Num─ârul 1 / 2005

 

 

POLUAREA PSIHICĂ A FIINŢEI UMANE

 

Dan Sebastian CHERTES

Masterand, UBB

 

 

Abstract: The psychological pollution of the human being. The Environmental Law hasn't been recognized and established in our country until the last two decades. Therefore, there are many studies to be made and many subjects to be treated concerning this new branch of law. This study tries to draw attention to a very important problem which should be in the attention of the Environmental Law, but which has rarely been debated: the psychological pollution of the human being. First, we made a classification of the psychological polluters. Then we presented each psychological polluter, revealing its negative action on humans and showing the necessity to adopt legal regulations to protect the members of the society from becoming subjects of this kind of pollution. At the same time, we presented the poor legislation adopted in this domain in our country.

 

 

1. Problema poluării psihice

Incontestabil, progresul de orice natură şi la orice nivel (naţional, continental, mondial) se datorează, într-o foarte mare măsură, omului. "Unealta" de bază folosită de acesta în munca sa pentru progresul Umanităţii a fost, este şi cu siguranţă va fi creierul (psihicul) uman. Cu toate acestea, în mod paradoxal, având în vedere şi nivelul de dezvoltare a societăţii planetare în care trăim, legislaţiile din majoritatea ţărilor europene afectează un spaţiu extrem de restrâns în ceea ce priveşte protejarea acestei importante valori.

Deşi există argumente pertinente, consacrate atât de izvoarele de drept internaţional, cât şi de anumite acte normative de drept intern[1], România, ca majoritatea ţărilor mai sus amintite, nu a elaborat o lege specială menită să protejeze, la modul cel mai serios, psihicul uman. Fără a avea intenţia de a propune ceva concret de lege ferenda, considerând că un astfel de demers ar necesita o mai amplă documentare şi o mai largă dezvoltare a subiectului pus în discuţie, ne vom limita, pe mai departe, la a aduce argumente în favoarea necesităţii adoptării unui act normativ special, care să protejeze psihicul uman de factorii poluanţi.

Două ar fi argumentele legale pe care ne sprijinim acest demers doctrinar, unul internaţional, cel de-al doilea intern. Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[2] menţionează în art. 18 că orice om are dreptul la libertate de gândire, conştiinţă şi religie, iar în art. 19 că orice om se bucură de libertatea convingerilor şi de libera lor exprimare. Aceste drepturi sunt încălcate în cazul poluării psihice (mai ales în situaţia poluării cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii). Aceleaşi drepturi sunt garantate şi de Legea Fundamentală a României, Constituţia, care consacră, în art. 22 (1), dreptul la integritate fizică şi psihică.

 

2. Clasificarea poluanţilor psihici

Într-o clasificare nedefinitivă şi neierarhizată, poluanţii psihici despre care vom vorbi în cele ce urmează sunt: a) undele (radiaţiile) şi câmpurile electromagnetice, b) zgomotul, c) stresul şi d) informaţiile nocive, dăunătoare, false, manipulatorii.

Precizăm că cea de-a doua categorie de poluanţi, anume zgomotul, poate fi considerată a fi o categorie de poluanţi fizici[3], însă, în ceea ce ne priveşte, nu împărtăşim această părere. Prin poluarea produsă, zgomotul afectează fiinţa umană preponderent psihic. Doar în subsidiar efectele sunt în plan fizic. Având în vedere acest fapt, zgomotul este considerat, în cele ce urmează, a fi un poluant psihic.

 

3. Undele (radiaţiile) şi câmpurile electromagnetice

După cum au subliniat şi specialiştii[4] în domeniu, în toate organismele vii există un sistem arhaic (ancestral, strămoşesc, moştenit din generaţie în generaţie), diferit de sistemul nervos şi de cel umoral (care are în vedere circuitul sangvin şi pe cel hormonal), sistem care este considerat a avea natură electromagnetică, radiaţia electromagnetică fiind cea mai comună formă de informaţie (sau cale de transmitere a informaţiei) în natură. Impulsurile (semnalele) electromagnetice au constituit şi încă constituie atât "limbajul" folosit în comunicare de către atomi şi molecule, cât şi mijlocul prin care până şi cele mai simple organisme primesc o serie de informaţii cu privire la mediul de viaţă (spre exemplu, prin intermediul luminii solare). De aceea, nu există nici un dubiu că majoritatea fiinţelor vii au învăţat să folosească şi folosesc electromagnetismul ca pe un sistem de transmitere şi receptare a informaţiilor vitale şi ca un mijloc de comunicare între celule şi ţesuturi[5].

Undele electromagnetice pot avea influenţe nocive asupra creierului (psihicului) uman, cu efecte vizibile în ceea ce priveşte comportamentul individului afectat. Astfel, s-a susţinut că armele ce folosesc EMR (electromagnetic radiation) sunt la fel de periculoase ca bomba atomică. "Prin folosirea lor", s-a spus, "Al Treilea Război Mondial poate fi câştigat fără a se şti că acesta s-a purtat. Şi aceasta pentru că armele ce folosesc EMR sunt silienţioase, nedetectabile sau foarte greu detectabile şi nu lasă «urme» prin care să poată fi incriminate. Cu ajutorul acestora, libertatea de gândire, conştiinţă şi voinţă pot fi foarte grav viciate şi chiar înlăturate"[6]. Deşi SUA afirmă că aceste arme produc doar efecte termice (heating effects) asupra organismului uman şi că, în concluzie, acestea nu sunt nocive pentru sănătatea umană, în 1990, a fost dovedit, cu documente guvernamentale ale SUA, faptul că s-au folosit asemenea arme pentru mind control.

Denumirea convenţională de arme, dată acestor poluanţi, nu trebuie să determine apariţia unui raţionament greşit, de genul: armele nu pot fi considerate poluanţi! Faptul că anumite substanţe, fenomene sau procese pot fi categorisite intr-un anumit fel nu înseamnă că acestea nu pot face parte şi din alte categorii. Astfel, dacă o substanţă chimică este, de regulă, considerată otravă, nu înseamnă că aceasta, ca urmare a deversării în apa unui râu, nu constituie un poluant. În acelaşi fel, armele, chiar dacă ele nu se întâlnesc, în mod normal, în viaţa de zi cu zi, pot fi considerate poluanţi, atâta timp cât ele au potenţialitatea de a produce un anumit tip de poluare.

Armele ce folosesc EMR se bazează pe principiul conform căruia sistemul nervos uman foloseşte, în activitatea sa, semnale electromagnetice[7]. Un relevant articol al literaturii de specialitate[8] explică de ce aceste arme produc efecte la nivelul psihicului. Astfel, având în vedere că organismul uman este un sistem electrochimic, există anumite aparaturi care disturbă, întrerup sau afectează impulsurile electrice ale sistemului nervos putând modifica negativ comportamentul şi afecta funcţiile vitale[9].

Efectele concerete produse de aceste arme sunt numeroase, acestea fiind atât de natură psihică, cât şi de natură fizică. În editorialul Buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic, din septembrie 1994 se fac următoarele precizări relativ la aceste efecte: "Multe dintre armele nonletale avute în vedere utilizează ultrasunete sau energie electromagnetică (unde electromagnetice - inclusiv laseri, microunde, radiaţii de radiofrecvenţă sau lumină vizibilă pulsatorie, având frecvenţa undelor cerebrale) pentru a produce efecte. Se consideră că aceste arme interferează cu procesele psihice (mintale), provoacă modificarea comportamentului şi a emoţiilor, pierderea conştiinţei, orbire temporară sau permanentă, dureri puternice, ameţeli, greaţă sau afectare severă a funcţiilor organelor interne, în foarte multe alte feluri. Marele interes manifestat în prezent în ceea ce priveşte tehnologiile pe bază de unde electromagnetice şi cele similare fac din adoptarea unui act normativ internaţional, care să interzică în mod expres aceste arme dezumanizante, o chestiune urgentă"[10].

Munca de cercetare în domeniul armelor ce folosesc unde electromagnetice a fost dezvoltată în aproape toate ţările industrializate, şi în special de către marile puteri, avându-se în vedere folosirea acestora în scopuri antiumane. În ciuda faptului că s-au publicat foarte rar articole care să trateze acest subiect şi că, în mod normal, asemenea informaţii sunt strict secrete, cercetările întreprinse în acest domeniu par a fi demonstrat că şi radiaţiile electromagnetice de slabă intensitate pot altera, în mod semnificativ, funcţionarea normală a celulelor vii[11].

