Numărul 1 / 2008

 

 

 

 

OPOZIŢIA LA EXECUTAREA BILETELOR LA ORDIN ŞI CONTESTAŢIA LA EXECUTARE

 

Marius FLOARE*

 

 

Abstract. The opposition to the execution of the promissory notes and the complaint against the levy of execution. The promissory notes are frequently used credit instruments because their main practical advantage is the fact that they allow the unpaid creditor to start the procedure of the levy of execution immediately after they are due. What is often unclear is the procedure to be followed by the debtors in the event they wish to challenge the validity of the promissory notes they have issued or the ways in which the levy of execution of the promissory note is carried out. The difficulty of distinguishing between the opposition to the execution of the promissory note, governed by the provisions of the special law No. 58 of 1934 regarding the letters of exchange and the promissory notes, and the complaint against the levy of execution of a promissory note governed by the Code of civil procedure, arises from the fact that these laws from different historical times greatly overlap both in scope and in terminology. The differences include: the conditions of admissibility, the delay in which the request must be submitted, the procedural way for appealing against the rendered judgment and the requirements for suspending the levy of execution. Our conclusion is that the special procedure of opposition to the execution of the promissory note can be used when the debtor challenges the validity of the promissory note or the validity of the entire process of levy of execution. If the debtor wishes to challenge only the validity of specific acts carried out during the process of the levy of execution, the procedure to be followed is the common procedure of complaint against the levy of execution.

 

 

Mots clés: billet à l'ordre, oposition, contestation à l'exécution

 

1. Importanţa practică a biletelor la ordin şi a căilor de contestare a acestora:

 

Biletele la ordin sunt titluri de credit frecvent utilizate în practica comercială prin care emitentul se obligă să plătească la scadenţă beneficiarului sau la ordinul acestuia, într-un anumit loc, o sumă de bani[1], principalul lor avantaj de ordin practic fiind acela că procură creditorului unei sume de bani un titlu executoriu, având un caracter acauzal şi formalist, care permite demararea deîndată a procedurii executării silite pentru recuperarea sumelor de bani datorate şi neachitate la scadenţă.

Una din problemele frecvent apărute în practica judiciară este aceea a căilor de contestare a biletelor la ordin de către debitori, fie că această contestare vizează titlul executoriu în sine sau doar modalităţile şi formele punerii sale în executare silită. Concursul între reglementările legale de drept comun privind contestaţia la executare din Codul de procedură civilă şi reglementarea specială din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, precum şi cunoştinţele juridice incomplete ale multor justiţiabili care formulează contestaţii "lato sensu" împotriva biletelor la ordin, pun instanţele de judecată în faţa unei operaţiuni delicate de calificare a unor acţiuni pe care nici părţile nu ştiu de multe ori să o califice riguros, de calificarea dată de instanţă depinzând ulterior o serie de aspecte cruciale privind admisibilitatea cererii, termenul de introducere, calea de atac, condiţiile de suspendare a executării silite ş.a.m.d. Toate consideraţiile privind contestarea executării biletelor la ordin sunt în egală măsură aplicabile şi cambiilor, dar aceste titluri de credit sunt mai rar folosite în operaţiunile curente între comercianţii obişnuiţi, astfel că importanţa lor practică este mai redusă.

 

 

2. Contestaţia le executare şi opoziţia la executare - definirea procedurilor:

 

Contestaţia la executare de drept comun este o procedură jurisdicţională contencioasă, din etapa executării silite, prin care se atacă legalitatea actelor de executare silită întreprinse de executorul judecătoresc[2]. Art. 399 al. 3 C.pr.civ. permite însă ca pe această cale să fie atacate nu doar acte de executare ci şi, pe fond, titluri executorii care nu sunt emise de instanţele judecătoreşti (ipoteză care ar include şi cambiile şi biletele la ordin, care sunt până la urmă doar nişte înscrisuri sub semnătură privată speciale cărora legea le conferă caracterul de titluri executorii), dar cu condiţia ca în privinţa acestor titluri legea să nu prevadă o altă procedură de contestare pe fond[3] (iar în cazul cambiilor şi biletelor la ordin se prevede procedura opoziţiei la executare).

