Numărul 1 / 2008

 

CONGRESUL ANUAL AL ASOCIAŢIEI "HENRI CAPITANT" A PRIETENILOR CULTURII JURIDICE FRANCEZE

JOURNÉES LOUISIANAISES - "DROIT ET CULTURE", BATON ROUGE ŞI NEW ORLEANS, 19-23 MAI 2008

 

 

Alegerea temei şi a locului de desfăşurare pentru zilele internaţionale ale Asociaţiei Capitant în anul 2008 nu au fost întâmplătoare. Doar două state americane au coduri civile: California şi Louisiana. Parte a teritoriilor franceze din America de Nord cesionate (cu titlu oneros) în 1803 de către Napoléon Statelor Unite, ultimul este singurul având un sistem de drept bazat pe un cod civil european.

Posesiunile franceze în America de Nord ocupau un teritoriu ce se întindea de la Marile Lacuri până la Atlantic, urmând traiectul fluviului Mississipi. Suprafaţa totală însuma suprafaţa de atunci şi, respectiv, o treime din ceea ce sunt astăzi Statele Unite ale Americii. Ambasadorul american la Paris fusese însărcinat de către preşedintele Jefferson să negocieze penru o sumă de maximum 10 milioane de dolari cumpărarea regiunii New Orleans (La Nouvelle Orléans); spre surprinderea sa, ministrul de externe Talleyrand i-a comunicat oferta lui Napoléon de a vinde toate posesiunile franceze pentru 15 milioane de dolari. Raportat la imensa suprafaţă în cauză, suma era modică chiar şi în acea epocă, astfel că ambasadorul american şi-a luat libertatea de a accepta fără să mai aştepte încuviinţarea Washingtonului.

Între reprezentanţii celor două ţări s-a încheiat astfel celebrul Purchase Act din 1803. Napoléon a insistat să fie inserat în codul său civil din 1804 un articol special în materie de leziune (art. 1674): vânzarea de imobile poate fi rescindată dacă preţul este mai mic de 7/12 din valoarea reală a bunului. Ne simţim datori să facem două constatări aici:

- legiuitorul român nu a transpus în 1865 acest text. Urmând criticile exprimate în literatura franceză, el nu a acceptat leziunea între majori. Să observăm însă că Noul Cod civil din Québec (1994), deşi menţine în art. 1405 principiul de mai sus, a reintrodus leziunea între majori (art. 424, 897 şi 2332);

- pe de altă parte, art. 1674 francez nu reprezenta decât un subterfugiu legal pentru a desfiinţa la momentul convenabil vânzarea Louisianei: primul consul a stabilit pragul legal al rescindării ţinând seama de proporţia dintre preţul cu care a vândut Louisiana şi cel real.

După momentul 1803, autorităţile americane au însărcinat pe juristul de origine franceză Louis Moreau-Lislet cu prelucararea sistematizată într-un cod a legilor aflate în vigoare în zona New Orleans. Ajutat de un oarecare James Brown, Moreau-Lislet a întocmit ceea ce s-a numit Digest of Civil laws, cuprinzând reglementările spaniole aflate în vigoare în acest teritoriu (Las Siete Partidas) şi ordonate în conformitate cu planul de tratare specific Codului Napoléon.

Redactarea la care s-a ajuns astfel a intrat în vigoare în 1808 şi a fost parţial amendată în 1825, dată de la care este cunoscută ca fiind Codul civil al Louisianei. Cercetările desfăşurate de vorbitori au demonstrat că acest cod nu a fost la origine o simplă transpunere peste Ocean a modelului francez. Forma sa din 1808 cuprinde legislaţia spaniolă (zona New Orleans-ului fusese cedată în secolul XVIII Spaniei, Franţa reluând-o în 1802) ordonată pe structura codului francez. Originea comună romană a dispoziţiilor şi modificările din 1825 şi 1870 au adus însă Codul civil al Louisianei la un conţinut foarte apropiat de cel al Codului Napoléon. Ca urmare, juristul român va putea în mod paradoxal să regăsească la multe mii de kilometri de patria sa versiunea engleză a majorităţii textelor promulgate de Cuza.