La persoanele afectate de astfel de poluanţi întâlnim simptome şi de altă natură. Astfel, acestea au bătăi neregulate ale inimii (când puternice, când slabe), dereglări ale somnului, persoanele din jur par a le repeta identic gândurile pe care acestea le au şi au impresia că aud voci sau că aud microunde[12] (fenomen denumit microwave hearing)[13]. Astfel de victime au fost, în general, catalogate ca fiind bolnave mintal. Nu suntem în măsură să susţinem că unele dintre ele nu ar suferi, într-adevăr, de boli psihice, dar, după cum şi specialiştii în domeniu declară, aceste efecte pot fi produse de aparatură emiţătoare de unde electromagnetice de o anumită frecvenţă şi intensitate, deci nu putem să excludem din start ipoteza că victime ale folosirii acestor arme există şi că pot fi discreditate prin încadrarea lor în rândurile bolnavilor psihici.

Prima ţară din lume care s-a exprimat pentru interzicerea armelor ce folosesc radiaţii electromagnetice (EMR) a fost fosta Uniune Sovietică, şi asta încă din anii '70. În contradicţie, SUA au trecut aceste arme sub tăcere, incluzându-le în categoria informaţiilor secrete încă din anii '60, şi au negat existenţa unor efecte produse de aceste arme până la începutul anilor '90. În anii '80, Pentagonul declara CNN-ului că subiectul armelor ce folosesc unde electromagnetice este încă prea delicat pentru a discuta despre el[14].

Datele despre programele ruseşti secrete de mind control au fost făcute publice ca urmare a dezmembrării Uniunii Sovietice. Un articol publicat în 1993, în Defence news, intitulat US explores russian mind-control technology, dezvăluie câteva dintre efectele produse de aceste arme: "Cunoscută sub denumirea de psihocorecţie prin sunete (psihocorecţie acustică), capacitatea de control al minţii şi de alterare (modificare) a comportamentului civililor sau militarilor ar putea fi dezvăluită, în curând, oficialilor americani din armată, cercetare şi politică (...) Iniţiată de către Departamentul de Psihocorecţie, înfiinţat de guvernul rusesc, şi de către Academia Medicală Moscovită, psihocorecţia prin sunete implică transmiterea unor ordine (îndemnuri), prin intermediul benzilor statice de sunete, către subconştientul individului, interferând cu alte procese psihice, pe care le tulbură"[15].

Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor Unite a pus în discuţie propunerea Rusiei[16] de a interzice armele ce folosesc EMR. Dintre acestea, un anumit tip de armă a fost descris de către guvernul Uniunii Sovietice, ca fiind "o armă cu radiaţii infrasonice, ce utilizează efectele nocive ale oscilaţiilor infrasonice asupra biocurenţilor creierului şi asupra sistemului nervos". Documentul continuă prin a sublinia că, "având în vedere rezultatele cercetărilor în privinţa efectelor produse de radiaţiile electromagnetice asupra «ţintelor» biologice, existenţa unor efecte nocive (dăunătoare) ale undelor de radiofrecvenţă, de pe o bandă foarte largă, asupra unor organe vitale ale omului (inima, creierul, sistemul nervos central) trebuie privită ca pe un fapt ferm stabilit, dovedit în mod cert. Aprecierile citate din literatura de specialitate de la nivel internaţional asupra pericolului potenţial de dezvoltare a unor noi arme de distrugere în masă se fundamentează pe rezultatele cercetărilor legate de aşa-numitele efecte atermale ale radiaţiilor electromagnetice asupra individului. Aceste efecte pot lua forma unor deteriorări grave, a unor disfuncţii ale organelor interne şi ale sistemelor organismului uman sau a unor schimbări în funcţionarea de ansamblu a organismului poluat"[17].

Faptul că radiaţiile electromagnetice pot produce efecte biologice atermale este deja o teorie demonstrată ştiinţific, ne mai fiind un subiect al speculaţiilor faptul că sistemele biomoleculare sunt sensibile la câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă. Un articol recent[18], atenţionează că "progresul realizat în ceea ce priveşte armele nonletale constă într-o interacţiune între individ şi undele de radiofrecvenţă care, în urma expunerii la acestea, poate provoca şi alte efecte decât cele termice putându-se semnala pierderea conştiinţei, spaimă, lipsă nejustificată de voinţă".

Una dintre dovezile solide că armele ce folosesc EMR (denumite şi arme de control al minţii) sunt luate în serios şi că au ajuns în atenţia comunităţii internaţionale este şi includerea acestora, alături de armele nucleare, biologice şi chimice, într-un document publicat, în anul 2002, de către Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării, anume 2002 Media Guide to Disarmament in Geneva[19]. Acest ghid încearcă să aducă în atenţia opiniei publice importanta problemă a dezarmării. Dar acest real semnal de alarmă nu este singurul. Există ţări ale căror legislaţii, chiar dacă într-un mod foarte timid, au încercat să reglementeze problema armelor ce folosesc EMR, pe care şi acestea le consideră capabile de poluare psihică, prin intermediul efectelor manipulatorii pe care le au.

Astfel, Duma de Stat a Rusiei a luat foarte în serios problema şi a propus spre adoptare o lege a Securităţii individului (cetăţeanului) care reglementează folosirea mesajelor subliminale în clipurile publicitare, statutul sectelor pseudo-religioase şi prin care se doreşte impunerea controlului statului asupra oricărei aparaturi deţinute de persoane private, care ar putea fi folosită ca armă psihotronică[20]. Preşedintele Comisiei care s-a ocupat cu realizarea proiectului de lege, domnul Vladimir Lopatkin, a declarat că "legea este una care se doreşte preventivă, astfel ca echipamentele ce există în prezent în laboratoarele de cercetare să fie foarte strict controlate, pentru a evita vânzarea acestora spre sectorul privat"[21]. De asemenea, Legea federală rusească ce reglementează regimul armelor (1998) interzice, printre altele, circulaţia armelor militare sau civile care folosesc radiaţii electromagnetice, infrasonice şi ultrasonice.

Recent, şi în Anglia a fost supusă dezbaterii o iniţiativă legislativă asemănătoare cu cea rusească. Astfel, Dennis Kucinich, membru în Camera Reprezentanţilor, a depus spre aprobare un proiect de lege asemănător[22]. Acest proiect propunea interzicerea plasării armelor în spaţiul cosmic, în special "a armelor psihotronice şi a celor de control al minţii". Unul dintre alineatele acestui proiect de lege prevedea sancţionarea situaţiilor în care unei persoane îi sunt afectate viaţa, sănătatea fizică sau psihică sau bunăstarea economică, prin utilizarea unor sisteme (terestre, de apă sau spaţiale) ce folosesc radiaţii electromagnetice, psihotronice, sonice sau alte energii care au ca ţintă populaţia în ansamblu sau cetăţeanul (individul), în scopul dirijării comportamentului, a manipulării sau a controlului minţii. În mod curios însă, în primăvara anului 2002, această secţiune a proiectului de lege a fost înlăturată, datorită îngrijorării că legea nu va fi adoptată[23]. Totuşi, având în vedere proiectul iniţial al legii, putem afirma că, până şi la nivel politic şi legislativ, se recunoaşte existenţa fenomenului poluării psihice (care are ca important element component acest fenomen al controlului minţii, al vicierii gândirii libere).

În ceea ce priveşte SUA, ţară ale cărei autorităţi sunt mult mai reţinute în privinţa acestui subiect, în 1998, a fost făcut public un raport al Organizaţiei Mondiale Împotriva Torturii[24], ce aminteşte şi acesta de existenţa unor arme ce folosesc microunde şi care ar fi fost testate pe subiecţi civili nevoluntari (fără acordul sau înştiinţarea subiectului-ţintă). De asemenea, autorii raportului îşi susţin afirmaţiile citând un memorandum interguvernamental al Casei Albe (27.03.1997), care stabilea anumite recomandări pentru interzicerea unor astfel de experimente secrete (pe subiecţi civili nevoluntari) şi care, indirect, recunoştea că este foarte posibil ca astfel de experimente să fi avut şi să mai aibă loc[25].

Cu toate acestea, considerăm că cel mai important şi cel mai pertinent act oficial este Rezoluţia Parlamentului European asupra Mediului, Securităţii şi Politicii Externe[26]. Proiectul[27] acestei rezoluţii pune în discuţie, în mod special, pericolele potenţiale ale utilizării armelor ce folosesc radiaţii electromagnetice. Textul final al rezoluţiei cheamă la "adoptarea unei convenţii internaţionale care să interzică, la nivel mondial, dezvoltarea, producerea şi răspândirea armelor ce pot fi folosite la manipularea fiinţelor umane"[28].

