Numărul 1 / 2005

 

 

EXAMEN DE JURISPRUDENŢĂ PRIVIND PROCEDURA REORGANIZĂRII ŞI FALIMENTULUI

Vasile GODÎNCĂ

Jurist, SC Euroconsult SRL

 

Reorganizare - art. 89 - Creanţă bugetară. Completarea declaraţiei de creanţă ulterior definitivării tabelului creditorilor. Condiţiile necesare pentru a invoca prevederile art. 89 din Legea 64/1995 rep. Omiterea luării în considerare la întocmirea Planului de reorganizare a unei creanţe declarate tardiv.

S-a reţinut în speţă că prin încheierea civilă nr. 1638/C2004 din 4 mai 2004 s-a încuviinţat tabloul definitiv al creditorilor debitoarei SC Cuantic Producţie Desfacere SRL în care Administraţia Finanţelor Publice Cluj a fost înscrisă cu suma de 7.413.595.183 lei. La data definitivării Tabelului creditorilor, deşi judecătorul sindic a stabilit mai multe termene în acest sens, nu a fost definitivat controlul fiscal. Ulterior, în 13 iulie 2004, fiind definitivat controlul fiscal, prin cererea formulată de către creditorul menţionat s-a solicitat modificarea creanţei în sensul înscrierii unui cuantum de 11.395.422.514 lei în loc de 7.413.598.183 lei. Împotriva procesului verbal de constatare a creanţei de 11.395.422.514 lei administratorul judiciar a introdus o contestaţie în condiţiile dreptului fiscal, urmând ca judecătorul sindic să se pronunţe asupra cererii arătate după soluţionarea irevocabilă a contestaţiei.

Prin sentinţa 3288 din 31 august 2004 a fost confirmat, în urma votului favorabil al creditorilor, Planul de reorganizare a SC Cuantic Producţie Desfacere SRL propus de administratorul judiciar SC Euroconsult SRL.

Împotriva acestei sentinţe creditorul în cauză a declarat recurs cerând respingerea planului sau modificarea acestuia în sensul majorării creanţei sale de la 7,4 mld. lei la 11,3 mld. lei. Instanţa de recurs, admiţând recursul, a reţinut în esenţă faptul că precizarea cuantumului creanţei, efectuându-se după admiterea în principiu a planului de reorganizare, aceasta nu a fost luată în considerare la votarea acestuia. Completarea tardivă trebuia calificată drept contestaţie şi admisă în baza art. 89 alin. 1 ca urmare a descoperirii ulterioare a unor înscrisuri hotărâtoare în controlul fiscal ulterior deschiderii procedurii. În această situaţie instanţa de control a considerat că votul adunării creditorilor trebuie reluat, după ce se va pronunţa, în faza preliminară, admiterea planului cu includerea integrală în plan a creanţei fiscale, reluându-se astfel etapele parcurse de procedura planului.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 79

 

Notă.

Decizia Curţii de Apel Cluj presupune discutarea cel puţin a următoarelor probleme:

a) posibilitatea de a ataca cu recurs hotărârea de confirmare a planului de reorganizare dată în condiţiile art. 100 din Legea 64/1995 rep.

b) care sunt condiţiile de admisibilitate a unei contestaţii la tabloul creditorilor introduse în temeiul art. 89 alin.1.

Cu privire la prima problemă supusă analizei se impune să prezentăm pe scurt etapele declanşării procedurii de reorganizare şi semnificaţia juridică a acestora. Astfel, potirvit secţiunii 5 din Legea 64/1995 rep., planul de reorganizare parcurge următorii paşi:

- faza I - întocmirea şi publicitatea planului de reorganizare - care constă în propunerea planului, depunerea lui la grefa tribunalului, la registrul comerţului şi comunicarea, după caz, cu debitorul, administratorul, comitetul creditorilor, reprezentantul asociaţilor/acţionarilor (art. 97). În toate cazurile un plan trebuie propus cel mai târziu într-un termen de 30 de zile de la definitivarea tabelului creditorilor sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune un plan şi, în consecinţă, intrarea în faliment. Cel care propune planul are rolul principal în această etapă.

