des confusions dans la pratique sur le régime juridique de ces actes, sur leur exécution, modification ou  résiliation etc.

Comme argument, on cité quelques déficiences qu'on trouve dans la réglementation légale et on vient avec une série de propositions de lege ferenda en vue de les écarter.

 

 

Pentru a putea efectua analiza regimului contractual al bunurilor soţilor în legislaţia actuală a Republicii Moldova, de la bun început se impun unele precizări cu privire la regimul matrimonial, în general. Astfel, pentru înţelegerea acestei instituţii juridice, ar trebui să pornim de la căutarea răspunsurilor la întrebările: ce trebuie să înţelegem prin regim matrimonial şi, ce legături există între acesta şi relaţiile patrimoniale dintre soţi ? După cum susţin autorii în materie, şi din explicaţiile DEX-ului, prin „regim matrimonial" am putea înţelege „un sistem de reguli care guvernează efectele căsătoriei"[1]. Dar, căsătoria produce atât efecte personale nepatrimoniale cât şi efecte patrimoniale, astfel că acestea nu vor putea fi guvernate de aceleaşi reguli juridice, în sensul că relaţiile personale dintre soţi, având un conţinut specific, lipsit de evaluare bănească, au un regim juridic propriu, reglementat de legislaţia civilă sau cea familială, la fel ca şi cele patrimoniale, care sunt evaluabile pecuniar şi, care, de asemenea, au o reglementare proprie atât în legislaţia civilă, cât şi în cea familială. De aici concluzia că regimul matrimonial nu se poate aplica tuturor efectelor căsătoriei, astfel, după cum susţin specialiştii în materie, la nivelul instituţiei căsătoriei, am fi în prezenţa a două regimuri: unul patrimonial, celălalt matrimonial, deoarece termenul matrimonial, etimologic, ar desemna raporturile extrapatrimoniale dintre soţi[2]. În realitate, în literatura juridică prin „regim matrimonial" se desemnează regulile care guvernează efectele patrimoniale ale căsătoriei[3].

În ceea ce priveşte corelaţia regimului matrimonial cu relaţiile patrimoniale dintre soţi, s-a remarcat că, între acestea există legături deosebit de strânse, dar nu de identitate. Astfel, regimurile matrimoniale reprezintă doar un set de reguli juridice aplicabile efectelor patrimoniale ale căsătoriei, dar nu oricăror efecte, adică nu toate raporturile patrimoniale dintre soţi constituie substanţa unui regim matrimonial. Există consecinţe pecuniare ale raporturilor dintre persoanele căsătorite, care nu interesează regimurile matrimoniale, de exemplu, drepturile succesorale ale soţilor. În concluzie, regimul matrimonial este o parte a regulilor care orânduiesc relaţiile patrimoniale dintre soţi, relaţii, care-n ansamblul lor, constituie substanţa mai multor materii şi discipline[4].

În doctrină, regimurile matrimoniale se clasifică după mai multe criterii[5]. Astfel, după izvoarele lor, întâlnim regimuri matrimoniale legale şi convenţionale, iar convenţiile prin care se realizează aceste din urmă regimuri se numesc convenţii matrimoniale. După structura lor, întâlnim regimuri matrimoniale de separaţie (regimul propriu-zis al separaţiei de bunuri şi regimul dotal) şi regimuri de comunitate (regimul comunităţii universale, regimul comunităţii parţiale, regimul comunităţii bunurilor coachizite ş.a.). După cum se pot sau nu se pot modifica în timpul căsătoriei, fie ele legale sau convenţionale, întâlnim regimuri matrimoniale modificabile şi imutabile etc. [6]

În cadrul acestui demers ştiinţific, noi ne vom ocupa de analiza regimului contractual al bunurilor soţilor în reglementarea Codului familiei al Republicii Moldova[7]. După cum este bine cunoscut, pe lângă regimul legal al bunurilor soţilor, legiuitorul, prin actualul Cod al familiei reglementează şi regimul contractual al bunurilor acestora, astfel că cei ce urmează să se căsătorească sau persoanele deja căsătorite, prin mijlocirea contractului[8] matrimonial, îşi pot organiza relaţiile patrimoniale pe timpul căsătoriei sau după desfacerea acesteia.

Pentru a înţelege mai bine ce este contractul matrimonial, ar trebui să vedem în primul rând cum acesta a fost definit în literatura de specialitate. Astfel, „contractul de căsătorie", „contractul matrimonial" sau „convenţia matrimonială" reprezintă:

-          „convenţia prin care viitorii soţi reglementează regimul lor matrimonial, condiţia bunurilor prezente şi viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie"[9];

-          „o facultate acordată de lege de a se reglementa în mod convenţional şi în limitele anume determinate efectele patrimoniale ale puterilor şi ale incapacităţilor rezultând din căsătoria privită ca raport de stat civil"[10];

-          „actul convenţional prin care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor, îşi stabilesc regimul matrimonial propriu sau îşi modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit"[11];

-          „actul juridic prin care părţile îşi reglementează raporturile patrimoniale esenţiale, care se vor desfăşura între ei în cursul căsătoriei"[12].

