Numărul 2 / 2006

 

 

DREPTUL COMUN AL CONTRACTELOR CONEXE JOCULUI SI PARIULUI

 

Conf. dr. Mona-Maria PIVNICERU,

Judecător la Curtea de Apel Iaşi

 

 

Résumé : Le droit commun applicable aux contrats connexes de jeux et pari. Le droit commun des contrats de jeu et pari, réglementé dans les articles 1636 et 1638 du Code civil roumain, sera appliqué même aux contrats connexes au ceux-ci. C'est dire que l'inefficacité exécutoire des contrats de jeu et pari sera étendue et aux contrats connexes.

Par conséquent, les mêmes dispositions légales du droit commun sont incidentes aux contrats de mandat et d'emprunt examinés, sauf les situations où les contrats principaux de jeu et pari sont expressément réglementés. Dans cette dernière hypothèse, la licéité des conventions principales se reflètera et aux contrats connexes et, par la suite, l'obligation civile parfaite issue de la convention de jeu et de pari, spécialement prévue, constitue le support juridique des contrats connexes aux ceux-ci.

Le droit commun de la matière des contrats connexes au jeu et au pari, est, par conséquent, identique au celui réservé aux jeux et paris, grâce aux dispositions du Code civil, selon lesquelles le gagneur est privé de toute action en justice pour le payement du gain (art. 1636 du Code civil), de même le perdant n'a pas une action en répétition, s'il a payé volontairement la dette de jeu (art. 1638 du Code civil).

 

 

1. Consideraţii generale privind dreptul comun în materie de  joc/pariu

Statutul juridic al contractelor de joc şi pariu este configurat de două reguli de esenţă. Prima este consacrată de articolul 1636 C. civ. şi constă în privarea câştigătorului de orice acţiune în justiţie pentru a fi plătit. A doua regulă impusă de art 1638 C. civ. , îl vizează pe cel care a pierdut dar a plătit voluntar, negându-i acţiunea în repetiţiune.

Aceste două reguli, care refuză acţiunea în justiţie a câştigătorului, cât şi a pierzătorului, au ca fundament aplicarea regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans, regulă mai mult morală decât juridică, care are meritul de a sublinia amoralitatea jocului şi pariului şi justifică excluderea acestor contracte din domeniul juridic.

Astfel, refuzând sancţionarea printr-o acţiune în plată a angajamentelor izvorâte din joc şi pariu, legiuitorul a exclus crearea de obligaţii civile dată fiind periculozitatea potenţială a acestor convenţii. Refuzând în acelaşi timp acţiunea în repetiţiune a pierzătorului s-a recunoscut în sarcina acestuia o obligaţie de executat, care însă nu are o natură civilă .

Din moment ce legiuitorul a refuzat acţiunea în repetiţiune, înseamnă că a recunoscut acestor contracte un anume efect juridic, care constă în împiedicarea pierzătorului care a executat contractul să revină asupra executării sale. Acest efect este independent de cauza contractului, a cărui imoralitate ori iliceitate poate fi sancţionată potrivit dreptului comun.

De aceea, regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ca şi rezultatul ei melior est causa possidentis trebuie înţeleasă ca justificare a regimului particular la care sunt supuse aceste contracte, interdicţia repetiţiunii nefiind o formă de a sancţiona existenţa unei obligaţii civile, ci o expresie conjugată a acestor două principii de drept civil .

 

 

2. Contracte conexe  jocului şi pariului

Lipsite de forţă juridică executorie sunt şi convenţiile de mandat şi de împrumut care privesc contractele de joc/pariu, cărora - în absenţa unui text reglementator - li se aplică prin extensie acelaşi regim juridic configurat de articolele 1636 C.civ. şi 1638 C.civ., în raţiunea exteriorităţii periculoase şi imorale a contractelor de joc şi pariu în legătură cu care s-au format.