Am făcut toate aceste precizări pentru a se înţelege de ce congresul Capitant a fost precedat în data de 18 mai de o reuniune dedicată sărbătoririi bicentenarului Codului civil al Louisianei. Discursurile introductive ale d-lor. Alain Levasseur, directorul European Studies din cadrul Facultăţii de Drept a Louisianna State University, şi  Michel Grimaldi, preşedintele Asociaţiei Capitant, au punctat perenitatea tradiţiei juridice franceze şi felul în care aceasta se îmbină cu sistemul de common law specific Statelor Unite.

Prezentările care au urmat s-au axat pe aniversarea propusă. Dl. profesor Alain Levasseur, urmat de d-nii. Olivier Moréteau (profesor la aceeaşi facultate) şi Vincenç Feliu (bibliotecar) au prezentat cercetările întreprinse în ultimele decenii asupra originilor, autorilor şi conţinutului codului civil louisianez.

Rezultatele cercetărilor despre care relatam mai sus au fost publicate în formă tipărită de către Claitor's Publishing Division în decembrie 2007: „A Digest of Civil Laws now in force in the territory of Orleans (1808)". Este de fapt a treia republicare a facsimilului primei ediţii a Digestelor, îmbogăţită acum cu notele lui Moreau-Lislet şi cu studiul publicat de către profesorul Mitchel Franklin în 1958 în Tulane Law Review, prin care semnala existenţa şi semnificaţia ultimelor. Remarcabil este faptul că forma tipărită este accesibilă gratuit online, la adresa www.law.lsu.edu/digest.

Zilele internaţionale ale Asociaţiei Capitant în Louisiana au fost împărţite în patru subteme distincte, dezbătute de-a lungul a patru zile: Culture et droit civil, Culture et droit international, Culture et droit processuel şi Culture et droit des affaires.

Prima zi de lucrări a congresului propriu-zis (19 mai) a debutat cu o conferinţă a profesorului Alain Levasseur, menită a fi o prezentare a originilor şi configuraţiei actuale a dreptului civil în statul Louisiana. Notele explicative ale lui Moreau-Lislet pe marginea Digestelor din 1808 fac constant trimitere la Pothier, Domat şi textele romane. Utilizarea acestor surse de către autorul codului civil face ca şi în ziua de astăzi dreptul roman - receptat prin scrierile jurisconsultului francez Domat - să fie considerat un izvor principal al dreptului louisianez. Pe de altă parte, paradoxul local este acela că judecători şi avocaţi educaţi într-un sistem de common law nu renunţă nici astăzi să-şi fundamenteze deciziile pe codul civil şi să facă constant apel la doctrina franceză (din care autori precum Planiol au fost traduşi în engleză). Această situaţie a stat la baza alegerii Lousianei pentru congresul Capitant din 2008: fenomenul juridic este angajat într-un sistem de valori culturale, iar exemplul ţării gazdă este oarecum singular pentru cine vrea să vadă efectele produse de un cod de inspiraţie franceză într-o ţară din afara francofoniei.

Raportorul general al temei Culture et droit civil a fost respectatul comparatist Rodolfo Sacco, profesor la Universitatea din Torino.

Codul francez a fost impus în Polonia cucerită şi transformată Marele Ducat al Varşoviei în 1807. Raportorul polonez a relatat cum tradiţia romanistă lipsea în acel moment, căci fusese introdusă de puţină vreme. Primit iniţial cu ostilitate, codul francez a devenit ulterior un element de identitate naţională sub cucerirea rusă.

Raportorul belgian a arătat cum în ţara sa nu există un sentiment naţional; există doar o ostilitate faţă de putere şi de instituţii, datorită faptului că teritoriul belgian a fost mereu ocupat de diverse puteri alogene. De asemenea, raportorul a mai vorbit de aşa-zisul ascendent al persoanei asupra instituţiei: art. 1134 C.civ. (echivalentul art. 969 C.civ. român) este azi interpretat nuanţat, în sensul accentuării pe ideea de parte slabă în contract; ca urmare, dl. Martens a vorbit despre victimologia care penetrează domeniul dreptului civil.

Una dintre concluziile general împărtăşite la această temă a fost legată de problema căsătoriei homosexuale - pusă în discuţie de către raportorul olandez, d-na. Diana Dankers Hagenaars. Luând în considerare şi concluziile antropologilor şi psihanaliştilor, participanţii au concluzionat că nu orice este disponibil şi democratizabil în drept.

