Numărul 0 / 2004

Al XVII-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept penal (Beijing, 12-19 septembrie 2004)

Desfăşurat la fiecare cinci ani, Congresul Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal (AIDP) reprezintă întotdeauna un eveniment aşteptat cu deosebit interes de comunitatea ştiinţifică internaţională.

În acest an, Congresul a fost găzduit de grupul naţional chinez al AIDP, fiind pentru prima dată când acest eveniment se desfăşoară pe continentul asiatic. Potrivit datelor furnizate de organizatori, Congresul a reunit 461 de invitaţi din 68 de ţări, la care se adaugă un mare număr de specialişti din ţara gazdă.

Ca de fiecare dată, Congresul s-a desfăşurat în cadrul a patru secţiuni, organizate în jurul a patru teme majore, de maxim interes şi actualitate pentru teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Este vorba despre: Răspunderea penală a minorilor în ordinea juridică internă şi internaţională (Secţiunea I); Corupţia şi infracţiunile conexe acesteia în tranzacţiile comerciale internaţionale (Secţiunea II); Principiile dreptului procesual penal şi aplicarea lor în procedurile disciplinare (Secţiunea III); Concurenţa competenţelor penale naţionale şi internaţionale şi principiul „ne bis in idem" (Secţiunea IV).

Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai" a fost reprezentată în acest an la Congres de către prof.dr. Gheorghiţă Mateuţ (Secţiunea III) şi conf.dr. Florin Streteanu (Secţiunea I). România a mai fost reprezentată de un grup de specialişti de la Ministerul Justiţiei, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Potrivit tradiţiei, fiecare temă face obiectul unui colocviu pregătitor, în cadrul căruia se prezintă rapoartele naţionale şi se întocmeşte proiectul de rezoluţie[1]. Ulterior, în cadrul lucrărilor congresului, fiecare secţiune dezbate şi amendează proiectul de rezoluţie, care este adoptat în plen la finalul lucrărilor.

În cadrul Secţiunii I, vii dezbateri a suscitat problema limitei maxime a pedepsei privative de libertate aplicabile minorilor ca şi cea a vârstei de la care se poate dispune măsura arestării preventive în cazul minorilor. În urma discuţiilor a fost acceptată limitarea duratei maxime a pedepsei închisorii aplicabile minorilor la 15 ani, dar în privinţa arestării s-a renunţat la interzicerea aplicării în cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani, preferându-se o recomandare în acest sens. Dintre prevederile rezoluţiei adoptate mai pot fi menţionate: necesitatea creării unor instanţe specializate pentru judecarea cauzelor cu minori, instanţe care să aibă în competenţă toate aspectele legate de persoana minorului, inclusiv cele de natură civilă; interzicerea aplicării detenţiunii pe viaţă în cazul minorilor; stabilirea majorităţii penale la vârsta de 18 ani; posibilitatea extinderii tratamentului sancţionator aplicabil minorilor la tinerii delincvenţi (18-25 de ani); imposibilitatea aplicării unor sancţiuni penale în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani; aplicarea măsurilor educative şi de protecţie trebuie făcută cu respectarea aceloraşi garanţi ca în cazul aplicării unei sancţiuni.

Raportând prevederile din dreptul nostru intern la dispoziţiile rezoluţiei se poate constata că ele sunt în general compatibile. Face excepţie dispoziţia din legislaţia noastră internă care permite aplicarea unei pedepse de până la 20 de ani în cazul minorilor, atunci când închisoarea înlocuieşte detenţiunea pe viaţă (problemă rezolvată însă de noul Cod penal). De asemenea, legiuitorul român va trebui să revadă dispoziţiile din legislaţia privind protecţia minorului aflat în dificultate, pentru a prevedea veritabile măsuri de protecţie în cazul minorilor care comit fapte prevăzute de legea penală dar care nu răspund penal. De asemenea, în plan procedural, ar trebui găsite modalităţi de a însoţi arestarea preventivă dispusă în cazul minorilor de un sprijin educativ.

Dintre elementele rezoluţiei adoptate de secţiunea a II-a, consacrată corupţiei şi infracţiunilor conexe, trebuie menţionate: sublinierea necesităţii unei abordări multilaterale a fenomenului corupţiei; enunţarea unor măsuri de prevenire a corupţiei; propunerea unor definiţii model pentru infracţiunile de dare şi luare de mită în sectorul public şi privat; evidenţierea unor trăsături esenţiale ale sancţiunilor aplicabile în materie de corupţie; stabilirea particularităţilor investigării, urmăririi şi judecării acestor infracţiuni. Dintre măsurile de prevenire a corupţiei pot fi reţinute: necesitatea unei atente selecţii a personalului pentru ocuparea funcţiilor publice dar şi remunerarea corespunzătoare a acestor funcţionari; participarea unor organe colegiale la luarea deciziilor importante; instituirea unui avocat al poporului specializat pe probleme de corupţie; menţinerea unui grad ridicat de transparenţă în sectorul public etc.