 

2.1. Mandatul privitor la joc şi pariu

2.1.1. Mandatul de  a juca/paria

În principiu, mandatul de a juca ori de a paria sunt asimilate în privinţa efectelor juridice cu aceeaşi ineficacitate executorie a contractelor de joc şi pariu.

Fac excepţie de la această regulă, mandatul conex jocurilor şi pariurilor special reglementate prin art. 1637 C.civ. şi prin alte dispoziţii legale , precum şi cel privitor la operaţiunea cu titluri financiare derivate.

Prin urmare, regimul juridic al mandatului de a juca ori de a paria este următorul.

Plata datoriei de joc. Dacă mandatarul a plătit voluntar datoria de joc, repetiţiunea sumei este oprită, întrucât plata astfel efectuată este asimilată cu plata făcută de jucător. Mai mult, el nu se poate îndrepta împotriva mandantelui cu o acţiune în restituirea sumei plătite, indiferent dacă s-a opus ori nu plăţii prin invocarea excepţiei de joc.

Încasarea câştigului de joc. Mandatarul care a încasat creanţa de joc în numele mandantelui poate să îi opună acestuia, dacă îi reclamă plata câştigului, atât excepţia de joc cât şi nulitatea contractului de mandat, iar mandatarul nu ar putea reclama în justiţie plata câştigului, deoarece aceeaşi regulă morală nemo auditur propriam turpitudinem allegans i s-ar putea opune.

 

2.1.2. Mandatul de a plăti ori încasa o creanţă din joc/pariu

În consecinţă, dacă mandatul de joc ori pariu este adus sub auspiciile dreptului comun al contractelor de joc şi pariu, două contracte de mandat încheiate între pierzător sau câştigător pe de o parte, şi un terţ pe de altă parte, privitoare la plata datoriei de joc/pariu ori încasarea câştigului rezultat din joc dar plătit voluntar de câştigător, sunt licite şi primesc efectele juridice corespunzătoare.

Astfel, pierzătorul care a mandatat un terţ să îi achite datoria de joc faţă de câştigător, este obligat să îi restituie mandatarului suma plătită cu acest titlu, deoarece dreptul acestuia rezultă din contractul de mandat, care are un alt obiect decât datoria de joc.

De asemenea, câştigătorul care a mandatat un terţ să îi încaseze câştigul de joc, achitat voluntar de pierzător, rămâne sub imperiul liceităţii mandatului şi poate pretinde plata sumei de la mandatar, deoarece, ca şi în primul caz, plata voluntară a datoriei de joc este recunoscută ca valabilă, iar reţinerea sa de către cel abilitat contractual să i-o remită este fără just titlu.

Asocierile în vederea jocului/pariului sunt ilicite în virtutea iliceităţii cauzei . Prin urmare, acela dintre asociaţi care a achitat datoria de joc, nu poate solicita de la ceilalţi asociaţi rambursarea părţii din pierderea comună şi nici un asociat nu poate reclama partea sa de câştig de la cel care a încasat singur câştigul.

 

2.2. Împrumutul privitor la joc şi pariu

Exterioritatea imorală a contractelor de joc şi pariu acoperă şi contractele de împrumut pe care un jucător le încheie în scopul de a participa la joc ori de a continua o partidă sau în vederea achitării unei datorii de joc.

Dacă împrumuturile acordate jucătorilor au ca finalitate favorizarea jocului/pariului, acestea nu şi-ar putea extinde periculozitatea în absenţa contractelor de împrumut care concură la imoralitatea ostensibilă a jocului/pariului şi contravin ordinii publice.

Împrumutătorul care ar putea reclama în justiţie plata sumei de bani, astfel împrumutate, ar putea ocoli interdicţia impusă de art. 1636 C.civ., acţiune care îi este refuzată jucătorului.

De aceea, sub anumite rezerve, obligaţiile născute din contractele de împrumut care au drept scop facilitarea jocului, pot fi asimilate datoriei de joc şi, în consecinţă vor putea fi supuse dispoziţiilor art. 1636 şi art. 1638 C.civ.