- faza II - admiterea planului - constă în analiza aspectelor de formă şi de fond ale planului (dacă a fost propus de persoanele legal îndreptăţite, dacă sunt conţinute toate informaţiile prevăzute de lege, dacă are şanse obiective de realizare) în acest caz instanţa putând apela la o expertiză de specialitate cu privire la posibilitatea de realizare a planului. În această fază judecătorul sindic, cu respectarea contradictorialităţii, statuează asupra legalităţii şi a şanselor de reuşită a planului.

- faza III - votarea şi confirmarea planului - în această ultimă etapă le revine creditorilor rolul şi posibilitatea de a accepta sau de a respinge planul. Misiunea judecătorului sindic în această etapă se reduce doar la a lua act de votul creditorilor şi, în consecinţă, de a confirma planul sau de a deschide falimentul.

Revenind la speţa noastră, după cum am arătat în rezumatul prezentat, creditorul Administraţia Finanţelor publice a atacat hotărârea de confirmare a planului şi a solicitat, fie respingerea planului, fie modificarea acestuia în sensul includerii creanţei sale de 11,3 miliarde în locul celor 7,4 cu cât figura la momentul confirmării acestuia.

Considerăm că, vizavi de cele arătate mai sus instanţa de control a greşit admiţând recursul creditoarei pentru următoarele considerente:

● în privinţa respingerii Planului de reorganizare menţionăm că această acţiune nu este posibilă atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat şi în literatura juridică, legea nu acordă dreptul judecătorului sindic de a se pronunţa asupra planului, astfel acesta nu va putea să respingă un plan întemeindu-se pe propriile sale aprecieri. "Din punctul de vedere al gradului de intervenţie al judecătorului sindic, hotărârea de confirmare a planului poate fi asemuită unei hotărâri prin care instanţa consfinţeşte învoiala părţilor"[1]. Planul de reorganizare nu este admis sau respins de către judecătorul sindic ci este "confirmat", el fiind acceptat sau respins în cadrul adunării de creditori prevăzute de art. 99 din Lege. Urmare a acestei situaţii nici instanţa de control judiciar nu ar putea respinge planul, cererea Administraţiei Finanţelor Publice fiind inadmisibilă din acest punct de vedere.

A admite că judecătorul sindic sau instanţa de control ar putea respinge planul, ar însemna că aceştia pot oricând invalida votul creditorilor dat în susţinerea planului, la cererea oricărui creditor. Toţi creditorii au dreptul de a-şi exprima poziţia cu privire la plan prin vot, de aceea orice cerere ulterioară cu privire la admiterea sau respingerea planului trebuie considerată ca inadmisibilă.

● cererea Administraţiei Finanţelor Publice nu putea avea ca obiect înscrierea creanţei sale direct în planul de reorganizare fără a fi fost modificat în prealabil tabelul creditorilor. În acest sens atacarea hotărârii de confirmare a planului de reorganizare este lipsită de orice temei, acest creditor trebuia să atace în condiţiile art. 89 alin. 1 din Legea 64/1995 rep. hotărârea prin care a fost definitivat tabelul creditorilor şi numai ca o consecinţă a modificării tabelului creanţelor urma să se ia în considerare noul cuantum al creanţei şi la modificarea planului. Planul de reorganizare trebuie să cuprindă măsuri concordante cu interesele creditorilor (art. 92) or, calitatea de creditor o au doar cei înscrişi în tabelul creanţelor, ceea ce întăreşte ideea noastră cu privire la lipsa temeiniciei recursului.

Soluţia corectă pe care ar fi trebuit să o promoveze instanţa în acest caz ar fi fost calificarea recursului ca fiind contestaţie la tabelul creditorilor efectuată în condiţiile art. 89 alin. 1 din Legea 64/1995 rep. şi declinarea competenţei în favoarea instanţei competente, în speţă judecătorul sindic.

În speţă, însă, instanţa de control, după cum am arătat, a admis recursul considerând că această „completare tardivă trebuia calificată drept contestaţie şi admisă în baza art. 89 alin. 1 ca urmare a descoperirii ulterioare a unor înscrisuri hotărâtoare în controlul fiscal ulterior deschiderii procedurii" (dec. 79/25.01.2005). Această menţiune din considerentele deciziei duce la analiza celei de-a doua probleme şi anume condiţiile de admisibilitate a unei contestaţii la tabloul creditorilor introduse în temeiul art. 89 alin.

