SUMMER SCHOOL ON EUROPEAN PRIVATE LAW - SALZBURG, 30 IUNIE-12 IULIE 2008*

În 1999, Facultatea de Drept a Universităţii din Salzburg, Austria a obţinut o finanţare Erasmus pentru organizarea în cei patru ani subsecvenţi a unei şcoli de vară pe tema dreptului privat european. Iniţiativa a aparţinut d-lui. Michael Rainer, profesor de drept roman şi drept privat comparat în instituţia menţionată, secondat de d-na. profesoară Johanna Filip-Fröschl. I s-au alăturat în demararea acestui proiect d-nii. Pascal Ancel, profesor de drept civil la Universitatea „Jean Monet" din St. Etienne, Franţa şi David Pugsley, comparatist şi profesor de drept roman la Universitatea din Exeter, Anglia.

Ideea centrală a grupului de iniţiatori a fost de a promova un crez: Europa juridică trebuie să fie o unitate în diversitate, nu o unificare materializată într-un compromis nivelator de identităţi. În acest sens, trebuie menţionat că unul dintre factorii ce i-au reunit pe iniţiatori a fost francofonia, aspect poate surprinzător într-o Europă dominată în planul colaborărilor internaţionale de limba engleză. Dl. Rainer este vorbitor fluent de germană şi italiană şi preşedinte al grupului austriac al Asociaţiei „Henri Capitant" a prietenilor culturii juridice franceze; profesorul Ancel este unul dintre puţinii universitari francezi vorbitori fluenţi al limbii germane; dl. Pugsley, decanul de vârstă al şcolii de vară, este la rândul său membru al Asociaţiei Capitant în Anglia, dispune de experienţa predării în olandeză de pe timpul când a activat în Africa de Sud şi nu întâmpină vreo dificultate în folosirea limbilor italiană şi germană.

S-a pornit iniţial cu cinci profesori şi douăzeci de studenţi, prin alăturarea la grup a d-lui. Martin Schermaier de la Universitatea din Bonn, Germania şi a d-lui. Javier de los Mozos, profesor de drept roman şi drept civil la Universitatea din Valladolid, Spania. Componenţa ambelor grupuri a luat amploare cu fiecare ediţie. Ca urmare, finanţarea europeană a fost reiterată în anul 2003 pe încă patru ani. Devenită treptat cea mai importantă şcoală de vară pe teme de drept privat european, ediţia din 2007 a cunoscut un număr de nouăzeci de studenţi participanţi, profesori din unsprezece ţări europene şi din Québec, plus un profesor şi doi cursanţi din Brazilia. Urmarea a fost prorogarea susţinerii financiare Erasmus până în anul 2011 inclusiv.

România este reprezentată încă din anul 2005, prin dl. Mircea Dan Bob, de la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Numărul studenţilor români a pornit de la unul în 2005, ajungând la doi în 2006 şi opt în 2007, pentru ca anul 2008 să vadă grupul român evidenţiindu-se ca cel mai numeros: douăzeci de studenţi din totalul de o sută patru participanţi. Ediţia ultimă a cunoscut cea mai mare participare, atât în termeni de cursanţi cât şi de profesori: nouăsprezece ţări europene au fost astfel reprezentate (Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Scoţia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria), la care s-au adăugat invitaţi din sisteme de drept influenţate de cele europene: Québec, Argentina şi Antilele Olandeze (Curaçao).

Cursul introductiv din seara zilei de 30 iunie a aparţinut d-lui. profesor Rainer şi s-a dorit a fi o „Introducere istorică la dreptul privat european: de la dreptul roman la primele codificări europene". Scopul prelegerii a fost de a oferi o imagine a originilor dreptului privat din Europa, pentru a pregăti studenţii pentru expunerile subsecvente divizate pe experienţa fiecărei ţări.

Pentru o mai bună înţelegere de către studenţi a prezentărilor, s-a început cu expunerile sistemelor de drept privat care au realizat primele codificări şi s-au constituit în modele pentru alte ţări europene şi non europene: Franţa, Germania, Austria şi Anglia. Introducerea în dreptul privat francez a fost făcută în trei cursuri paralele, susţinute în cele trei limbi principale ale şcolii de vară: dl. Ancel (germană), d-na. Catherine Marie, profesor la Universitatea La Rochelle (franceză) şi dl. Erik Van den Haute, profesor la Université Libre de Bruxelles (franceză). Studenţii au putut alege în funcţie de preferinţele lingvistice expunerea pe care să o urmărească. Intrducerea germană a fost asigurată de profesorul Martin Schermaier, care a susţinut şi conferinţa de deschidere. Este în tradiţia şcolii de vară ca în fiecare an unul dintre membrii corpului didactic să facă o expunere aprofundată pe o temă de actualitate. Dl. Schermaier a propus auditoriului analiza Fundamentelor romane şi neromane ale dreptului privat european. Subiectul este de mare interes, în condiţiile în care comisia von Bar lucrează într-un stil ultraliberal care ignoră senin rădăcinile şi specificul european.