Dorim să menţionăm, în acest context, că nu trebuie confundat contractul matrimonial cu actul juridic al căsătoriei, care reprezintă o instituţie aparte, un act statutar şi nu un contract ordinar[13]. În doctrina juridică românească mai veche se considera că, însăşi căsătoria fiind un contract, cel principal, convenţia matrimonială constituie un contract accesoriu acesteia, întrucât existenţa şi durata sa depind de existenţa şi durata căsătoriei, între căsătorie şi contractul de căsătorie existând anumite deosebiri[14].

Concluzionând, putem menţiona următoarele: contractul matrimonial reprezintă un contract civil ordinar, căruia îi sunt aplicabile regulile generale în materia încheierii contractelor sau executării obligaţiilor, având, însă, şi unele particularităţi, ca de exemplu:

a) părţi ale acestui contract pot fi numai persoanele care încheie căsătoria sau au încheiat-o deja, adică subiecţii sunt soţii sau viitorii soţi;

b) pot încheia asemenea contracte numai persoanele fizice, nu şi cele juridice;

c) prin acest contract se stabilesc doar relaţiile patrimoniale între soţi sau se reglementează drepturile şi obligaţiile soţilor în cazul desfacerii căsătoriei[15].

 Din cele expuse mai sus vedem că, însăşi denumirea de contract matrimonial îi determină şi conţinutul. În cazul regimului convenţional, înşişi soţii, prin contract, stabilesc regimul matrimonial căruia i se supun.

Contractul de căsătorie se poate încheia atât înainte de încheierea căsătoriei[16], cât şi oricând în timpul acesteia şi, ca efect, soţii singuri pot să-şi stabilească desfăşurarea relaţiilor patrimoniale între ei.

Actuala legislaţie a Republicii Moldova reglementează expres contractul matrimonial la art.27 Cod.fam. care prevede: „Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia."

Caracterele juridice ale acestui contract sunt[17]:

a)      este sinalagmatic, deoarece se încheie între două persoane, în cazul dat, între soţ şi soţie sau viitori soţi, dând naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi. În opinia unor autori, contractul matrimonial nu este unul sinalagmatic deoarece „contractele sinalagmatice se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi prin interdependenţa obligaţiilor reciproce, toate aceste caractere juridice specifice contractului sinalagmatic îi lipsesc contractului matrimonial, prin care, de fapt, se determină regimul matrimonial al bunurilor soţilor şi nu se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor, adică obligaţia fiecăreia dintre părţi nu este corelativă obligaţiei celeilalte"[18]. În opinia noastră, acest punct de vedere poate fi acceptat, în cazul în care privim contractul matrimonial ca fiind acela care creează nu simple raporturi juridice, ci statute, adică mănunchiuri de raporturi juridice, când îl privim ca pe acea convenţie ce are vocaţia de a reglementa întreaga viaţă patrimonială a soţilor, nu doar un anumit raport concret[19]. Dacă însă analizăm definiţia legală a contractului matrimonial dată de Codul familiei în art.27, vedem că legiuitorul statuează că prin contractul dat părţile „determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia". De asemenea, dacă supunem unui studiu dispoziţiile alineatului 4 art.29 C.fam. vedem că: „Soţii sunt în drept să determine în contractul matrimonial drepturile şi obligaţiile privind întreţinerea reciprocă şi modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare dintre ei şi la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de partaj, precum şi să stabilească alte clauze patrimoniale, inclusiv sancţiuni patrimoniale pentru soţul culpabil de desfacerea căsătoriei". În prima parte a acestei norme se spune clar că „soţii vor determina în contractul matrimonial drepturile şi obligaţiile privind întreţinerea reciprocă ......... şi modul de participare la cheltuielile comune". Deci, sunt nişte drepturi şi obligaţii reciproce care îşi au izvorul în actul juridic al căsătoriei şi în acest contract, or nu credem că toate sarcinile căsniciei vor fi suportate doar de către unul din soţi[20]. Chiar dacă în literatura juridică este contestat caracterul sinalagmatic al contractului matrimonial, considerăm totuşi că acest caracter îi este propriu, mai ales că marea majoritate a persoanelor care încheie asemenea înţelegeri se referă în conţinutul contractului efectiv doar la „ce, cât, cum vor trebui să dea, să facă sau să nu facă ceva".