Concluzionând, trebuie să subliniem încă o dată ceea ce evidenţiază documentele mai-sus citate şi anume faptul că poluarea psihică exercitată de undele şi câmpurile electromagnetice este o realitate recunoscută cu îngrijorare până şi de Uniunea Europeană, dar de care nu se vorbeşte aproape deloc în doctrină şi faţă de care nu se ia aproape nici o măsură legislativă la nivelul legislaţiilor naţionale. Având în vedere toate argumentele aduse, considerăm utilă renunţarea la scepticismul exagerat al puterii legislative şi adoptarea unei legislaţii în măsură să rezolve o problemă socială atât de importantă. De asemenea, sperăm într-o anumită revizuire a gândirii formaliste a doctrinarilor, care să se reflecte în abordarea serioasă şi aprofundată a acestei probleme juridice cât se poate de importante.

 

4. Zgomotul

Auzul este o funcţie vitală pentru om, folosindu-i în supravieţuire şi comunicare. Totuşi, nu toate sunetele sunt dorite, ci există şi sunete nedorite sau zgomote (cum mai sunt denumite) ce sunt produse, în majoritatea cazurilor, de anumite activităţi umane (în principal, transport, industrie şi gospodărie). Zgomotul a fost definit[29] ca fiind un complex sonor nearmonios, supărător şi dezagreabil. S-a constatat că acesta are efecte nocive asupra urechii interne, asupra creierului şi a întregului organism[30].

Numărul de studii asupra poluării sonore în Europa este scăzut, datele în acest domeniu fiind destul de puţine. Totuşi, încă din anii '80, s-a stabilit că poluarea sonoră există, mai ales în marile oraşe şi că este într-o continuă creştere. În general, cauza răspândirii acestui fenomen este creşterea rapidă a volumului traficului rutier. În ţările europene industrializate, ca Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda sau Marea Britanie, dar şi Austria, Slovacia, Spania sau Elveţia, mai mult de 50% din populaţie este expusă la niveluri de zgomot produse de transportul rutier[31] mai mari de 55 dB[32] (decibeli), nivel la care fiinţa umană devine serios deranjată (iritată, enervată)[33].

Efectul de enervare, iritare, supărare pe care îl produce zgomotul este foarte greu de cuantificat, de apreciat după anumite limite precise, deoarece toleranţa indivizilor la nivelurile de zgomot şi la diferitele tipuri de zgomote variază considerabil. Anumite variaţii în ceea ce priveşte nivelurile de zgomot şi intensitatea acestora pot apărea de la o zonă a unui oraş la alta şi de la un moment la altul, astfel că largi variaţii se pot întâlni în aceeaşi zi, într-o săptămână sau într-un an[34].

Există grupuri care pot fi considerate mai sensibile în ceea ce priveşte efectele zgomotelor, grupuri cărora trebuie să li se acorde o atenţie specială (de exemplu, aşa sunt elevii, persoanele în vârstă, persoanele bolnave, aceste grupuri putând reprezenta chiar şi 30% din populaţie). Reacţiile acestor grupuri pot fi luate în considerare ca semnale de atenţionare în ceea ce priveşte efectele pe care ar putea să le aibă asupra altor grupuri de persoane expunerea la niveluri înalte de zgomot[35].

Cel mai des întâlnit efect produs de zgomot asupra fiinţei umane este starea de iritare, de enervare, înregistrându-se, în fiecare an, numeroase plângeri legate de o multitudine de tipuri de zgomote ce provoacă această stare. De asemenea, şi situaţiile în care intervine poluarea sonoră sunt diferite. Astfel, s-a demonstrat că parcurile şi grădinile publice sunt mult mai puţin folosite pentru recreere când nivelul zgomotului perceptibil în perimetrul acestora este mai ridicat[36].

O cercetare sociologică a determinat ierarhizarea surselor care produc iritarea (enervarea) prin intermediul poluării fonice. Aşa fiind, traficul rutier ocupă locul fruntaş (20% din populaţie), în timp ce traficul aerian este pe locul doi (11%), într-o astfel de ierarhizare. Zgomotul industrial (3%) şi cel provocat de traficul feroviar (1,2%) sunt şi ele prezente în acest "top", dar ocupă poziţii nu foarte importante[37]. Ceea ce trebuie să îngrijoreze este faptul că zgomotul din centrul marilor oraşe creşte cu 10 dB pe deceniu, conform unor studii în acest domeniu[38]. Ca urmare, şi procentul celor care vor acuza starea de iritare va creşte, cu siguranţă.

Încă nu s-a stabilit cu certitudine în ce mod şi cât de puternic afectează poluarea sonoră sănătatea umană şi starea de bine a individului, dar cunoştinţele acumulate până în prezent în acest domeniu ne îndreptăţesc să confirmăm existenţa efectelor nocive ale poluanţilor sonori asupra sănătăţii umane[39]. Se ştie sigur însă, că expunerea la niveluri fonice foarte mari produce pierderea auzului[40] şi fenomenul numit tinnitus sau acufenă[41]. Cazangii pierd, în 10 ani, 50% din acuitatea lor auditivă, iar în 20 de ani pierderea se ridică la 80%[42]. De asemenea, în Australia de exemplu, protecţia muncii recomandă ca un muncitor într-un mediu poluat fonic să nu aibă un program de lucru mai mare de 8 ore, la un nivel al zgomotului de maxim 85 dB, nivel care ar caracteriza o stradă cu trafic rutier intens.

Unul dintre cele mai întâlnite efecte ale zgomotului, pe timpul nopţii, este tulburarea somnului. Acest fenomen poate apărea şi fără ca persoana afectată să fie conştient de el, reflectându-se doar într-o stare de oboseală ulterioară. Dacă fenomenul de tulburare a somnului se permanentizează efectele psihologice ale acestuia sunt variate, cuprinzând insomnie, nervozitate, anxietate, depresii nervoase, care, cu timpul, se pot acutiza, devenind cronice. Pentru a asigura un somn lipsit de tulburări de acest gen este necesar ca intensitatea sunetelor nocturne să nu atingă limita de 55 dB[43].

Poluarea sonoră modifică ritmul cardiac şi pe cel respirator, provoacă creşteri ale presiunii cerebrale, probleme gastro-intestinale şi, după unii, este o cauză a arteriosclerozei. Potrivit datelor statistice ale Casei naţionale franceze de asigurări în caz de boală, în anul 1988, s-au identificat 1.269 afecţiuni provocate de zgomot. De asemenea, influenţe negative apar şi în ceea ce priveşte performanţa şi productivitatea în muncă (prin diminuarea capacităţii de concentrare şi atenţie). La funcţionarii de birou supuşi unor zgomote discontinue, erorile sunt cu 37% mai numeroase decât de obicei. La muncitorii manuali scade randamentul cu 33%, începând cu cea de-a patra oră de muncă, într-o uzină în care funcţionează un ciocan pneumatic[44].

E necesar să precizăm faptul că această poluare fonică are efecte negative şi în plan material (economic). Astfel, în zonele locuibile, costul chiriei sau al unei locuinţe scade cu cât poluarea fonică este mai ridicată. De asemenea, aceste efecte în plan material se regăsesc şi în cazul bolilor provocate de poluarea fonică, al diminuării productivităţii muncii sau al ratei ridicate a accidentelor, datorate tulburării somnului[45]. E drept, aceste efecte sunt mai greu de cuantificat, dar ele există în mod cert. O încercare de acest gen s-a făcut în Franţa, unde s-a constatat că zgomotul duce la pierderea a 200 de milioane de ore de muncă, pe plan naţional, adică mai mult decât pierderile pricinuite de totalitatea bolilor profesionale. Cât despre costul economic şi social al daunelor provocate de sonoritatea nocivă (accidente de muncă, retardări şcolare sau depreciere financiară a proprietăţilor), acesta a fost evaluat, în 1983, la aproximativ 100 miliarde de franci[46].

Aeroporturile sunt, în ierarhia prezentată mai sus, a doua sursă de poluare sonoră. Un studiu privind aeroporturile din Germania a relevat un fapt îngrijorător şi anume că numărul persoanelor expuse la niveluri de zgomot relativ mari (între 67 şi 75 dB) a crescut simţitor în decada analizată (1981-1990) şi anume, de la 500.000 de persoane s-a ajuns la 610.000 (în cazul pragului de 67 dB) şi de la 100.000 de persoane s-a ajuns la 122.000 (în cazul pragului de 75 dB)[47]. De asemenea, studiile ştiinţifice au arătat că persoanele care locuiesc în apropierea aeroporturilor sau a drumurilor cu trafic intens au o frecvenţă mai mare a durerilor de cap, iau mai multe somnifere sau sedative, sunt predispuşi la accidente uşoare şi apelează mai des la tratament psihiatric. În Olanda, s-a constatat că cel puţin 42.000 de locuinţe sunt supuse unei poluări sonore severe. Sursa acesteia: aeroportul Schiphol din Amsterdam. În 1990, autorităţile aeroportului au luat măsuri pentru a reduce efectele acestei poluări. Astfel, unele locuinţe au fost mutate, altele au fost izolate fonic. La aeroportul Orly din Paris, au fost impuse restricţionări asupra zborurilor de noapte, iar pentru avioanele mai zgomotoase au fost percepute taxe mai mari. În unele aşezări (Osaka, Hong-Kong, Seul), autorităţile au redus poluarea sonoră, deviind trasele curselor aeriene în aşa fel încât acestea să treacă pe deasupra golfurilor şi a coastelor oceanului, nu pe deasupra locuinţelor. Rata mortalităţii, a îmbolnăvirii de cancer sau de astm este mult mai ridicată la persoanele ce locuiesc în apropierea aeroporturilor. Copiii care locuiesc în aceste zone au tensiunea arterială ridicată, sunt mult mai stresaţi şi le este mult mai dificil să înveţe să citească[48].