Pentru a spori şi mai mult confuzia legislativă, art. 62 şi următoarele din Legea nr. 58/1934 instituie o procedură "misterioasă", opoziţia la executare[4], fără a o defini în vreun fel şi precizându-i doar câteva caracteristici specifice, care par a contura o procedură specială atipică dreptului procesual civil contemporan, o remininiscenţă a procedurii civile antebelice, de dinaintea republicării Codului de procedură civilă din 1945. Astfel, în epoca adoptării Legii nr. 58/1934, codul de procedură civilă prevedea opoziţiunea ca o cale de atac ordinară, de retractare, care se putea introduce într-un termen fixat de lege (în funcţie de rangul instanţei care a pronunţat hotărârea - judecătorie de plasă sau tribunal judeţean şi în funcţie de existenţa căii de atac a apelului) de la comunicarea hotărârii de primă instanţă dată în lipsa părţii, prin această cale de atac putându-se declanşa o nouă judecată în fond dacă s-au arătat motivele ce au împiedicat partea să se prezinte sau necunoaşterea existenţei procesului. Acelaşi cod de procedură civilă antebelic mai prevedea opoziţiunea şi în materie de executare silită, ca o alternativă la contestaţia la executare sau ca o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor definitive puse în executare silită.

 

 

 

3. Distincţii între sferele de aplicare ale cele două proceduri:

 

Din acest melanj de reglementări din epoci diferite, ţinând cont de reglementarea specială din Legea nr. 58/1934 şi de prevederile de drept comun din art. 399 şi urm. C.pr.civ., credem că se poate contura chipul distinct al opoziţiei la executarea cambiilor şi biletelor la ordin ca o procedură de contestare originală prin care pot fi atacate pe fond aceste titluri executorii[5] sau poate fi contestată executarea silită însăşi a unor astfel de titluri executorii, procedura de judecată completându-se cu prevederile de drept comun[6] privind contestaţia la executare acolo unde legea specială nu reglementează[7]. În măsura în care nu se contestă fondul titlului executoriu (bilet la ordin sau cambie) şi nici întreaga executare silită a unui astfel de titlu executoriu ci doar anumite acte de executare, atunci credem că procedura de urmat este contestaţia la executare când sunt vizate doar aspecte ale executării silite[8].

O astfel de concluzie privind subtila distincţie între o contestaţie la executare vizând executarea silită a unui bilet la ordin sau a unei cambii şi opoziţia la executarea unui bilet la ordin sau a unei cambii se poate face doar analizând în întregime reglementările celor două proceduri din Codul de procedură civilă şi Legea nr. 58/1934 şi formulând raţionamente inductive privind intenţia legiuitorului, pe baza textelor legale fragmentare şi nesistematizate existente în prezent.

Astfel, opoziţia la executare se poate introduce în termen de 5 zile de la comunicarea somaţiei de executare, somaţie ce trebuie să cuprindă transcrierea integrală a titlului executoriu[9]. Prin această opoziţie se pot ridica excepţii cambiale sau personale împotriva titlului în sine sau a executării sale silite în ansamblu[10]. Având în vedere termenul de atacare şi momentul de la care el curge, este evident că prin opoziţia la executare nu se pot ataca acte de executare singulare, întrucât termenul de introducere a opoziţiei curge doar de la somaţia iniţială, nu de la fiecare act de executare în parte. Opoziţia permite debitorului să atace titlul în privinţa conţinutului său sau să atace executarea silită în întregime pentru motive de ansamblu care pot exista la momentul somaţiei iniţiale (prescripţie, stingerea datoriei, lipsa calităţii de creditor a celui care a demarat executarea silită etc.)

Având în vedere că art. 399 al. 3 C.pr.civ. prevede explicit că procedura contestaţiei la executare poate fi folosită pentru atacarea pe fond doar a unor titluri executorii în privinţa cărora legea nu prevede o procedură judiciară de contestare pe fond[11], biletele la ordin şi cambiile sunt excluse din start de la contestaţiile la executare privind fondul titlului. Mai mult, având în vedere că legea specială prevede expres procedura de atacare pe fond a cambiilor şi biletelor la ordin, conform principiului că reglementarea specială derogă de la cea generală, ni se pare evident că sunt inadmisibile contestaţiile la executare privind fondul titlului împotriva cambiilor şi biletelor la ordin.