Considerăm că şi în acest caz instanţa de control a făcut o aplicare greşită a normelor de drept, astfel:

- legea prevede că orice parte poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe în tabelul creditorilor... în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute (art. 89 alin. 1 din Legea 64/1995 rep.).

- se impune să analizăm, în cazul concret dacă "titlurile hotărâtoare" sunt documentele debitoarei care fac obiectul controlului sau actul de control însuşi al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Concluzia care se impune este clară: în condiţiile în care controlul trebuia efectuat tocmai în vederea declarării creanţei, legea hotărând un termen limită de decădere în acest sens, titlurile hotărâtoare pot fi doar documentele care fac obiectul controlului. O altă interpretare a legii ar duce la soluţii inacceptabile cu consecinţa sustragerii creditorilor bugetari de la obligativitatea declarării creanţei în termen (sub sancţiunea decăderii) în condiţiile în care aceştia ar putea oricând să efectueze controlul şi apoi să învoce art. 89, alin.1 parte finală.

- în condiţiile în care am stabilit deja că titluri hotărâtoare pot fi doar documentele debitoarei care sunt obiect al controlului, nu este îndeplinită condiţia ca acestea să fie necunoscute întrucât acestea se aflau la dispoziţia organelor de control atât înainte de deschiderea procedurii cât şi în întreg intervalul de la declanşarea procedurii până la definitivarea tabelului creanţelor (şi ulterior). În acest caz lipsa de celeritate şi neîncadrarea în termenul pentru declararea creanţelor nu poate avea seminficaţia descoperirii unor titluri necunoscute. Cel mult, la data definitivării tabelului creanţelor creditorul în cauză putea să solicite, în temeiul art. 87 alin. 3 admiterea provizorie a creanţei sale deoarece "pentru soluţionarea" acesteia "ar fi nevoie de administrare de probe".

Înstanţa de recurs a considerat greşit că procesul verbal de control are calitatea de titlu hotărâtor şi până atunci necunoscut. El era, într-adevăr, necunoscut la data declaraţiei de creanţă, dar, în condiţiile în care controlul trebuia efectuat tocmai în vederea depunerii acestei declaraţii, acest demers face parte, practic, din activitatea de verificare a datelor conţinute în documentele şi declaraţiile debitoarei şi trebuia efectuat cu prioritate şi finalizat până la data definitivării tabelului creditorilor. Legea stabileşte termenele de declarare a pasivului în termeni imperativi fără a face deosebire după cum avem de-a face cu creditori chirografari, garantaţi sau, în cazul nostru bugetari.

 

Faliment - art 28, 41 - Stabilirea retribuţiei lichidatorului judiciar. Cheltuieli de lichidare stabilite anticipat.

Prin încheiere, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar cu privire la stabilirea retribuţiei acestuia în cuantum de 10 procente din totalul pasivului la care se adaugă 25.000.000 lei cheltuieli de lichidare, urmâd ca acestea din urmă să fie justificate ulterior lichidării bunurilor administratorilor. Pentru a dispune astfel s-a reţinut că în cadrul procedurii de faliment a SC Cuernavaca Agrozootehn SRL, prin sentinţa 3019/C/2003 pronunţată în acelaşi dosar, a fost angajată răspunderea patrimonială a administratorilor debitoarei, H.-T. V. şi C.I., pentru întregul pasiv. Hotărârea prin care s-a dispus acest lucru urma să fie pusă în executare de către lichidator. De asemenea, s-a reţinut că de la data numirii şi până la momentul cererii retribuţia lichidatorului nu fusese stabilită.

Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs unul din administratori - H.-T. V. - motivând că la dosar nu există dovezi cu privire la cuantumul retribuţiei lichidatorului şi nici un act care să justifice suma de 25.000.000 lei. Prin întâmpinare lichidatorul a arătat că adunarea creditorilor din 1 aprilie 2004 a aprobat onorariul în cuantum de zece procente din recuperări, iar suma de 25.000.000 lei sunt cheltuieli previzionate şi deci justificate.