b)      este solemn, deoarece trebuie să îmbrace forma scrisă şi cu autentificare notarială, formă care este cerută ad validitatem, nerespectarea acesteia ducând la nulitatea contractului;

c)      este oneros, deoarece reglementează relaţiile patrimoniale dintre soţi, caracter care rezultă însăşi din dispoziţiile art.27 C.fam. În acelaşi timp, alin.1 art.29 C.fam. prevede că: „Prin contractul matrimonial soţii pot modifica regimul legal al proprietăţii în devălmăşie stabilit la art.20", astfel soţii stabilesc regimul matrimonial căruia i se vor supune în timpul căsătoriei. În opinia noastră, nu este corectă afirmaţia unor autori care susţin că „contractul matrimonial va fi cu titlu oneros doar în cazul în care scopul ce a determinat încheierea contractului a fost obţinerea unui folos, adică faptul că părţile au urmărit obţinerea unui folos (anumite interese patrimoniale) ar rezulta din însuşi conţinutul contractului matrimonial, în caz contrar, contractul matrimonial va avea caracter gratuit"[21]. Caracterul oneros al contractului matrimonial, în opinia noastră, dar şi a altor autori, rezultă din însăşi „instituţia căsătoriei şi specificul susţinerii sarcinilor familiei, care exclud de principiu ca de plano convenţia matrimonială să fie înţeleasă ca un act gratuit, o liberalitate sau ca un act unilateral"[22]. Prin ipoteză, contractul matrimonial ar putea fi unul gratuit, în cazul în care unul din soţi îşi asumă toate sarcinile căsniciei, celălalt neavând vreo obligaţie în acest sens, lucru care este destul de greu de imaginat;

d)      este comutativ, pentru că părţile stabilesc î-şi cunosc întinderea şi existenţa prestaţiilor datorate unul altuia din momentul încheierii contractului;

e)      este constitutiv de drepturi, întrucât creează între părţi o situaţie juridică nouă, necunoscută acestora anterior;

f)       este cu executare succesivă, adică treptată, în timp. Considerăm, alături de alţi autori, că acest caracter este dat de „complexitatea raporturilor patrimoniale dintre soţi care fac ca convenţia matrimonială să nu-şi poată produce efectele decât prelungite în timp: pe durata căsătoriei"[23] şi/sau după desfacerea acesteia (s.n. V.P.). În opinia noastră, nu este corectă afirmaţia unor autori care susţin că: „contractul matrimonial, în general, nu poate fi cu executare succesivă, deoarece acesta nu presupune nimic altceva decât determinarea regimului juridic al bunurilor soţilor în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia"[24]. Considerăm că efectele acestui contract sunt mult mai largi şi nu se referă numai la bunurile soţilor ci şi la alte aspecte, iar menirea acestui contract este a stabili anumite reguli pe care soţii vor trebui să le respecte pentru a suporta împreună sarcinile căsniciei, „pentru a putea astfel pune pe picioare un instrument pecuniar necesar familiei şi menajului lor"[25];

g)      este un contract numit, fiind reglementat expres de Codul familiei;

h)      este un contract principal, deoarece soarta acestuia nu este legată de aceea a altor acte juridice sau contracte. În privinţa acestui caracter dorim să menţionăm că unii autori susţin că contractul matrimonial este unul accesoriu „deoarece potrivit art.28 alin2 Cod.fam. contractul matrimonial încheiat până la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la data înregistrării acesteia"[26]. Supunem criticii aceste afirmaţii deoarece, acest argument nu este nici pertinent şi nici concludent, actul juridic al căsătoriei şi contractul matrimonial sunt două acte juridice distincte, cu regimuri juridice proprii, chiar dacă raţiunea existenţei acestui contract este reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soţi, „ceea ce înseamnă că efectele şi cauza juridică a unei convenţii matrimoniale sunt strâns legate de căsătorie"[27]. Atât actul juridic al căsătoriei cât şi contractul matrimonial pot fi încheiate în mod valabil, situaţie în care nu se ridică vreo întrebare în privinţa acestora, dar se poate întâmpla ca contractul matrimonial să fie încheiat în mod valabil, în schimb căsătoria nu. Ce efecte va produce declararea nulităţii căsătoriei în privinţa contractului matrimonial ? Va fi lovit de nulitate şi acesta în situaţia dată sau nu ? În opinia noastră contractul matrimonial în speţa de mai sus va fi caduc, deoarece nu se mai justifică existenţa lui. De asemenea, căsătoria poate fi încheiată în mod valabil, iar contractul matrimonial nu. Va produce vreun efect declararea nulităţii contractului matrimonial în privinţa căsătoriei? Sigur că nu, deoarece existenţa căsătoriei condiţionează existenţa contractului matrimonial şi nu invers. În această situaţie soţii nu se vor putea prevala de efectele contractului matrimonial fiindu-le aplicabil regimul matrimonial legal[28]. Faptul că alin.2 art.28 C.fam. stipulează că „Contractul matrimonial încheiat până la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la data înregistrării acesteia" nu condiţionează existenţa sau valabilitatea acestuia, ci condiţionează producerea efectelor, adică, dacă nu se încheie căsătoria între persoanele care au încheiat un contract matrimonial acesta din urmă nu va fi lovit de nulitate, ci va fi caduc, astfel, ca act juridic el va exista în mod valabil, numai că nu-şi va produce efectele. Contractul matrimonial este accesoriu nu actului juridic al căsătoriei ci instituţiei date;

i)        este şi un contract negociat, întrucât părţile negociază şi discută clauzele sale;

j)        poate fi afectat de modalităţi (termen sau condiţie).

