Numărul 0 / 2004

 

INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ. SINTEZĂ DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

Ioana Claudia ILIEŞ

Judecător - Curtea de Apel Cluj

 

Modificările legislative care au intervenit în urma apariţiei Legii nr. 197/2000, iar apoi a OUG nr. 89/2001, aprobată prin Legea 61/2002 precum şi prin OUG 143/2002, au dat naştere unor interpretări diferite ale textelor de lege care incriminează unele infracţiuni la viaţa sexuală, în mod deosebit a celei prev.de art. 197 C.pen. şi a celei prev.de art. 201 C.pen., şi au dus, în cele din urmă, la soluţii contradictorii în practica judiciară şi la numeroase discuţii în literatura de specialitate.

Ceea ce a suscitat interesul teoreticienilor, dar şi al celor care au aplicat legile în discuţie, a fost interpretarea noţiunilor a căror definiţie nu se regăseşte în Codul penal, şi anume cele de „act sexual de orice natură", „perversiuni sexuale" şi „acte cu caracter obscen" şi care uneori se suprapun sau se întrepătrund, situaţie în raport de care s-a recurs la definiţii din literatura medicală de specialitate sau din dicţionarul explicativ al limbii române.

Cu toate că în literatura de specialitate opinia majoritară a fost aceea că noţiunea de „act sexual de orice natură", astfel cum a fost introdusă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, prin Legea nr. 197/2000, are o sferă de cuprindere mai largă decât cea precedentă, care se referea doar la „raportul sexual", în sensul că, pe lângă acesta se cuprind atât relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex cât şi perversiunile sexuale, în măsura în care toate au fost comise în condiţiile prevăzute de art. 197 din Codul penal, în practica judiciară s-au ivit soluţii contradictorii, iar în noţiunea de „act sexual de orice natură" nu au fost incluse şi unele acte care au caracterul de perversiuni sexuale, dându-se astfel eficienţă dispoziţiilor art. 201 Cod penal.

 Imediat după modificarea textului art. 197 C.pen. Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, arată că infracţiunea de viol, în noua reglementare, va îngloba şi „perversiunile sexuale la care victima ar putea fi supusă până în momentul săvârşirii efective a actului sexual şi astfel noţiunea de „act sexual de orice natură" are un conţinut mai larg şi este capabil să absoarbă numeroase alte acte cu conotaţii sexuale."

În plus, s-ar mai putea menţiona optica exprimată în lucrarea „Psihanaliză şi sexualitate" de Sigmund Freud, care menţionează că actele de perversiune sexuală (deci şi raporturile sexuale orale sau anale) constituie „componente ale vieţii sexuale ale oamenilor sănătoşi, care rareori lipsesc şi care sunt judecate ca şi alte intimităţi, căci la nici un om sănătos nu trebuie să lipsească un element oarecare de perversitate".

Într-o altă lucrare, Freud arată că „este sexual tot ce se raportează la intenţia de a-şi procura o satisfacţie prin intermediul corpului, îndeosebi prin organele genitale ale sexului opus, tot ce se raportează la dorinţa de acuplare, de executare a actului sexual".

Practica judiciară a Curţii de Apel Cluj, în acest domeniu, a fost constantă şi se circumscrie opiniilor exprimate mai sus.

Astfel, prin decizia nr. 355/27 noiembrie 2001, rămasă definitivă, s-a apreciat că „introducerea degetului în organele genitale ale victimei" constituie infracţiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 1,3 C.pen., infracţiune pentru care inculpatul M.T. a fost condamnat la 10 ani închisoare. În acelaşi sens, prin decizia penală nr. 300 din 31 octombrie 2002, s-a statuat, într-o situaţie similară, că prin modificarea textului care incriminează infracţiunea de viol, prin „act sexual de orice natură" se includ atât actele sexuale fireşti între persoane de sex diferit, actele sexuale între persoanele de acelaşi sex, dar şi actele nefireşti din categoria cărora face parte actul sexual menţionat mai sus.

