Numărul 0 / 2004

Le système juridique de l'Angleterre, Henri Lévy - Ullmann [1]

Reeditarea lucrării lui Henri Lévy Ullmann, devenită clasică în doctrina dreptului comparat, constituie un eveniment editorial de primă mână: lucrarea a fost publicată în 1928, fiind axată pe studiul izvoarelor dreptului englez (common law, statute law, Equity); Henri Lévy Ullmann a înfiinţat în 1931 Institutul de drept comparat de la Paris; ediţia de faţă cuprinde un cuvânt înainte de profesorul Louis Vogel, Directorul Institutului de drept comparat din Paris (sunt menţionate şi alte lucrări publicate de acelaşi autor, iar Henri Lévy Ullmann este apreciat alături de Raymond Saleilles şi Henry Capitant ca unul din fondatorii dreptului comparat; sunt rezumate ideile principale din lucrare şi se insistă asupra ideii fondului comun care ar exista între sistemele latine şi germanice şi care ar marca originile dreptului englez).

După cuvântul înainte urmează o listă a lucrărilor publicate de Henri Lévy Ullmann, după care urmează lucrarea propriu-zisă, care are următoarea structură: prima parte denumită Common Law (cu următoarele capitole: Noţiuni tradiţionale ale sistemului Common law, Complexul anglo-normand primitiv-general în memorial custom, Deciziile Curţilor de Justiţie, Records şi reports, Lucrările care au devenit de autoritate, Dreptul roman - Civil law - şi cutumele negustorilor - Law Merchant), partea a II-a, denumită Statute Law (cu următoarele capitole: Noţiuni tradiţionale ale sistemului Statute law, Supremaţia legii scrise, Dezvoltarea sistemului Statute law, Certitudine şi accesibilitate a sistemului Statute law), partea a III-a, denumită Equity (cu următoarele capitole: Noţiunea tradiţională de Equity, Instanţa denumită "Court de Conscience", Formarea sistemului Equity, Transformarea noţiunii de Equity).

Ediţia de faţă cuprinde şi prefaţa autorului lucrării, din ale cărei idei cităm: este definit dreptul englez şi sunt înşirate toate teritoriile care la acea dată constituiau domeniul de aplicare al dreptului anglez; sunt menţionate sursele dreptului englez şi diferenţele dintre dreptul francez şi dreptul englez, cu accentul pus pe deosebirile între noţiunile de "jurisprudence" din dreptul francez şi "jurisprudence" din dreptul englez; sunt menţionate cele mai importante lucrări de doctrină din istoria dreptului englez; un întreg paragraf este dedicat comparaţiei dintre dreptul englez şi dreptul continental; sunt menţionate şase caracteristici care deosebesc dreptul englez de cel continental, şi anume: dreptul englez nu corespunde unei unităţi teritoriale (one people, one law), dreptul englez nu este codificat, deşi nu este lipsit de anumite codificări, dreptul englez este un drept istoric şi nu există o demarcaţie strictă între legile trecute şi cele prezente; în dreptul englez, deciziile instanţelor constiuie o sursă de drept independentă; sistemul continental este moştenitorul şi continuatorul dreptului roman; dreptul englez rămâne, în parte, un drept feudal; se mai arată în prefaţă că cele trei componente tradiţionale ale dreptului englez sunt common law, statute law şi equity.

Trebuie să observăm, în primul rand, că o lucrare devenită clasică (cum este şi la noi cu "Elementele dreptului civil" a lui Matei Cantacuzino) nu are cum să fie şi actuală în totalitate; de aceea, cel puţin ca informaţie, conţinutul lucrării trebuie privit şi apreciat cum grano salis.

Aşa că, pentru o prezentare ca îndemn pentru citirea unei lucrări fundamentale în dreptul comparat, ne vom limita la menţionarea unora din ideile şi conceptele autorului:

- în legătură cu forţa obligatorie a precedentului judiciar, autorul se referă la sintagma stare decisis, iar judecătorul, ca depozitar al legilor, este denumit, după expresia unui doctrinar englez, "oracolul viu al cutumei";

- autorul încearcă să rezolve ceea ce el consideră a fi "enigma originilor exacte" ale doctrinei precedentului judiciar ("The binding force of previous decisions");

- autorul se referă la o serie de reprezentanţi ai doctrinei engleze, printre care Blackstone, Maine, Maitland, Lord Mansfield;

- autorul compară formarea dreptului englez cu modul de formare a dreptului pretorian la Roma;

- autorul se preocupă şi de ceea ce el denumeşte limba judiciară;

- în privinţa lui statute law (legea), autorul remarcă, ceea ce este corect, că, în ciuda importanţei precedentului judiciar, Parlamentul care adoptă legile rămâne principala sursă a sistemului de drept, şi citează dictonul "what the Parliament doth, no authority upon earth can undo"; în legătură cu această idee, autorul scrie: "Consecinţele supremaţiei legii scrise elaborate de Parlament interesând teoria generală a izvoarelor dreptului englez se referă, în principal, fie la raporturile de Common law cu Statute law, fie la confecţionarea directă, de către Coroană, a unei fracţiuni certe de lex scripta" (pag. 357); autorul citează pe Blackstone, care consideră supremaţia legii ca un principiu fundamental;

- în privinţa noţiunii de Equity, autorul o defineşte astfel: "Înaintea reformei judiciare din 1873-1875, care a adunat într-un organism unic instanţele de Common law şi instanţele de Equity, echitatea engleză putea fi astfel definită: "Un corp de regului juridice având, drept origine, nu cutuma sau legea scrisă, ci datele imperative al conştiinţei, reguli excepţional degajate şi dezvoltate prin anumite Curţi de justiţie, în special prin cele ale cancelariei"

Volumul cuprinde şi o "addenda" în care sunt menţionate titlurile unor publicaţii engleze, franceze şi germane, addenda aparţinând lui Henri Lévy Ullmann.

Reeditarea unor opere juirdice clasice are loc şi la noi (de exemplu, reeditarea "Elementelor dreptului civil" ale lui Matei Cantacuzino, a "Codului civil comentat" al lui C. Hamangiu) după 1989.

Betinio DIAMANT                                                                                           Elena BLÎNDU

avocat - Baroul Sibiu                                                                                  avocat - Baroul Sibiu

[1] Editions Panthéon Assas, Avant Propos - Louis Vogel, 1999, 574 pagini.

« Back