Instanţa de control examinând recursul a constatat că acesta este fondat, hotărârea judecătorului sindic fiind nelegală şi eronată. În privinţa dispoziţiei care stabileşte retribuţia lichidatorului la 10 procente din pasiv (s.n.) aceasta contravine principiului maximizării recuperării creanţelor care decurge implicit din art. 2 şi art. 51 (în prezent art. 67) din Legea 64/1995 rep. Aşa cum a stabilit şi adunarea creditorilor acest procent trebuie preluat din încasări şi nu din pasiv.Caracterul eronat al criteriului stabilit de judecătorul sindic reiese şi din statisticile actuale privind recuperaea creanţelor din procedura insolvenţei şi care arată o medie de 25 de procente. În ceea ce priveşte acordarea anticipată a onorariului de 25.000.000 lei cu menţiunea că se va justifica ulterior, dispoziţia este de asemenea nelegală. Conform art. 19 alin. 1 (în prezent art. 25), administratorul va depune lunar raport privind descrierea modului în care s-a achitat de atribuţiile sale precum şi justificarea cheltuielilor efectuate în condiţiile art. 106 alin. 1şi art. 108 (în prezent art.120 şi 122).

 

Notă. Considerând de principiu ca fiind corectă soluţia instanţei de recurs cu privire la faptul că stabilirea retribuţiei lichidatorului ar trebui să se facă raportat la încasări şi nu la pasiv, considerăm că aceasta a greşit când a considerat ca nelegală acordarea anticipată a cheltuielilor de procedură în cuantum de 25.000.000 lei.

 Pornind de la concluzia că interpretarea textului art. 137 în sensul că doar o parte a pasivului poate fi suportat de administratori este prea restrictivă, practica judiciară a cunoscut numeroase cazuri în care răspunderea administratorilor a fost angajată pentru întregul pasiv, această posibilitate fiind recunoscută şi în doctrină[2]. Este şi cazul sentinţei 3019/C/2003.

Or, nu încape îndoială că prin debitul/pasivul debitoarei se înţeleg şi cheltuielile de procedură ca şi retribuţia lichidatorului care sunt prevăzute expres de lege în art. 4: "toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi suportate din averea debitorului" iar în caz de distribuire de sume art. 122 din Legea insolvenţei le menţionează la punctul 1.

Se ştie că angajarea răspunderii administratorilor debitoarei se face cu verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, culpa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu[3]. Fiind o răspundere specială şi condiţiile generale ale răspunderii civile cunosc unele nuanţări. Vizavi de speţa pe care o adnotăm ne interesează doar stabilirea prejudiciului concret la repararea căruia pot fi obligate organele de conducere.

Considerăm important de precizat că prejudiciul este cauzat în primul rând debitoarei şi constă în contribuţia sau aducerea în stare de încetare de plăţi. Între fapta ilicită a organelor de conducere şi pasivul debitoarei există o relaţie cauzală indirectă prin ricoşeu[4]. În consecinţă, având în vedere faptul că prejudiciul constă, aşa cum ziceam, întotdeauna în ajungerea în încetarea de plăţi a debitoarei (cu consecinţe nefaste atât asupra activităţii acesteia cât şi asupra altor persoane: creditori, salariaţi, asociaţi etc.), determinarea cu precizie a cuantumului reparţiei este foarte greu de efectuat dacă nu chiar imposibil, de aceea angajarea răspunderii se va face în majoritatea cazurilor pentru întregul pasiv.

Având în vedere consideraţiile arătate mai sus, pasivul debitoarei nu se va limita la creanţele constatate prin Tabelul creditorilor, ci va cuprinde înclusiv retribuţia lichidatorului precum şi orice alte cheltuieli de procedură. Această concluzie se impune din interpretarea sistematică a prevederilor Legii 64/1995. Astfel, art. 138 menţionează că sumele recuperate potrivit art. 137 vor intra în averea debitorului, pe când art. 4 menţionat mai sus precizează că toate cheltuielile de procedură vor fi suportate din aceeaşi avere a debitorului.

În privinţa stabilirii în concret a prejudiciului material şi a îndeplinirii condiţiilor pentru a se putea obţine repararea acestuia considerăm că se vor aplica regulile dreptului comun şi anume prejudiciul trebuie să nu fie reparat şi să fie cert.

Privitor la prima condiţie, în cazul falimentului, atragerea răspunderii se face pentru pasivul rămas neacoperit din lichidarea patrimoniului debitoarei.

În legătură cu cea de-a doua condiţie caracterul cert al prejudiciului, aşa cum se arată în doctrina de specialitate[5], există dacă acesta este sigur având această caracteristică atât prejudiciul actual cât şi prejudiciul viitor susceptibil de evaluare.