De asemenea, prin decizia penală nr. 167 din 19 august 2003, definitivă prin respingerea recursului, precum şi prin decizia penală nr. 243 din 24 august 2004, care nu este definitivă, s-a apreciat că întreţinerea unor acte sexuale normale şi orale sau acte sexuale normale şi anale, prin constrângerea victimei, îmbracă conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 1 sau art. 197 alin. 1 şi 3 C.pen.

În contradicţie cu hotărârile mai sus expuse, Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 258 din 4 aprilie 2002, a statuat că prin faptul că inculpatul a forţat-o pe partea vătămată să întreţină un raport sexual normal şi apoi sex oral şi anal, a comis atât infracţiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 1 C.pen., cât şi infracţiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., infracţiuni aflate în concurs real, şi nu o singură infracţiune de viol, care să includă şi actele sexuale nefireşti.

Chiar şi Curtea Supremă de Justiţie, în completul de 9 judecători, pronunţându-se asupra unui recurs în anulare împotriva deciziei 4553 din 25 octombrie 2001 a C.S.J., a stabilit că în condiţiile în care doi inculpaţi au întreţinut, în mod repetat, separat sau concomitent, atât raporturi sexuale normale, cât şi nefireşti, cu partea vătămată, prin constrângere, reţinerea unei singure infracţiuni de viol, prev.de art. 197 alin. 2 C.pen. este greşită, şi se impune condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 C.pen. S-a arătat, în decizia nr. 20 din 17 februarie 2003, că prin incriminarea violului, legiuitorul a sancţionat săvârşirea unui act sexual de orice natură împotriva voinţei persoanei vătămate, iar prin aceasta nu se poate concepe că acelaşi legiuitor a vrut să lase nesancţionat un act de perversiune sexuală săvârşit în aceleaşi condiţii.

Tot Curtea Supremă de Justiţie, în decizia nr. 361 din 24 ianuarie 2003, are o altă optică şi menţine o hotărâre judecătorească prin care Tribunalul Alba a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 2 C.pen., pentru că, prin violenţă, a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu partea vătămată.

Totodată, prin deciziile nr. 3964/2003 şi nr. 3667/2003, Curtea Supremă de Justiţie a apreciat că întreţinerea, prin violenţă, a unor raporturi sexuale anale, nu constituie infracţiunea de viol, ci aceea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., motivând că prin modificarea textului art. 197 Cod Penal nu se exclude posibilitatea încadrării unor acte sexuale nefireşti în infracţiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., deoarece nu se poate aprecia că un text incriminator (art. 201 alin. 4 C.pen.) a fost modificat implicit printr-un alt text incriminator.

În fine, prin decizia penală nr. 3342/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, atunci când s-a analizat încadrarea juridică a faptelor inculpatului, fapte ce constau în întreţinerea de raporturi sexuale normale şi a unor acte de perversiune sexuală, s-a apreciat că în „actul sexual de orice natură" se includ orice manifestări care au ca scop satisfacerea apetitului sexual, inclusiv acelea care au fost considerate ca fiind perversiuni sexuale şi anume raporturile sexuale pe cale anală şi, astfel, s-a considerat că încadrarea juridică corectă este doar aceea prevăzută de art. 197 C.pen., infracţiune în care se înglobează şi actele de perversiune sexuală.

Se mai poate menţiona aici sentinţa penală nr. 602/2002 a Judecătoriei Deva prin care inculpaţii au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.a C.pen. reţinându-se că, la 16 dec. 2000, prin constrângere, au întreţinut cu minora în vârstă de 16 ani relaţii sexuale orale, sentinţa fiind menţinută de Tribunalul Hunedoara prin decizia penală nr. 1099/21 noiembrie 2002.

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 122/06.03. 2003 a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpaţilor din infracţiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.a C.pen. în infracţiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 1 şi 3 C.pen. cu aplic.art. 13 C.pen., reţinând că inculpaţii au comis un act sexual nefiresc de satisfacere sexuală care se circumscrie actelor de perversiune sexuală şi nu actului sexual de orice natură, aşa cum este incriminat prin art. 197 C.pen. S-a mai arătat că un raport sexual oral nu poate fi considerat nici ca un raport sexual firesc între un bărbat şi o femeie, nici ca o relaţie homosexuală, ci ca un act nefiresc de satisfacere a instinctului sexual.