Cel mai mare procentaj al populaţiei expuse la poluarea sonoră, produsă de traficul feroviar, îl întâlnim în Slovacia şi Elveţia, deoarece, în aceste ţări, datorită reliefului specific, căile ferate trec prin zonele în care sunt concentrate majoritatea aşezărilor umane. Măsurile luate pentru reducerea poluării având ca sursă traficul feroviar s-au evidenţiat prin introducerea unor cortine (perdele) de protecţie de-a lungul căilor ferate. Dar, având în vedere introducerea trenurilor de mare viteză în Franţa, Germania şi Spania şi, în curând, şi în Olanda, Belgia şi Marea Britanie, se estimează că numărul de persoane expuse la o astfel de poluare va creşte. S-a constatat, totuşi, că poluarea sonoră rezultată din traficul feroviar nu este considerată a fi la fel de deranjantă ca cea rezultată în urma traficului rutier şi este considerată a fi, pe timp de noapte, cea mai puţin iritantă, deranjantă[49].

Activităţile industriale generatoare de poluare sonoră sunt numeroase, incluzând atât micile ateliere sau industria uşoară, cât şi fabricile sau industria grea. Expunerile la niveluri de zgomot mai mari de 75 dB sunt rare, în general aceste niveluri nedepăşind 55 dB. Totuşi, aceasta nu înseamnă că zgomotul provocat de activităţile industriale este un poluant neglijabil, ci, dimpotrivă, persoanele expuse la astfel de zgomote pot fi cât se poate de deranjate (iritate) şi de afectate în ceea ce priveşte starea de bine, de confort[50].

Literatura de specialitate[51] include printre sursele de poluare sonoră şi activităţile recreative. Cu anumite rezerve referitoare la includerea tuturor activităţilor recreative zgomotoase în categoria poluanţilor sonori, acceptăm că unele activităţi de acest gen pot juca rol de poluanţi sonori. Dar acestea devin poluanţi doar în măsura în care depăşesc o anumită limită temporală şi/sau a intensităţii sunetului. Astfel, un concert în aer liber, în apropierea unor locuinţe, într-un moment festiv, nu poate fi considerat a fi o sursă de poluare sonoră. Dacă însă, acesta depăşeşte limita temporală general-admisă sau pe cea a intensităţii sunetului, poate fi inclus în categoria poluanţilor sonori. Considerăm că zgomotele produse de copii, în locurile rezervate acestora pentru recreere, joacă sau distracţie, nu pot fi catalogare, în nici o situaţie, ca fiind surse de poluare sonoră. Asta pentru că nu întrezărim nici o situaţie reală în care astfel de subiecţi ar avea potenţialitatea de a produce o poluare fonică demnă de luat în seamă ca factor poluant real. De regulă, astfel de subiecţi nu au o capacitate reală de a deveni factori poluanţi, astfel încât ne considerăm îndreptăţiţi să nu-i încadrăm printre posibilele surse de poluare fonică (sonoră).

Pentru a evidenţia cât se poate de clar faptul că poluarea sonoră este o problemă actuală şi de importanţă majoră, vom cita în continuare o statistică realizată la nivel european, ce are ca subiect expunerea populaţiei europene la diferite niveluri de zgomot. Astfel, aproximativ 450 milioane de persoane (65% din populaţia Europei) sunt expuse 24 din 24 de ore unui nivel de zgomot de 55 dB, poluare ce provoacă iritare şi tulburare a somnului; aproximativ 113 milioane de persoane (17% dintre europeni) sunt supuse unui nivel al poluării sonore de 65 dB, nivel de zgomot ale cărui efecte sunt cât se poate de serioase; în fine, aproximativ 9,7 milioane de europeni (1,4% din populaţia Europei) sunt expuşi unui nivel al poluării sonore considerat inacceptabil, anume 75 dB.

La nivelul ţărilor membre ale OECD[52] există un acord în ceea ce priveşte nivelul de zgomot admis. Acesta nu trebuie să depăşească 65 dB, pe timp de zi. Comisia Europeană a statuat, în a cincea ediţie a Environmental Action Programme, că "nici o persoană nu trebuie expusă la niveluri de zgomot ce pot pune în pericol sănătatea personală şi calitatea vieţii sale". Ca urmare a acestui deziderat, s-au impus, prin acest program, următoarele limite pentru nivelurile de zgomot nocturn: expunerea populaţiei la un nivel al zgomotului mai mare de 65 dB trebuie evitată, dar, dacă se depăşeşte acest prag, este interzis a se atinge pragul de 85 dB; persoanele expuse la un nivel al zgomotului cuprins între 55 şi 65 dB nu trebuie să sufere o creştere a acestui nivel (de exemplu, într-o zonă cu un nivel al zgomotului de 56 dB, construirea unei fabrici ce ar ridica acest nivel la 58 dB nu este de dorit); persoanele expuse la un nivel al zgomotului de 55 dB sau mai mic nu trebuie să suporte o creştere a acestui nivel peste 55 dB[53].

Măsurile de reducere a zgomotului (a poluării sonore) sunt împărţite în două categorii: a) măsuri legale (care se impun prin lege) şi b) măsuri ce ţin de tehnologie.

În prima categorie ar intra următoarele măsuri: definirea limitelor sau a valorilor-etalon în ceea ce priveşte nivelurile de zgomot acceptate pentru perioada nocturnă şi pentru cea diurnă şi stabilirea unor criterii general-acceptate pentru măsurarea zgomotului (a poluării sonore); stabilirea unor zone-limită pentru zgomot, de-a lungul rutelor de trafic şi în jurul aeroporturilor şi a instalaţiilor industriale; stabilirea unor norme ce trebuie respectate în situaţiile în care există mai multe surse poluante (situaţia aşa-numitului amestec de zgomote); emiterea unor norme care să prevadă nivelul maxim admis al emisiilor sonore provenite din diferite surse; stabilirea celor mai potrivite metode de măsurare a poluării sonore; stabilirea unor cerinţe minime de izolare fonică a locuinţelor; limitarea vitezei sau a accesului anumitor tipuri de vehicule în anumite zone.

În cea de-a doua categorie de măsuri am putea aminti: orientarea şi construirea locuinţelor (a clădirilor de locuinţe) în aşa fel încât să fie cât mai bine protejate de poluarea fonică; reducerea emisiilor poluante prin dotarea produselor fabricate cu tehnologii noi (în special, cele ce privesc echipamentele motorizate), ce diminuează sau înlătură aceste emisii; aplicarea de măsuri ce reduc zgomotul, prin obstrucţionarea căii de transmitere a acestuia (cortine de protecţie); izolarea fonică a clădirilor de locuinţe sau montarea de geamuri izolatoare fonic; îmbunătăţirea managementului traficului[54].

Cei aproximativ 113 milioane de europeni (adică aproape o cincime din populaţia Europei), ce sunt expuşi unei poluări fonice capabile să producă efecte negative serioase asupra sănătăţii populaţiei poluate, constituie o importantă problemă de rezolvat. Dezvoltarea economică a ţărilor central şi est-europene este susceptibilă de a îngreuna rezolvarea acesteia, datorită traficului rutier aflat în continuă creştere (poluarea sonoră produsă de acesta fiind problema prioritară de rezolvat). Doar eforturile concentrate la nivel tehnologic şi la nivelul politicilor de mediu adoptate sunt în măsură să îmbunătăţească situaţia actuală, inversând orientarea actuală a nivelurilor poluării. Elementele cerute pentru stabilirea unei strategii de succes în ceea ce priveşte controlul poluării sonore sunt cunoscute, dar anumite eforturi mai trebuie făcute la nivelul legislaţiilor naţionale şi a celei europene, pentru a institui şi întări legislaţia privitoare la poluarea fonică[55].

În mod relativ surprinzător, legislaţia internă reglementează, într-un mod foarte precis, această sursă de poluare.