În privinţa executării silite însăşi privind un bilet la ordin sau o cambie, situaţia este şi mai neclară. În acest domeniu nu există o prevedere asemănătoare art. 399 al. 3 teza finală C.pr.civ., care să excludă din sfera contestaţiei la executare propriu-zise executările silite privite în ansamblu ale unor bilete la ordin sau cambii, dar există o suprapunere între posibilitatea oferită de legea specială de a ataca executarea unui bilet la ordin (pe care noi o interpretăm teleologic ca executare silită în ansamblu) în termen de 5 zile de la comunicarea somaţiei de executare şi posibilitatea de drept comun, conform art. 401 al. 1 lit.c C.pr.civ., de a ataca în 15 zile de la comunicarea somaţiei (sau de la primul act de executare în cazul neprimirii somaţiei sau al executării fără somaţie) executarea silită însăşi a oricărui titlu executoriu[12]. Credem că suprapunerea ipotezelor între reglementarea de drept comun şi reglementarea specială nu poate fi acceptată, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel că interpretarea riguroasă ar fi că, în cazul executării silite a cambiilor şi biletelor la ordin (care se face întotdeauna cu somaţie), executarea silită în ansamblu poate fi contestată doar pe calea opoziţiei la executare, o contestaţie la executare de drept comun fiind, în acest context, inadmisibilă.

În procesul de executare silită a unei cambii sau a unui bilet la ordin pot să apară însă şi contestaţii privind acte de executare privite individual: o poprire, o publicaţie de vânzare mobiliară sau imobilară, un sechestru execuţional etc. Cum legea specială nu conţine o procedură adecvată pentru astfel de situaţii, opoziţia la executare putând fi introdusă într-un termen scurt (5 zile) care curge raportat doar la momentul comunicării somaţiei iniţiale[13], nu şi la actele subsecvente de executare, lacunele procedurii speciale trebuie complinite cu dreptul comun care este reprezentat de contestaţia le executare reglementată de art. 399 şi urm. C.pr.civ. Aceste contestaţii se pot deci introduce doar în ipoteze nereglementate în Legea nr. 58/1934, ipoteze vizând nelegalitatea actelor individuale de executare conform Cărţii a V-a a Codului de procedură civilă[14]. Orice tentativă de a ocoli procedura strictă a opoziţiei la executare prin introducerea unor contestaţii la executare care vizează în aparenţă doar acte de executare silită individuale, dar în esenţă atacă chiar titlul executoriu sau executarea silită în ansamblu pentru motive existente la momentul comunicării somaţiei de executare iniţiale, trebuie sancţionată prin respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri, instanţa trebuind să o califice în funcţie de obiectul şi cauza sa reală, nu în funcţie de denumirea dată de parte sau de motivarea în drept făcută de parte[15].

 

 

 

4. Diferenţele procedurale între contestaţia la executare şi opoziţia la executare:

 

Pe lângă problema admisibilităţii contestaţiilor la executare în situaţiile în care titlurile executorii sunt cambii sau bilete la ordin, calificarea unei cereri ca şi contestaţie la executare sau opoziţie la executare are şi o serie de alte consecinţe practice de ordin procedural. Astfel, odată depăşită problema iniţială a calificării cererii ca fiind contestaţie sau opoziţie, cele două proceduri, deşi nu se deosebesc fundamental între ele (art. 62 al. 2 din Legea nr. 58/1934 făcând chiar o trimitere expresă la dreptul comun din Codul de procedură civilă pentru procedura de judecată a opoziţiei), diverg sub câteva aspecte pe care Legea nr. 58/1934 le-a reglementat diferit fie pentru a ţine cont de specificul titlului executoriu (caracterul său comercial, acauzal, literal) fie pentru că reglementările procedurale nu au evoluat în acelaşi ritm cu cele privind contestaţia le executare, rămânând la nivelul procedurii civile a perioadei interbelice, ca într-o veritabilă "capsulă a timpului".