Această concepţie poate fi combătută prin argumentele mai sus expuse şi chiar prin ceea ce se reţine în considerentele deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, deoarece prin calificarea raportului sexual oral ca act nefiresc de satisfacere a instinctului sexual, implicit se acceptă ideea că este vorba de un „act sexual de orice natură" (care poate fi atât firesc, cât şi nefiresc), şi deci, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, prev.de art. 197 C.pen.

Pentru a face o delimitare corectă între actul sexual de orice natură şi actele de perversiune sexuală, nu trebuie ignorate aspectele care au influenţat legiuitorul să modifice textele de lege la care ne-am referit, şi anume cele legate de înlăturarea diferenţierilor bazate pe orientarea sexuală, precum şi evoluţia societăţii moderne şi legislaţia statelor europene, care, în cele mai multe situaţii, stabilesc că există infracţiunea de viol, în cazul oricărui act de penetrare sexuală. În acest sens, s-a apreciat că (şi acestei opinii ne raliem) actele de perversiune sexuală sunt cele care au ca scop excitaţia sexuală însăşi şi s-ar putea încadra aici: sadismul, masochismul, fetişismul, vampirismul etc.

Incriminarea infracţiunii de perversiune sexuală în modalitatea prevăzută de OUG nr. 89/2001 şi OUG nr. 143/2002 trebuie să-şi găsească corespondent atât în cazul relaţiilor dintre persoanele de sex diferit, cât şi între persoanele de acelaşi sex în aşa fel încât să nu se creeze discriminări atunci când se analizează natura unor astfel de acte sexuale care se comit prin constrângere.

Noul Cod Penal nu a rezolvat problema definirii unor termeni care să permită instanţelor o calificare unitară a faptelor de acest gen.

Evitarea unor astfel de soluţii contradictorii ar fi fost posibilă dacă s-ar fi renunţat la formele agravate ale infracţiunii de perversiune sexuală care se pot regăsi atât în conţinutul infracţiunii de viol, cât şi a celei de act sexual cu un minor.

De exemplu, în Codul Penal German este reglementă doar infracţiunea de perversiune sexuală în forma exhibiţionismului, iar celelalte acte se pot regăsi în infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

O altă problemă care s-a ivit în practică a fost aceea legată de definirea „actelor cu caracter obscen", prevăzute de art. 202 C.pen., privitor la infracţiunea de corupţie sexuală, uneori fiind confundate cu „actele sexuale de orice natură" sau cu „actele de perversiune sexuală".

Ca exemplu, invocăm decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, definitivă, prin care s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului E.E., din infracţiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.b şi b1 şi alin. 3 C.pen. şi cea de rele tratamente aplicate minorului, prev.de art. 306 C.pen., într-o singură infracţiune de corupţie sexuală, prev.de art. 202 C.pen. În sarcina inculpatului, s-a reţinut că în perioada martie-august 2002, a săvârşit acte sexuale constând în aceea că obişnuia să le sărute pe gură (cu limba) pe fiica sa minoră şi pe fiica persoanei cu care locuia, făcea baie cu cea dintâi şi o atingea în zonele intime, o mângâia şi dormea împreună cu aceasta.

Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică a faptei, apreciind că inculpatul nu a comis acte prin care să urmărească satisfacţia sexuală, ci doar acte cu caracter obscen, definind aceste acte prin „fapte, gesturi sau atitudini prin care se dezvăluie sau se sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale".

În acelaşi sens, prin decizia nr. 245 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel a menţinut hotărârea Tribunalului Cluj de condamnare a inculpatului A.M., pentru infracţiunea prev.de art. 202 C.pen., faptă comisă prin aceea că inculpatul a făcut avansuri cu caracter sexual unor minori, i-a pipăit în zona organelor sexuale şi le-a propus să întreţină relaţii sexuale, dezbrăcându-se în faţa lor.