Contractul matrimonial este un act complex, deoarece, pe de o parte, este un act juridic bilateral, iar pe de alta este un act juridic statutar, detaşându-se prin complexitatea clauzelor şi a efectelor de contractele ordinare; este un act cauzal special, fiind animat de o cauză juridică specifică şi anume, de a afecta raporturile patrimoniale, generate de contractul matrimonial, susţinerii sarcinilor căsătoriei şi realizării cadrului pecuniar adecvat ducerii vieţii de familie; are un caracter personal, împrumutat de la actul juridic al căsătoriei, deoarece se încheie în considerarea persoanei cocontractantului[29].

Încheierea contractului matrimonial se face conform prevederilor art.28 Cod.fam., după cum urmează:

„(1) Contractul matrimonial poate fi încheiat până la înregistrarea căsătoriei sau, în orice moment, în timpul căsătoriei.

(2) Contractul matrimonial încheiat până la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la înregistrarea ei.

(3) Contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului".

Din dispoziţiile legale citate vedem, că acest contract se poate încheia până la încheierea căsătoriei, odată cu încheierea acesteia, sau în orice moment în timpul căsătoriei[30]. În aceste condiţii, conchidem că nu are importanţă juridică momentul încheierii contractului matrimonial, însă producerea efectelor juridice de către acesta va fi condiţionată de înregistrarea căsătoriei[31]. De menţionat este şi faptul, că încheierea contractului matrimonial nu este o condiţie necesară încheierii actului juridic al căsătoriei, acesta este un drept al soţilor şi nicidecum nu poate fi privit ca o obligaţie. Soţii sau persoanele ce doresc să se căsătorească decid independent dacă vor încheia sau nu un astfel de contract. De asemenea, legea prevede, că încheierea contractului matrimonial trebuie făcută fără vreo intervenţie din exterior, prin liberul consimţământ al părţilor. Dacă, la încheierea contractului, consimţământul uneia sau ambelor părţi va fi viciat prin eroare, dol sau violenţă, se vor aplica regulile de declarare a nulităţii relative a acestuia. În acelaşi timp, legiuitorul, impunând contractului matrimonial forma scrisă şi cu autentificare notarială, statuează, că nerespectarea condiţiilor în cauză, de asemenea, va putea duce la declararea nulităţii contractului, deoarece aceste condiţii sunt cerute nu ad probationem, ci ad validitatem.

Conţinutul contractului depinde de voinţa părţilor şi, nu în ultimul rând, de situaţia lor materială, de durata relaţiilor de căsătorie, dar acesta nu trebuie să contravină dispoziţiilor legale[32].

Art.29 Cod.fam. reglementează expres conţinutul contractului matrimonial. Astfel: „(1) Prin contractul matrimonial soţii pot modifica regimul legal al proprietăţii în devălmăşie stabilit la art.20.

(2) Contractul matrimonial poate stabili că toate bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt proprietate personală a soţului care le-a dobândit.

(3) Contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei nu are acţiune retroactivă. Bunurile dobândite până la încheierea contractului sunt supuse regimului legal prevăzut de prezentul cod.

(4) Soţii sunt în drept să determine în contractul matrimonial drepturile şi obligaţiile privind întreţinerea reciprocă şi modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare dintre ei şi la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de partaj, precum şi să stabilească alte clauze patrimoniale, inclusiv sancţiuni patrimoniale pentru soţul culpabil de desfacerea căsătoriei.

(5) Drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul matrimonial pot fi limitate la un anumit termen sau pot fi puse în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea anumitor condiţii.

(5) Părţile nu sunt în drept să stipuleze în contractul matrimonial clauze care ar afecta capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor, dreptul lor de adresare în instanţa judecătorească pentru reglementarea relaţiilor personale dintre ei, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor dintre ei şi copilul lor, care ar limita dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere, care ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau ale unuia dintre ei, precum şi clauze care contravin principiilor şi naturii relaţiilor de familie".