Prin urmare, împrumutătorul care a împrumutat jucătorul (pariorul) cu o sumă de bani pentru ca acesta să joace (ori să parieze) nu poate solicita în justiţie restituirea împrumutului, fără a i se putea opune excepţia de joc, iar pe de altă parte jucătorul împrumutat care a restituit voluntar suma împrumutată nu mai poate promova acţiunea în repetiţiune.

Acest regim juridic nu acoperă toate contractele de împrumut conexe jocului şi pariului şi, în consecinţă, trebuie examinată legătura dintre contractului de împrumut şi contractul de joc (pariu) sub aspectul decelării intenţiei comune a părţilor în a folosi de către împrumutat a sumei împrumutate pentru joc ori pariu.

 

2.2.1. Împrumuturile anterioare sau concomitente jocului/pariului

Literatura juridică a segregat împrumuturile anterioare şi cele concomitente de cel posterioare jocului (pariului), pentru a stabili implicarea împrumutătorului în stimularea ori încurajarea jocului (pariului) şi destinaţia de joc, a sumei împrumutate.

Împrumuturile din prima categorie includ toată categoria de împrumuturi care gravitează în vreun fel sau altul în aria de joc (pariu) până la finalizarea lui, cum ar fi: împrumutul acordat de terţ care este şi partener de joc ori asociat la câştigurile eventuale ale împrumutatului, pierzătorul care a plătit datoria de joc a codebitorilor săi, dându-le în avans suma pe care o reprezintă această datorie, terţul interpus în joc care a plătit câştigătorul şi care în acest mod a făcut un avans pierzătorului; împrumutul de joc acordat în schimbul acordării unei dobânzi ori pentru a obţine foloase din joc; avansurile plătite în cunoştinţă de cauză unei alte persoane care acordă împrumuturi jucătorilor ori le foloseşte pentru a favoriza în orice modalitate jocul (pariul); împrumuturile acordate de instituţiile de joc ori de personalul acestora etc.

În aceste cazuri, jucătorul împrumutat poate opune împrumutătorului excepţia de joc dacă sunt realizate următoarele două condiţii:

-           împrumutătorul să aibă un interes în joc;

-           sumele împrumutate să aibă destinaţia stabilită de părţi de a fi folosite la joc .

Condiţia interesului este realizată indiferent dacă terţul împrumutător are un interes direct în joc - este partener ori intermediar între pierzător şi câştigător - ori indirect, doar favorizând jocul prin împrumutul acordat jucătorilor. Prin urmare, terţ fiind faţă de contractul de joc, absenţa împrumutătorului la joc nu şterge caracterul ilicit al împrumutului.

În schimb, nu se circumscrie nici uneia din cele două condiţii şi, prin urmare, nu îi poate fi opusă excepţia de joc, dacă solicită restituirea sumei împrumutate, terţul străin de joc care a acordat împrumutul, fără a cunoaşte scopul în care persoana împrumutată va folosi fondul împrumutat.

Realizarea celei de-a doua condiţii, privitoare la destinaţia de joc stabilită de părţi, a sumelor împrumutate, a suscitat interpretări diferite.

Astfel, s-a structurat opinia potrivit cu care, cunoaşterea de către împrumutător a destinaţiei fondului împrumutat, în absenţa primei condiţii referitoare la stabilirea interesului împrumutătorului în joc, nu poate duce la aplicarea art. 1636 C.civ., deoarece nu se poate identifica scopul mediat al împrumutatului, eventualitatea obţinerii unui câştig, chiar cunoscut de împrumutător, cu cealaltă componentă esenţială a cauzei, scopul imediat al contractului, care consistă în predarea efectului civil de către împrumutător şi restituirea de lui către împrumutat. Prin urmare, scopul mediat al persoanei împrumutate, cu toată imoralitatea lui, nu se translează şi nici nu amprentează cauza contractului de împrumut, care rămâne morală. Ea ar putea deveni imorală, doar dacă se realizează prima condiţie, referitoare la interesul în joc al împrumutătorului, care presupune voinţa acestuia de a trage profit dintr-o operaţiune imorală şi care ar antrena în acest fel imoralitatea cauzei contractului de împrumut. În consecinţă, doar în această ultimă situaţie, împrumutătorului i s-ar putea opune excepţia de joc.