În cazul insolvenţei prejudiciul direct este sigur în momentul deschiderii procedurii, pe când cel cauzat prin ricoşeu este sigur în momentul definitivării tabloului creditorilor (la care se adaugă cheltuielile de procedură efectuate). Prejudiciul viitor şi sigur, la care pot şi trebuie să fie obligaţi membrii organelor de conducere, îl constituie, în cazul falimentului, cheltuielile de efectuat până la închiderea procedurii şi radierea societăţii din Registrul Comerţului. Aceste cheltuieli pot fi evaluate cu precizie de către lichidator în condiţiile în care legea reglementează amănunţit paşii care trebuie urmaţi spre acest final.

Privită din acest punct de vedere soluţia instanţei de recurs de a respinge cererea lichidatorului de a suporta şi cheltuielile evaluate anticipat ca fiind necesare până la închiderea procedurii, urmând ca documentele justificative să fie depuse la dosar la închiderea procedurii (odată cu bilanţul general) ni se pare eronată, iar motivarea bazată pe prevederile art. 19, având în vedere şi faptul că acest articol nu se referă la lichidator ci la administratorul judiciar, este nelegală.

Respingerea cererii lichidatorului privind suportarea de către membrii organelor de conducere cărora li s-a angajat răspunderea, a cheltuielilor stabilite anticipat are şi o consecinţă practică importantă. Executarea de bună voie sau, în cele mai multe cazuri, silită se face în baza unei hotărâri prin care s-a stabilit un cuantum al prejudiciului/pasivului. Ulterior efectuării executării silite sau a achitării amiabile a prejudiciului şi până la propunerea distribuirii finale şi închiderea procedurii se mai acumulează şi alte cheltuieli de procedură efectuate cu diferitele notificări, arhivarea documentelor contabile, închiderea procedurii şi radierea societăţii din Registrul Comerţului. Aceste cheltuieli nu vor putea fi recuperate de la membrii organelor de conducere decât în cazul pornirii unei noi executări silite. Prin urmare, având în vedere că în cazul distribuirilor de sume cheltuielile de procedură se situează la punctul 1 al art. 122, deci sunt prioritare oricărei alte distribuiri, consecinţa practică este că ele vor fi suportate din sumele destinate a fi distribuite creditorilor, în loc de a fi fost recuperate, aşa cum este şi normal, de la cei a căror răspundere a fost angajată.

De aceea considerăm că stabilirea anticipată a cheltuielilor de procedură pentru a fi recuperate de la membrii organelor de conducere nu numai că este oportună ci este chiar imperativă.

 

Faliment - art. 2 - Preluarea unui bun în contul creanţei. Tranzacţie. Compatibilitate cu scopul procedurii.

În cadrul procedurii de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei SC Megaserv Construct SRL, judecătorul sindic a aprobat regulamentul de valorificare a patrimoniului. Deoarece singurul bun existent în patrimoniul societăţii falite consta într-un imobil - teren şi construcţie - s-a încuviinţat vânzarea acestuia, potrivit regulamentului amintit, prin negociere directă la preţul minim de 5.280.130.000 lei. Neobţinându-se prin această metodă nici o ofertă, lichidatorul a trecut la organizarea de licitaţii cu strigare de la preţul minim amintit. Neînregistrându-se nici de această dată o ofertă satisfăcătoare, lichidatorul a solicitat ca vânzarea să se efectueze prin licitaţie publică în condiţiile Codului de procedură civilă, solicitare aprobată de judecătorul sindic.

Creditorul S.D. care era înscris în tabloul creditorilor cu cea mai mare creanţă - 6.476.713.880 lei, nu a fost de acord cu scăderea treptată a valorii imobilului şi la propunerea lichidatorului a încheiat o tranzacţie cu ceilalţi creditori ai debitoarei, mai puţin creditorul Administraţia Finanţelor Publice Cluj. Creditorul în cauză şi-a asumat, prin tranzacţia încheiată, obligaţia de a plăti creanţele tuturor celorlalţi creditori şi cheltuielile de lichidare în schimbul preluării imobilului a cărui valoare era inferioară creanţei sale.

Având în vedere faptul că prin tranzacţia încheiată părţile au urmărit acoperirea pasivului debitoarei, inclusiv a cheltuielilor de procedură care includ şi onorariul lichidatorului şi, implicit, închiderea procedurii, judecătorul sindic a apreciat că acesta corespunde pe deplin scopului procedurii, iar în temeiul art. 11 din Legea 64/1995 rep. a încuviinţat tranzacţia şi a dispus autentificarea acesteia.