După cum vedem, clauzele contractuale pot fi foarte diverse, însă, numai cu privire la relaţiile patrimoniale între soţi. Acesta poate fi încheiat pe o anumită perioadă de timp sau, el poate produce efecte în dependenţă de survenirea ori nesurvenirea unei anumite condiţii etc.[33]

În al.6 a art.29 Cod.fam. se prevede expres că nu se pot stipula în contractul matrimonial clauze care ar afecta „capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor". Potrivit literaturii de specialitate, capacitatea juridică a unei persoane este „genul proxim, iar capacitatea civilă este diferenţa specifică, alături de capacitatea omului în alte ramuri de drept"[34]. Într-o altă teză, împărtăşită de mai mulţi specialişti, „capacitatea civilă este o capacitate specifică ramurii de drept civil, aplicabilă drepturilor subiective civile, în alte ramuri de drept operând capacitatea specifică ramurii respective". Capacitatea civilă[35] este, deci, parte din capacitatea juridică[36]. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a fi titulară de drepturi şi obligaţii, fiind condiţionată de simpla existenţă a ei şi este dobândită odată cu naşterea[37]. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei, ca, prin acţiunile sale, să-şi dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii, fiind condiţionată de posibilitatea acesteia de a-şi da seama de acţiunile sale şi consecinţele lor, de discernământul acesteia şi este dobândită la împlinirea vârstei de 18 ani[38].

Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu alcătuiesc împreună capacitatea civilă a persoanei, ca noţiune generală, sintetică[39].

Astfel, când spunem capacitatea juridică, presupunem atât capacitatea de folosinţă, cât şi pe cea de exerciţiu[40].

Considerăm că formularea dată de legiuitor în art.29 Cod.fam. al.6 „capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor" nu este reuşită, sintagma „sau de exerciţiu" fiind de prisos. Astfel, considerăm ca al.6 art.29 trebuie modificat şi ar putea avea următorul conţinut: „Părţile nu sunt în drept să stipuleze în contractul matrimonial clauze care ar afecta capacitatea juridică a lor, dreptul de adresare în instanţa judecătorească pentru reglementarea relaţiilor personale dintre ei, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor dintre ei şi copilul lor, care ar limita dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere, care ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau ale unuia dintre ei, precum şi clauze care contravin principiilor şi naturii relaţiilor de familie".

Din dispoziţiile legale ce reglementează contractul matrimonial vedem că, prin contractul matrimonial părţile nu pot să limiteze capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu a lor, adică nu pot prevedea clauze prin care, de exemplu, unui soţ i se interzice să exercite anumite activităţi profesionale, să încheie anumite acte juridice etc., sau, prin acest contract, nu se pot reglementa drepturile personale nepatrimoniale, cu ar fi, de exemplu, inserarea clauzelor cu privire la obligaţia soţilor de a se iubi reciproc, de a respecta obligaţia de fidelitate conjugală, de a repartiza obligaţiile gospodăriei casnice între ei etc.

Efectele contractului matrimonial pot fi limitate la un anumit termen sau pot fi puse în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea anumitor condiţii. În literatură se susţine, că soţii pot prevedea că efectele contractului se vor produce în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea anumitor condiţii, chiar şi de natură nepatrimonială.

Codul familiei în art.32 prevede garantarea drepturilor creditorilor la încheierea contractului matrimonial, modificarea sau rezilierea acestuia, după cum urmează:

„(1) Fiecare dintre soţi este obligat să înştiinţeze creditorii săi despre încheierea, modificarea sau rezilierea contractului matrimonial. În cazul neexecutării acestei obligaţii, soţul debitor răspunde pentru obligaţiile sale indiferent de conţinutul contractului.

(2) Creditorii soţului debitor pot cere modificarea sau rezilierea contractului matrimonial dacă acesta le lezează drepturile şi interesele ocrotite prin lege".

Prin aceste dispoziţii legiuitorul înlătură posibilitatea soţilor de a induce în eroare pe creditorii săi, cu privire la masa de bunuri sau patrimoniul acestora, impunându-le obligaţia de a-i anunţa pe ei despre toate modificările ce intervin în conţinutul contractului matrimonial şi oferindu-le posibilitate să ceară modificarea sau rezilierea acestuia, dacă le lezează drepturile şi interesele.

Ca şi celelalte contracte, şi contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat. Rezilierea este sancţiunea de drept civil, care se aplică în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale în contractele cu executare succesivă[41]. Fiind cu executare succesivă, contractului matrimonial i se poate aplica rezilierea sau acesta poate fi modificat în condiţiile art.30 Cod.fam., care prevede:

 „(1) Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat în orice moment, în baza acordului dintre soţi. Acordul privind modificarea sau rezilierea contractului matrimonial se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial.

(2) Nu se admite refuzul unilateral de executare a clauzelor contractului matrimonial.

(3) La cererea unuia dintre soţi, instanţa judecătorească poate modifica sau rezilia contractul matrimonial în modul şi temeiurile prevăzute de Codul civil".

După cum prevede Codul civil[42] sau, după cum se susţine în literatura de specialitate, pentru a fi admisibilă rezilierea contractelor, trebuie îndeplinite condiţiile:

a) una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile contractuale ce-i revin;

b) neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi să nu fie din cauze fortuite;

c) debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege[43].