Astfel, Legea nr. 137/1995 a protecţiei mediului, modificată substanţial prin OUG nr. 91/2002, cuprinde o serie de astfel de reglementări[56]. În primul rând, art. 43 (1), lit. d) însărcinează autoritatea centrală pentru protecţia mediului[57] cu "elaborarea normelor tehnice şi a regulamentelor de aplicare ce privesc pragul fonic şi reglementările pentru limitarea zgomotelor". Apoi, art. 47, lit. e) prevede în sarcina persoanelor juridice obligaţia de "a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis". În al treilea rând, art. 61, lit. f) stabileşte obligaţia consiliilor locale "de a reglementa, inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor cu predominanţa spaţiilor de locuit, zone destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului".

În fine, în domeniul sancţiunilor, Legea nr. 137/1995 modificată prevede, în art. 85, lit. f), că "producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană" constituie infracţiune[58] şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei. Această infracţiune este prevăzută şi de noul Cod penal, în art. 402, însă limitele pedepsei sunt mai mici: de la 3 luni la un an sau zile amendă[59].

În afară de Legea nr. 137/1995, există şi alte acte normative ce reglementează problema poluării fonice. Unul dintre cele mai importante este Ordinul nr. 536 (din 23.06.1997) pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei ce conţine o serie de reglementări care acoperă problema poluării fonice. Astfel, art. 4 al acestui ordin prevede că "unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot (...), se amplasează în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 metri de ferestrele locuinţelor". De asemenea, art. 6, lit. a) precizează expres că "în zonele de odihnă şi recreere se interzice amplasarea intreprinderilor care, prin activitatea lor, produc zgomot". Art. 8 al actului normativ amintit continuă prin a dezvolta normele de protecţie a populaţiei. Astfel, se precizează în cuprinsul articolului că "între intreprinderile industriale, care pot polua factorii de mediu sau produce zgomot şi vibraţii, şi teritoriile protejate învecinate, se asigură zone de protecţie sanitară. Prin teritorii protejate se înţelege: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreere, instituţiile social-culturale şi medicale, precum şi unităţile economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiţi de impurităţi". Acelaşi act normativ precizează (art. 9) că nocivităţile ce afectează fiinţa umană (fiind amintit aici şi zgomotul) "nu vor putea depăşi limitele maxime admisibile de standardele de stat în vigoare". Art. 15 reglementează protejarea de poluarea sonoră a unor unităţi ce necesită protecţie specială, cum ar fi: spitalele, centrele de sănătate, creşele, grădiniţele, şcolile, bibliotecile, muzeele, care "se vor amplasa în aşa fel încât să li se asigure o zonă de protecţie de minimum 50 metri faţă de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de zonele urbane aglomerate".

Unul dintre cele mai importante articole ale Ordinului nr. 536/1997, în ceea ce priveşte reglementarea poluării sonore, este art. 17. Acesta face, în cele trei alineate ale sale, următoarele precizări: "(1) Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot (...) se va face în aşa fel încât, în teritoriile protejate, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 metri de peretele exterior al locuinţei şi la 1,5 metri înălţime de sol să nu depăşească 50 dB şi curba de zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul zilei. (2) Pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB şi curba de zgomot 30, în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul zilei. (3) Pentru şcoli (săli de clasă), nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB şi curba de zgomot 30. Aceste valori sunt obligatorii şi pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci".

De asemenea, actul normativ în discuţie reglementează şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de către mijloacele de transport pentru a evita producerea poluării sonore. Astfel, "la amenajarea traseelor mijloacelor de transport în comun, se va ţine seama de următoarele necesităţi privind menţinerea sănătăţii populaţiei: a) alegerea traseului se va face astfel încât acesta să nu parcurgă zone cu obiective protejate (locuinţe, parcuri, locuri de odihnă, de studiu, asistenţă medicală, îngrijirea copiilor şi bătrânilor etc.), iar dacă acest lucru este inevitabil din considerente urbanistice, se vor păstra distanţe, stabilite prin studii de impact, între aceste trasee şi obiectivele protejate; c) amenajarea traseelor se va face în aşa fel încât să se reducă la minimum impactul poluanţilor asupra sănătăţii publice (linii de tramvai insonorizat, pavimente din materiale care să nu producă zgomot)"[60]. Se mai precizează (art. 98) că la construcţia şi amenajarea mijloacelor de transport în comun, se vor lua măsurile necesare pentru reducerea la minimum a emisiilor de zgomot şi de vibraţii, produse prin funcţionarea acestora. În fine, mai trebuie amintit că acest Ordin al Ministerului Sănătăţii stabileşte norme de diminuare a poluării sonore şi în cazul transporturilor feroviare, navale şi al construcţiilor de autostrăzi[61].

După cum precizam anterior în acest subcapitol, unele activităţi recreative pot fi considerate generatoare de poluare sonoră. În legislaţia românească, un astfel de caz a fost reglementat prin Ordinul 354[62](din 31.07.2001), privind unele măsuri de reducere a poluării fonice în staţiunile turistice din zona litoralului Mării Negre şi în celelalte staţiuni balneoclimatice care precizează, în primul său articol, că: "În staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în sezonul estival 2001, programul de funcţionare a discotecilor în aer liber şi a celorlalte unităţi de alimentaţie pentru turism, cu activităţi muzicale în spaţii deschise, se va stabili astfel încât să nu depăşească ora 1,00 noaptea". Deşi a fost un act normativ îndelung contestat de un anumit segment de vârstă al opiniei publice, chiar şi având în vedere exceptarea staţiunii Costineşti de la prevederile acestei norme, bunul-simţ ne îndeamnă să considerăm acest ordin al Ministerului Turismului a fi unul care răspunde dorinţei de linişte (necesară unui concediu) a unui anumit segment de vârstă.

Un ultim act normativ la care am dori să facem trimitere este Hotărârea de Guvern nr. 672[63](din 19.07.2001), privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer. Aceasta stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele electrocasnice[64] comercializate, în ceea ce priveşte nivelul zgomotului admis spre a fi emis de către acestea. Astfel, articolul 3 precizează standardul în conformitate cu care se face aprecierea nivelului de zgomot şi faptul că informaţia privind nivelul de zgomot transmis prin aer trebuie să fie înscrisă pe eticheta produsului şi în documentaţia tehnică însoţitoare.

Prezenţa reglementărilor ce privesc poluarea sonoră într-un număr destul de mare de acte normative interne ne bucură şi ne întăreşte convingerea că şi celelalte categorii de poluanţi psihici, vor face, cât de curând, obiectul unor acte normative interne de nivel european.

 

5. Stresul[65]

Stresul este un cuvânt de origine engleză, folosit pentru prima dată de către H. Selye, în 1936, pentru a desemna "starea în care se găseşte un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenţi sau condiţii care pun în pericol mecanismele sale homeostatice"[66]. Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte stresul ca fiind o stare de încordare sau tensiune neuropsihică, un ansamblu de perturbaţii organice şi psihice provocate de factori agresori variaţi, un ansamblu de reacţii fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere şi să-şi menţină echilibrul de bază. Este numit agent stresant orice factor susceptibil de a distruge echilibrul organismului, fie el factor de origine fizică (traumatism, frig), chimică (otravă, noxe), infecţioasă sau psihologică (emoţie, zgomot).

După cum subliniază şi literatura de specialitate[67], în ultimii 20-30 de ani, schimbări importante s-au produs în Europa în ceea ce priveşte calitatea mediului urban. În ciuda progreselor realizate în direcţia diminuării poluării apei şi a aerului, există semne că poluarea psihică cauzată de stres se află într-o continuă creştere. Principalele preocupări ale oraşelor europene sunt nivelul de poluare a aerului, nivelul poluării sonore şi blocajele traficului rutier[68]. Spaţiile de recreere şi zonele verzi sunt sub o continuă ameninţare, fiindcă mediile urbane se dezvoltă continuu, fapt ce necesită noi spaţii pentru construirea de imobile. Spaţiul rezervat construcţiilor este, în general, limitat, fapt ce duce, la un moment dat, la diminuarea spaţiilor verzi sau de recreere la care se renunţă în favoarea noilor construcţii, apelându-se la argumentul economic, care, în opinia noastră, nu este, în mod necesar, argumentul suprem, dacă viaţa cetăţeanului şi calitatea acesteia nu sunt avute în vedere. De asemenea, calitatea vieţii în mediul urban este afectată şi de deteriorarea clădirilor, a infrastructurii şi a peisajului urban. Pe de altă parte, oraşele folosesc o cantitate impresionantă de resurse şi produc cantităţi din ce în ce mai mari de emisii şi deşeuri, împovărând în mod semnificativ mediul local şi cel global. Toate aceste probleme reprezintă nişte semnale de de alarmă asupra existenţei unei crize ecologice mult mai profunde decât se crede, semnale care cer, în mod imperios, o regândire a modului actual de organizare şi dezvoltare a mediului urban[69].