Tribunalul Comercial Cluj, Încheierea comercială nr. 496 din 17 decembrie 2004.

 

Reorganizare - art. 99, art. 100 - Votarea planului de reorganizare. Confirmarea acestuia. Dispoziţia de reorganizare a activităţii debitoarei.

Prin sentinţa civilă 3288 din 31 august 2004 judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC Cuantic Producţie Desfacere SRL, a dispus reorganizarea activităţii debitoarei sub supravegherea directă a administratorului judiciar. Pentru a dispune astfel s-a reţinut că administratorul judiciar prin rapoartele sale de activitate a apreciat că există perspective reale de reorganizare şi a propus un plan în acest sens. Planul propus a fost admis de principiu prin încheierea civilă nr. 2890/2004 apreciindu-se că acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 60, 602 603 (în prezent 92, 94, 95 s.n.)

În urma convocării adunării creditorilor în vederea votării planului propus s-a constatat că:

- creditoarea Finansbank din categoria creditorilor prevăzută de art. 67 alin. 5 lit. a (în prezent art. 99 s.n.);

- creditorii bugetari din categoria prevăzută de art. 67 alin. 5 lit. d (în prezent art. 99 s.n.) sunt consideraţi că au votat planul datorită faptului că vor primi, conform acestuia, întreaga creanţă;

- creditorul Unicredit din categoria prevăzută de art. 67 alin. 5 lit. b (în prezent art. 99 s.n.) se consideră că a votat planul întrucât, ca şi creditorii din categoria precedentă, prin planul de reorganizare s-a prevăzut recuperarea în integralitate a creanţei;

- o parte din creditorii încadraţi la categoria prevăzută de art. 67 alin. 5 lit. f (în prezent art. 99 s.n.) au votat planul;

- ultima categorie de creditori cei prevăzuţi de art. 611 alin. 1 (în prezent art. 93), se consideră că nu au votat planul întrucât aceştia au fost reduşi în totalitate prin planul propus.

În urma supunerii la vot, judecătorul sindic constatând că sunt întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 68 (în prezent art. 100) a confirmat planul de reorganizare a debitoarei SC Cuantic Producţie Desfacere SRL.

Tribunalul Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ; Sentinţa civilă nr. 3288 din 31 august 2004.

 

Faliment - art. 114, art. 147 - Vlorificarea de active. Încuviinţarea valorificării în condiţiile Codului de procedură civilă. Nedepunerea de către administrator a documentelor pentru întabulare. Amenda.

Judecătorul sindic, la cererea lichidatorului judiciar, a încuviinţat vânzarea în condiţiile Codului de procedură civilă a bunuli imobil al debitoarei. De asemenea constatând că administratorul statutar al debitoarei nu a depus documentele solicitate în vederea întabulării imobilului oferit spre vânzare a dispus amendarea acestuia cu amenda prevăzută de art. 108 alin. 2 lit. e din Codul de procedură civilă.

În speţă, în vederea valorificării bunurilor debitoarei judecătorul sindic a aprobat Regulamentul de valorificare a patrimoniului debitoarei.

Astfel, în baza acestuia, lichidatorul a procedat la vânzarea imobilului prin negociere directă, procedură rămasă fără rezultat, ca urmare s-a trecut la vânzarea la licitaţie publică de tip competitiv.

Deşi s-au organizat patru licitaţii în cadrul cărora preţul de pornire iniţial de 6.000.000.000 lei s-a redus la 5.300.000.000 lei, nu s-a putut obţine nici o ofertă la acest nivel. Singura ofertă fermă din partea vreunui cumpărător a fost de 95.000 euro, însă creditorul principal nu a fost de acord cu reducerea preţului.

Potrivit art. 100 alin. 2 (în prezent 114 s.n.), dacă bunurile nu se pot vinde prin negociere directă, acestea vor fi vândute la licitaţie, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Prin urmare, raportat la considerentele arătate, în temeiul art. 10 raportat la art. 100 alin. 2, judecătorul sindic a apreciat cererea lichidatorului ca fiind fondată, încuviinţând vânzarea la licitaţie în condiţiile Codului de procedură civilă.