Suntem de părerea că aceste condiţii trebuie îndeplinite şi pentru a fi admisă acţiunea cu privire la rezilierea contractului matrimonial.

Cauzele care duc la încetarea sau declararea nulităţii contractului dat sunt prevăzute în art.31 Cod.fam. Astfel:

(1) Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei.

(2) Contractul matrimonial, în baza temeiurilor prevăzute de Codul civil, poate fi declarat nul, total sau parţial, de către instanţa judecătorească.

(3) La cererea unuia dintre soţi sau a procurorului, instanţa judecătorească este în drept să declare nulitatea, totală sau parţială, a contractului matrimonial dacă acesta conţine clauze care lezează drepturile şi interesele unuia dintre soţi, ale copiilor minori ori ale altor persoane ocrotite prin lege".

După cum vedem, la art.31 al.1 Cod.fam. legiuitorul prevede: „Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei".

Analizând conţinutul alineatului dat, am ajuns la concluzia că este neadecvată folosirea sintagmei „încetarea căsătoriei" în cuprinsul acestei dispoziţii legale din următoarele considerente:

-          în primul rând, după cum rezultă din prevederile art.27 Cod.fam.: „Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia". Aici legiuitorul nu face vreo referire la faptul că prin contractul dat se vor reglementa şi relaţiile patrimoniale între soţi în cazul încetării căsătoriei, nu era nici cazul, deoarece, această situaţie este reglementată de Codul civil în cartea a patra intitulată „Dreptul succesoral";

-          în al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art.33 al.1 Cod.fam.: „Căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi". Deci, după cum putem observa, nu echivalează încetarea căsătoriei cu desfacerea acesteia, sunt două instituţii distincte, care au cauze care le generează şi efecte deosebite;

-          în al treilea rând, din prevederile legale mai sus citate rezultă că, efectele contractului matrimonial se produc între soţi în timpul căsătoriei, sau după desfacerea acesteia, conform dispoziţiilor art.27 Cod.fam. În acelaşi timp, al.1 art.31 Cod.fam. stipulează că clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, fiind exceptate clauzele prevăzute pentru perioada de după încetarea acesteia. Dar, după cum deja am menţionat, căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi, astfel că, în această situaţie se deschide succesiunea cu toate efectele sale.

Din cele expuse mai sus, rezultă că efectele contractului matrimonial se vor stinge numai în cazul încetării căsătoriei prin moartea sau declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, nu şi în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, cu toate că expres, art.27 Cod.fam. prevede că prin acest contract se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor „în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia". Nu spunem că nu se vor stinge clauzele contractului matrimonial în cazul încetării căsătoriei, dar ele se vor stinge, de asemenea, şi în cazul desfacerii acesteia prin divorţ, cu excepţia celor care sunt prevăzute pentru perioada de după desfacerea căsătoriei. Aceasta pentru faptul că contractul matrimonial are un caracter accesoriu la actul căsătoriei, astfel că efectele regimului patrimonial se vor epuiza odată cu această din ultimă instituţie. Desfacerea căsătoriei prin divorţ sau încetarea acesteia prin moartea unuia dintre soţi vor constitui punctul terminus al efectelor convenţiei matrimoniale. În primul caz, momentul la care hotărârea de divorţ va rămâne definitivă şi irevocabilă va marca clipa în care convenţia matrimonială şi-a epuizat efectele. În al doilea caz, momentul decesului va semnifica limita ultimă în timp a producerii efectelor convenţiei matrimoniale. Dacă moartea va fi constatată judecătoreşte, situaţia se aseamănă cu cea de la divorţ, în sensul că efectele convenţiei matrimoniale se vor considera epuizate la data la care hotărârea care se pronunţă asupra decesului va rămâne definitivă şi irevocabilă. Astfel, este imposibil de imaginat ca un regim matrimonial să supravieţuiască stării de căsătorie[44]. Considerăm că nu trebuie confundate „încetarea" cu „desfacerea" căsătoriei, sau „încetarea căsătoriei" cu „încetarea relaţiilor de căsătorie"(s.n.V.P.).

În concluzie, conchidem că alineatul întâi al art.31 Cod.fam. trebuie modificat şi propunem ca acesta să aibă următorul conţinut: „Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării relaţiilor de căsătorie, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după desfacerea căsătoriei".

Din cele relatate de până acum vedem că încetarea raporturilor de căsătorie, duce neapărat şi la încetarea contractului de căsătorie, dar cu excepţia clauzelor care prevăd, de exemplu, obligaţia de întreţinere, modul de executare a acesteia atât soţului incapabil cât şi copiilor, bunurile care aparţin fiecăruia dintre soţi la desfacerea căsătoriei. Credem că şi cauzele generale de încetare a contractelor pot fi aplicate contractului matrimonial.