Situaţia Scoţiei este una specială. Motive politice au făcut ca, până la începutul sec. XIX, să fie o ţară de drept civil pe o insulă britanică dominată de common law. Particularitatea s-a mneţinut atâta vreme cât viitorii jurişti au putut traversa Canalul Mânecii pentru a învăţa mai ales în facultăţile de drept din Olanda. Blocada napoleoniană a curmat respectiva practică; din acel moment, dreptul practicat în stil anglofon a început să câştige mai mare pondere în Scoţia, care se prezintă astăzi cu un sistem mixt.

Tot în aceeaşi categorie intră şi dreptul privat maltez. Temporar aflată sub dominaţie franceză, Malta a fost apoi strategic ocupată de britanici. Engleza este a doua limbă oficială a ţării, iar sistemul educaţional este organizat în consecinţă. Dreptul civil nu a renunţat însă la rădăcinile sale franceze, astfel că şi astăzi - deşi franceza a pierdut terenul în favoarea englezei - autorii se ghidează tot după autorii francezi.

Configuraţia dreptului privat al provinciei canadiene Québec este rezultatul interacţiunii dintre tradiţia autohtonă francofonă şi dominaţia ocupantului englez. Una dintre particularităţile juridice relevate în acest cadru de către dl. Mathieu Devinat, profesor de drept civil, lexicologie juridică şi metodologie juridică la Universitatea din Sherbrooke, este bilingvismul. Art. 133 al Constituţiei Canadei din 1867 a pus ambele limbi pe picior de egalitate; art. 16 alin. 1 al Constituţiei din 1982 reafirmă protecţia constituţională a bilingvismului. Ca urmare, toate reglementările sunt simultan publicate în franceză şi engleză iar dezbaterile judiciare se pot purta în oricare dintre cele două limbi. Populaţia fiind însă majoritar francofonă în Québec, legile se elaborează în franceză şi se traduc apoi în engleză. Operaţiunea este aparent simplă, dar numeroasele organizaţii profesionale, reuniuni şi congrese dedicate traductologiei ne arată că nu avem de a face cu o ştiinţă uşoară. Dificultăţi de ordin juridic se adaugă celor de ordin pur lingvistic: dreptul privat al Québec-ului este unul de tip european continental: codul civil din 1866 a fost în mare parte o copie a modelului francez din 1804 şi reforma din 1994 l-a revizuit în sensul modernizării, fără a-i altera filiaţia. Ca urmare, conceptele specifice dreptului civil de tip francez trebuie exprimate în engleza ce foloseşte concepte de common law. De aici rezultă dificultăţi: incongruenţe, traduceri aproximative şi sensuri neacoperite, care dau naştere la dispute în practică. Dl. Devinat a prezentat un exemplu în acest sens: art. 2930 din Noul cod civil al Québec-ului, unde „toute disposition contraire" apare în versiunea engleză „any stipulation to the contrary". Într-un caz concret, apărarea uneia din părţi a invocat în faţa instanţei varianta engleză, în care prin stipulation se înţelege prevedere contractuală. Judecătorii au respins apelul bazat pe pretinsa restrângere de sens adusă de versiunea engleză a textului, motivând că ... traducerea engleză este de slabă calitate. Procurorul general al Québec-ului a atacat această argumentare, subliniind că ambele limbi sunt egale. S-a ajuns astfel în speţă la întrebarea: ce regulă unică aplicăm?

Două principii sunt folosite în Québec în astfel de ipoteze:

1) principiul înţelesului comun;

2) înţelesul comun trebuie să corespundă voinţei legiuitorului. Determinarea acesteia se face prin lecturarea dispoziţiilor în context, examinarea consecinţelor aplicării; examinarea scopului reglementării etc.

În speţa redată s-a aplicat al doilea principiu, ţinându-se seama de voinţa legiuitorului rezultată din lucrările pregătitoare ale codului. Extrapolând, se observă cum conflictul textelor nu duce la conflictul regulilor şi cum bilingvismul ajută la înţelegerea diferenţei între text ca vehicul şi regulă ca obiect material: altfel spus, limba nu se confundă cu dreptul.