Situaţia Columbiei este oarecum particulară. D-na. Betty Martinez a arătat cum ţara sa a adoptat în 1855 codul civil de inspiraţie clar franceză ce intrase în vigoare în Chile. Juriştii columbieni ai secolului XIX erau formaţi în Franţa (să nu uităm ca ideile revoluţionare ale lui Simon Bolívar sunt datorate tot studiilor efectuate în oraşul luminilor) sau cel puţin citeau autorii francezi. André Bejo, autorul codului, a fost un important romanist, care s-a inspirat puternic din dreptul roman în redactarea legiuirii civile moderne.

O atenţie aparte s-a acordat influenţei religiei asupra dreptului civil. Raportorul francez, cunoscutul profesor Alain Sériaux a relatat cum, spre exemplu, lucrarea lui François Gény „Méthodes d'interprétation et sources dans le droit privé positif" nu poate fi înţeleasă corespunzător de către cititorul ce nu posedă cunoştinţe de drept canonic şi nu cunoaşte ideile lui Bergson. Raportorul polonez a precizat la rândul său că problematica persoanelor a fost în 1836 extrasă din codul civil şi reglementată separat, ca urmare a presiunilor clerului.

Raportorul american, dl. Randy Trahan, a reliefat ponderea tradiţiei franceze în codul din 1825. Aceasta a dominat întregul drept civil de-a lungul sec. XIX, cu excepţia materiei persoanelor. Orientarea politică socialistă a judecătorilor locali de la sfârşitul sec. XX i-a făcut să privească spre doctrina franceză şi să modifice în sensul acesteia interpretarea textelor referitoare la delicte.

Pentru România, raportul la această temă a fost întocmit de către d-nii. Mircea-Dan Bob şi Paul Vasilescu.

Raportorul general pentru tema Culture et droit international a fost dl. profesor Alberto Zuppi, de la LSU Law Center, Baton Rouge. Raportul naţional a fost realizat de către d-ra. Diana Olar.

Raportor general pentru Culture et droit processuel a fost profesorul Loïc Cadiet, iar raportul român s-a datorat contribuţiei d-lor. Ion Deleanu şi Sergiu Deleanu. Una dintre concluziile generale au fost că, deşi rapoartele prezentate congresului au fost elaborate de persoane de sex masculin, în toate ţările asistăm la o feminizare a procedurii. O alta vizează tehnicizarea excesivă a procedurii, aspect care i-a obligat pe raportori să vorbească mai degrabă de drept procesual decât de cultură. Raportorul belgian a menţionat cum în ţara sa excepţiile de neconstituţionalitate derivă mai degrabă din conflictul lingvistic decât din probleme juridice pe fond.

Interesantă a fost prezentarea d-lui. Thiery Hoscheit, preşedintele Consiliului concurenţei din Luxemburg. Minusculul stat nu are facultăţi de drept, astfel că 90% dintre viitorii jurişti sunt formaţi în Franţa. Autohtonii astfel instruiţi şi reveniţi acasă se confruntă cu concurenţa juriştilor străini (dintre care mulţi proveniţî din România) veniţi să lucreze în Luxemburg. Situaţia ultimilor a fost reglementată într-o manieră originală: pentru a practica, li se solicită un certificat care să ateste că sistemul lor judiciar corespunde cu cel din Luxemburg. O altă problemă abordată a fost instituţia mediatorilor. Primită iniţial cu entuziasm, constituie la ora actuală o mare dezamăgire în Franţa.

Influenţa factorilor culturali asupra dreptului a fost foarte bine evidenţiată în ultima temă de dezbatere: Culture et droit des affaires (23 mai). În Italia, majoritatea întreprinderilor sunt mici şi mijlocii, iar falimentul este în continuare perceput ca o ruşine. Dirijismul ce domină dreptul comercial francez îşi are cauzele în măsurile luate în sec. XVIII de către Colbert. Ca un exemplu în acest sens, societăţile pe acţiuni au putut apărea abia în 1867 ca societăţi private, factor de întârziere economică a Franţei comparativ cu Anglia şi Olanda. Urmărind deviza revoluţiei franceze din 1789, raportorul a arătat cum - în sinteză - deviza sec. XIX a fost Liberté (libertate de a contracta), Egalité a revenit sec. XX, în timp ce secolul actual îşi poate afişa ca deviză Fraternité (sau, mai precis, solidaritate contractuală). Provincia Québec nu are nici azi un cod comercial, iar activitatea de creditare este dominată de cooperativele de credit. Raportorul canadian a relatat cum, probabil datorită mentalităţii catolice reticentă faţă de ideea de îmbogăţire personală, înflorirea economică a provinciei francofone a putut avea loc abia începând cu sec. XX. Mişcarea Desjardins a dus la dezvoltarea unui sistem de case populare de credit, eficient adaptate nevoilor majorităţii rurale a Québec-ului, care primează şi azi în faţa băncilor clasice. Raportul român a fost redactat de către dl. Radu Catană.

