Numărul 2 / 2006

In Honorem Martian I. Niciu

Statura exemplului

La 1 martie curent profesorul Marţian I. Niciu împlineşte 80 de ani. Este un excelent prilej pentru a revedea parcursul unei cariere universitare cu totul remarcabile şi pentru a evalua o operă ştiinţifică consolidată.

Profesorul Doctor Marţian I. Niciu a funcţionat la Facultatea de drept a UBB din anul 1948; în anul 1952 devine titularul catedrei de drept internaţional public şi o va deţine vreme de 40 de ani; din anul 1991 a fost profesor consultant şi a condus o serie considerabilă de doctorate, printre altele, cele ale unor personalităţi publice şi cadre didactice bine-cunoscute. A efectuat stagii de specializare la Universitatea Liberă din Bruxelles în perioada 1966-67 şi la Academia de Drept Internaţional de la Haga în anul 1970. În anul 1990 Profesorul Niciu a fost ales decan al Facultăţii de drept şi este un fapt semnificativ că a fost primul decan de după restaurarea libertăţii academice.

Învăţămîntul de drept internaţional a avut în statul totalitar soarta tuturor disciplinelor de drept public. Prin natura sa, domeniul era în plus serios prejudiciat de absenţa traducerilor şi de volumul derizoriu de publicaţii străine truvabile în biblioteci. Însă nimic din excesele ideologice ale naţional-comunismului nu am regăsit în cursurile Profesorului. Dimpotrivă, studenţii percepeau rezerva sa în a propaga ritualurile politice ale epocii, delimitarea suficient de netă de propaganda care obtura în epocă ştiinţa dreptului. La cursuri, profesorul nu era un orator. Păstra probabil o anumită detaşare vis à vis de efectele stilistice. Cursurile sale erau, în schimb, clare, precise şi sistematice. Ceea ce transmitea prezenţa Profesorului la catedră se poate rezuma uşor: competenţă, distincţie, amenitate.

Nu am nici o îndoială că această rezervă politică pe care am amintit-o a influenţat evoluţia carierei sale didactice. Aproape 14 ani a fost menţinut în poziţia de lector şi nu mai puţin de 24 de ani, pînă în anul 1990, în poziţia de conferenţiar. În schimb, în perioada 1982-1985, ca o recunoaştere internaţională a expertizei sale în domeniul dreptului spaţial, profesorul Marţian I. Niciu a fost ales co-director al Institutului internaţional de drept spaţial al Federaţiei astronautice internaţionale. Institutul, cu sediul la Paris, reprezenta o comunitate epistemică care număra 320 de membri din 42 de state. Participarea Profesorului la lucrările Institutului a fost însă serios stînjenită. În epocă, suita de aprobări necesară participării la reuniunile ştiinţifice internaţionale era cea care decidea pînă la urmă cariera internaţională a unui jurist. Iar faptul de a fi fost privat de libertatea de circulaţie, atît de importantă pentru un internaţionalist, exprima dezavuarea tacită a unei personalităţi care nu prezenta suficiente garanţii ideologice. Probabil că a contat în chimia încrederii politice a regimului şi faptul că tatăl Profesorului, Ioan Niciu, a fost în perioada interbelică primar al oraşului Petroşani, ales pe listele Partidului Naţional Ţărănesc. Practic, ultima prezenţă a Profesorului la activităţile unor comisii internaţionale de specialişti s-a consumat în anul 1969, atunci cînd a participat la lucrările Subcomitetului juridic al Comitetului ONU pentru dreptul spaţial.

Cred că trebuie subliniată o operă de pionierat a Profesorului în activitatea didactică de la Facultatea de drept. Începînd din anul 1968, este adevărat, intermitent, la Cluj s-a studiat dreptul Comunităţilor Europene. În paralel Profesorul a susţinut o serie de conferinţe despre cadrul instituţional al Comunităţilor. Simplul fapt că la acel timp la Cluj se diseminau cunoştinţe de drept comunitar, şi nu se studia, de exemplu, dreptul sau structura instituţională a CAER (organizaţie internaţională în care România era membru) mi se pare semnificativ.

Activitatea ştiinţifică, cel de-al doilea aspect al personalităţii Profesorului Marţian I. Niciu, nu este uşor de rezumat. Înainte de 1989 a publicat articole şi studii de drept internaţional public general şi de drept spaţial în ţară şi în Occident. Pentru cursul de drept internaţional public scris împreună cu Ludovic Takacs a fost distins în 1978 cu premiul Simion Bărnuţiu al Academiei. A făcut parte din colectivele care au elaborat „Dicţionarul diplomatic" apărut în 1979 şi „Dicţionarul de drept internaţional public" din 1982. După 1989, Profesorul Marţian I. Niciu a publicat volumul Drept internaţional public, care a cunoscut cîteva ediţii succesive (ultima ediţie în anul 2001) şi care prezintă un reper bibliografic în doctrina noastră de drept internaţional. Manualul de drept internaţional public este unul clasic, şi a devenit un reper pentru că posedă un sistem armonios de evaluări echilibrate şi de analize precise. În plus, este un manual universitar complet. A publicat de asemenea Introducere în dreptul internaţional spaţial (1982), o lucrare într-un domeniu în care expertiza sa era recunoscută internaţional, şi, în acelaşi an, manualul Organizaţii internaţionale. Interesul ştiinţific al Profesorului pentru problemele juridice pe care le implică fenomenul organizării internaţionale a fost constant. Demersurile sale se înscriu în linia funcţionalistă, inaugurată de un alt român, David Mitrany. Convingerea că statele şi actorii sub-statali sau transnaţionali au atît voinţa cît şi capacitatea de a coopera, că extinderea cooperării nu are practic limite, că anumite tipuri de integrare regională federală oferă modele viabile, au conturat ideea că statele şi ceilalţi actori internaţionali vor accepta premisele care să conducă la o „interdependenţă simetrică" şi la pacificarea mediului internaţional. Cineva nota ce ar trebui să eviţi ca educator sau ca savant: „să interpretezi eronat trecutul, să judeci greşit prezentul şi să anihilezi speranţa în viitor". Opera Profesorului trădează un optimism puternic şi echilibrat în legătură cu viitorul acestei lumi.

Fără îndoială că nu sînt singurul care simt o profundă gratitudine pentru Profesorul Marţian I. Niciu. Cu o insistenţă neobişnuită şi cu mult umor, m-a determinat să explorez zone ale disciplinei noastre care nu se plasau în propria sa sferă de interes ştiinţific, nici conceptual şi nici metodologic. Aceast conduită a fost pentru mine exemplară. Sînt convins însă că exemplaritatea personalităţii Profesorului provine din prezenţa mai multor calităţi şi mai multor merite decît cele pe care le cunosc personal.

Valentin Constantin

« Back