Numărul 2 / 2006
In Honorem Ion Deleanu
Se împlinesc în această perioadă 70 de ani de la naşterea Profesorului Ion Deleanu, prilej pentru a marca contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea ştiinţelor juridice, în dubla calitate de profesor la Facultatea de Drept din Cluj Napoca şi de fost magistrat. Biografia sa este prea bogată şi conţine momente prea importante pentru a putea fi rezumată în câteva rânduri, însă valoarea muncii şi a succesului său stau mai puţin în nenumăratele distincţii cu care a fost onorat sau în lucrările pe care le-a publicat, cât în oamenii pe care i-a format şi cărora le-a influenţat decisiv cariera şi dezvoltarea spirituală, ca şi jurişti. Trecând peste clivajele disciplinare, acoperind un domeniu extrem de vast, adresându-se tuturor juriştilor, indiferent de domeniul în care activează, lucrările sale au depăşit stadiul de cărţi de referinţă, fiind suficient să menţionăm că tratatul său de drept constituţional şi cel de procedură civilă au fost răsplătite cu cele mai înalte distincţii, inclusiv premiul Academiei Române. Multe din studiile publicate au condus ulterior la modificări legislative ori constituţionale şi au format curente de gândire juridică foarte puternice. Numărul lor este prea ridicat pentru a putea fi evocat, însă nu există vreun studiu serios în doctrina română în care măcar una din lucrările domnului Deleanu să nu fie o importantă sursă bibliografică. În calitate de magistrat al Curţii Constituţionale, a contribuit decisiv la dezvoltarea acestei instanţe, participând la stabilirea fermă pe scena juridică română a unei astfel de instanţe, simbol al unei orânduiri constituţionale fondată pe ideea de stat de drept. Activitatea sa în cadrul Curţii a acoperit perioada cea mai sensibilă a acesteia, în care autoritatea îi era pusă la îndoială, iar imaginea sa era aproape compromisă. Fără plusul de consistenţă şi de imagine adus de prezenţa sa în cadrul instanţei constituţionale, poate astăzi Curtea Constituţională nu s-ar fi bucurat de aceeaşi autoritate. În calitate de profesor al uneia din cele mai prestigioase Şcoli Juridice române, cea clujeană, a contribuit esenţial la formarea a mii de jurişti de valoare şi prestigiu. Nu există nici un fost student care să îi datoreze măcar o mică parte din cultura sa juridică şi care să nu îi poarte o minimă recunoştinţă pentru efortul său. De aceea, suntem mai mult decât onoraţi că avem posibilitatea de a evoca, în prea puţine rânduri, personalitatea Profesorului Deleanu şi că am avut privilegiul de a-i fi studenţi, colaboratori şi apropiaţi.
Radu Chiriţă
|