În mod inevitabil s-au luat în discuţie consecinţele dominaţiei tot mai accentuate a dreptului (comercial) american, pe fondul ascendentului economic al firmelor din Statele Unite. Participanţii au convenit în ansamblu că există o serie de forme contractuale importate din Statele Unite, care sunt în realitate demult cunoscute în Europa; în consecinţă, s-a opinat că mondializarea este mai degrabă un imperialism al cuvintelor.

Mai multe detalii asupra rapoartelor prezentate se pot găsi gratuit la adresa: http://www.henricapitant.org, unde toate au fost afişate în text integral.

Şedinţa de închidere s-a ţinut în sala de şedinţe a Curţii Supreme a Louisianei, în New Orleans, la invitaţia preşedintelui acesteia, dl. Pascal Calogero. Profesorul Jacques Mestre a fost desemnat cu rostirea raportului de sinteză. Dl. preşedinte Grimaldi a expus apoi concluziile congresului şi ultimele noutăţi privind Asociaţia. De remarcat este că în prezent numărul ţărilor în care este reprezentată a ajuns la cincizeci şi cinci (cei mai noi membri sunt China şi Rusia). Dl. profesor Denis Mazeaud, a reprezentat şi de această dată cu succes tradiţia conform căreia secretarul general al Asociaţiei prezintă în final cronica congresului într-o notă umoristică. Secretarul general adjunct Philippe Dupichot a comunicat membrilor prezenţi activităţile viitoare ale Asociaţiei. Conform deciziilor luate în şedinţa preşedinţilor şi secretarilor generali din ziua de 21 mai 2008, următorul congres va avea loc la Lausanne în perioada 8-12 iunie 2009, organizat de către preşedintele grupului elveţian - dl. profesor Pierre Wessner. Tema aleasă este Droit et santé. În 2010, între 23 şi 28 mai, România va fi gazda zilelor internaţionale ale Asociaţiei Capitant, tema fiind Droit des successions.

Prezenta dare de seamă nu poate fi încheiată decât menţionând lăudabilul efort organizatoric întreprins de către preşedintele grupului louisianez, dl. Levasseur. Am asistat de fapt la al treilea congres găzduit pe teritoriu american şi gerat de către domnia sa, după cele din 1978 şi 1992.

 

Mircea-Dan Bob

Secretar general al Asociaţiei Capitant - România

 

 

 

XIVèmes Journées juridiques franco-roumaines

„L'influence du droit communautaire sur les droits nationaux", Bucureşti şi Cluj-Napoca, 26-27 iunie 2008

 

Întâlnirile franco-române pe teme juridice au fost restabilite începând din anul 1967. Desfăşurate alternativ la noi în ţară şi în Franţa, sunt un prilej de dezbatere ştiinţifică şi de reînnoire a legăturilor tradiţionale dintre cele două ţări. Organizatorii ediţiei din acest an au fost Institutul de cercetări juridice din cadrul Academiei Române, Société de Législation Comparé, Universitatea Ecologică din Bcuureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Lucrările au fost împărţite pe două zile: prima la Bucureşti, a doua la Cluj-Napoca.

Vineri, 27 iunie, sub preşedinţia d-lui. decan Paul Vasilescu, prima temă de dezbatere a fost „Influenţa dreptului european asupra reformei dreptului contractelor". Punctul de atracţie l-a constituit intervenţia raportorului francez, dl. profesor Denis Mazeaud. Reputatul civilist este descendentul cunoscuţilor autori Henri, Léon şi Jean Mazeaud, ale căror lucrări de drept civil au fost unul dintre principalele repere urmate de doctrina română a ultimilor patruzeci şi cinci de ani. Domnia sa predă la Universitatea Paris II „Panthéon-Assas" şi este secretarul general al Asociaţiei „Henri Capitant" a prietenilor culturii juridice franceze.