Simptomele poluării psihice provocate de stresul urban devin evidente dacă examinăm calitatea mediului urban şi efectele acesteia asupra sănătăţii şi calităţii vieţii populaţiei din mediul urban. Cauzele stresului urban pot fi înţelese numai dacă analizăm modul în care oraşele sunt administrate şi modul în care organizarea actuală a spaţiului intravilan (planificarea urbanistică) afectează mediul urban, deteriorându-l. Calitatea mediului urban este rezultatul interacţiunii între o sumă de variabile interdependente, pe de o parte şi între activităţile unui oraş şi structura acestuia, pe de altă parte.

Impactul activităţilor urbane asupra mediului urban nu rezultă din însumarea efectelor produse de diferiţi factori, astfel că, deşi în mediul urban locuitorii sunt expuşi simultan mai multor tipuri de poluare (a apei, a aerului, a solului, de natură fonică, de natură electromagnetică), efectul poluator final nu este cuantificat prin însumarea acestor factori, ci reliefează o acţiune conjugată, întrepătrunsă, rezultantă a acestora. Nu putem nega însă, că existenţa mai multor factori poluanţi afectează mult mai puternic calitatea mediului, a vieţii populaţiei urbane[70].

Stresul urban este o rezultantă a mai multor factori poluanţi conjugaţi. Cei mai des întâlniţi astfel de factori sunt a) aerul poluat, b) zgomotul[71] şi c) aglomeraţia creată de traficul rutier (în special, blocajele traficului rutier). Aceşti factori sunt, în mod evident, în strânsă legătură cu schimbările rapide ale stilului de viaţă urban şi creşterea numărului de activităţi urbane, lucruri petrecute în ultimii 20-30 de ani. De asemenea, poluarea atmosferei, poluarea fonică şi aglomeraţia în trafic sunt în strânsă legătură. Astfel, poluarea aerului se datorează, în principal, traficului şi industriei, două dintre cele mai mari consumatoare de energie şi, implicit, de combustibili fosili (importanţi poluatori). De asemenea, zgomotul este şi el o consecinţă a traficului intens şi a industriei, principalele surse generatoare de poluare fonică. Prin urmare, traficul rutier urban stă, în mare măsură, la baza celorlalţi doi factori poluanţi generatori de stres (poluarea aerului şi zgomotul). Aşadar, problema traficului rutier este prima căreia trebuie să i se găsească soluţii viabile. Rezolvarea acesteia ar duce la diminuarea considerabilă a poluării atmosferice şi fonice, ceea ce, la rândul ei, ar duce la diminuarea stresului urban.

Cauză a stresului urban poate fi şi mediul de viaţă (locuinţa). Astfel, s-a constatat că locuinţele din blocurile cu multe etaje şi apartamente, slab luminate natural, cu încăperi prea mici, sunt considerate un factor de stres. Acest fapt se explică prin aceea că majoritatea oamenilor simt nevoia de a avea un spaţiu personal, un teritoriu propriu, potrivit pentru o viaţă adecvată, necesitate pe care anumite locuinţe nu o îndeplinesc aproape deloc[72].

Stresul zilnic se regăseşte printre cauzele provocatoare de boli mintale. Astfel, un studiu efectuat în SUA a arătat că din 72 de persoane care şi-au pierdut economiile destinate pensionării, din cauza falimentelor băncilor, 21 (deci 29% din total) au suferit depresii majore în următorii doi ani. De asemenea, specialiştii au avertizat că aglomerările urbane pot contribui la înmulţirea anxietăţilor pe care o persoană le poate avea. În fine, s-a arătat că, în plan grafic, a trăi în New York este echivalent cu a fuma 38 de ţigări/zi (nu numai din punctul de vedere al poluării aerului, ci având în vedere toţi ceilalţi factori poluanţi care afectează starea de sănătate a individului, pe ansamblu)[73].

La nivelul legislaţiei interne, acest gen de poluare a fost reglementat, chiar dacă într-un mod destul de timid, printr-o serie de acte normative. Acestea nu fac trimitere la stres, dar au în vedere protejarea populaţiei de eventualele activităţi sau factori ce le-ar putea crea un anumit disconfort. În această direcţie conţin prevederi Legea nr. 137/1995[74] modificată, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 ce face referire la normele de igenă şi condiţiile de viaţă ale populaţiei[75] şi Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 803/2001, care enumeră bolile profesionale ce pot apărea în urma desfăşurării activităţii profesionale într-un mediu ce predispune la stres.

Cu toate acestea, considerăm că legislaţia actuală nu este suficientă (nici cantitativ, nici calitativ) pentru a răspunde problemei majore a stresului cauzat de diverşi factori, stres ce afectează grav sănătatea fiinţei umane, în unele cazuri având efecte mult mai nocive decât alţi poluanţi. De aceea, considerăm că şi acest aspect al poluării psihice a fiinţei umane trebuie privit cu multă seriozitate de către legiuitorul român, seriozitate ce trebuie să se concretizeze, cât de curând, într-o serie de acte normative menite, dacă nu să rezolve, cel puţin să diminueze efectele negative ale stresului ca factor poluant.

 

6. Informaţiile nocive, dăunătoare, false, manipulatorii

Ne simţim obligaţi să oferim o explicaţie a fenomenului de poluare cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii. În general, poluarea fiinţei umane presupune afectarea, mai mult sau mai puţin gravă, a sănătăţii acesteia. Sănătatea unei persoane are o dublă natură: fizică şi psihică. Sănătatea psihică a persoanei presupune o stare de bine psihic, stare ce nu trebuie viciată în nici un fel. După cum am văzut anterior, prin anumite unde (radiaţii) sau câmpuri electromagnetice, prin zgomot sau prin stres această stare poate fi modificată în mod negativ, alterând-o mai mult sau mai puţin, determinând în final apariţia unor stări nesănătoase sau a unor boli ale psihicului. Ca în cazul poluării prin intermediul undelor electromagnetice, în cazul căreia putem avea de a face cu o viciere a libertăţii de gândire sau acţiune, şi în cazul poluării cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii avem de a face cu o viciere a libertăţii de gândire şi acţiune, prin modificarea comportamentului, prin inducerea unui anumit comportament, a unei anumite atitudini, deseori nocivă pentru persoana în cauză, dar şi pentru alte persoane, sau prin determinarea apariţiei unui comportament dăunător pentru propria persoană sau pentru colectivitatea din care face parte individul în cauză. În concret, considerăm că anumite informaţii prezentate, în special, în mass-media scrisă şi audio-vizuală au capacitatea de a afecta anumite persoane, cărora pot să le influenţeze comportamentul în mod negativ, datorită nocivităţii sau falsităţii informaţiilor prezentate.

Ulterior schimbării de regim politic din decembrie 1989, datorită câştigării de către mass-media a libertăţii de exprimare numărul de mijloace de comunicare în masă a crescut şi, direct proporţional, a crescut şi numărul categoriilor de informaţii prezentate de către acestea. Departe de a contesta un drept fundamental la exprimare liberă, pe care, la rându-ne ni-l exercităm, punem totuşi sub semnul întrebării întinderea acestui drept, considerând că aceasta ar trebui grăniţuită pe considerentul protejării sănătăţii psihice a individului. Astfel, printr-un evident abuz de drept (la liberă exprimare), majoritatea mijloacelor de comunicare în masă poluează psihicul uman cu informaţii (percepute auditiv şi vizual) nocive şi dăunătoare. Includem între acestea imaginile violente prezentate în jurnalele de ştiri, în filme sau emisiuni de gen, care, repetate obsesiv, zilnic, pot induce stări de psihic nesănătoase, disconfort psihic (având în vedere că puţini oameni simt plăcere la vederea unor imagini violente, a necazurilor semenilor sau a prezentării repetate a unor infractori). De asemenea, aceste imagini (repetate cu o frecvenţă foarte mare) pot genera modificări comportamentale negative, ce pot duce la apariţia unor efecte negative serioase asupra vieţii personale a poluatului sau asupra vieţii comunităţii din care acesta face parte.

Efectele produse de acest tip de informaţii variază de la caz la caz şi sunt variate: dezangajarea de la muncă, lipsa nejustificată de voinţă, complacerea într-o situaţie parazitară, considerarea faptului că viaţa nu merită trăită, că este inutilă, neputând fi îmbunătăţită calitativ, oricât de mare ar fi efortul personal sau cel al colectivităţii (locale sau naţionale). Aceste stări sunt, de regulă, generate de ştirile care prezintă, în mod exagerat, faptul că majoritatea cetăţenilor au comportamente parazitare, infracţionale, omiţând prezentarea celor ce se abat de la acest tipar negativ (a persoanelor cinstite, de succes). În această direcţie s-a exprimat şi o opinie[76] cât se poate de avizată.