În primul rând, o diferenţă majoră între contestaţie şi opoziţie este termenul de introducere. Contestaţia la executare se introduce, în general, în termen de 15 zile de la comunicarea actului de executare contestat, iar opoziţia se introduce în termen de 5 zile (de 3 ori mai scurt) de la comunicarea somaţiei de executare[16].

Competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise aparţine instanţei de executare, care este judecătoria în raza căreia se efectuează executarea silită[17]. În cazul opoziţiei, competenţa materială este tot a judecătoriei, dar competenţa teritorială este diferită: instanţa care a învestit cambia sau biletul la ordin cu formulă executorie[18]. Conform art. 10 pct. 3 C.pr.civ. această instanţă era instanţa locului de plată (nu neapărat instanţa locului unde se desfăşoară executarea silită). Prin eliminarea de către art. I pct. 16 din Legea nr. 459/2006 a cerinţei învestirii cu formulă executorie a înscrisurilor cărora legea le conferă caracterul de titluri executorii (deci inclusiv cambiile şi biletele la ordin conform art. 61 al. 1 din legea nr. 58/1934), norma de competenţă teritorială specială în privinţa opoziţiei a rămas fără un reper valabil, urmând astfel să se aplice norma generală din art. 10 pct. 3 C.pr.civ., care prevede competenţa teritorială a instanţei locului de plată în judecarea oricăror cereri ce izvorăsc dintr-un bilet la ordin (sau dintr-o cambie).

O diferenţă majoră între cele două proceduri contencioase susmenţionate este calea de atac împotriva hotărârii date de primă instanţă. Contestaţia la executare propriu-zisă presupune, conform art. 402 al. 2 C.pr.civ., ca hotărârea primei instanţe să fie supusă doar recursului în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea de primă instanţă privind opoziţia, pe de altă parte, este supusă apelului[19] în termen de 15 zile de la pronunţare, o reminiscenţă a unor reglementări anterioare privind căile de atac[20]. Diferenţa aceasta are o importanţă crucială, pentru că eroarea asupra calificării cererii poate duce la pierderea termenului pentru exercitarea căii de atac (dacă partea consideră că este o contestaţie la executare şi aşteaptă comunicarea hotărârii pentru a o ataca cu recurs, comunicare ce se face de regulă la mai mult de 15 zile de la pronunţarea hotărârii) sau la anularea recursului dacă partea a declarat apel în termen de 15 zile de la pronunţare, nemotivându-l în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii întrucât a apreciat că este o opoziţie la executare, iar instanţa de control judiciar recalifică apelul ca fiind recurs, aplicând sancţiunea prevăzută de art. 302^1 al. 1 pct. c raportat la art. 303 al. 1 C.pr.civ. (anulând recursul ca nemotivat în termen).

Reglementările Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 58/1934 diferă radical şi în privinţa condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea executării silite. Dacă art. 403 al. 1 C.pr.civ. reglementează, în procedura generală a executării silite, posibilitatea suspendării executării silite de către instanţă până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a unei alte cereri privind executarea silită dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, art. 62 al. 4 din Legea nr. 58/1934 reglementează mult mai restrictiv[21] posibilitatea suspendării executării silite când titlul executoriu este o cambie sau un bilet la ordin, condiţionând posibilitatea suspendării executării silite de nerecunoaşterea de către oponent a semnăturii prin înscrierea în fals[22] sau de nerecunoaşterea procurii (se înţelege în cazul subscrierii cambiei sau biletului la ordin prin procură)[23].

Cu alte cuvinte, dacă în procedura comună este destul de facilă obţinerea suspendării executării silite, fiind suficientă dovedirea existenţei pe rol a unei contestaţii la executare (sau a unei alte cereri privind executarea silită), consemnarea cauţiunii fixate de instanţă şi (considerăm noi, deşi legea nu prevede expres) dovedirea unui interes actual şi concret în suspendarea executării silite, pentru suspendarea executării silite a unui bilet la ordin (sau a unei cambii) este necesar ca prin opoziţia la executare să se invoce falsitatea semnăturii oponentului de pe biletul la ordin (sau de pe cambie) sau să nu se recunoască procura de subscriere a biletului la ordin (sau a cambiei)[24].