Belgia, teritoriu mereu disputat de puterile din regiune, născută apoi ca creaţie aritificală a perioadei de după războaiele napoleoniene, a pornit cu un drept privat covârşitor dominat de codurile franceze. Abia după al doilea război mondial s-au eliminat, de exemplu, referirile din codul civil la împărat şi la poporul francez. Conflictul dintre minoritatea francofonă educată şi majoritatea flamandă a populaţiei a izbucnit deschis în cursul primei conflagraţii mondiale: soldaţii vorbitori de olandeză nu înţelegeau comenzile ofiţerilor date în franceză. Acest conflict s-a reflectat şi în plan juridic, prin încercarea de a se afirma independent de dreptul privat francez. Ca urmare, după anii 70 dreptul privat belgian a început să evolueze independent de cel francez, lucru evident mai ales în tribunalele, facultăţile şi cărţile ce nu utilizează limba franceză. Expunerea d-lui. profesor Erik van der Haute şi-a propus tocmai să analizeze diferenţele respective, în contextul în care codul civil napoleonian este încă în vigoare în Belgia.

Situaţia Italiei a fost simultan prezentată în engleză de către dl. Stefano Troiano, profesor de drept privat italian şi european la Universitatea din Verona, respectiv în germană de către dl. Paolo Maria Vecchi, profesor de drept civil şi drept privat european la Universitatea Roma 3. dreptul privat italian a fost dependent în sec. XIX de experienţa juridică franceză. Codul civil de inspiraţie napoleoniană se potrivea în 1866 societăţii autohtone de tip agrar, cel comercial însă era prea avansat. Secolul XX aduce părăsirea abordării de tip pragmatic cxaracteristică dreptului privat francez, pe măsura reorientării spre abordarea de tip dogmatic a doctrinei germane. Cel mai mare eveniment juridic în materie a fost adoptarea la 1942 a unui nou cod civil. Din fericire, aspectele propagandistice nu au afectat important codul civil: majoritatea dispoziţiilor de orientare fascistă nu au intrat în cod; s-au strecurat doar în materie de familie şi de dreptul muncii. Reglementările de tip corporatist au fost adoptate în legi speciale.

În esenţă, codul din 1942 este o combinaţie între influenţa germană grefată pe experienţa franceză. Legiuitorul italian a dorit crearea unui cod unic de drept privat, în care cartea a cincea este dedicată integral şi exclusiv dreptului comercial şi dreptului muncii. Se observă la o analiză atentă cum unificarea s-a realizat doar formal, căci separarea subzistă pe fond. Modul italian de a proceda a fost imitat în codul civil brazilian din 2002. dreptul eruopean comunitar respinge însă un atare mod de a proceda. Se distanţează de modelul francez prin structurarea în şase cărţi: persoane, succesiuni, proprietate, obligaţii, raporturi comerciale şi de muncă, protecţia drepturilor. Contractul este privit ca un mod de dobândire a proprietăţii, apărând în cartea a treia. Neexecutarea contractului este tratată în partea generală a obligaţiilor.

După cum am relatat la început, organizatorii şcolii se îngrijesc în fiecare an să dea studenţilor posibilitatea de a audia expuneri privind ţări din alte continente, influenţate de modele europene. Anul trecut a fost supus analizei exemplul brazilian; în 2008 profesorii Ariel Parellada şi Laura Lucer de la Universitatea din Buenos Aires au conferenţiat asupra dreptului privat argentinian. Mişcările de eliberare de pe continentul sud-american au găsit în soluţiile dreptului roman şi în ideile revoluţiei franceze argumente utile în lupta lor politică. Revoluţionari precum Simon Bolívar s-au format în Franţa, crescând intelectual în admiraţia şi inspiraţia celei mai luminate capitale a lumii din acea perioadă. Nu este de mirare deci că doctrina privatistă franceză a secolelor XIX-XX a influenţat fundamental codificările sud-americane. În codul civil argentinian apar simultan noţiunile de dominium şi propriedad. Confuzia are motive istorice, iar definiţia proprietăţii este preluată din autorii francezi Aubry şi Rau. Pornind de la influenţa franceză, o serie de teorii au fost totuşi dezvoltate specific în Argentina. Spre exemplu, caracterul absolut al proprietăţii este controversat: unii îl înţeleg ca depinătate a atributelor, alţii înţeleg că doar proprietarul poate dispune de bun. Clasificarea argentiniană a proprietăţii identifică două categorii: proprietatea perfectă (dominio perfecto), caracterizată ca drept absolut, perpetuu şi exclusiv, respectiv propritatea imperfectă (dominio imperfecto), categorie în care intră proprietatea fiduciară, revocabilă şi dezmembrată.