Astfel, ne este prezentat un model explicativ al comparării descendente a satisfacţiei. Modelul ia în calcul influenţa mass-media asupra societăţii, pornind de la premisa următoare: cunoaşterea individului referitoare la stările de satisfacţie ale membrilor unor grupuri sociale mai largi este, în primul rând, mediată de mijloacele de comunicare în masă. Acestor medii li se atribuie o funcţie de ierarhizare, de alegere, de ordonare şi prezentare a informaţiei şi, prin aceasta, de construire a unei imagini a actualităţii. Rolul media este de a stabili pentru opinia publică şi pentru dezbaterea publică, subiectele şi temele prioritare, şi totodată o ordine ierarhică a acestora. Viaţa cotidiană a individului este relativ săracă în evenimente traumatizante sau catastrofale, cel puţin în decursul unei perioade scurte de timp. Acelaşi lucru se petrece şi în legătură cu instanţele apropiate (familie, vecini, colegi, prieteni). În schimb, experienţa cognitivă referitoare la membrii localităţii, şi mai ales ai ţării în care trăieşte este, mai degrabă, mediată, rolul cel mai important avându-l mijloacele de comunicare în masă. Dar caracteristica definitorie a mediilor de informare contemporane este de a prezenta evenimente problematice, negative. Aglomerarea acestor tablouri într-un spaţiu restrâns creează imaginea unei lumi catastrofice. Prin urmare, individului i se sugerează că toţi ceilalţi membrii ai comunităţii sunt, în mod obligatoriu, mai nemulţumiţi. Este însă la fel de adevărat că, mai ales în ultimii ani, mass-media zugrăveşte un tablou tot mai sumbru al societăţii româneşti. Asistăm, pe alocuri, la o iremediabilă blazare naţională, demersurile presei fiind manifestări a ceea ce putem numi o "cultură a lamentaţiei"[77].

În această ordine de idei, legislaţia românească, deşi săracă în acest domeniu, cuprinde două acte normative protecţioniste[78], ce interzic mass-mediei promovarea sau stimularea, în orice situaţie sau prin orice mijloc, a unor comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei, dăunătoare sănătăţii mediului sau a unor comportamente imorale[79]. O atenţie specială este acordată dezvotării psihice şi fizice a minorilor, care se vrea protejată prin intermediul actelor normative menţionate. Astfel, art. 32 al Legii nr. 504/2002 precizează că: "Publicitatea şi teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să nu fie adresate minorilor sau să nu prezinte minori consumând băuturi alcoolice; b) să nu stabilească o legătură între consumul de alcool şi îmbunătăţirea calităţilor fizice, psihice sau a abilităţii în conducerea de vehicule; c) să nu sugereze că prin consumul de alcool se pot obţine performanţe sociale sau sexuale; d) să nu sugereze că alcoolul are calităţi terapeutice sau că acesta este stimulent, sedativ sau mijloc de rezolvare a problemelor personale; e) să nu încurajeze consumul exagerat de alcool şi să nu pună într-o lumină negativă consumul moderat sau abţinerea de la consumul de băuturi alcoolice; f) să nu prezinte drept o calitate conţinutul ridicat în alcool al băuturilor". De asemenea, art. 39 al aceluiaşi act normativ prevede că: "(1) Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată. (2) Difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective".

Tot aşa, Decizia nr. 57/2003 a CNA prevede că: "Sunt interzise în intervalul orar 6,00-22,00 anunţurile promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii"[80]. Acelaşi act normativ, în art. 29, interzice "difuzarea producţiilor şi a videoclipurilor muzicale care încurajează consumul de droguri sau care sugerează că drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viaţă".

Informaţiile false şi manipulatorii fac şi ele parte dintre poluatorii psihici avuţi în vedere. Într-o formă foarte timidă, legislaţia română reglementează problema acestora, în art. 3 al Legii nr. 504/2002 a audiovizualului. Astfel, textul de lege prevede că: "(2) Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă (s.n.) a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor (s.n.); (3) Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii, radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz". Aşadar, după cum reiese şi din textul de lege, mass-media este responsabilă pentru caracterul corect şi adevărat al informaţiilor prezentate de către aceasta, fiindu-i interzisă orice formă de inducere în eroare sau manipulare, în scopul îngrădirii libertăţii de formare liberă a opiniilor sau pentru favorizarea apariţiei unui comportament dirijat, nociv pentru persoana în cauză sau pentru comunitate. De altfel, Codul penal român, în art. 1681, consideră infracţiune[81] comunicarea de informaţii false, pedepsind această faptă cu închisoare de la 1 la 5 ani. Este adevărat însă, că prevederea legală în cauză face referire doar la informaţiile false ce sunt de natură a aduce atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României. E evident că o reglementare mult mai riguroasă a acestei probleme (răspândirea de informaţii false şi manipulatorii) este mai mult decât necesară.

O situaţie notorie în care presa a răspândit informaţii false, manipulatorii şi deosebit de nocive este perioada anilor 1990-2000, în care a existat un val puternic de informaţii mistico-escatologice, ce prezentau minuni inexistente în realitatea obiectivă, apocalipse care urmau să vină, dar care nu s-au produs nici până în zilele noastre, superstiţii şi vrăji ale unor persoane ignorante sau bolnave psihic. Toate acestea au dezangajat de la muncă persoanele ce le-au perceput ca adevărate, afectându-le psihic, datorită încărcăturii emoţionale (au generat spaimă, stări de anxietate, de lipsă de voinţă, au generat chiar şi crime cu substrat religios - a se vedea cazurile în care justificarea crimei se rezuma la faptul că victima era percepută ca fiind un personaj mitologic negativ - Satana, Dracul etc.).

Pe tema prezentării în presă a informaţiilor false sau manipulatorii[82] au apărut o serie de cărţi de specialitate[83] ale căror subiecte sunt prea vaste pentru a fi dezvoltate aici. Am făcut însă această precizare pentru a arăta că legislativul are un anumit suport în literatura de specialitate pentru a reglementa această problemă. De altfel, un pas timid a fost făcut prin art. 27 (3) al Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, care prevede că "tehnicile subliminale sunt interzise în publicitate şi teleshopping". Din nou avem de a face, ca şi în cazul mind control-ului prezentat anterior, cu o recunoaştere indirectă a unei probleme tabú pentru dezbaterile legislative din multe state europene.

Problema poluării psihice prezentate este, după cum se poate deduce, la o atentă citire, una de actualitate şi cât se poate de stringentă. Chiar dacă prezentarea acesteia a fost una mai mult de natură ştiinţifică, considerăm că e necesar a se pune în discuţia doctrinei interne şi internaţionale rezolvarea pe cale legislativă a acesteia. De aceea, doctrina trebuie să-şi îndeplinească rolul de antemergător şi să propună, prin cât mai multe tratări şi discuţii pe marginea acestui subiect, măsurile ce trebuie luate pentru a soluţiona, pe cât posibil, o asemenea problemă a societăţii în care cu toţii trăim.

 

 

[1] Aceste acte normative vor fi enumerate în cele ce urmează pentru fiecare poluant în parte.

[2] Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.12.1948.

[3] De altfel, legislaţia română consideră zgomotul ca fiind un poluant fizic. A se vedea art. 9 al Ordinului nr. 536 din 23.06.1997 al Ministerului Sănătăţii.

[4] P. Bellavite, A. Signorini, Fundamental research in ultra-high dilution and homoeopathy, Kluwer Acad. Publ., Dordrecht, The Netherlands, p. 127-142 (http://digilander.libero.it/bioem/verona_bioem_effects.html).

[5] Idem, p. 127.

[6] Pentru o amplă dezvoltare asupra subiectului a se vedea: C. Welsh, 2003 survey of evidence regarding mind control experiments, http://www.ufomag.com/archive/1801.html. Autoarea este preşedintele unei organizaţii nonguvernamentale din SUA - CAHRA (Citizens Against Human Rights Abuse) -, organizaţie cu scop de cercetare şi educare şi care a fost recunoscută ca expert în problema armelor non-letale (printre care se regăsesc şi cele ce folosesc undele electromagnetice) de către Forumul de la Geneva (forum ce reprezintă o iniţiativă a mai multor organizaţii internaţionale, printre care şi Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare asupra Dezarmării). A se vedea: 2002 Media Guide to Disarmament in Geneva, www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf.

[7] De altfel, după cum am arătat anterior, majoritatea organismelor vii folosesc semnale electromagnetice.

[8] D. Pasternak, Wonder weapons - The Pentagon's quest for nonlethal arms is amazing. But is it smart?, US News and World Report, July, 1997, p. 38.

[9] Pentru un studiu ştiinţific obiectiv şi pertinent, realizat de specialişti în domeniu, a se vedea: P. Bellavite, A. Signorini, op.cit., p. 127-142.

[10] B. H. Rosenberg, The soft-kill fallacy, Bulletin of Atomic Scientists, Sept.-Oct./1994, p. 45.