A admite această opinie, înseamnă a accepta că împrumutul făcut de un jucător altui jucător este licit şi că împrumutul de acest fel ar putea avea o cauză licită, soluţie care este inacceptabilă, fiind respinsă în mod unanim.

De aceea, distincţia operată între elementele de componenţă ale cauzei, pentru a fundamenta cauza licită a împrumutului, dacă împrumutătorul nu realizează condiţia interesului în joc, indiferent de scopul mediat cunoscut de împrumutător, care poate fi şi licit, nu este relevantă.

Condiţia cunoaşterii destinaţiei sumelor împrumutate este suficientă în a stabili că împrumutătorul a dorit să favorizeze un act imoral, concurând astfel la realizarea lui.

De altfel, fundamentarea imposibilităţii opunerii excepţiei de joc pe teoria cauzei imorale, nici nu este riguros exactă, din moment ce contractele de joc şi pariu nu au o cauză imorală. Ele sunt contracte valabil încheiate şi executarea lor voluntară produce efecte juridice.

Imorală este doar exterioritatea lor pernicioasă şi în acest scop desistativ art. 1636 C.civ. privează câştigătorul de orice acţiune în justiţie pentru încasarea câştigurilor.

Este firesc ca această dispoziţie să fie extinsă şi acţiunii de recuperare a unui împrumut făcut în vederea jocului, vizate fiind consecinţele pe care le produc împrumuturile ce favorizează jocul.

De aceea, indiferent dacă împrumutătorul are sau nu un interes în joc, cunoaşterea destinaţiei de joc a împrumutului pe care l-a acordat face ca împrumutătorul să nu poată solicita restituirea împrumutului şi însuşi împrumutatul să îi poată opune excepţia de joc, deoarece contractul de împrumut a fost încheiat în vederea favorizării jocului şi este atins de imoralitatea acestuia.

 

2.2.2. Interdicţia împrumuturilor de joc potrivit H.G. nr. 251/1999

Două texte din Hotărârea de Guvern privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc nr. 251/1999 interzic în mod absolut acordarea împrumuturilor de joc.

Primul text priveşte categoria jocurilor cu câştiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor mecanice, electrice, electromagnetice, videoautomate, în privinţa cărora art. 28 dispune: „Se interzice introducerea de credite pentru jucători, pe datorie sau pe seama unor obiecte lăsate în gaj".

A doua interdicţie se referă la jocurile tip cazinou, articolul 48 din hotărâre interzicând orice procedură, directă sau indirectă, care să aibă ca finalitate împrumutarea cu bani a jucătorilor cazinoului.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că organizatorii nu pot împrumuta în nici un mod jucătorii cu sume de bani (în cazul jocurilor tip cazinou) şi nici nu pot introduce credite pe datorii ori pe seama unor obiecte lăsate în gaj (interdicţia prevăzută la art. 28 din hotărâre) ceea ce înseamnă că interdicţia este absolută şi generală şi priveşte atât organizatorii, cât şi personalul în subordine care ar putea împrumuta jucătorii disimulând împrumutul acordat de organizatori.

Raţiunea de reglementare a acestor două texte are ca scop protecţia jucătorilor, care pot miza doar de sumele de care dispun efectiv, fără ca pasiunea de joc să fie stimulată chiar de organizator care ar putea antrena jucătorii să joace sume mai mari decât posibilităţile lor financiare.

Prin urmare, dincolo de aspectul lor său contravenţional, acest gen de împrumuturi vor fi lipsite şi de efecte civile. Consecinţa civilă a încălcării prohibiţiei împrumuturilor va consta în privarea împrumutătorilor de posibilitatea introducerii unei acţiuni în plata împrumuturilor astfel acordate şi deopotrivă în opunerea excepţiei de joc de către împrumutat, dacă totuşi se solicită restituirea lor.