În ceea ce priveşte răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie, s-a subliniat necesitatea reţinerii ca şi circumstanţe agravante a faptului că pretinderea sau primirea foloaselor necuvenite s-a făcut în legătură cu o încălcare a atribuţiilor funcţionarului, respectiv a faptului că actul de corupţie s-a comis în relaţie cu criminalitatea organizată. Ar putea, în schimb, să fie reţinută ca o circumstanţă atenuantă faptul că funcţionarul, înainte de îndeplinirea actului cerut îşi retrage acordul şi restituie foloasele primite pe nedrept. În cazul infracţiunilor de corupţie ar trebui pronunţată şi pedeapsa decăderii din dreptul de a ocupa o funcţie publică iar foloasele obţinute trebuie să facă obiectul confiscării.

Secţiunea a III-a, care s-a ocupat de aplicarea principiilor procedurii penale în procedurile disciplinare, a subliniat între altele: necesitatea respectării caracterului previzibil al dispoziţiilor sancţionatorii disciplinare; importanţa respectării principiului proporţionalităţii în privinţa sancţiunilor disciplinare, dar şi a respectării cerinţelor unui proces echitabil. În acest sens, rezoluţia adoptată arată că: atunci când sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată de o autoritate diferită de cea care a efectuat ancheta disciplinară sau de o autoritate care nu este independentă faţă de organizaţia a cărei disciplină a fost încălcată, trebuie garantat persoanei în cauză dreptul de acces în faţa unui tribunal independent şi imparţial; acuzatul trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, de dreptul la tăcere, de dreptul de a fi asistat de un apărător ales, care poate fi avocat sau o altă persoană; atunci când răspunderea penală se cumulează cu cea disciplinară, nu trebuie aplicate sancţiuni de acelaşi tip în considerarea celor două răspunderi.

Secţiunea a IV-a, consacrată concurenţei competenţelor penale naţionale şi internaţionale şi principiului ne bis in idem a analizat valenţele actuale ale acestei reguli în contextul dreptului internaţional penal contemporan, caracterizat nu doar de extinderea competenţei universale a legislaţiilor naţionale, dar mai ales de crearea unor instanţe penale internaţionale. Astfel, putem astăzi vorbi nu numai de o concurenţă în plan orizontal, a competenţelor penale naţionale, dar şi de o concurenţă în plan vertical, între o competenţă naţională şi una internaţională, sau chiar de o concurenţă în plan orizontal între două competenţe inter(supra)naţionale. În rezoluţia adoptată subliniat necesitatea recunoaşterii regulii ne bis in idem ca un drept fundamental al persoanei şis-a încercat stabilirea unor reguli de bază menite să evite încălcarea acesteia în oricare din ipotezele menţionate.

Textele integrale ale tuturor rezoluţiilor adoptate urmează a fi publicate în Revue Internationale de Droit Pénal dar şi pe pagina web a AIDP, la adresa www.penal.org

Cu ocazia Congresului s-a desfăşurat şi adunarea generală a AIDP care a avut înscrisă pe ordinea de zi şi alegerea noilor organe de conducere pentru următorul mandat de 5 ani. Noul preşedinte al Asociaţiei este José Luis de la Cuesta, profesor de drept penal şi prorector la Universidad del Pais Vasco din San Sebastian. Vicepreşedintele (prof. Reinald Ottenhof) şi Secretarul general (prof. Helmut Epp) în exerciţiu au fost reconfirmaţi în funcţie.

[1] Colocviile pregătitoare s-au desfăşurat la Viena (pentru Secţiunea I), Tokyo (pentru Secţiunea a II-a), Santiago (pentru Secţiunea a III-a) şi respectiv Berlin ( pentru Secţiunea a IV-a). Din păcate, nici de această dată Grupul naţional român al AIDP nu a reuşit să fie reprezentat cu rapoarte naţionale la toate cele patru colocvii pregătitoare. Astfel, România a prezentat dor două rapoarte naţionale (pentru temele Secţiunilor I şi IV) respectiv un raport individual (Secţiunea II).

« Back