După-masa zilei de 5 iulie a fost dedicată atelierului pe tema Transferului proprietăţii. Fiind una dintre problemele nodale comune ale dreptului privat european, studenţii au fost împărţiţi în funcţie de preferinţele lingvistice în trei grupuri de lucru: francez, german şi englez. Lucrările fiecărui grup s-au desfăşurat sub îndrumarea a trei profesori, împărţiţi după ponderea în sistemul lor juridic a uneia din cele trei limbi menţionate. Cu două zile înainte de atelier, studenţii au primit cele două speţe de lucru; cu o zi înainte s-a alocat timp pentru a se pregăti prezentarea soluţiei. Atelierul constă în o scurtă introducere în problematică făcută de către unul dintre profesorii îndrumători, după care studenţii au fost invitaţi să prezinte soluţia specifică ţării lor pentru cele două speţe propuse. Fiecare prezentare a fost urmată de întrebări şi discuţii iniţiate din sală şi de la îndrumători. Scopul atelierului este de a oferi studenţilor o perspectivă comparativă asupra chestiunii propuse. La un nivel superior, lucrul în atelier - coroborat cu cel similar desfăşurat în 12 iulie pe tema Desfiinţării contractului - urmăreşte să evidenţieze diversitatea soluţiilor, concomitent cu oferirea unor explicaţii contextuale care să o justifice.

Exemplele clasice de influenţă juridică a unui cod occidental ni se prezintă ca importuri mai mult sau mai puţin fidele ale acestuia. Un exemplu mai special este oferit de Croaţia. Teritoriul fostei Iugoslavii a fost sub influenţă austriacă, codul civil din 1811 fiind importat iniţial ca atare. După al doilea război mondial au fost promulgate o serie de legi speciale în materie civilă, care au determinat trecerea ABGB într-un regim de funcţionare subsidiară aflat la marginea strictei legalităţi. Reformele preconizate în regimul socialist s-au concretizat în legi precum cea a profesorului Constantinovici. După studii efectuate în Franţa înainte de război, Legea asupra obligaţiilor (1988) a fost puternic influenţate de afinitatea intelectuală a redactorului pentru dreptul american. Ca urmare, respectiva lege a fost - prin efortul comparatist făcut - una dintre cele mai moderne ale momentului: răspunderea pentru produse, spre exemplu, figura în textul acesteia. Ideologia comunistă a adus particularităţile ei: după ruptura cu URSS din 1948, statul iugoslva nu a mai acceptat noţiunea de proprietate de stat, ci cea de proprietate socială. Probleme deosebite au pus interdicţia legală a avea în proprietate terenuri şi de a vea proprietatea asupra mijloacelor de producţie. Anul 1980 a adus adoptarea unei Legi asupra relaţiilor de proprietate, rezultat al unei inspiraţii mixte austriaco-germane. Legea asupra succesiunilor şi familiei este în vigoare din 1976, cu unele modificări aduse în 2001.

Nici Croaţia nu pare a fi fost scutită de aventurile tranziţiei. O lege specială se referă la protecţia cumpărătorilor de apartamente: dezvoltatorii imobiliari percepeau preţul în avans şi apoi îşi anunţau falimentul fără a mai fi construit ceva. Legea menţionată i-a obligat la garanţii complexe de executare, care îi face să prefere să construiască fără a mai solicita avansuri. Imediat după 1991, proprietatea asupra terenurilor şi pădurilor a fost permisă numai acelora care au dovedit că sunt capabili să le cultive şi exploateze.

Faţă de ediţiile anterioare ale şcolii de vară, organizatorii au adăugat anul acesta un eveniment deosebit: vizita la Curtea Supremă din Viena, din ziua de 7 iulie. Primirea a fost asigurată de către preşedinta preşedintele curţii, d-na. Irmgard Griess, care a făcut şi o prezentare sintetică a sistemului jurisdicţional austriac. În după-amiaza aceleiaşi zile, d-na. profesor Brigitta Jud, de la Universitatea din Viena, a susţinut o prelegere introductivă asupra regimului răspunderii civile în Austria. Aceasta a fost urmată de intervenţia fiecărui profesor din ţările reprezentate asupra caracteristicilor procesului decizional în instanţele supreme naţionale.

* La realizarea acestui material au contribuit şi studenţii participanţi: Andrei Abrudan, Lavinia Birău, Erika Bodor, Alexandrina Boitor, Adriana Catarig, Adrian Clopotari, Diana Corcheş, Iulia David, Cosmina Gherasim, Ioana Meteşan, Slivia Nechita, Dan Paliciuc, Cristina Pop, Daria Pop, Aron Samu, Andrei Suse, Alina Şmegner, Dina Tanco, Bogdan Tomuleţiu.

« Back