Această condiţie suplimentară ar trebui să ducă la respingerea ca nefondate a tuturor cererilor de suspendare a executării silite ale unor bilete la ordin când oponentul nu contestă valabilitatea semnăturii de pe bilet ci contestă fie aspecte de fond privind sumele datorate, fie valabilitatea biletului la ordin pentru alte motive decât falsitatea semnăturii sau nerecunoaşterea procurii. Pentru identitate de raţiune, necontestarea semnăturii de pe biletul la ordin prin opoziţia la executare formulată în faţa instanţei ar trebui să ducă şi la respingerea cererilor de suspendare provizorie a executării silite conform art. 403 al. 4 C.pr.civ., trebuind să se ţină seama nu numai de condiţiile generale privind suspendarea provizorie a executării silite din art. 403 al. 4 C.pr.civ., condiţii legate de existenţa urgenţei, plata cauţiunii şi existenţa pe rol a unei cereri de suspendare a executării silite, ci şi de condiţia specială din art. 62 al. 4 din Legea nr. 58/1934, condiţie aplicabilă, întrucât legea nu distinge, tuturor modalităţilor de suspendare a executării silite a unui bilet la ordin, chiar şi celor provizorii, în măsura în care instanţa sesizată cu o astfel de cerere poate observa că titlul executoriu în cauză este un bilet la ordin (sau o cambie).

Alte diferenţe majore mai există între contestaţia la executare şi opoziţia la executare şi în privinţa motivelor ce pot fi invocate în susţinerea acestor cereri (causa petendi). Contestaţia la executare se poate face, conform art. 399 al. 2 C.pr.civ., pentru orice motive ţinând de nerespectarea dispoziţiilor legale privind executarea silită însăşi sau efectuarea oricărui act de executare. Opoziţia la executarea unui bilet la ordin, pe de altă parte, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934, este limitată la invocarea unor excepţii obiective[25] de nulitate a raportului cambial sau a unor excepţii personale[26] de nulitate care se referă la raportul juridic fundamental între posesor şi emitent în baza căruia a fost emis biletul la ordin (sau cambia). Excepţiile obiective se referă la inexistenţa obligaţiei cambiale (nulitatea cambiei pentru lipsa menţiunilor esenţiale, semnătură viciată, stingerea obligaţiei cambiale sau decăderea din drepturile cambiale, neîndeplinirea unei condiţii pentru acţiunea cambială), iar excepţiile personale, care trebuie să se întemeieze obligatoriu pe o probă scrisă conform art. 63 al. 2 din Legea nr. 58/1934, se întemeiează pe dreptul comun şi vizează nulitatea raportului juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin (sau cambia)[27]. Toate aceste excepţii cambiale trebuie invocate până la prima zi de înfăţişare, conform art. 63 al. 4 din Legea nr. 58/1934. Putem remarca că o contestaţie la executare vizează, de regulă, aspecte de drept procesual, rareori fiind incidente aspecte de drept material de genul stingerii obligaţiei ce se execută silit prin plată, prescripţie etc., iar o opoziţie la executarea biletului la ordin vizează aspecte de drept material, fie că sunt aspecte de drept cambial sau de drept comun, şi doar accidental o opoziţie la executare se poate referi la aspecte procedurale privind executarea biletelor la ordin.

 

 

5. Concluzii:

 

După trecerea în revistă a aspectelor legate de cele două proceduri de contestare în privinţa biletelor la ordin, putem afirma că atât procedura contestaţiei la executare cât şi procedura opoziţiei pot fi utilizate în cazul în care titlul executoriu este un bilet la ordin (sau o cambie), dar obiectul acestor proceduri este unul diferit: opoziţia la executare poate să vizeze însuşi valabilitatea biletului la ordin ca act juridic de drept material sau, ca un corolar, executarea silită în ansamblu a unui astfel de titlu executoriu, iar contestaţia la executare în cazul biletelor la ordin trebuie să se limiteze strict la aspecte ţinând de valabilitatea actelor de executare individuale, tinzând la anularea acestor acte de procedură, nu la anularea biletului la ordin în sine. Contestaţia la executare prevăzută de art. 399 al. 3 C.pr.civ., care vizează aspecte de fond ale titlurilor executorii ce nu sunt emise de instanţe judecătoreşti, nu poate fi utilizată în cazul biletelor la ordin întrucât există o procedură specială pentru atacarea acestor acte, procedura opoziţiei reglementată de art. 62-63 din Legea nr. 58/1934.