Prezentarea a pornit de la necesitatea de a actualiza Cartea a III-a a codului civil francez, dedicată în mare parte contractelor. Intrat în vigoare în 1804, codul napoleonian a fost un model pentru ţările care l-au preluat şi un imbold de codificare pentru celelalte. În plan general, acesta a contribuit la răspândirea până în cele mai îndepărtate zări a prestigiului şi influenţei culturii juridice franceze. Trecerea timpului şi schimbarea datelor în politica şi economia mondială au dus la estomparea influenţei franceze. Acest aspect este foarte evident în domeniul contractual, unde dominaţia economică a firmelor din Statele Unite a impus treptat modelul american în dauna celor europene.

Proiectul francez de reformă a reglementării contractelor a fost redactat cu observarea stadiului actual al problematicii în dreptul european. S-a ţinut seama de proiectul comisiei Gandolfi, de Principiile Unidroit, de Anteproiectul Catala şi de Principiile dreptului european al contractelor (PECL) redactate de către grupul condus de dl. profesor Lando. Fiecare dintre acestea are, în optica vorbitorului, plusuri şî minusuri: proiectul Gandolfi este prea teoretic; anteproiectul Catala este accesibil ca limbaj justiţiabilului, dar nu ţine seama de PECL. Rezultatul poate fi rezumat pe trei axe: aspecte în consonanţă cu proiectele europene, aspecte care nu au fost decât parţial primite de proiectul francez şi probleme în care soluţiile europene au fost respinse. Vorbitorul a oferit câteva exemple revelatoare din fiecare categorie.

În codul civil francez actual nu există dispoziţii speciale privind formarea contractului, pe când în proiectele europene acest aspect este reglementat. Ca urmare proiectul francez s-a inspirat în acest sens din maniera de a proceda a comisiei Gandolfi şi a PECL. Buna credinţă este şi ea special reglementată, conectând astfel proiectul la tendinţele europene. Pe aceeaşi linie a influenţei europene, francezii au schimbat soluţia în cazul neexecutării unei obligaţii de a face. Textul actual prevede că orice obligaţie de a face sau de a nu face se transformă în dezdăunări (art. 1075 din codul nostru civil); proiectul de reformă ţine seama de art. 9.102 din PECL, confrom căruia se procedează ca regulă la executarea silită în natură. De observat că practica şi legislaţia noastră au rezolvat deja acest aspect.

Dintre problemele acceptate reticent în preconizata reformă franceză, dl. Mazeaud a menţionat violenţa economică şi regimul rezoluţiunii.

Proiectele europene văd violenţa economică drept un viciu contractual, pe când francezii o acceptă numai ca viciu de consimţământ. Tradiţia dreptului civil din Hexagon vede în rezoluţiunea judiciară o expresie morală şi o dimensiune umanistă. Astfel se explică de ce pronunţarea rezoluţiunii revine magistratului, nefiind lăsată la latitudinea creditorului. Totuşî, reorientarea jurisprudenţei din ultima decadă face ca neexecutarea gravă din partea debitorului să permită rezoluţionarea unilaterală de către creditor a contractului.  Ultima soluţie este chiar cea prezentă în dreptul european; inspirată din analiza economică a dreptului, aceasta vine să favorizeze celeritatea raporturilor juridice. Proiectul francez se inspiră temperat din Europa, punând rezoluţiunea judiciară şi cea unilaterală pe picior de egalitate. Este vorba de principii concurente, debitorul putând în ambele cazuri să se adreseze judecătorului pentru a cere ajutor. Ca şi în PECL şi în proiectul Gandolfi, există rezoluţiune unilaterală anticipată, astfel că curentul liberal european s-a infiltrat parţial în materie.

Proiectul de reformă a contractelor în Franţa spune însă „nu" felului în care dreptul european reglementează clauzele abuzive în contractele de adeziune. Se revine la modelul liberal, în care numai consumatorul este protejat contra clauzelor abuzive, nu şi profesionistul. Se evită astfel intrarea prea agresivă a conceptelor de drept al consumaţiei peste cele de drept civil. Un alt „nu" apare în respingerea soluţiei de protejare a contractantului slab. Aceasta se regăsea în anteproiectul Catala şi reprezenta o derivă consumeristă considerată ca inaceptabilă de către preconizata reformă.