S-a mai reţinut faptul că fostul administrator P.M. a fost citată la mai multe termene cu menţiunea de a depune documentele necesare lichidatorului pentru întabularea imobilului oferit spre vânzare însă aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Potrivit art. 108 alin. 2 lit. e se sancţionează cu amendă judiciară nerespectarea unui înscris sau bun de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă. Având în vedere cele mai sus prezentate, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului şi a aplicat administratorului societăţii amenda de 5.000.000 lei prevăzută de art. menţionat mai sus.

Tribunalul Comercial Cluj, Încheierea comercială nr. 252 din 16 noiembrie 2004.

 

Faliment - art. 137 lit. a - „Confundarea patrimoniului propriu cu cel al societăţii debitoare. Angajarea răspunderii personale a administratorilor debitoarei

Prin încheierea 3019 din 11 iulie 2003 s-a admis cererea de angajare a răspunderii administratorilor debitoarei C.I. şi H.V. pentru întregul pasiv neacoperit.

Pentru a hotărâ astfel instanţa a reţinut că raportat la dispoziţiile art. 124 (în prezent 137 s.n.), întregul probatoriu administrat de instanţă în cauză, respectiv contractele de vânzare cumpărare existente, încheiate între cei doi administratori ca şi celelalte contracte închaiate cu terţii, se confirmă faptul că bunurile şi creditele societăţii au fost utilizate în folos propriu, făcându-se acte de comerţ în interes personal sub acoperirea societăţii.

Înstanţa a apreciat că cei doi administratori „au confundat" patrimoniul persoanei juridice cu averea personală, procedând la înstrăinarea bunurilor aparţinând societăţii după bunul plac, utilizând bani în interes personal. Activele societăţii au fost deturnate de la scopul lor firesc ele nefiind folosite în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al debitoarei, în condiţiile în care creditul acordat de bancă şi garantat cu bunul personal al administratorului CI a fost destinat desfăşurării activităţii persoanei juridice, fapt ce rezultă expres din scopul declarat de cei doi administratori la data solicitării împrumutului.

Pentru a recupera sumele de bani pe care administratorii le-au folosit în interes personal, în condiţiile în care activele societăţii debitoare nu mai există, iar creanţele creditorilor au fost recuperate doar în mică măsură, instanţa a admis cererea de angajare dispunând suportarea de către administratori a întregului pasiv nerecuperat.

Tribunalul Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ; Încheierea civilă nr. 3019 din 11 iulie 2003

 

Faliment - art. 6, art. 147 - Refuzul de a preda bunurile aparţinând societăţii debitoare. Împediment la efectuarea lichidării. Ordonanţă preşedinţială.

Instanţa constatând refuzul lui S.A. de a restitui bunurile societăţii în faliment SC Mureşan Trans SRL deţinute într-un spaţiu al pârâtului a dispus pe cale de ordonanţă preşedinţială emisă în baza art. 581 din Codul de procedură civilă obligarea lui S.A. la restituirea activelor societăţii debitoare deţinute pe nedrept.

Pentru a hotărâ astfel s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale având în vedere că măsura este necesară pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite, întrucât prin nerestituirea bunurilor se creează un prejudiciu, urgenţa este dată de principiul celerităţii care guvernează procedura falimentului, iar lichidarea judiciară fiind o executare silită colectivă, măsura se impune pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul acestei executări.

S-a mai reţinut că lipsa bunurilor de la sediul debitoarei face imposibilă valorificarea acestora şi împietează asupra cursului procedurii. Cu atât mai mult cu cât acoperirea pasivului debitoarei prin valorificarea bunurilor din averea acesteia se realizează în favoarea tuturor creditorilor şi este scopul pentru care a fost instituită procedura.

Tribunalul Comercial Cluj, Ordonanţa Preşedinţială nr. 100 din 2 iunie 2005.

 

 

[1] A se vedea: I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 212.

[2] I. Turcu, Falimentul - actuala procedură - tratat, ediţia a V-a, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.475.

[3] Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 211.

[4] Cu privire la prejudiciile prin ricoşeu a se vedea B. Starck, Droit civil. Obligations. Contrat, 3é edition, Libraire de la Court de Cassation, Paris, 1989, p. 613 şi urm.

[5] C-tin Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ediţia a III-a, ed. All Beck , Bucureşti, 2000, p.154.

 

« Back