În opinia noastră, contractul de căsătorie sau contractul matrimonial, încheiat de către soţi, asigură o mai mare stabilitate în relaţiile patrimoniale dintre aceştia, reglementându-le din capul locului, astfel, atât în timpul căsătoriei, cât şi la divorţ, ei îşi cunosc din timp drepturile şi obligaţiile patrimoniale, ceea ce facilitează în mod cert procedura partajului proprietăţii lor, în caz de necesitate. Poate se aduce atingere, într-o oarecare măsură, scopului încheierii căsătoriei, funcţiilor familiei, relaţiilor de familie, unora din principiile fundamentale ale dreptului familiei, însă, ritmul alert al schimbărilor ce survin în ţară atât pe plan economic, cât şi social, a impus modificarea legislaţiei familiei la acest capitol şi contractul matrimonial este deja o necesitate pentru tot mai multe persoane căsătorite.

 

 

* Conferenţiar, Universitatea „Alecu Russo", Bălţi, Republica Moldova, vpinzari@gmail.com

[1] În privinţa aspectelor de terminologie privind regimul matrimonial, a se vedea, P.Vasilescu, REGIMURI MATRIMONIALE. PARTE GENERALĂ, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, p.16- 19.

[2] Idem.

[3] Ibidem, p.17.

[4] Ibidem, p.17.

[5] Pentru clasificarea regimurilor matrimoniale, a se vedea: P.Vasilescu, op.cit.,p.56- 106, C.M.Crăciunescu, REGIMURI MATRIMONIALE, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000, p.6- 8.

[6] I.Albu, DREPTUL FAMILIEI, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1975, p.114.

[7] Cu privire la tipurile regimurilor matrimoniale, a se vedea, V.D.Zlătescu, REGIMURILE MATRIMONIALE ÎN DREPTUL DE FAMILIE AL STATELOR SOCIALISTE, R.R.D, Anul XXVI, 1970, Nr.8, p.19- 32.

[8] Într- o formulă sintetică putem defini contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânşii raporturi juridice", C.Stătescu, C.Bîrsan, DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR, Editura ALL, Bucureşti,1995, p.22.

[9] C.Hamangiu, I.Rosetti- Bălănescu, Al.Băicoianu, TRATAT DE DREPT CIVIL ROMÂN, VOL.III, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p.4.

[10] M.B.Cantacuzino, ELEMENTELE DREPTULUI CIVIL, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p.697.

[11] C.M.Crăciunescu, op.cit., p.11.

[12] P.Vasilescu, op.cit., p.184.

[13] Idem.

[14] C.Hamangiu, I.Rosetti- Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit.,p.4. Este de menţionat faptul că,acelaşi punct de vedere l- au adoptat şi unii autori din Republica Moldova, care susţin că contractul matrimonial este accesoriu, „deoarece potrivit art.28 alin2 Cod.fam. contractul matrimonial încheiat până la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la data înregistrării acesteia", L.Chirtoacă, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Editura Bons Offices, Chişinău 2005, p.82.

[15] A se vedea: В.Пынзарь, В.Шляхтицкий, СЕМЕЙНОЕ ПРАВО, Кишинэу, 2002, ст.49- 51.

[16] Practica ţărilor din occident, unde contractul matrimonial este reglementat de multă vreme, ne arată că, de regulă, contractul matrimonial se încheie înainte de încheierea căsătoriei, Л.Максимович, БРАЧНЫЙ ДОГОВОР (контракт), Москва, Изд. Ось- 89, ст.41.

[17] Cu privire la caracterele juridice ale contractului matrimonial a se vedea: P.Vasilescu, op.cit., p.201 -212.

[18] L.Chirtoacă, op.cit., p.81.

[19] P.Vasilescu, op.cit., p.211.

[20] După cum susţin autorii în materie, „convenţia matrimonială este mai mult sinalagmatică, decât inversul, dacă luăm în considerare că părţile se obligă reciproc, neexistând posibilitatea ca toate obligaţiile să apese doar pe unul dintre soţi", Idem.

[21] L.Chirtoacă, op.cit., p.82.

[22] P.Vasilescu, op.cit., p.212.

[23] Idem, p.204.

[24] Idem, p.82.

[25] Idem, p.211.

[26] Ibidem, p.82.

[27] P.Vasilescu, op.cit., p.198.

[28] Idem, p.199- 200.

[29] Idem, p. 201- 205.

[30] După cum susţin autorii în materie din Rusia „faptul că contractul matrimonial a fost încheiat înainte de înregistrarea căsătoriei nu trebuie interpretat ca fiind un stimulent psihologic pentru înregistrarea cât mai grabnică a căsătoriei. Mai mult, legea nu condiţionează posibilitatea încheierii contractului matrimonial înainte de încheierea căsătoriei, de încheierea acesteia la o dată ulterioară anume, sau, de încheierea în general a căsătoriei. Încheierea căsătoriei este privită doar ca faptul ce dă putere juridică contractului matrimonial", Л.Максимович, ст.44.