Dacă aceste două aspecte ţin de opoziţii politice, există şi una de ordin cultural, materialzată în general într-o rezistenţă neconştientizată a Franţei faţă de un drept unic european străin ei. Cel mai bun exemplu este menţinerea noţiunii de cauză a contractului. Aceasta nu apare în proiectele europene. În cel francez, cuvântul a dispărut, dar noţiunea este mascată în cea de „interes". S-a concretizat astfel însăşi definiţia cea mai generală a cauzei: interesul urmărit de către părţi în contract. O altă ipostază de rezistenţă culturală este refuzul revizuirii judiciare a contractului pentru impreviziune. Trebuie observat însă cum practica franceză a evoluat: conform unei decizii a Curţii de Casaţie din 1992, judecătorul nu poate revizui contractul, dar are posibilitatea de a ordona părţilor să acţioneze cu bună credinţă. Ca urmare, proiectul de reformă prevede că judecătorul poate interveni numai cu acordul părţilor. În fine, proiectul oferă cocontractanţilor posibilitatea de a stabili preţul în mod unilateral pe parcursul contractului. Conform PECL, preţul astfel fixat poate fi modificat de către judecător, care - la nevoie - să dispună un cuantum rezonabil. În proiectul francez, judecătorul poate sancţiona pe cel care a fixat un preţ nerezonabil.

Răspunsul român a fost dat în raportul prezentat de dl. Radu Catană, sub titlul: „Despre convergenţa drepturilor europene în materie de contract de societate".

După pauză, lucrările de dimineaţă au fost reluate sub preşedinţia d-lui. profesor Mazeaud. Tema a fost „Cadrul comun de referinţă în dreptul european al contractelor", prezentată de d-na. profesor Bénédicte Fauvarque-Cosson, vicepreşedinta Société de Législation Comparé. După ce a trecut în revistă parcursul diverselor proiecte europene de reformă, s-a oprit asupra Cadrului comun de referinţă (CFR) elaborat de comisia condusă de dl. profesor von Bar. Influenţa politică a Germaniei în Europa a făcut ca în 1998 lucrările să fie încredinţate unei comisii lărgite conduse de dl. profesor Schulte-Nölke; în cadrul acesteia, de cea mai mare notorietate se bucură subcomisia care se ocupă de obligaţii şi contracte, condusă de dl. Christian von Bar. Raportoarea franceză este membră a acesteia, la fel şi dl. Mircea-Dan Bob, de la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca. CFR este rezulatul unei munci susţinute depuse în ultimii zece ani şî care a intenţionat să continue linia deschisă de PECL. Principala diferenţă constă în maniera în care s-a lucrat: comisia Lando a dat la iveală o lucrare de ţinută rezultată în urma unor dezbateri ştiinţific dezinteresate, în timp ce comisia von Bar a lucrat în mare parte în virtutea presiunii politice unilaterale exercitată de dominaţia europeană anglo-saxonă. Ca urmare, Parlamentul a decis ca numai partea referitoare la contracte să fie reţinută din CFR, iar Consiliul Europei va lua în curând o decizie în virtutea căreia numai primele patru din cele nouă capitole ale CFR să fie luate în seamă. Oricum, pentru a elimina presiunile politice, se pare că o nouă comisie va fi numită pentru a continua şi finaliza lucrările.

Raportul d-lui. profesor Vasilescu, preşedintele grupului român al Asociaţiei Capitant, a formulat întrebarea: „Există un contract de consumaţie?". Tema generală a raportului s-a referit la penetrarea agresivă a conceptelor consumeriste în dreptul civil. Regulile şi instituţiile clasice ale acestuia sunt ca urmare reinterpretate în cheia dreptului consumaţiei.

După pauza de masă, sub preşedinţia d-nei. profesor Marilena Uliescu, s-au prezentat rapoartele: „Emergenţa unui drept internaţional privat comunitar" (Pascale Deumier, profesoară la Universitatea „Jean Monet" din St. Etienne) şi „Tradiţie şi inovaţie, Regulamentul Roma II relativ la legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale" (Alina Oprea, asistentă la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca).

Ultima dezbatere a fost prezidată de d-na. Pascale Deumier, rapoartele prezentate fiind: „Relaţiile personale între părinţi şi copii în contextul juridic european" (Cristiana Mihaela Crăciunescu, director al Şcolii naţionale de grefieri) şi „Tratatul de la Lisabona, câteva observaţii privind relaţiile între forma şi fondul regulilor relative la concurenţă" (Sergiu Deleanu, prodecan al Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca).

 

Mircea-Dan Bob

 

« Back