Numărul 1 / 2007

Alexandru OTETELIŞANU, Ştiinţa dreptului la noi, 1915(extras)

„Dacă s-ar cântări intensitatea culturii juridice după numărul adepţilor ştiinţei Dreptului, după alcătuirea repede a jurisprudenţelor în toate materiile sau după importanţa pledoariilor, ar trebui să zicem că cultura noastră juridică este de o rară intensitate.

Relativ, nicăieri numărul acelor care cer Dreptului, în Universităţi, forma definitivă a intelectualităţii lor nu e mai considerabil, nicăieri jurisprudenţele nu s-au stabilit cu mai multă promptitudine şi nu cred să fie ţară în care să se pledeze mai mult şi mai bine ca la noi - totuşi cine ar putea afirma că ştiinţa Dreptului a atins toată dezvoltarea pe care ar fi putut, ar fi trebuit să o atingă.

Ar fi putut şi ar fi trebuit. Într-adevăr, din primele timpuri de deşteptare socială a noastră, mai tot tineretul a năzuit către Drept - tineretul care avea aspiraţiunea unei vieţi noi, în care ţara să se înalţe cât mai repede la nivelul vechilor civilizaţii occidentale! Câţi jurisconsulţi, câţi magistraţi unii cu drept cuvânt celebri, câţi avocaţi cu vază au luat parte preponderentă la dezvoltarea vieţii intelectuale a ţării, o ştim cu toţii. Numele lor stă încă pe toate buzele.

Mulţi din ei nu mai sunt. Cei tineri îi cunosc însă din spusele celor mai în vârstă, care au lucrat cu ei, care i-au ajutat în operele lor, care i-au admirat. Morţi de ieri, care fac parte încă din Istoria vie a prezentului!

Numărul lor este important; mai pe toţi i-a chemat, i-a absorbit viaţa politică.

Acţiunea lor s-a exercitat îndeosebi pe terenul parlamentar. Se ştie că politica este absorbantă. Ea nu exclude ştiinţa; o politică sănătoasă trebuie desigur să se rezeme pe date ştiinţifice, dar dacă politica nu exclude ştiinţa, ştiinţa nu este tocmai o condiţie ca să reuşeşti în politică; rareori omul politic este om de ştiinţă, rareori adevăratul savant descinde din înălţimea ideilor, ca să se amestece în învălmăşeala şi agitaţia luptelor de partide.

Aceasta este o regulă generală care s-a adeverit pretutindeni.

Jurisconsulţii au făcut la noi multă politică. Ei au găsit pentru mintea lor, pentru activitatea lor intelectuală, o hrană îndestulătoare în marea operă de transformare socială care s-a îndeplinit în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pentru a se mai gândi la altceva.

Rolul lor a fost mare şi generaţiile care urmează îl pot invidia, căci el nu se va mai repeta. Ei au fost conditores iures, ei au clădit dreptul român cel nou, în toate direcţiile, în toate manifestările vieţii moderne.

Mai este o consideraţiune. Jurisconsulţii noştri cei mari, imensa lor majoritate, nu aparţineau - ca în ţările occidentale - unei burghezii mai mult sau mai puţin avute, ei erau mai adeseori săraci şi cereau exerciţiului artei lor mijloacele de trai, putinţa de a agonisi o avere. Negreşit exerciţiul profesiei de magistrat sau de avocat nu se poate rezema decât pe ştiinţă; în magistratură ca şi în barou ştiinţa este singura bază pe care se poate zidi ceva temeinic; dar în genere exerciţiul unei profesiuni nu poate echivala cu o cultură a ştiinţei pure.

Într-un cuvânt, jurisconsulţii de ieri au lucrat prea mult în alte direcţii ca să le rămână destul timp să facă multă ştiinţă pură.

Că au fost şi firi excepţionale, că se întâlnesc în literatura noastră juridică opere de mare interes ştiinţific, este incontestabil; dar cei care le-au scris au făcut ca acei mari artişti, înamoraţi de idealul lor, care fac artă pentru artă.

Ceea ce înalţă însă nivelul ştiinţei într-o ţară nu sunt cazurile sporadice; ci o tendinţă permanentă, o muncă fermă, constantă a mai multora, muncă care să deştepte un interes, o curiozitate, o emulaţie ştiinţifică cât se poate de largă, cât se poate de intensă. Această curiozitate, această emulaţie n-a fost nici îndestul de provocată, nici deşteptată.

Toate acestea explică de ce Dreptul ca ştiinţă a cam rămas pe loc, de ce elevii străluciţi ai facultăţilor de drept franceze sau germane n-au tors încă nici firul ştiinţific care să lege România de ţările unde ei şi-au făcut studiile. [...]"

« Back