[31] În ceea ce priveşte începutul efectelor regimului matrimonial convenţional, momentul lor de producere va coincide cu clipa încheierii căsătoriei. Consecinţă firească a faptului că o convenţie matrimonială este accesorie căsătoriei (si nuptiae sequantur). În situaţia în care regimul este flexibil, iar convenţia matrimonială poate fi modificată în cursul căsătoriei, efectele se vor produce de la clipa regulatei modificări a regimului matrimonial, Ibidem, p.219.

[32] А.М.Нечаева, СЕМЕЙНОЕ ПРАВО, КУРС ЛЕКЦИЙ, Изд. Юристъ, Москва,1998б p.136- 143

[33] Cu privire la clasificarea regimurilor matrimoniale, a se vedea, P.Vasilescu, op.cit., p.56- 74.

[34] A se vedea: I.R.Urs, S.Angheni, DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ. PERSOANELE, Vol.I, Editura Oscar Print, Bucureşti, p.192.

[35] În literatura juridică românească „capacitatea civilă este concepută ca o capacitate generală şi nu numai capacitate de drept civil, cu unele deosebiri şi restrângeri ce pot varia de la o ramură de drept la alta, în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege", Tr.Ionaşcu, în, PERSOANA FIZICĂ ÎN DREPTUL R.P.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1963, p.153.

[36] Idem, p.153

[37] În statele sistemului de drept anglo- american, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este definită prin termenul „passive legal capacity", adică capacitate juridică pasivă şi presupune că pentru a fi purtător de drepturi şi obligaţii, adică pentru a avea capacitate de folosinţă, persoana fizică nu trebuie să întreprindă vreo acţiune, ea posedă drepturile recunoscute ei în virtutea existenţei sale. În felul acesta, capacitatea de folosinţă apare, în mod obişnuit, din momentul naşterii fiinţei umane şi dispare odată cu moartea individului, V.Băieşu, I.Căpăţînă, DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT, note de curs, Editura Garuda - Art, Chişinău 2000, p.162.

[38] În dreptul anglo- american, de exemplu, noţiunea capacităţii de exerciţiu este denumită prin termenul „active legal capacity", adică capacitate juridică activă şi are scopul de a evidenţia rolul activ al persoanei fizice în valorificarea drepturilor sale subiective recunoscute prin lege. Deoarece capacitatea de exerciţiu presupune o activitate conştientă îndreptată spre exercitarea drepturilor sale prin săvârşirea actelor juridice, capacitatea deexerciţiu nu poate să apară decât la atingerea de către persoana fizică a unui anumit grad de maturitate fizică, intelectuală şi socială, care i- ar permite să înţeleagă corect urmările juridice ale actelor săvârşite de ea. De aceea capacitatea de exerciţiu în volum întreg pentru persoana fizică apare, după regula generală, din momentul atingerii majoratului. Vârsta aceasta diferă de la stat la stat. De exemplu, în Franţa vârsta atingerii majoratului este de 18 ani, în Elveţia - 20 ani, în diferite state ale S.U.A. - 18- 21 ani, în Germania - 19 ani, în Anglia - 18 ani etc., V.Băieşu, I.Căpăţînă, op.cit., p.163- 164.

[39] A se vedea: C.Stătescu, DREPT CIVIL - PERSOANA FIZICĂ. PERSOANA JURIDICĂ. DREPTURILE REALE, E.D.P., Bucureşti, 1970, p.17.

[40] Personalitatea juridică a persoanei fizice stabileşte regimul juridic de drept al individului uman sau capacitatea juridică a lui şi, de obicei, este constituită din câteva elemente esenţiale. Aceste elemente sunt capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, V.Băieşu, I.Căpăţînă, op.cit., p.162.

[41] Analizând problema naturii juridice a rezoluţiunei şi rezilierii, vom înţelege prin această ultimă noţiune numai desfiinţarea, judiciară sau convenţională, a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care nu se execută, în mod culpabil obligaţiile asumate prin convenţie, desfiinţare care produce efecte numai pentru viitor, V.Stoica, REZOLUŢIUNEA ŞI REZILIEREA CONTRACTELOR CIVILE, Editura ALL, Bucureşti, 1997, p.157.

[42] Art.735 C.civ. prevede: „(1) O parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi.

(2) Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele circumstanţe:

neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aşteaptă de la executarea contractului, cu excepţia cazului când debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat;

executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;

neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;

neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului."

[43] A se vedea: C.Stătescu, C.Bîrsan, op.cit.,p.84.

[44] P.Vasilescu, op.cit., p.220.

 

« Back