 

* Avocat, Baroul Cluj.

[1] Ion Turcu, "Teoria şi practica dreptului comercial român", vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 128; Stanciu D. Cărpenaru, "Drept comercial român", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 600; Ion Turcu şi colaboratorii, "Legea asupra cambiei şi biletului la ordin-comentată şi adnotată", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, pag. 216; Michel Jeantin, "Instruments de paiement et de crédit. Entreprises en difficulté", 4e édition, 1995, Dalloz, pag. 233

[2] Pentru definiţii diverse ale contestaţiei la executare văzută fie ca şi "cale de atac, care se poate exercita ... în procesul executării silite" sau "mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o "plângere" specifică acestei proceduri" a se vedea Ion Deleanu, "Tratat de procedură civilă", vol. III, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, pag. 156, respectiv Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, "Drept procesual civil -curs selectiv", Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 502

[3] A se vedea şi I. Deleanu, op. cit., pag. 159; V.M. Ciobanu, G. Boroi, op. cit., pag. 508-509

[4] Art. 62 al. 1 din Legea nr. 58/1934 prevede: "În termen de 5 zile dela primirea somaţiunii, debitorul poate face opoziţie la executare."

[5] I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 163

[6] Art. 62 al. 2 teza a II-a din Legea nr. 58/1934: "Judecătoria va judeca opoziţia potrivit Codului de procedură civilă, de urgenţă şi cu precădere, înaintea oricărei alte pricini."

[7] I. Turcu, op. cit. 1998, pag. 119

[8] Decizia nr. 493 din 16 ianuarie 1940 a Curţii de Casaţie, secţia a III-a, citată după I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 164. Pentru o opinie conform căreia existenţa căii de atac a opoziţiei înlătură în totalitate posibilitatea utilizării de către debitorul somat a contestaţiei la executare de drept comun a se vedea I. Turcu şi colab, op. cit. 1994, pag. 156

[9] Art. 61 al. 6 din Legea nr. 58/1934 prevede: "Somaţiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorită."

[10] Art. 63 al. 1-3 din Legea nr. 58/1934 prevăd:

"În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19.

                Excepţiunile personale vor trebui să fie de grabnica soluţiune şi întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă.

            Excepţiunile cambiale trebuesc propuse la primul termen de înfăţişare."

[11] Art. 399 al. 3 C.pr.civ. prevede: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

[12] Art. 401 al. 1 lit. c C.pr.civ. prevede: "(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:

    c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie."

 

[13] Petru V. Pătrăşcanu, "Drept comercial - Cambia şi biletul la ordin", Editura All, Bucureşti, 1994, pag. 163

[14] În sensul că cele două proceduri au scopuri diferite a se vedea P. V. Pătrăşcanu, op. cit., pag. 163

[15] Sentinţa Civilă nr. 7297 din 27 septembrie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Sentinţa Civilă nr. 1932 din 22 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca (nepublicate)

[16] I. Turcu şi colab, op. cit. 1994, pag. 162-163

[17] Art. 373 al. 2 C.pr.civ.

[18] I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 163

[19] Ibidem

[20] Art. 62 al. 3 din Legea nr. 58/1934 prevede: "Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile dela pronunţare."

[21] A se vedea şi Decizia nr. 1039 din 24 mai 1940 a Curţii de Casaţie, secţia a III-a, citată după I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 163-164

[22] Art. 62 al. 4 din Legea nr. 58/1934 prevede: "Instanţa va putea suspenda executarea numai în caz când oponentul nu recunoaşte semnătura, înscriindu-se în fals, sau nu recunoaşte procura."

[23] I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 163

[24] A se vedea şi P.V. Pătrăşcanu, op. cit., pag. 163

[25] I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 165

[26] I. Turcu şi colab., op. cit. 1994, pag. 165

[27] Idem, pag. 165-166

 

« Back