[11] L. Doswald-Beck & G. C. Cauderay, The development of new antipersonnel weapons, International Review of the Red Cross, nr. 279, nov., 1990.

[12] Acest fenomen - de a auzi microunde - se defineşte ca fiind transmiterea unor sunete de la o sursă exterioară către creierul unei persoane, sunete pe care numai persoana-ţintă le poate auzi.

[13] C. Welsh, loc.cit., capitolul: Simptome ale fenomenului controlului minţii - declaraţii ale victimelor.

[14] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html.

[15] Ibidem.

[16] Pentru detalii asupra documentului, a se vedea: Negotiations on the question of the prohibition of new types of weapons of mass destruction and new systems of such weapons, Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor Unite, documentul CD/35 din 10.07.1979. Propunerea a fost făcută de V.L. Issraelyan, reprezentantul Uniunii Sovietice (URSS) în Comitetul pentru Dezarmare.

[17] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/1801.html

[18] Navel Studies Board, An assessment of non-lethal weapons science and technology, National Academy Press, 2002, p. 35. A se vedea şi: http://books.nap.edu/books/ 0309082889/htm./3.5.html#pagetop

[19] Pentru versiunea completă a acestui Ghid, a se vedea: www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf

[20] O altă denumire dată armelor nonletale ce folosesc unde electromagnetice este aceea de arme psihotronice.

[21] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[22] Proiectul de lege poartă numărul 2977 şi numele The Space Preservation Act of 2001, fiind datat 2.10.2001. Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.dcn.davis.ca.us/~welsh/1-02-3.htm

[23] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[24] World Organization Against Torture USA, Torture in the United States - The status of compliance by the US Government with the International Convention Against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment, oct., 1998. A se vedea şi siteul oficial al Organizaţiei: http://www.woatusas.org

[25] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[26] Rezoluţia poartă nr. A4-0005/99 şi a fost adoptată pe 29.01.1999. Pentru textul complet al acesteia, a se vedea: http://www. europarl.eu.int/home/default_en.htm

[27] Pentru textul complet al Raportului asupra proiectului Rezoluţiei A4-0005/99, a se vedea: http://www2.europarl.eu.int/omk

[28] A se vedea pct. 27 din textul final al Rezoluţiei şi pct. 30 al Raportului asupra proiectului Rezoluţiei.

[29] Pentru dezvoltări: N. Sillamy, Dicţionar de Psihologie, Ed. Univ. Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 345.

[30] Ibidem.

[31] Numărul de maşini deţinute a crescut cu 61 % în ECE (Europa Centrală şi de Est) şi cu 21 % în EECAC (12 ţări din Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală) între anii 1990 şi 1999. Cu toate acestea, numărul de vehicule la 1.000 de locuitori, în ECE, reprezintă jumătate din numărul de vehicule din Europa de Vest, iar cele din EECAC mai puţin de o şesime din acest număr. Pentru dezvoltări, a se vedea: Europe's environment: the third assessment, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg , 2003.

[32] Concluzia comună, rezultată din studiile ştiinţifice, este că fiinţa umană devine considerabil iritată (enervată, deranjată), dacă nivelul de zgomot provenit din mediul exterior (datorită traficului rutier, feroviar, aerian) este mai mare de 40 dB, noaptea, şi 50 dB, ziua. Pentru detalii asupra măsurării zgomotului, a se vedea: D. Stamers, P. Bourdeau, Europe's environment, European Environment Agency, Copenhaga, 1995, p. 361.

[33] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 359.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 360.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem. A se vedea figura 16.1. prezentată la acea pagină, pentru o reprezentare grafică a ierarhiei.

[38] S. M. Williams, Environment and mental health, Ed. John Wiley & Sons, England, 1994, p. 28.

[39] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 360.

[40] Deteriorarea auzului pe termen scurt intervine la o intensitate a sunetului mai mare de 120 dB, iar o intensitate a sunetului de 140 dB poate cauza pierderea permanentă a auzului. A se vedea: www.science.org.au./nova/072/ 072glo.htm#decibel. Cercetările experimentale au arătat că zgomotele, mai ales cele ascuţite, acţionează ca nişte agresiuni repetate, producând leziuni ale terminaţiilor nervoase ale nervului auditiv.

[41] Fenomenul constă într-un ţiuit continuu al urechilor.

[42] N. Sillamy, op.cit., p. 345.

[43] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 360.

[44] N. Sillamy, op.cit., p. 346.

[45] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 361.

[46] N. Sillamy, op.cit., p. 346.

[47] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 362.

[48] Ed Ayres, Airports and cities: can they coexist?, World Watch, iul.-aug./2001, p. 23-33. A se vedea şi: www.worldwatch.org

[49] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 363.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Pentru detalii: www.oecd.org

[53] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 364.

[54] Ibidem (Căsuţa 16 C - Măsuri de reducere a zgomotului).

[55] Idem, p. 364-365.

[56] Reglemetările în cauză sunt prezentate aşa după cum au fost ele modificate de OUG nr. 91/2002.

[57] În sensul modificărilor operate de OUG nr. 91/2002, această autoritate centrală de protecţie a mediului este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

[58] Pentru o speţă soluţionată pe acest text legal şi pentru critica acesteia, a se vedea: D.Creţu, L. Herghelegiu, Infracţiuni la protecţia mediului. Inconsecvenţe legislative, Revista de Drept Penal nr. 4/2004, p. 155-157.

[59] După intrarea în vigoare a noului Cod penal, aceste limite de pedeapsă vor fi aplicabile acestei infracţiuni.

[60] A se vedea art. 97, Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii.

[61] A se vedea art. 118, 125, 140, Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii.

[62] Publicat în M. Of. nr. 481 din 21.08.2001, emis de Ministerul Turismului.

[63] Publicată în M. Of. nr. 445 din 8.08.2001.

[64] În Anexa 1 a acestei Hotărâri de Guvern se precizează aparatele electrocasnice cărora li se aplică această normă: frigidere, congelatoare şi combinaţiile lor, aspiratoare de praf, aparate de încălzire cu convecţie forţată, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe şi storcătoare centrifugale, aparate de încălzire a încăperilor, storcătoare de rufe cu tambur, ventilatoare, aparate de tuns şi ras electrice, aparate electrice destinate preparării hranei, hote de bucătărie, uscătoare de păr.

[65] Pentru o lucrare de specialiate pertinentă care dezvoltă acest subiect, a se vedea: J.-B. Stora, Stresul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999.

[66] N. Sillamy, op.cit., p. 301.

[67] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 584.

[68] Această din urmă "preocupare" este cauza mai multor poluări: poluarea aerului, poluarea sonoră, poluarea psihică generată de stres (enervarea în trafic este o cauză a stresului). Pentru o prezentare detaliată a principalelor probleme ecologice ale mediului urban (calitatea mediului, spaţiul folosibil, traficul, consumul de energie, emisiile şi deşeurile), a se vedea: D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 585.

[69] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 584.

[70] Ibidem.

[71] Zgomotul, deşi este un factor autonom de poluare, este şi o cauză a stresului, un factor de producere a acestuia.

[72] S. M. Williams, op.cit., p. 25.

[73] Idem, p. 69-70.

[74] A se vedea art. art. 61, lit. f).

[75] A se vedea, pentru detalii, articolele 4, 5, 6, 15, 16, 97, 98, 99, 125, 140 ale Ordinului.

[76] S. Bălţătescu, Modele ale percepţiei calităţii vieţii, Calitatea vieţii, nr. 1-4/2000, p. 3-9.

[77] Idem, p. 7-8.

[78] A se vedea Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, publicată în M. Of. nr. 534 din 22.07.2002 şi Decizia nr. 57/2003 a CNA, privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, publicată în M. Of. nr. 199 din 27.03.2003.

[79] Legea nr. 504/2002, art. 29.

[80] Art. 16 al respectivului act normativ.

[81] În redactarea noului Cod penal român, această infracţiune apare la art. 278.

[82] Pentru o scurtă clasificare a manipulărilor, a se vedea: B. Ficeac, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, p. 30-52.

[83] A se vedea: P. Coruţ, Întoarcerea lui Zamolxe, Ed. Miracol, Bucureşti, 1995; M. Bugnon-Mordant, America totalitară - Armele secrete pentru stăpânirea lumii, Ed. Lucman, Bucureşti, 1999; H.-P. Cathala, Epoca dezinformării, Ed. Antet, Bucureşti, 2001; G. Le Bon, Psihologia mulţimilor, Ed. Antet XX Press, Bucureşti, 2001; V. Volkoff, Tratat de dezinformare, Ed. Antet, Bucureşti, 2001; B. Ficeac, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001; C. Hentea, Arme care nu ucid, Ed. Nemira, Bucureşti, 2004 etc.

 


« Back