Pe de altă parte, în lipsa unei jurisprudenţe în materie va fi dificilă sarcina judecătorului de cenzor în toleranţa generală, în a stabili în fiecare caz în parte, dacă sumele în discuţie reprezintă credite pentru jucători ori joc pe datorie sau pe seama unor obiecte lăsate în gaj în cazul jocurilor mecanice şi tot astfel dacă, cumpărarea jetoanelor valorice în alte mijloace de plată autorizate de Banca Naţională a României aşa cum dispune art. 43 alin. 2 din H.G. nr. 251/1999 constituie sau nu proceduri directe sau indirecte care să aibă ca finalitate împrumutarea cu bani a jucătorilor.

 

2.2.3. Împrumuturile posterioare jocului/pariului

Terţul străin de joc, care, posterior jocului, împrumută pierzătorul pentru a-şi achita datoria, indiferent dacă cunoaşte sau nu destinaţia fondului, încheie un împrumut valabil.

Valabilitatea convenţiei rezultă din liceitatea plăţii făcute de pierzător, care se răsfrânge şi asupra împrumutului conex. Favorizând un act permis şi recunoscut de lege, terţul împrumutător poate solicita restituirea împrumutului său, fără a i se putea opune excepţia de joc, afară de cazul în care împrumutul ulterior jocului are drept scop favorizarea unor noi partide, fiind deci un împrumut acordat în vederea jocului.

Acelaşi regim juridic îl va avea şi împrumutul acordat pierzătorului de către câştigător, fundamentul legitimităţii plăţii voluntare a datoriei de joc de către pierzător justificând acţiunea în plată, cu condiţia ca împrumutul astfel acordat să nu aibă ca scop favorizarea unor noi operaţiuni de joc.

Cu toate acestea, reţinerea valabilităţii împrumutului acordat chiar de câştigător posterior jocului, ar putea constitui un mijloc de disimulare a regulii înscrise în art. 1636 C.civ., deoarece câştigătorul i-ar putea împrumuta la sfârşitul jocului pierzătorului o sumă pe care acesta i-ar returna-o ca o plată voluntară şi licită şi nu ca o datorie de joc pe care câştigătorul nu ar putea să o solicite în justiţie. Or, procedând în acest mod, câştigătorul ar putea să solicite restituirea împrumutului în justiţie pe de o parte, fără a i se putea opune excepţia de joc, pe de altă parte.

 

Concluzii

Prin urmare, regimul juridic al jocurilor şi pariurilor de drept comun se particularizează prin regulile impuse de art. 1636 C.civ. şi art. 1638 C.civ., consecinţă a tolerabilităţii lor de către legiuitor, fără ca acestea să fie ilicite prin ele însele.

Acest regim juridic amprentează şi contractele conexe jocului/pariului în măsura în care contractele de joc/pariu nu sunt supuse unei reglementări speciale. Astfel, jocurilor de adresă corporală reglementate prin art. 1637 alin. 1 Cod civil, operaţiunilor de vânzare-cumpărare privind instrumente financiare derivate ca şi jocurilor de noroc reglementate prin H.G. nr. 251/1999, nu li se mai pot aplica regimul juridic configurat de art. 1636 şi 1638 Cod civil, ci dreptul comun al contractelor. Prin urmare, contractele conexe formate în legătură cu jocurile şi pariurile special reglementate, vor împrumuta regimul lor juridic, prin extensia ariei de aplicabilitate a art. 1637 alin. 1 Cod civil, în detrimentul regulei consacrate prin art. 1636 Cod civil. Putem spune că liceitatea convenţiei de bază (joc/pariu) se răsfrânge şi asupra contractelor-conexe, a căror validitate este imprimată de conexiunea cu cele dintâi şi că obligaţia civilă perfectă din convenţia de bază de joc/pariu reglementată, va constitui suportul juridic de determinare a regimului juridic al contractelor conexe.

 

 

« Back