În dicţionarul explicativ al limbii române prin „obscen" se înţelege tot ceea ce este trivial, neruşinat, pornografic, tot ce încalcă sentimentul de bună-cuviinţă, iar în lipsa unei definiţii în Codul penal se poate recurge şi la Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, în care actele cu caracter obscen au fost definite ca fiind „gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete sau cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală dacă se săvârşesc în public".

Într-o decizie a sa, Curtea de Apel Braşov a delimitat actele cu caracter obscen de actele de perversiune sexuală, considerând că fapta inculpatului de a atinge organul său genital de zona organelor genitale ale părţilor vătămate minore nu este un act cu caracter obscen, ci un act de perversiune sexuală, fără penetrare. „Actul obscen presupune gesturi ce prin simbolul lor fac referire la activitatea sexuală, gesturi ce au conotaţie de notorietate în acest sens, în rândul membrilor comunităţii, ori în esenţă s-a urmărit şi realizat de inculpat o satisfacţie sexuală în modalitatea descrisă mai sus, ce trebuie avută în vedere şi prin prisma vârstei sale (56 ani) şi prin faptul că a procedat la fel cu ambele părţi vătămate".

O altă problemă care a fost în atenţia instanţelor este legată de încadrarea juridică a faptei în situaţia în care persoana vătămată, în cadrul infracţiunii de viol, este fiica inculpatului sau un alt membru al familiei. În această situaţie, practica instanţei noastre a fost constantă, şi în acest sens menţionăm deciziile penale nr. 246/19 sept. 2002 şi 142/23 mai 2002 ale Curţii de Apel Cluj prin care s-a apreciat că într-un asemenea caz încadrarea juridică a faptelor este atât cea prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.b1 C.pen., precum şi cea prevăzută de art. 203 C.pen. în sensul că se reţine forma agravată a infracţiunii de viol şi infracţiunea de incest, datorită valorilor diferite ocrotite de legea penală prin textele respective.

Spre deosebire de această opinie, s-a susţinut că, infracţiunea de incest subzistă numai când raportul sexual între rudele în linie directă sau între fraţi şi surori este consimţit şi că, infracţiunea de viol, în forma agravată absoarbe în conţinutul său elementele constitutive ale infracţiunii de incest (Curtea de Apel Suceava , Decizia penală nr. 44 din 21 ianuarie 2002).

Pe de altă parte, spre deosebire de infracţiunea de viol, infracţiunea de incest există doar atunci când se consumă un raport sexual, iar faţă de această situaţie se poate ajunge la un concurs de infracţiuni numai când violul se comite prin întreţinerea unor relaţii sexuale normale.

De exemplu, prin sentinţa penală nr. 209/27 iunie 2002 a Tribunalului Argeş, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de viol, prev.de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b şi b1, cu aplic.art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b şi b1 şi alin. 3 C.pen. pentru că începând de la vârsta de 12 ani a fiicei sale minore B.M.V. a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu aceasta şi de asemenea, a întreţinut prin constrângere acte sexuale orale şi anale şi cu fiica sa, B.C.I. în vârstă de 9 ani.

În urma apelului exercitat de procuror, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că în raport cu minora B.M.V., în sarcina inculpatului se impune a fi reţinută şi infracţiunea de incest prev.de art. 203 C.pen., deoarece între aceasta şi inculpat s-au consumat raporturi sexuale normale. Hotărârea a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia nr. 158 din 15 ianuarie 2002.

Libertatea sexuală, ca una din libertăţile individuale ale persoanei este protejată de lege şi organele judiciare trebuie să intervină prompt ori de câte ori aceasta este încălcată, apreciind de la caz la caz, în ce măsură este vorba de o exercitare abuzivă a libertăţii sexuale sau de o înfrângere a acesteia.

Practica contradictorie a instanţelor judecătoreşti ar trebui să constituie un punct de plecare pentru o modificare legislativă sau eventual, exercitarea unui recurs în interesul legii care să clarifice toate aspectele care au fost interpretate diferit prin deciziile pronunţate până în prezent.

« Back